ALQAEDA, PUTEREA UNUI MIT

Usama Bin Ladin

Cea de a zecea aniversare a uciderii lui Bin Ladin i-a redat, pentru o zi, organizației Alqaeda protagonismul mondial pe care l-a avut în urma atentatului asupra turnurilor gemene din New York (11 septembrie 2001). Însă, acum 20 de ani, la fel ca în ziua de azi, Alqaeda a avut putere, mai degrabă, ca idee – ca mit – și nu ca forță revoluționară.
Căci, dacă urmărim fără pasiune istoria structurii teroriste montate de sauditul Bin Ladin, ceea ce iese puternic în relief este că violența islamică actuală are rădăcini intelectuale. Un gânditor egiptean din mișcarea Frații Musulmani – Said Qutb – a fost cel care, în secolul trecut, a avut ideea să recurgă la miloacele leniniste ale subversiunii, pentru a reînnoi lumea musulmană, adică, să lanseze, în secolul al XX-lea, un război sfânt, un jihad, la fel ca cel proclamat de Muhammad, în secolul al VII-lea.
Qutb și Frații Musulmani erau disperați de marasmul în care zăcea comunitatea islamică, din cauza colonialismului albilor și a endemicei corupții locale. În plus, Qutb credea, la fel ca Lenin, că masele trebuie să fie împinse spre revoluție, deoarece ele singure niciodată nu găsesc nici forța și nici liderii potriviți pentru a se răscula.
Frații Musulmani n-au reușit niciodată să se impună în lumea musulmană, însă ideile lor au circulat și au fost preluate de unul dintre mentorii politici ai lui Bin Ladin, palestinianul, Abdulah Azzam. Ceea ce nu au avut Qutb și Frații Musulmani – bani, ajutor american și o șansă extraordinară (războiul afgan împotriva URSS a determinat SUA să-i ajute masiv pe Bin Ladin și pe mujahedinii săi) – a avut din plin Bin Ladin. Și a știut să se folosească foarte bine de toate aceste oportunități.

Combatanți ISIS

Istoria teroristă a milionarului saudit cu vocație de mesia revoluționar și a organizației sale este bine cunoscută și nu merită să o mai amintesc. Însă trebuie să menționez că aureola organizației Alqaeda și chiar supraviețuirea ei până în prezent (doar ca entitate de calibru mai redus) se datorează, mai ales, nedefinirii sale structurale. Vârful ei conducător este minuscul și niciodată nu a abordat subiecte concrete. Gândea strategia, însă nu și tactica terorii. Prin urmare, conducerile locale erau cele care duceau la îndeplinire atentatele și loviturile. În plus, cei de la vârf, mai întâi Bin Ladin și pe urmă succesorii săi erau conștienți de faptul că puterea lor era mai mult mitul care s-a format în jurul lor. De aici, zgârcenia cu care acceptau în anturajul lor grupurile teroriste locale. Asta nu însemna că, după caz, nu le acordau asistență tehnică pentru vreo campanie de-a lor.
Cazul cel mai celebru a fost Statul Islamic al lui Al Bagdadi, apărut în Irak, în urma invaziei americane, și care, la început, a fost „un grup apropiat” de Alqaeda, fără să fie acceptat vreodată ca parte componentă a acesteia. Din contră, succesele lui Al Bagdadi în Irak și Siria au declanșat o amară rivalitate între Statul Islamic și Alqaeda.
Istoria terorismului islamic actual pare să fi intrat pe o linie moartă, cu episoade individuale proclamate cu surle și trâmbițe ca fiind pregătite de organizații. Și, totuși, riscul ca violența să reizbunească este, acum, foarte mare.
Retragerea trupelor americane și a aliaților din Afganistan lasă în urmă un vid foarte tentant pentru teroriști. Iar, semințele ranchiunei și disperării germinează cu puterea enormă a întregii lumi islamice, în fața imobilismului social și politic și a sărăciei de neclintit a maselor.
Sunt pe punctul de a se mobiliza elemente pentru un nou jihad; lipsește doar scânteia, și mai ales, un lider carismatic cu calități de mare organizator.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei:  http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol. 

ALQAEDA, LA FUERZA DEL MITO

Usama Bin Ladin

El décimo aniversario del asesinato de Bin Ladín ha devuelto por un día a Alqaeda el protagonismo mundial que tuvo a raíz del atentado contra las torres gemelas de Nueva York (11 IX 2001). Pero hace 20 años, al igual que hoy, Alqaeda ha tenido más fuerza como idea –como mito – que como fuerza revolucionaria.
Porque si se sigue sin pasión la historia del tinglado terrorista montado por el saudita Bin Ladín, lo que destaca poderosamente es que la violencia islámica actual tiene raíces intelectuales. Fue un pensador egipcio de los Hermanos Musulmanes – Said Qutb – quien, el siglo pasado, pensó en recurrir a métodos leninistas de subversión para renovar el mundo musulmán- Para lanzar en el siglo XX una yihad como la que proclamó Mahoma en el siglo VII.
Qutb y los Hermanos Musulmanes estaban desesperados del marasmo en el que había caído la comunidad islámica a causa del colonialismo blanco y la endémica corrupción local. Además, Qutb creía, como Lenin, que a las masas hay que llevarlas a la revolución, porque por si mismas no encontrarían jamás fuerza y líderes suficientes para un alzamiento.
Los Hermanos Musulmanes no llegaron nunca a imponerse en el mundo musulmán, pero sus ideas seguían circulando y fueron recogidas por uno de los mentores políticos de Bin Ladín, el palestino, Abdulá Azzam. Y lo que no habían tenido Qutb y los Hermanos – dinero, ayuda estadounidense y una oportunidad óptima (la guerra afgana contra la URSS determinó que los EE.UU ayudarán masivamente a Bin Ladín y sus mujaedin) – lo tuvo con creces Bin Ladín. Y las aprovechó.

Combatientes ISIS

La historia terrorista del millonario saudita con vocación de mesías revolucionario y su organización es demasiado conocida para volverla a contar. Pero sí que hay que recordar que el aura de Alqaeda y hasta su supervivencia hasta hoy en día (aunque como entidad de menor calibre) se debe ante todo a su indefinición estructural. La cúpula directiva fue y es minúscula y nunca se dedicó a temas concretos. Pensaba la estrategia, no la táctica del terror. Consecuentemente, eran los mandos locales quienes llevaban a cabo los atentados y los golpes de mano. La cúpula dirigente, primero con Bin Ladín y luego con sus sucesores, era, además, consciente de que su fuerza era el mito que se había formado en torno a ella. De ahí que fuera muy cicatera a la hora de integrar en su ámbito grupos terroristas locales. Lo que no significaba que, caso por caso, les prestara asistencia técnica para alguna de sus campañas.
El caso más sonado fue el Estado Islámico de El Bagdadí, nacido en el Irak a raíz de la invasión estadounidense, y que fue, en un principio, “grupo afín” a Alqaeda, pero nunca fue admitido por esta como parte integrante de la organización. Al contrario, los éxitos de El Bagdadi en Irak y Siria acabaron por generar una rivalidad amarga entre su organización y Alqaeda.
La historia del actual rebrote del terrorismo islámico parece haber entrado en vía muerta, en la de los episodios individuales reclamados a bombo y platillo como actos preparados por las organizaciones. Pero el riesgo de que la violencia resurja es ahora muy grande.
La retirada de las tropas de los EEUU y aliados de Afganistán crea un vació territorial muy tentador para los terroristas. Y la semilla de rencor y desesperación está germinando con fuerza enorme en todo el mundo islámico, ante el inmovilismo social y político y la inamovible pobreza de las masas.
Los elementos para una nueva yihad a gran escala están a punto para movilizarse; solo falta una chispa y, sobre todo, un líder carismático con dotes de gran organizador.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.