SUEZUL DIN TURCIA

E foarte discutabil dacă Erdogan este un dictator, însă, fără nicio îndoială, manierele sale sunt dictatoriale. Ultimul său abuz de autoritate – ipoteticul canal între Marea Neagră și Marea Marmara – a reușit să-i mobilizeze împotriva sa pe primarul Istanbulului, pe mai mulți ambasadori și amirali emeriți, precum și pe aproape toți ecologiștii din lume.

Ideea de a spori cu un canal traficul naval între Marea Neagră și Marea Mediterană a apărut în secolul trecut și a avut mulți susținători printre politicienii turci. E evident că cea mai solicitată rută navală din lume, cu peste 70 de mii de vapoare care navighează anual printre cele două jumătăți ale Istanbulului – oraș cu 16 milioane de locuitori – ar avea nevoie de o ușurare; să ne gândim că prin canalele Suez și Panama trec, anual, doar 18 mii de vase.

Proiectul actual prevede construirea canalului în marginea extremității occidentale a orașului, pe o lungime de 45 km (practic, între cele două aeroporturi ale Istanbulului) și cu o lățime de 250 de metri, pe o suprafață totală de 38.500 de hectare. Pământul excavat va servi, în principiu, pentru a crea insule artificiale în apropierea coastelor turcești.

În 2011, Erdogan s-a alăturat acestor politicieni, însă a pus problema construirii canalului mai mult ca un obiectiv îndepărtat în timp, decât ca un proiect imediat. Și brusc, anul acesta, a promovat proiectul ca sarcină prioritară, deschizând concursul pentru adjudecarea lucrărilor, care–după cum afirmă el–ar urma să înceapă în vara acestui an.

Această febră constructoare a stârnit o avalanșă de proteste, precum și două întrebări fără răspuns, pentru moment: De ce atâta grabă? Și: Cine va aduce cei peste zece miliarde de dolari, cât va costa proiectul?

La cea de a doua întrebare nu există niciun răspuns; autoritățile cred că taxele de tranzit vor acoperi rapid și pe deplin cheltuielile construcției. Iar, la prima întrebare, în loc de răspunsuri există bănuieli. Surse neoficiale dau asigurări că ginerele lui Erdogan, fostul ministru al Finanțelor, Berat Albayrak, dispune, deja, de opțiuni de achiziție – cu finanțare arabă – a terenurilor peste care va trece canalul.

Lipsesc informațiile oficiale și de încredere asupra finanțării și a grabei de a construi canalul, însă, în schimb, criticile împotriva proiectului sunt cât se poate de concrete și sigure. Primarul – Ekrem Imamoglu, din partidul de opoziție CHP – și ecologiștii semnalează că săparea canalului prin terenurile semnalate pune în pericol alimentarea cu apă potabilă a Istanbulului, pe lângă faptul că distruge habitat-ul natural al unei mari părți a faunei din zonă, în mod special al păsărilor. Ecologiștii mai avertizează că prin canal s-ar scurge o mare cantitate de apă din Marea Neagră – foarte poluată – în apele relativ mai curate ale Mării Marmara.

Iar, amiralii și diplomații turci, care se opun planului lui Erdogan, semnalează că, pentru a-l duce la îndeplinire, Ankara va fi nevoită să denunțe unilateral Tratatul de la Montreux din 1936, care reglementează navigația internațională prin Bosfor, modificare pe care – după opinia lor – Turcia nu  poate să o facă. Cu circumstanța agravantă că noul canal s-ar afla sub suveranitatea totală a Turciei, ceea ce al face ca tranzitul prin canal să rămână la discreția Ankarei, cu tensiunile pe care le-ar naște autorizările și interzicerile arbitrare ale respectivelor guverne turcești, care se vor afla atunci la putere.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

EL SUEZ TURCO

Que Erdogan sea un dictador es muy discutible, pero es evidente que sus maneras sí son dictatoriales. Y su última alcaldada – el hipotético canal entre el Mar Negro y el de Marmara – ha logrado movilizar contra el presidente turco al alcalde de Estambul, embajadores y almirantes eméritos y los ecologistas de medio mundo.

La idea de ampliar con un canal el tráfico naval entre el Mar Negro y el Mediterráneo viene del siglo pasado y ha tenido muchos partidarios entre los políticos turcos. Y es que es evidente que la vía naval más transitada del mundo, con más de 70.000 navíos navegando anualmente entre las dos mitades de Estambul – una ciudad de 16 millones de habitantes – necesita un alivio; piénsese que por los canales de Suez y Panamá pasan al año alrededor de 18.000 buques.

El proyecto actual prevé un trazado en el extremo occidental de la urbe, de 45 km de largo (prácticamente, entre los dos aeropuertos de Estambul) y 250 m de ancho sobre un área total de 38.500 Ha. La tierra excavada se destinaría en principio a crear islas artificiales cerca de las costas turcas.

En el 2011 Erdogan se sumó a esta lista de políticos, pero planteando la construcción más como meta lejana que como proyecto inmediato. Y súbitamente este año promovió el proyecto a empresa prioritaria, abriendo ya el concurso para la adjudicación de las obras que – según él – habrían de comenzar ya el próximo verano.

Ese calentón constructor provocó un alud de protestas y dos preguntas sin respuesta por ahora: ¿Por qué esas prisas? y ¿Quién aportaría los más de 10,000 millones de $ que costaría el proyecto?

A la segunda pregunta no hay respuestas; las autoridades creen que las tasas de tráfico cubrirán pronto y con creces los gastos de construcción. Y a la primera pregunta, en vez de respuestas hay sospechas. Fuentes oficiosas aseguran que el yerno de Erdogan y ex ministro de Finanzas, Berat Albayrak tiene ya opciones de compra – con financiación árabe – sobre todos los terrenos por donde se extendería el canal.

A falta de información oficial y fiable sobre la financiación y las prisas de construcción, en cambio las críticas al proyecto sí son concretas; más que concretas. El alcalde – Ekrem Imamoglu, del partido opositor CHP – y los ecologistas señalan que la excavación en los terrenos señalados pone en peligro el abastecimiento de agua potable de Estambul, a más de dejar sin hábitat natural gran parte de la fauna aviar de la región. También denuncian los ecologistas que con el canal pasaría gran cantidad de agua del Mar Negro – muy contaminada – a las relativamente más limpias del Mar de Marmara.

Y los almirantes y diplomáticos eméritos turcos que han denunciado el plan de Erdogan señalan que para llevarlo a cabo, Ankara tendría que denunciar unilateralmente el tratado de Montreux de 1936 que regula la navegación internacional por el Bósforo y que – según ellos – Turquía no puede hacer. Con el agravante de que el nuevo canal estaría totalmente bajo soberanía turca, con lo cual el tránsito de navíos de guerra entre el Mar Negro y el Mediterráneo por el canal quedaría a merced de Ankara, con las correspondientes tensiones que se derivarían de prohibiciones y autorizaciones arbitrarias de los Gobiernos turcos del momento.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.