HIMERE ALE CHINEI

De când ființele umane au învățat să gândească, au situat lumea mai bună – dreaptă și egalitară – în cealaltă viață. Însă, în vremurile noastre, în occident, idealiștii incorijibili se încăpățânează să și-o imagineze foarte la îndemână, atunci când e practicat un liberalism economic și politic global.
Iluzia unei prosperități și a unei democrații universale a liberului schimb ar putea să domnească în continuare dacă nu ar fi existat Beijing-ul, care a devenit cea de a doua economie mondială și cea mai mare și completă dictatură de pe planetă, tocmai datorită macro politicilor liberale ale occidentului.
Istoria acestei nepotriviri între idealismul mercantil și realitatea puterii intolerante se poate povesti citând o serie de întâmplări greșit înțelese. Prima și cea mai importantă a fost dispariția comunismului stalinist.

De fapt, a fost falimentul URSS-ului, a cărei gerontocrație parapetată în Biroul Politic nu-și dădea seama că economia sa agoniza și nu putea concura în cursa înarmărilor, declanșată de președintele american Ronal Reagan. Stalinismul a pierit din cauza anchilozării și a militarismului său, însă, în occident, eșecul acesta a fost perceput ca un succes al liberalismului mercantil asupra dictaturii. Această interpretare – mai există unii care cred în ea – are avantajul că rutina ar putea continua; s-ar putea face comerț cu China (producător foarte ieftin și o piață mare) fără să ne mai complicăm viața cu confruntări politice costisitoare și riscante. A fost „amuleta” liber-schimbistă în fața unei mari provocări: economia de piață urma să dărâme ea singurică dictaturile. Washingtonul s-a alăturat în anii 70 acestei viziuni, deoarece comunismul chinez nu îngrijora încă, dar, în schimb, servea pentru a îngrădi Kremlinul.
Beijingul de la sfârșitul secolului nu era, însă, totuna cu URSS-ul. Conducătorii comuniști au tras concluziile ce se impuneau în urma colapsului economic și instituțional sovietic. Astfel, au adoptat, pe față și fără să lase din mână controlul total, o economie aproape ca de piață (libera inițiativă întreprinzătoare, însă supusă dirijismului politic global) care a îmbogățit țara și cetățenii, în timp ce monopolul puterii s-a întărit prin metodele unei dictaturi dintre cele mai dure. Nici vorbă de monopol capitalist de stat (doctrină a URSS-ului din anii 70), în schimb exista o economie de piață tolerată de un stat polițienesc, ultranaționalist și tot mai anti-american.

Pe scurt, China actuală a evitat erorile economice și structurale ale URSS-ului și a depășit intervenționismul capitalist pe termen lung al occidentului colonialist, acordând împrumuturi țărilor în curs de expansiune pentru a-și dezvolta înfrastructurile de bază (rețele de șosele și căi ferate, aprovizionări vitale și energetice, asistență sanitară etc.), obținând, astfel, o puternică dependență a datornicilor. Pe de altă parte, marilor puteri economice occidentale – începând chiar cu SUA – le simula crize fianciare de mare anvergură, căci a acumulat un foarte mare procent din datoriile lor externe.
Văzut în felul acesta, s-ar putea spune că naivului idealism al „democrației prin piața liberă” Beijingul secolului XXI i-a spus „…nici vorbă de așa ceva!…”

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

QUIMERAS DE LA CHINA

Desde que los seres humanos comenzaron a pensar, el mundo mejor- justo e igualitario – lo situaron en la otra vida. Pero hogaño, en occidente, los idealistas a ultranza se empecinan en imaginárselo al alcance de la mano siempre y cuando se practique un liberalismo económico-político global.
La ilusión de una bonanza y democracia universal librecambista podría seguir imperando si no fuera por Pekín, quien se ha erigido en la segunda economía mundial y la mayor y más completa dictadura de la Tierra justamente gracias a las macro políticas liberales de occidente.
La historia de este desencuentro entre el idealismo mercantil y la realidad del poder intolerante se puede relatar citando una serie de acontecimientos mal comprendidos. El primero y más importante fue la desaparición del comunismo estalinista.
En realidad, fue la bancarrota de la URSS, cuya gerontocracia atrincherada en el politburó no se percató de que su economía dirigida desde el partido estaba agonizando y no podía competir en la carrera de armamentos emprendida por el presidente estadounidense Reagan. El estalinismo falleció por anquilosamiento y militarismo, pero en occidente se quiso leer este fracaso como un éxito del liberalismo mercantil sobre la dictadura. Esta lectura tenía – y aún hay quien cree que tiene – la ventaja de que se podía proseguir con la rutina; se podía seguir comerciando con China (productor baratísimo y gran mercado) y sin complicarse la vida con confrontaciones políticas costosas y arriesgadas. Ha sido el “detente bala” librecambista frente a un gran desafío: la economía de mercado acabará ella solita hundiendo las dictaduras. Washington se sumó en el decenio de los 70 a esta visión porque el comunismo chino aún no le inquietaba y en cambio servía para acorralar al Kremlin.

Pero el Pekín de fin de siglo no era la URSS. Los dirigentes chinos sacaron las consecuencias del colapso económico e institucional soviético. Así, adoptaron sin tapujos – pero sin dejar de controlarlo todo – una economía de casi mercado (libre iniciativa empresarial, pero sometida al dirigismo global político) que ha enriquecido al país y a los ciudadanos en tanto que el monopolio del poder se reforzó con métodos de la más pura y dura dictadura. Nada de monopolio capitalista del Estado (doctrina de la URSS de los 70), pero sí a una economía de mercado tolerada por un Estado policial, ultra nacionalista y cada vez más anti estadounidense.
En resumen, la China actual ha evitado los errores económicos y estructurales de la URSS y ha superado el intervencionismo capitalista a largo plazo del occidente colonialista, concediendo préstamos a los países en vías de expansión para sus infraestructuras básicas (redes viarias, abastecimientos vitales y energéticos, asistencia sanitaria, etc.), logrando así una fuerte dependencia de los deudores. Por otro lado, a las grandes potencias económicas occidentales – empezando por los mismos EE.UU. – les amagaba crisis financieras de enorme envergadura al haber acumulado un altísimo porcentaje de sus deudas exteriores.
Visto así, se podría decir que el ingenuo idealismo de “a la democracia por el mercado libre” el Pekín del siglo XXI le ha dicho que “…naranjas de la China…”

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.