GAZA ÎI STĂ ÎN GÂT ISRAELULUI

Practic, tot la doi ani, Israelul atacă fâșia Gaza pentru a opri agresiunile organizației Hamas. Și cum această repetare este atât de costisitoare și inutilă, ne face să ne gândim că Israelul nu știe și nici nu poate să rezolve, o dată pentru totdeauna, problema.
Mai bine spus, problema este fără ieșire, atât timp cât Israelul, Iranul și Washingtonul se încăpățânează să aibă ideologii radicale și abordări maximaliste. Căci Hamas a știut să se erijeze în piesa de bază a societății palestiniene din Gaza, depinzând, totuși, din punct de vedere militar și economic, de Teheran; Iranul continuă să aibă ca piatră de temelie a ideologiei sale politico-religioase (este un stat teocratic) nerecunoașterea dreptului la existență a statului evreu; iar Israelul, la rândul său, pare să se conceapă pe sine ca entitate etnică exclusivistă. Washingtonul, al cărui ajutor a fost și rămâne vital pentru crearea și existența statului evreu, a pariat întreaga sa politică în Orientul Mijlociu pe o alianță totală cu Israelul.

Hamas este protagonistul social și politic în fâșia Gaza, deoarece, în urma creării conflictive a Israelului a desfășurat în acest teritoriu o muncă de asistență socială, ajutând victimele represiunii israeliene și familiile luptătorilor palestinieni uciși de Israel. Are aceeași ideologie ca Iranul și aceasta l-a transformat rapid în brațul executor „in situ” al anti-israelismului ayatolahilor.
Această funcție de ajutorare a Hamas-ului în fâșia Gaza este atât de importantă, încât chiar Israelul a acceptat ca, – sub supravegherea sa – Qatarul să aducă, în ceva mai mult de cinci ani, peste un miliard de dolari pentru reconstrucția Gazei și ajutoare umanitare de urgență pentru populația palestiniană. Aceste ajutoare sunt atât de importante, încât statul evreu le tolerează, cu toate că știe că un procent din acești bani ajunge la Hamas.
Această organizație primește de la Teheran bani, arme și consiliere militară. Atu-ul principal pe care Hamas îl are în lupta cu Israelul este rețeaua de tuneluri de la frontieră, pe care a construit-o, atât pentru a-și desfășura acțiunile subversive în Israel, cât și pentru a se putea aproviziona.
Este un instrument strategic ieftin și eficient. Atât de mult, încât, până acum, Israelul care dispune de servicii secrete de primă calitate, nu i-a găsit o soluție adecvată. A promovat antagonismul dintre Hamas și adepții lui Mahmud Abbas (Autoritatea Palestiniană din Cisiordania), însă fără să poată reduce preeminența organizației Hamas în Gaza. Iar Mossadul (serviciul secret israelian) a descoperit traseul majorității tunelurilor. Însă, bombardamentele care distrug mare parte din rețeaua de tuneluri și îi ucid pe conducătorii militari ai Hamasului reduc doar temporar potențialul subversiv al rezistenței palestiniene.

De fapt, doar atât poate face Israelul fără să recurgă la un genocid. Singurul lucru practic este slăbirea structurii Hamasului, de fiecare dată când acesta devine prea periculos. Căci ocupația teritorială a fâșiei Gaza s-a dovedit a fi tot atât de ineficientă, pe cât este strategia actuală, însă a fost mult mai costisitoare în bani și vieți omenești.
Iar a lăsa din mâini fâșia Gaza nu ar reduce terorismul organizației Hamas – din contră, l-ar spori – și în plus, ar complica situația politică, deoarece ar da Egiptului (din care Gaza a făcut parte cândva) un rol principal în conflict.
Această analiză ne face să ne gândim, dată fiind imposibilitatea de a rezolva conflictul pe cale militară, că toate părțile interesate vor sfârși prin a recurge la o soluție politică. Însă, ceea ce este rău în Orientul Mijlociu este că, de mai mult de trei mii de ani, este preferată cealaltă cale, cea a masacrelor.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

GAZA SE LE ATRAGANTA A ISRAEL

Prácticamente, cada dos años largos Israel ataca la franja de Gaza para frenar las agresiones de Hamas. Y como esta reiteración es tan costosa como inútil, hay que pensar que Israel no sabe ni puede resolver de una vez por todas el problema de la franja.
Mejor dicho, el problema es insoluble mientras Israel, Irán y Washington sigan emperrados en ideologías radicales y planteamientos maximalistas. Porque Hamas ha sabido erigirse en pieza fundamental de la sociedad palestina de Gaza, pero dependiendo militar y económicamente de Teherán; Irán sigue teniendo como piedra angular de su ideología político-religiosa (es un Estado teocrático) negarle a Israel el derecho a la existencia; e Israel, por su parte, parece concebirse como entidad étnica excluyente. Washington, cuya ayuda es y ha sido vital para la creación y existencia del Estado judío, ha apostado toda su política del Oriente Medio en una alianza numantina con Israel.
Hamas es protagonista social y político en la franja porque desde la creación conflictiva de Israel ha desarrollado en el territorio una labor de asistencia social, ayudando a las víctimas de la represión israelí así como a las familias de los guerrilleros palestinos abatidos por Israel. Su coincidencia ideológica con Irán le transformó rápidamente en el brazo ejecutor “in situ” del anti israelismo de los ayatolás.

Esta función asistencial de Hamas en la franja es tan importante que el mismo Israel ha aceptado que – bajo su supervisión – Qatar haya aportado en algo más de un lustro mil millones de dólares para la reconstrucción de Gaza y ayudas humanitarias urgentes para la población. La asistencia es tan trascendental, que Israel la tolera pese a saber que un porcentaje de este dinero va a parar a las arcas de Hamas.
Esta organización recibe de Teherán dinero, armas y asesoramiento militar. La baza principal de Hamas en su pugna con Israel es la red de túneles transfronterizos que ha construido tanto para llevar a cabo acciones subversivas en Israel así como para abastecimientos propios.
Es una herramienta estratégica barata y eficaz. Tanto, que hasta el día de hoy, Israel que cuenta con un servicio secreto de primerísima calidad, no ha encontrado respuesta adecuada. Ha fomentado el antagonismo entre Hamas y los seguidores de Mahmud Abbas (Autoridad Palestina), pero sin reducir apenas la preeminencia de Hamas en Gaza. Y el Mossad (servicio secreto israelí) tiene localizada la trayectoria de la mayoría de los túneles. Pero los bombardeos que destruyen gran parte de la red de túneles y los asesinatos de líderes militares de Hamas solo reducen transitoriamente el potencial subversivo de la resistencia palestina.

En realidad, justamente esto es lo único que puede hacer Israel sin recurrir a un genocidio. Debilitar la estructura de Hamas cada vez que esa se vuelve demasiado peligrosa – hasta ahora, en ciclos de unos dos años – es lo único practico. Porque la ocupación territorial de la franja se mostró en el pasado tan ineficiente como la estrategia actual, pero mucho más costosa en dinero y vidas humanas.
Y un eventual abandono de la franja de Gaza no reduciría el terrorismo de Hamas – todo lo contrario – y además complicaría la situación política por cuanto daría a Egipto (al que otrora perteneció Gaza) un papel principal en el conflicto. Este análisis induce a pensar que, dado lo insoluble que resulta el conflicto por la vía militar, todas las partes interesadas acabarán por hallarle una solución política. Lo malo es que en el Oriente Próximo llevan más de tres mil años optando por el otro camino, el de las matanzas.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.