RUSIA: DA, ÎNSĂ TOTUȘI, NU

Perindarea trupelor rusești la frontiera cu Ucraina seamănă cu un nereușit bluff politic al lui Putin. Însă, dacă ținem seama de faptul că Moscova a adus soldați la graniță și pe urmă i-a retras, lăsând acolo întreg armamentul unei mari armate, bluff-ul nu mai e chiar bluff.
Scopurile lui Putin în privința Ucrainei sunt clare din momentul în care a ajuns la putere: vrea să refacă – împreună cu Belarus și întreaga Federație Rusă – marea platformă de pe care Rusia să redevină mare protagonistă în politica secolului al XXI-lea.
Și căile prin care Putin vrea să-și atingă aceste obiective sunt clare: să întindă coarda cu Occidentul (SUA și NATO, în această ordine) până când aceasta va plesni într-un moment și într-un loc favorabil ambițiilor și, mai ales, posibilităților militare ale Rusiei.

În acest joc de tatonare, un efect secundar benefic ar putea fi prăbușirea partidelor ucrainene care încearcă – mai mult cu îndârjire, decât cu succes – să integreze Ucraina în lumea economică, militară și democratică occidentală.
În actuala constelație politică mondială, proiectul unei Rusii Mari este mai degrabă un pariu de viitor. Washingtonul nu lasă jos garda în fața ambițiilor moscovite, iar finanțele Rusiei nu ajung pentru niște acțiuni cu costuri atronomice și cerințe organizatorice ieșite din comun. Însă, un eventual eșec al mișcărilor europeniste ucrainene este foarte posibil, iar Kremlinul crede chiar că este probabil…dacă e ajutat puțin. Acesta ar fi primul pas spre tripla uniune pe care o vrea Putin.
De aici vine și practica în relațiile ruso-ucrainene a vechiului joc al biciului și al morcovului. Desigur, în ziua de azi, jocul acesta îl face Kremlinul cu gesturi și nu cu recompense și biciuiri militare reale. Rușii nu au acum bani pentru pariuri scumpe și riscante. Însă, într-o lume – cea a Europei Orientale – strâmtorată de economii plăpânde și populații speriate, până și un joc de umbre chinezești poate da rezultate.
Iar, desfășurarea la frontieră a unor mari arsenale de arme grele și logistici militare reprezintă mult mai mult decât un joc de umbre chinezesc…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

RUSIA: SÍ, PERO NO

El vaivén de tropas rusas en su frontera con Ucrania parece un fallido farol político de Putin. Pero si se tiene en cuenta que Moscú llevó y quitó soldados de la frontera dejando en cambio allá la infraestructura armamentística de un gran ejército, lo del farol se desvanece enseguida.
Los objetivos de Putin con respecto a Ucrania son claros desde que llegó al poder: la quiere reintegrar – juntamente con Bielorrusia y la propia Federación Rusa – en una gran plataforma desde la que emprender el resurgimiento de Rusia como gran protagonista de la política del siglo XXI.
Y los caminos de Putin para lograr estos objetivos también son claros: tensar la cuerda con Occidente (EE.UU. y OTAN, por este orden) hasta que esta se rompa en un momento y lugar favorables a las ambiciones y, sobre todo, posibilidades militares rusas.
En este juego de tira y afloja, un beneficioso efecto secundario podría ser el derrumbamiento de los partidos políticos ucranianos que buscan – con más ahínco que éxito – la integración de Ucrania en el mundo económico, militar y democrático occidental.

Con la actual constelación política mundial, el proyecto de la gran Rusia es ante todo una apuesta de futuro. Washington no baja la guardia frente a las ambiciones moscovitas y las finanzas rusas tampoco están capacitadas para empresas de costos astronómicos y exigencias organizativas descomunales. Pero el eventual colapso de los movimientos europeístas ucranianos es algo muy posible, el Kremlin cree que incluso probable… si se le ayuda un poco. Y esto ya sería un primer paso hacia la triple unión buscada por Putin.
De ahí que éste practique en las relaciones ruso-ucranianas el viejísimo juego del látigo y la zanahoria. Bueno, hoy por hoy, este juego lo desarrolla el Kremlin más con gestos que con pagos y fustigamientos militares reales. Las arcas rusas no están actualmente para apuestas caras y arriesgadas. Pero en un mundo – el de la Europa Oriental – acuciado por economías enclenques y poblaciones alborotadas, hasta un juego de sombras chinas puede dar resultado.
Y el despliegue fronterizo de grandes arsenales de armas pesadas y logísticas militares es bastante más que un juego de sombras chinas…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.