ALQAEDA, „MADE IN USA” Washington, Diana Negre

Pentagonul

Cea de a zecea aniversare a uciderii lui Bin Ladin de către o unitate a forțelor americane, la 2 mai 2011, nu prea a avut ecou în SUA, cu toate că se consideră a fi una dintre marile victorii americane asupra terorismului islamic.
Cu toate acestea, nimeni nu vrea să-și amintească de faptul că Alqaeda, organizația lui Bin Ladin, a fost creată, în mare măsură, chiar de SUA.
Căci, promovarea lui Bin Ladín – un miliardar saudit, cu vocație mai mult de iluminat, decât de om de afaceri – la poziția de lider al terorismului musulman a realizat-o Washingtonul, dorind, în vremea aceea, să profite de prosteasca invazie sovietică în Afganistan, acum mai mult de două decenii, pentru a grăbi prăbușirea URSS-ului. Pentagonul i-a ajutat cu bani, arme și consiliere tehnică pe mujahedini în războiul de gherilă și, în cadrul acestui program, pe însuși Bin Ladin, în demersurile acestuia pentru a crea o structură de recrutare a voluntarilor pentru cauza afgană.
Pentagonul a făcut o muncă excelentă; atât de excelentă, încât, câțiva ani mai târziu, oamenii săi nu-l mai puteau găsi pe Bin Ladín – devenit, între timp, inamicul nº1 al Occidentului – prin rețeaua de tuneluri din Tora Bora, pe care tocmai specialiștii militari americani o construiseră ca refugiu sigur în fața armatei sovietice.
Însă, succesele Alqaeda (în anii în care le-a obținut) nu s-au datorat numai SUA. S-ar putea spune că acele succese au fost o realizare comună a teroriștilor islamici.
Căci, Alqaeda s-a născut din viziunea leninistă a unui ideolog egiptean al mișcării Fraților Musulmani: acesta era convins că masele paupere și neajutorate din lumea islamică nu aveau forță pentru a se răscula. Rebeliunea trebuia să o organizeze și să o declanșeze specialiștii în manipularea maselor și organizarea de răscoale. Era o calchiere a subversiunii bolșevice, adaptată comunității musulmane.
Bin Ladin a preluat ideea; experții Pentagonului l-au ajutat să o pună în practică în Afganistan; Arabia Saudită a finanțat-o în cea mai mare parte, iar Pakistanul a sprijinit-o cu un important ajutor logistic. Iar elementul cheie pentru supraviețuirea Alqaeda l-a adus propia sa incoerență.
Căci, în toiul luptei afgane împotriva URSS, Alqaeda mergea călare pe entuziasmul tuturor anti-sovieticilor, însă nu reușea – poate nici ni voia – să monteze o schemă de conducere coerentă, de la minuscula ierarhie din vârf, până la baza operativă. Între ele exista un spațiu al nimănui, care făcea din Alqaeda mai mult o etichetă, un mit, decât o organizație. Vârful ierarhiei gândea strategia, iar bazele pregăteau tactica cu deplină autonomie. Acest lucru a funcționat doar în timpul euforiei succeselor.
Și totuși, atunci când lucrurile mergeau rău, era aproape imposibil să lovești în Alqaeda, deoarece conducătorii se schimbau ușor și repede, se putea renunța la ei, iar teroriștii erau grupuri independente, fără legături între ele. Cu toate că acționau cu elemente și motivații locale, aderau la Alqaeda pentru binele mitului și nu al vreunei cooperări concrete.
Nimeni nu a putut învinge miturile; …doar timpul. Iar două decenii nu pot șterge un mit, conform căruia, o revoluție ar aduce, într-adevăr, o lume mai bună.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ALQAEDA, “MADE IN USA”. Washington, Diana Negre

Bin Ladín

El décimo aniversario del asesinato de Bin Ladín, en una operación de las fuerzas norteamericanas, el 2 de mayo de 2011, tuvo poco eco en Estados Unidos, aunque es visto por todo el mundo como una de las grandes victorias estadounidenses sobre el terrorismo islámico.
Y si bien esto es cierto, nadie quiere acordarse de que en realidad Alqaeda, la organización creada por Bin Ladín, es mayormente un producto de los Estados Unidos.
Porque la promoción de Bin Ladín – un multimillonario saudita con más vocación de iluminado que de hombre de negocios – a líder del terrorismo musulmán la aupó Washington, involucrado en aprovechar la torpe invasión soviética del Afganistán de hace más de dos decenios para precipitar el hundimiento de la URSS. El Pentágono ayudó con dinero, armas y asesoramiento técnico a los mujaedin en su guerra de guerrillas y, dentro de este programa, a Bin Ladín en sus gestiones de creación de una trama de reclutamiento de voluntarios para la causa afgana.
El Pentágono hizo un trabajo excelente; tan excelente que años más tarde sus propios hombres no pudieron dar con Bin Ladín – ya enemigo nº1 de Occidente – en el entramado de cuevas de Tora Bora que los propios especialistas militares de los EE.UU. habían desarrollado como un refugio seguro contra el ejército soviético.
Pero los éxitos de Alqaeda (durante los años en que los tuvo) no se debieron solamente a los EE.UU. Se podría decir que esos éxitos fueron una especie de Fuenteovejuna terrorista.
Porque Alqaeda nació de la visión leninista de un ideólogo egipcio de los Hermanos Musulmanes que estaba convencido de que las masas depauperadas y desamparadas del mundo islámico carecían de fuerza para rebelarse y que esa rebelión tenían que generarla especialistas en la manipulación de masas y organización de sublevaciones. Era un calco de la subversión bolchevique trasladado a la comunidad musulmana.
Bin Ladín recogió la idea; los expertos del Pentágono le ayudaron a ponerla en práctica en Afganistán; Arabia Saudita la financió mayormente, mientras que el Pakistán prestaba una ayuda logística importantísima. Y el elemento clave para la supervivencia de Alqaeda lo aportó su propia incoherencia.
Y es que en lo álgido de la lucha afgana contra la URSS, Alqaeda galopaba sobre el entusiasmo de todos los antisoviéticos, pero no lograba – quizá, ni buscaba –montar un esquema de mando coherente desde la minúscula cúpula dirigente hasta las bases operativas. Entre unas y otras había un espacio de nadie que hacía de Alqaeda más una etiqueta, un mito, que una organización. Eso de que la cúpula pensase estratégicamente y que las bases lo hicieran tácticamente y con plena autonomía funcionaba solo durante la euforia de los triunfos.
Pero en contrapartida, cuando las cosas iban mal, resultaba casi imposible acabar con Alqaeda porque los dirigentes eran intercambiables, prescindibles, mientras que los terroristas eran grupos inconexos que, si bien actuaban con elementos y motivaciones locales, se adherían a Alqaeda en aras del mito, no de una cooperación concreta.
Y con los mitos no ha podido nadie; nadie… excepto el tiempo. Y dos decenios son muy poco tiempo para acabar con el mito de que una revolución traerá de verdad un mundo mejor.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.