CUM RĂMÂN LUCRURILE DUPĂ ÎNTÂLNIREA PUTIN-BIDEN

După întâlnirea lui Putin cu Biden de la Geneva – denumită prea generos „summit” – cei doi conducători de state se confruntă cu probleme foarte diferite. Cele ale președintelui rus sunt de departe cele mai grave.
Căci, în timp ce Biden găsește în relațiile cu Rusia doar un echilibru politico-militar de importanță secundară, Putin continuă să se lupte cu asfixianta moștenire pe care i-a lăsat-o URSS. Pentru SUA, marea problemă actuală este China. Colosul asiatic este, de acum, cea de a 2ª economie din lume, ambițiile ei par a fi fără limite, structura forțelor ei armate este tot mai agresivă (în prezent își construiește o mare flotă militară, așa cum au făcut Japonia, în preajma celui de al Doilea Război Mondial, și Imperiul German, înainte de Primul), iar colonialismul său economic a ieșit de o bună bucată de vreme din zona lumii a treia, pentru a face mari investiții structurale până și în Europa. Coexistența – sau confruntarea finală – cu Republica Populară Chineză este, în ziua de azi, o temă prioritară a Washingtonului.
Problemele președintelui rus sunt mai mici, dar mai amare. Prăbușirea Rusiei staliniste a adus o liberalizare foarte relativă. Au dispărut dictatura partidului unic, poliția secretă și birocrația, însă țara a rămas prinsă în mrejele unor mafii corupte și foarte legate de puterea politică.

Nu este nici de departe un scenariu stalinist, însă, din punct de vedere economic, efectele sunt similare. Dacă URSS a dispărut datorită unui faliment, nici Federația Rusă nu este prea înfloritoare. Cu niște resurse naturale aproape la fel ca cele ale Canadei și cu o populație de trei ori mai mare, Federația Rusă are un PIB de trei ori mai mic decât cel canadian.
Și ca și cum aceasta nu ar fi de ajuns, militarismul obsesiv al gerontocrației Biroului Politic stalinist continuă să marcheze politica Rusiei, iar Putin a putut constata că terenul său de manevre politice internaționale se reduce la niște intervenții militare, căci pentru a putea face altceva îi lipsesc banii. Dacă în Siria acest atu a avut un rezultat relativ – vechiul vis al țarilor de a avea o prezență în Mediterana a devenit acum realitate -, în schimb, în Libia s-a dovedit a fi steril, nul în restul Africii și trist în Caucaz, unde a lăsat Armenia – cu care avea și continuă să aibă un pact militar – să piardă războiul cu Azerbaigeanul… deoarece petrolul azer îi este tot atât de vital Rusiei lui Putin pe cât îi era și în vremea lui Lenin. În plus, atât în Siria, cât și în Caucaz, Turcia a avut un protagonism de neimaginat pentru ruși din vremea țarinei Ecaterina cea Mare…
Situația actuală a lui Putin are, cu tot regretul său, prea multe asemănări cu cea a URSS-ului lui Lenin… cu deosebirea că, în timp ce aceasta din urmă era o putere emergentă la începutul secolului XX, Federația Rusă este o putere în declin, la începutul secolului XXI.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PUTIN Y “LA POST CUMBRE”

Tras el encuentro ginebrino de Putin con Biden – demasiado generosamente llamado “cumbre” – los dos estadistas se enfrentan a problemas muy dispares. Y las del presidente ruso son de largo las más graves.
Porque mientras Biden ha de encontrar en las relaciones con Rusia tan solo un equilibrio político-militar de segundo orden, Putin sigue luchando con la asfixiante herencia que le dejó la URSS. Para los EE.UU. el gran problema actual es China. El coloso asiático es ya la 2ª economía del mundo, sus ambiciones parecen ilimitadas, la estructura de sus fuerzas armadas es cada vez más agresiva (ahora está construyendo una gran armada, como lo hicieron el Japón en vísperas de la II Guerra Mundial y el Imperio Alemán, antes de la I), y su colonialismo económico hace tiempo que ha salido del ámbito del tercer mundo para hacer grandes inversiones estructurales hasta en Europa. La coexistencia – o la confrontación final – con la República Popular China es hoy en día el tema prioritario de Washington.
Los problemas del presidente ruso son menores y más amargos. El hundimiento de la Rusia estalinista trajo una liberalización muy relativa. Ya no existe la dictadura del partido único, la policía secreta y la burocracia, pero el país está preso en las redes de unas mafias corruptas y muy vinculadas al poder político.
No es ni de lejos el escenario estalinista, pero económicamente tiene efectos similares. Si la URSS desapareció a causa de una bancarrota, la Federación Rusa no anda tampoco muy boyante. Con unos recursos naturales bastante similares a los del Canadá y el triple de población que este país, la Federación Rusa tiene un PIB tres veces menor que el canadiense.

Por si fuera poco, el militarismo obsesivo de la gerontocracia del politburó estalinista sigue marcando la política rusa, Putin ha visto como su campo de maniobras políticas internacionales no podía ser más que el intervencionismo militar; para otra vía falta dinero. Y si en Siria esta baza dio un relativo resultado – el viejo sueño zarista de una presencia en el Mediterráneo se ha hecho realidad ahora -, en cambio ha resultado estéril en Libia, nula en el resto de África y triste en el Cáucaso, donde dejó que Armenia – con la que tiene y tenía un pacto militar – perdiera la guerra contra Azerbaiyán… porque el petróleo azerí le es imprescindible a la Rusia de Putin como lo fue para la de Lenin. Además, tanto en Siria como en el Cáucaso Turquía ha tenido un protagonismo inimaginable para los rusos desde la época de Catalina la Grande…
La situación actual de Putin tiene a pesar suyo demasiadas similitudes con la de la URSS de Lenin… con la diferencia de que, mientras esta última era una potencia emergente a principios del siglo XX, la Federación Rusa es una en declive a principios del siglo XXI.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.