RFG: VERDE, VERDE – CÂT DE TARE TE IUBESC
Dacă politica ar fi un dans (și nu-i lipsește mult ca să fie), protagonismul pe care îl au astăzi „verzii” în opinia publică germană ar constitui cel mai bun exemplu în acest sens.
Căci, din partidul acela care se proclama ca „anti-partid”, al unor bărboși neîngrijiți și al unor mame celibatare, care acum 40 de ani urlau și tricotau în tribunele Parlamentelor în timpul dezbaterilor, a apărut în prezent cea mai solidă ofertă a burgheziei germane, pentru a-i impune țării o conduită de stat de drept. Și doar verzii de azi pot ajunge la putere în alegerile din acest an (probabil, într-o coaliție cu creștin-democrații din CDU), dacă nu chiar să câștige și postul de cancelar.

Această evoluție arată în mod impresionant atât „degenerarea puterii”, cât și transformarea profundă a societății germane. „Verzii” reprezentau în 1982 protestul tinerilor intelectuali împotriva situației care domnea în țară. Umblau neîngrijiți pe bicicletă, tocmai pentru a-și arăta disprețul față de convenții și față de putere. Manifestau împotriva desfășurării de rachete americane în ciuda tuturor pactelor și alianțelor și se jurau că vor practica o rotire a funcțiilor și că vor reduce diurnele parlamentare la nivelul salariului unui muncitor calificat (restul ar fi urmat să se îndrepte spre casele de bani ale partidului). Și pentru ca marele public să-și dea seama că ei și partidul lor făceau o politică diferită, intrau în consiliile și Parlamentele – încă erau puțini – în care câștigau câte un loc, cu ghivece și buchete de flori.
După numai un semestru de la intrarea lor în Parlamentul Federal, au și renunțat la rotirea funcțiilor, sub pretextul că, pentru a completa proiectele unei legislaturi rămânea foarte puțin timp. Vântul a risipit și (vântul bunăstării, se înțelege) intenția de a micșora diurnele, deoarece acțiunea era „de bună voie”; și mersul la consilii și Parlamente cu bicicleta s-a sfârșit atunci când au venit ploile și frigul. Nu se cuvenea să-i lași fără loc de muncă pe șoferii mașinilor oficiale…
Pe scurt: anti-partidul nu a avut nevoie de mult timp pentru a se descotorosi de acel „anti” și de ținuta neîngrijită pentru a acepta regulile jocului politic general și voința unui electorat din ce în ce mai mare, tot mai decepționat de cele trei partide vechi „din totdeauna”: creștin-democrat (CD/CSU), social-democrat (SPD) și liberal (FDP).
Verzii au calculat bine acest spectacol doctrinar: în 1998, cancelarul din partea SPD, Gerhard Schroeder, a format o coaliție guvernamentală împreună cu verzii (au obținul ministerul de Externe). Iar, în 2011, Joschka Fischer s-a văzut în fruntea guvernului din landul Hesse, în timp ce colegul său de partid, Winfried Kretschmann, prelua aceeași funcție în Baden Wuertemberg.

Să subliniem că, în paralel cu „îmburghezirea” verzilor germani, și burghezia germană însăși a evoluat spre un aperturism asemănător decepției pe care o provocau „partidele vechi”. Clasa de mijloc a adoptat treptat valorile ecologiste și a dobândit o toleranță mai mare față de cei care nu voiau sau nu puteau respecta disciplina, formele și idealurile de conviețuire rigide și exigente.
Această mișcare convergentă a două evoluții – din care cea socială a fost, desigur, mult mai lentă și șovăielnică – a schimbat într-atât scena politică a Germaniei actuale, încât nimeni nu s-ar mai scandaliza dacă viitorul cancelar va fi cineva dintre verzi sau dacă tot Parlamentul federal ar avea o majoritate ecologistă în viitoarea legislatură.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

***

RFA: VERDE, QUE TE QUIERO VERDE

Si la política fuera un chotis (y no le falta mucho), el protagonismo que tienen hoy los “verdes” en la opinión pública alemana constituiría el mejor ejemplo de ello.
Porque, de aquel partido que se proclamaba a sí mismo “el anti partido”, de barbudos desaliñados y mamás solteras que, hace ahora 40 años, aullaban y tricotaban en las tribunas de los Parlamentos durante los debates, ha surgido ahora la oferta más sólida de la burguesía alemana para imponerle al país una conducta de Estado de derecho. Y no solo pueden los verde de hoy hacerse con el poder en las elecciones generales de este año (probablemente, en coalición con los cristianodemócratas (CDU) sino que incluso pueden alzarse con la cancillería.
Esta evolución muestra impresionantemente tanto la “degeneración por el poder”, como la profunda transformación de la sociedad alemana. Los “verdes” de 1982 eran la protesta de la juventud intelectual contra la situación imperante. Iban desaliñados y en bicicleta para evidenciar el desprecio a las convenciones y el poder. Se manifestaban contra el despliegue de misiles norteamericanos pese a todos los pactos y alianzas y se juramentaron a practicar la rotación de cargos, techar las dietas parlamentarias al nivel del salario de un obrero especializado (el resto debería fluir a las cajas del partido). Y para que el gran público se percatara de que ellos y el partido representaban una política diferente, entraban en los – aún pocos – concejos y Parlamentos en que habían ganado algún escaño con macetas y ramilletes de flores.
Al semestre de entrar en el Parlamento Federal ya abjuraron de lo de la rotación de cargos con el pretexto de que para completar proyectos una legislatura era bien poco tiempo. También se llevó el viento (el viento del bienestar, se entiende) aquello de techar dietas porque era “voluntario”; y eso de ir a los concejos y Parlamentos en bicicleta se acabó en cuanto llegaron las lluvias y los fríos. No se iba a dejar sin trabajo a la plantilla de chóferes de los coches oficiales…

En resumen: el anti partido tardó bien poco en dejarse por el camino el “anti” y la pinta harapienta para aceptar las reglas del juego político general y la voluntad de un electorado cada vez mayor que se iba desencantado rápidamente de los tres partidos “de siempre” : cristianodemócratas (CD/CSU), socialdemócratas (SPD) y liberales (FDP).
Y los verdes acertaron en esta bajada de pantalones doctrinaria: en 1998, el canciller del SPD, Gerhard Schroeder, formó una coalición gubernamental con los verdes (obtuvieron el ministerio de Exteriores). Y en el 2011, Joschka Fischer se alzó con la jefatura del Gobierno estatal de Hesse, en tanto que su correligionario, Winfried Kretschmann, asumía el mismo cargo en Baden Wuertemberg.
Hay que recalcar que paralelamente al “aburguesamiento” de los verdes alemanes, la burguesía alemana también fue evolucionando hacia un aperturismo parejo al desencanto que producían los “partidos de siempre”. La clase media ha ido asumiendo progresivamente valores ecologistas y una mayor tolerancia para con los que no quieren o pueden acatar disciplinas, formas e ideales de convivencia rígidos y exigentes.
Este movimiento convergente de dos evoluciones – la social, evidentemente, mucho más lenta y titubeante – ha cambiado tanto el escenario político de la Alemania actual, que ya nadie se escandalizaría si el próximo canciller fuera una verde o, incluso, si todo el Parlamento federal tuviera una mayoría ecologista en la próxima legislatura.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.