Visele rămân vise Washington, Diana Negre

Ecologiștii din America și din întreaga lume se simt fericiți datorită administrației democratului Joe Biden – partidul său domină în Congresul SUA -, deoarece au fost elaborate planuri ambițioase de apărare a mediului înconjurător prin reducerea contaminării cu gaze de eșapament și a poluării industriale.
Nu că s-ar pregăti ecologiștii din țările dezvoltate pentru o viață austeră, dar acum ei sunt încrezători că cerințele lor vor obliga industria să renunțe la energiile contaminante: ecologia are prioritate, iar economia a trecut pe un plan secundar, adică are loc o schimbare totală față de politica fostului președinte Donald Trump.

E greu ca cineva să se opună politicilor ecologiste: toată lumea vrea aer curat, cartiere curate, recolte fără îngrășăminte periculoase pentru mediul înconjurător sau pentru sănătate.
Problema este că politicile acestea, conform studiilor unor instituții internaționale, au puține șanse de a deveni realitate: costurile lor pot fi prohibitive, iar, în plus, nu există condiții tehnice pentru a atinge aceste scopuri ecologice, sau atunci când există, se produce, uneori, mai multă contaminare pentru obținerea materialelor fără carbon necesare „energiei verzi”, decât cea rezultată prin folosirea metodelor tradiționale.
Datele, puțin încurajatoare, provin de la o instituție care nu poate fi bănuită de vreo manipulare politică, căci este vorba de Agenția Internaționala a Energiei (AIE), una dintre principalele surse de informare în acest domeniu ale guvernelor din toată lumea.
Aceste date sosesc într-un moment în care noua administrație americană, sub președinția lui Joe Biden, se pregătește să cheltuiască mai multe miliarde de dolari pentru a accelera trecerea la o „energie curată”, adică, fără cărbune, folosind elemente care nu poluează, cum sunt soarele și vântul, sau litiul care înmagazinează energie în bateriile automobilelor electrice sau hibride.
Însă, opinia acestei agenții nu are darul de a-i încuraja nici pe Biden, nici pe ecologiștii americani sau din vreo altă țară din lume: trecerea la o energie care să nu contamineze necesită niște materii prime care nu sunt disponibile, și e posibil să nici nu fie mult timp de acum încolo. Sau dacă se vor obține, va fi cu multă poluare.
E vorba de „mineralele tranziției energetice” cum sunt litiul, grafitul, nichelul și așa numitele „minerale rare”: se obțin printr-un minerit foarte scump și chiar contaminant. Iar atunci când se vor putea extrage, prețul lor va crește de la 700 la 2400 %, în următorii douăzeci de ani.

Pentru moment, această trecere ar presupune un mai mare consum de energie. De exemplu, un automobil electric nu mai consumă benzină, însă, pentru producerea lui e nevoie de un volum de minerale de șase ori mai mare decât cel al unui vehicul pe benzină.Iar lucrurile nu se îndreaptă spre vreo îmbunătățire: în ultimii 11 ani, consumul acestor pământuri rare a crescut cu 50%…și s-a reușit creșterea energiei „ecologice” cu doar 10%.

Biden mai are o problemă. Este factorul timp: orice extracție minieră are nevoie de cel puțin 16 ani ca să devină rentabilă. Or planul lui Biden este să obțină electricitate fără cărbune peste doar 14 ani. În plus, mai există și o problemă de mediu, căci așa cum explică raportul AIE, exploatarea minieră a minereurilor necesare pentru eliminarea carbonului, cum sunt litiul și cuprul, necesită mari cantități de apă, și aceasta în niște regiuni unde este multă secetă.

O concluzie care se poate desprinde ușor este că, dacă țările bogate și industrializate vor reuși într-adevăr să reducă efectele contaminante ale energiei de care au nevoie pentru bunăstarea lor, aceasta se va face în detrimentul țărilor subdezvoltate.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Los sueños, sueños son Washington, Diana Negre

Los ecologistas norteamericanos, como los del resto del mundo, se las prometen muy felices con el nuevo gobierno presidido por el demócrata Joe Biden, quien además cuenta con un Congreso de su mismo partido, porque hay ambiciosos planes en defensa del medio ambiente para reducir la contaminación producida por automóviles y la actividad industrial No es que los ecologistas de países desarrollados se preparen para una vida austera, pero sí confían en que sus exigencias obliguen a la industria a renunciar a las energías contaminantes: la prioridad la tiene ahora la ecología y la economía ha pasado a un segundo plano, a diferencia de la política seguida por el ex presidente Donald Trump.

Es difícil encontrar personas opuestas a las políticas ecologistas: aire puro, vecindarios limpios, cosechas sin fertilizantes peligrosos para el medio ambiente o la salud, son cosas que en general favorecen todos. El problema es que semejantes políticas, cuando uno lee los estudios de diversas instituciones internacionales, tienen escasas probabilidades de convertirse en realidad: no solo que su costo puede ser prohibitivo, es que las condiciones técnicas para lograr estos propósitos ecológicos no existen, o cuando existen, a veces se genera más contaminación para obtener los materiales sin carbono necesarios para la “energía verde” que la producida por los métodos tradicionales.

Los datos, poco alentadores, provienen de una entidad tan poco sospechosa de manipulación política como la Agencia Internacional de Energía (AIE), una de las principales fuentes de información energética para los gobiernos de todo el mundo. Estos datos llegan en el momento que el nuevo gobierno norteamericano presidido por Joe Biden se prepara a gastar varios billones de dólares para acelerar la transición a una “energía limpia”, es decir, no basada en carbono, sino en elementos no contaminantes como el viento, el sol o materiales que producen energía como el litio que se utiliza en las baterías de coches eléctricos o híbridos.Y lo que esa agencia opina no es para animar ni a Biden, ni a los ecologistas norteamericanos o de cualquier otro lugar del mundo:la transición a una energía no contaminante pasa por materias primas que no están disponibles, que tal vez no lo estén en mucho tiempo, o cuya obtención tiene también un efecto contaminante.

Se trata de los “minerales de transición energética” como el litio, el grafito, el níquel y los llamados “minerales raros”: para obtenerlos es preciso desarrollar una minería cara y tal vez contaminante y, en caso de poder obtenerlos, sus precios se dispararían de 700 a 2400 %, en los próximos veinte años. De momento, el cambio puede representar, de hecho, un mayor consumo energético. Así, por ejemplo, un coche eléctrico no gastará gasolina, pero necesita seis veces más minerales que un vehículo de gasolina. Y las cosas no van camino de mejorar: En los últimos 11 años, el mundo aumentó en un 50% su consumo de estos minerales raros…pero con esto tan solo se logró incrementar el porcentaje de energía “ecológica” en un 10%. Para Biden hay además otro problema, que es el factor tiempo: cualquier explotación minera tarda unos 16 años, como mínimo, hasta que empieza a dar rendimiento, mientras que el plan Biden prevé obtener una electricidad totalmente libre de carbón dentro de 14 años. También hay un problema ambiental, pues según explica el informe de la AIE, la explotación minera de los minerales necesarios para eliminar el carbono, como son el litio y el cobre, requieren gran cantidad de agua, y además en regiones del mundo donde impera la sequía. Una conclusión que se puede sacar fácilmente es que, si el mundo rico e industrializado consigue realmente reducir los efectos contaminantes de la energía que necesita para su bienestar, será a cargo y en detrimento de los países subdesarrollados.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.