BEIJING: MULȚI CHINEZI, CHINEZI PUȚINI

China, cea mai populată țară din lume, cu peste un miliard 400 de milioane de locuitori, reconoaște, acum, că e îngrijorată de scăderea natalității pe care s-a tot străduit să o reducă, de o bună bucată de vreme.
Aparenta incongruență de a deplânge acum ceea ce se năzuia de 70 de ani încoace – scăderea natalității -, dispare dacă o analizăm din punct de vedere economic. Căci, pe la jumătatea secolului trecut, China lui Mao Tse-tung suferea de o foamete cumplită, care a costat viața a zeci de milioane de persoane. Guvernul comunist din vremea aceea a abordat problema prin cele două extreme: pe de o parte, a programat multe și mari reforme, iar pe de alta, a căutat să reducă numărul consumatorilor, impunând un control drastic al natalității: doar un copil la fiecare familie.

La prima abordare, succesele au fost relative; la cea de a doua, remarcabile. Însă, ceea ce părea a fi bun în 1950 amenință să fie rău în 2050. Dacă familiile nu hotărăsc de pe acum să aibă cel puțin câte doi copii, peste 30 de ani, populația activă a Chinei se va reduce cu 25%, în timp ce procentul pensionarilor va depăși 30% din populația totală a țării. Este o perspectivă îngrijorătoare pentru dezvoltarea și bunăstarea unei țări care părea să se dezvolte economic fără oprire, de când Partidul Comunist a reușit să îmbine economia de piață cu monopolul său asupra puterii.
Însă relele nu se arată numai în privința viitorului. Este foarte probabil ca scăderea populației să fi început deja – în mod oficial, sporul naural a fost, anul trecut, de 0,53% – deoarece datele pe care le furnizează diferitele regiuni „sunt corectate în sus”, căci alocațiile bugetare sunt în funcție de numărul locuitorilor.

Iar la o creștere mică – sau chiar la o scădere – demografică, țara are, de pe acum, mari probleme sociale, din cauza fostei politici maoiste. În ziua de azi, China are un surplus de 30 de milioane de bărbați. Ca să aibă numai un copil, multe perechi recurgeau la avort, avort pe care machismul tradițional din cultura chineză îl tranforma în avorturi selective: în mod deosebit, nu erau dorite fetele.
În plus, familiile care aveau curajul să facă mai mulți copii în era maoistă ascundeau acest lucru față de autorități, ca să nu fie sancționate. Dacă acești copii nu figurau în acte oficiale, nu aveau acces la scolarizare, astfel că, în ziua de azi, există o masă umană nefolositoare în societatea chineză.

Dacă acestea au fost relele demografice chineze din trecut, nici cele din prezent nu sunt ușor de corectat. Natalitatea a scăzut în China – în mod oficial este de 1,3 copii per femeie nubilă, față de 1,64, în SUA -, însă dorința de a avea mai mult de un copil aproape că a dispărut în căsniciile chinezilor, din cauza enormelor costuri pe care le presupune creșterea lor și problemele aproape imposibile de depășit pentru a le oferi – la un preț accesibil – o pregătire școlară și profesională de calitate.
Căci, e un proverb care spune: dacă femeia nu vrea…Guvernul întreg e neputincios.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PEKÍN: MUCHO CHINO, POCO CHINO

China, el país más poblado del mundo, con más 1.400 millones de habitantes, reconoce ahora que le inquieta el descenso de natalidad que buscó durante lustros.
La aparente incongruencia de lamentar ahora lo que se ansiaba hace 70 años – reducir la natalidad -, desaparece si se la analiza económicamente. Y es que en los 50 del siglo pasado la China de Mao Tse tung padecía una hambruna horrenda que costó la vida a decenas de millones de personas. El Gobierno comunista de entonces abordó el problema por los dos extremos: por un lado programó muchas y grandes reformas y por otro lado buscó la reducción de consumidores, imponiendo un drástico control de la natalidad: un solo hijo por matrimonio.
En lo primero, los éxitos fueron relativos; en lo segundo, notables. Pero lo que parecía bueno en 1950 amenaza con ser malo en 2050. Si las familias no optan ya por tener por lo menos dos hijos por matrimonio, dentro de 30 años la población laboral china se habrá reducido en un 25% al mismo tiempo que el porcentaje de los jubilados superará el 30% del censo nacional. Es un panorama aterrador para el desarrollo y bienestar de un país que parecía abocado a un crecimiento económico imparable desde que el Partido Comunista logró aunar la economía de mercado con el monopolio del poder.
Pero los males no asoman sólo en el porvenir. Es muy probable que el descenso demográfico haya comenzado ya – oficialmente, el censo creció el años pasado un 0,53% – porque los datos que facilitan las distintas regiones se “arreglan al alza” porque las asignaciones presupuestarias son proporcionales al número de habitantes.
Y con poco crecimiento – o incluso retroceso – demográfico, el país ya padece actualmente agudos problemas sociales a causa de la política maoista. Para empezar, hoy en día el país tiene un exceso de 30 millones largos de varones. Porque lo de un solo hijo lo resolvían muchas parejas por la vía del aborto, un aborto que el machismo tradicional de la cultura china transformaba en abortos selectivos: ante todo, niñas.
Además, las familias que se atrevían a tener más de un hijo en la era maoísta, lo ocultaban a las autoridades para evitarse sanciones. Y al no figurar estos niños en los registros oficiales, se quedaban sin acceso a la escolaridad, con lo cual hoy en día hay una masa humana prácticamente inaprovechable en la sociedad china.
Claro que si estos fueron los males demográficos del pasado, los del presente no son más fáciles de corregir. La natalidad china ha descendido – oficialmente es de 1,3 hijos por mujer núbil frente al 1,64 en los EE.UU. -, pero la voluntad de tener más de un hijo casi ha desaparecido de los matrimonios chinos a causa de los enormes costos que genera la crianza y los problemas casi imposible de superar para darles – a un precio asequible – una formación escolar y profesional de calidad.
Y ya se sabe lo que dice el refrán: si una no quiere…todo un Gobierno no puede.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.