Cele două Americi, tot mai îndepărtate Washington, Diana Negre

Dacă cineva ar fi crezut că sosirea la Casa Albă a lui John Biden, un om cu maniere afabile, care arborează zilnic steagul compromisului, servea la reducerea divizărilor și la apropierea celor două viziuni ideologice ale țării, acum ar fi dezamăgit.
Căci, statele cu orientare republicană rămân aceleași ca înainte și cu ideile de acum câteva luni. Același lucru se întâmplă și cu cei care susțin programele democrate, bazate, în egală măsură, pe idei pe care cealaltă jumătate a țării le respinge.
În perioada care a trecut de la cele mai grele momente ale înțepenirii economice cauzate de pandemie, au apărut diferențe enorme în cifrele economiei: statele guvernate de republicani au reușit să reducă șomajul și se află într-o perioadă de redresare puternică, în timp ce democrații înregistrează procentaje foarte ridicate ale șomajului.
Astfel, state precum Idaho, Alabama, Utah sau Montana au eliminat practic șomajul apărut în timpul pandemiei, deoarece ratele șomajului se află între 2,5% și 3,7%, niveluri similare cu cele care existau înainte de COVID.
În schimb, șomajul este aproape dublu, între 7,2% și 7,9%, în state precum Connecticut, Hawaii sau California.
Primul grup de state are în comun câte un guvern republican, în timp ce al doilea grup este guvernat de democrați. Mulți atribuie această diferență măsurilor de sprijinire a șomerilor din statele democrate, considerând că acestea ar fi putut reduce dorința oamenilor de a se întoarce la muncă.

Motivul acestei slabe dorințe de a munci ar putea fi generozitatea ajutoarelor de șomaj, adesea mai mari decât veniturile obținute din muncă. Este o ipoteză care va fi pusă la încercare în această toamnă, când aceste subvenții vor înceta, iar șomerii vor fi nevoiți să muncească din nou pentru a-și câștiga existența.
Cu toate acestea, diferențele nu se limitează numai la această problemă, căci au un impact și asupra altor cifre macroeconomice, cum ar fi inflația, care nu este uniformă peste tot, și reprezintă o amenințare în statele care au înregistrat cea mai mare recuperare. Și de abia dacă există acolo unde sunt rate ridicate ale șomajului.
Aceasta înseamnă că politica guvernului central are repercusiuni foarte diferite: în timp ce unii ar prefera o majorare a ratei dobânzii, pentru a evita inflația, alții ar dori să mențină politica menită să revigoreze economia.
Este o simplă coincidență faptul că guvernul federal se concentrează mai mult pe statele cu probleme economice, care sunt în mare parte cele ale guvernelor democrate. Nu neapărat interesele partizane determină această politică, însă statele rămase în urmă sunt exact cele mai mari, cum ar fi California, New Jersey sau New York. Această politică economică, care favorizează expansiunea, cauzează îngrijorare în statele cu o creștere ridicată, care sunt mai puțin populate și au o pondere mai mică în ansamblul economiei.

Este de înțeles faptul că guvernul federal acționează ținând cont de situația statelor cu cea mai mare pondere economică, dar, întrucât liderii actuali sunt democrații, este inevitabil ca statele în care inflația începe să crească, să se simtă neglijate. În mod inevitabil, vor spori și diferențele și confruntările dintre Americi: una conservatoare, cu o populație mai mică, și cea progresistă, cu mari concentrații urbane. Trecerea de la un președinte bătăios la unul conciliant nu poate rezolva aceste diferențe.
Uneori, în mod curios, există o dihotomie între preferințele prezidențiale și cele locale: unii care îl detestă pe Trump pentru manierele sale au votat, numai ca să scape de el, în favoarea unui președinte democrat, însă viziunea lor asupra lumii rămâne aceeași, iar votul lor este în continuare unul conservator. Ei votează în felul acesta pentru autoritățile locale, adică pentru legiuitori lor din Congres și pentru guvernatorului statului lor. Astfel, votul lor este împărțit între ambele partide: unul democrat pentru Casa Albă și altul, republican, pentru administrația locală.
Nu a trecut un an de la alegerile prezidențiale – și chiar mai puțin de când actualul guvern democrat de o singură culoare s-a instalat la putere, așa că, este dificil de prezis dacă următoarele alegeri legislative din noiembrie, anul viitor, vor urma modelul obișnuit și va fi pedepsit partidul care se află la Casa Albă sau dacă, dimpotrivă, democrații vor beneficia de redresarea economică după COVID și de tendința anti-Trump de anul trecut.
Rămân mai mult de 15 luni până la aceste alegeri, un răgaz destul de mare pentru realitatea politică americană. Dar, dacă se menține modelul obișnuit, în care partidul care se află la Casa Albă pierde locuri în Congres, este foarte probabil ca republicanii să recupereze controlul asupra ambelor Camere legislative în care democrații dispun de un ușor avantaj: în Senat se află la egalitate 50-50, iar în Cameră au o majoritate de numai 6 fotolii. Pe de altă parte, dacă tendințele economice din statele republicane și democrate continuă să difere, s-ar putea ca republicanii să-și sporească și mai mult avantajul pe care îl au în prezent, căci ei guvernează acum în 27 din cele 50 de state ale țării.
Dacă își recâștigă majoritățile legislative, republicanii nu numai că ar curma marile ambiții pe care democrații le au de când controlează Congresul, dar, practic, ar paraliza guvernul federal, căci n-ar mai putea adopta legi.
Experiența arată că această situație nu este neapărat rea pentru președinți: se poate întâmpla, așa cum a fost cazul lui Bill Clinton, ca nevoia de a colabora cu opoziția să-l aducă mai spre centru și spre angajament politic. Acest lucru a plăcut alegătorilor, căci, Clinton, în ciuda scandalurilor sale erotice, a fost reales ca președinte și s-a bucurat de ratinguri ridicate de popularitate.
Și acest lucru ar fi bun atât pentru Biden, cât și pentru poziția globală a Statelor Unite care se confruntă în prezent cu China, cel mai mare rival pe care l-au avut vreodată, deoarece, spre deosebire de rivalul său hegemonic de odinioară, URSS, Beijingul este, în plus, un gigant economic și pune la încercare resursele Washingtonului mult mai mult decât o făcea odinioară imperiul sovietic: un președinte mai puțin asaltat de lupte interne, ar avea liniștea de a căuta modalități pentru a câștiga colaborarea aliaților săi și a putea face față noii amenințări pe care Beijingul o poate reprezenta, nu numai pentru Statele Unite, ci pentru întreaga structură democratică occidentală.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Las dos Américas, cada vez más lejos Washington, Diana Negre

Si alguien creyó que la llegada a la Casa Blanca de John Biden, un hombre de modales afables, que enarbola diariamente la bandera del compromiso, serviría para reducir las divisiones del país y acercar a las dos vertientes ideológicas del país, habrá quedado decepcionado.
Porque los estados de tendencia republicana siguen siendo los mismos de antes y con las ideas de hace pocos meses, mientras que otro tanto sucede en los que apoyan los programas demócratas, igualmente afincados en unas ideas opuestas a la otra mitad del país.
En el tiempo que ha transcurrido desde los peores momentos del parón económico provocado por la pandemia, han aparecido unas enormes diferencias en las cifras económicas: los estados gobernados por republicanos han conseguido bajar el desempleo y viven en una etapa de fuerte recuperación, mientras que los demócratas mantienen índices de desempleo muy altos.
Así, estados como Idaho, Alabama, Utah o Montana, han eliminado prácticamente el desempleo surgido durante la pandemia, pues sus porcentajes de paro se hallan entre el 2.5% y el 3.7%, unos niveles semejantes a los existentes antes de la aparición del Covid.
En cambio, el desempleo es casi el doble, entre un 7.2% y un 7.9 ¡, en estados como Connecticut, Hawaii o California.
Lo que tienen en común el primer grupo de estados es un gobierno republicano, mientras que el segundo grupo está gobernado por los demócratas. Muchos atribuyen esta diferencia a las medidas de apoyo a los desempleados en los estados demócratas, pues creen que podrían haber frenado el deseo de la población a volver a su trabajo.
El motivo de esta desgana laboral podría ser la generosidad de los subsidios de desempleo, a menudo superiores a los ingresos obtenidos con el trabajo. Es una hipótesis que se pondrá a prueba este otoño, cuando desaparezcan estas subvenciones y sea preciso volver al medio habitual de ganarse la vida.

Pero las diferencias no se limitan a esta cuestión, sino que repercuten también en otras cifras macroeconómicas, como la inflación, que no se reparte de manera uniforme, sino que representa una amenaza en los lugares de más recuperación, mientras que apenas existe en los que siguen con altos índices de paro.
Esto significa que la política del gobierno central tiene repercusiones opuestas en una parte y otra del país: mientras unos preferirían una subida de tipos de interés para evitar la inflación, los otros quisieran mantener la política del momento, destinada a reavivar la economía.
Se da la coincidencia de que el gobierno federal se fija más en los estados con problemas económicos, que son en su mayoría los de gobierno demócrata. No son necesariamente intereses partidistas los que determinan esta política, sino que los estados rezagados son los mayores como California, New Jersey o Nueva York. Esta política económica, que favorece la expansión, preocupa en los estados de fuerte crecimiento, que están menos poblados y tienen menos peso en el conjunto económico.
Se puede comprender que el gobierno federal se rija por la situación de los estados de mayor peso económico, pero como sus líderes del momento son demócrata, es inevitable que los estados en que empieza a apuntar la inflación se sientan desatendidos. Es inevitable que la situación aumente las diferencias y enfrentamientos entre las Américas, una conservadora y de población más reducida, y otra progresista y con grandes concentraciones urbanas. El cambio de un presidente pugnaz a otro de tono conciliador, no puede superar estas diferencias.
Curiosamente, se produce también a veces una dicotomía entre las preferencias presidenciales y las locales: hay quienes detestan a Trump por sus malos modales y votaron en favor de un presidente demócrata para librarse de él, pero no por ello han cambiado su visión del mundo, ni han abandonado su voto conservador. Lo que ocurre es que dan este voto a las autoridades locales, es decir, sus legisladores en el Congreso y el gobernador de su estado., con lo que su voto se divide entre ambos partidos: uno, demócrata, para la Casa Blanca y otro, republicano, para el gobierno local.
No ha pasado ahora ni un año de las elecciones presidenciales -y menos aún de la toma de posesión del actual gobierno monocolor demócrata, de forma que es difícil augurar si las próximas elecciones legislativas de noviembre del año próximo seguirán el patrón habitual de castigar al partido de la Casa Blanca, o si, por el contrario, los demócratas se beneficiarán de la recuperación económica después del Covid y de la corriente anti-Trump del año pasado.

Faltan más de quince meses para esos comicios, un tiempo larguísimo para la realidad política norteamericana. Pero si se mantiene el patrón habitual, en que el partido que ocupa la Casa Blanca pierde escaños en el Congreso, es muy probable que los republicanos recuperen las dos Cámaras legislativas en que los demócratas tienen una escasa ventaja: están empatados 50-50 en el Senado, y tan solo tienen una mayoría de 6 escaños en la Cámara. Por otra parte, si las tendencias económicas en estados republicanos y demócratas siguen su divergencia, podría ser que los republicanos aumenten todavía más la ventaja que llevan en este campo, donde ahora ocupan 27 de los 50 gobiernos estatales.
De recuperar las mayorías legislativas, los republicanos no solamente pondrían freno a las grandes ambiciones desplegadas por los demócratas desde que controlan el Congreso, sino que dejarían prácticamente paralizado al gobierno federal, frenado por la oposición legislativa.
La experiencia muestra que esta situación no es necesariamente mala para los presidentes: puede ocurrir, como fue el caso de Bill Clinton, que la necesidad de colaborar con la oposición lo lleve más al centro y al compromiso político, algo que a los electores les gustó en el caso de Clinton y le permitió , a pesar de sus escándalos eróticos, ganar la reelección y gozar de elevados índices de popularidad.
Y esto no sería bueno solamente para Biden, sino para la posición global de Estados Unidos que se enfrenta, en estos momentos, a China, el mayor rival que ha tenido hasta ahora, pues, a diferencia de su otrora rival hegemónico, la URSS, Pekín es también un gigante económico y pone a prueba los recursos de Washington mucho más que en su día el imperio soviético: un presidente menos acuciado por las luchas internas, tendría el sosiego para buscar fórmulas de ganar la colaboración de sus aliados y enfrentarse a la nueva amenaza que Pekín puede representar, no solo para Estados Unidos, sino para toda la estructura democrática occidental.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.