BERLIN ȘI MOSCOVA, ÎNFRĂȚIRE PRIN HIDROCARBURI

„Acest aranjament este ca și cum ai pune o fașă pentru a vindeca o fractură», așa a comentat purtătorul de cuvânt al liberalilor germani acordul dintre președintele Biden și cancelarul Merkel pentru a pune capăt disputei asupra gazoductului Nord Stream 2. Iar președintele Comisiei pentru afaceri externe a Bundestagului a declarat: „Prejudiciul a fost făcut; acum trebuie redus la minimum…»
Dar, cum în joc se află multe milioane și daunele vor fi suportate în principal de Ucraina, o țară de importanță secundară în diplomația internațională, cel mai probabil că fașele vor continua, ca de altfel și marile daune. Căci, cu toate că „Nord Stream» este doar o operațiune de cumpărare și vânzare de gaze naturale, în mâinile Moscovei devine un baros devastator care vizează Ucraina. Și indirect, toate țările europene vecine cu Federația Rusă. Polonia nu numai că vede în felul acesta lucrurile, dar nu încetează să denunțe traseul acestui gazoduct în toate forurile internaționale.
„Nord Stream» sunt două conducte paralele de gaz prin Marea Baltică care leagă Rusia de Germania, precum și o grămadă de tratate pentru achiziționarea de gaze naturale rusești (din apele polare) de către Germania, Danemarca și Marea Britanie, (cu toate că aceasta din urmă le cumpără de la Danemarca). Fiecare tronson are capacitatea de a transporta anual 27 de miliarde 500 milioane m3 de gaze, iar primul gazoduct – „Nord Stream 1″ – a intrat în funcțiune în noiembrie 2011. Al doilea a fost blocat până de curând de amenințarea sancțiunilor americane asupra companiilor care urmau să-l construiască.

Volumul operațiunii este atât de mare, încât importanța sa politică este evidentă. Și nu numai că Ucraina, Polonia și țările baltice au reacționat cu exasperare, dar a intervenit și Washingtonul împotriva proiectului. Casa Albă era îngrijorată de dependența tot mai mare a Germaniei de hidrocarburile rusești. În plus, companiile petrolierele americane au fost excluse de pe piața central-europeană. Prețul gazului lichefiat este prea mare pentru a putea concura cu cel natural adus prin gazoducte, iar SUA nu pot oferi Europei decât gaz lichefiat.
Dar principalul motiv de opoziție față de Nord Stream este politic. Pe de o parte, europenii obțin o livrare sigură și ieftină, însă volumul acesteia este atât de mare încât poate crea o dependență de Kremlin. Este un pericol ipotetic, dar ținând cont de istoria ultimelor două secole, nicio prudență față de Rusia nu e de prisos.
Concret, construcția celor două conducte de gaz reduce până la inutilitate conductele terestre prin care s-au transportat până acum gaze naturale rusești spre Europa Centrală traversând Ucraina. Dintr-o dată, Ucraina, cu o economie mai mult decât precară, este lipsită atât de niște venituri mari, cât și de una dintre puținele arme eficiente pe care le avea în fața Moscovei.
Toate aceste motive au generat o opoziție internațională față de „Nord Stream 2″. Dar puterea pieței este mare, iar alianța împotriva conductei depindea în esență de SUA. Retragerea treptată a SUA din conflictele internaționale nevitale, inițiată de Trump, s-a intensificat puternic sub administrația Biden. Washingtonul din nou nu se mai amestecă, iar în lupta cu Germania și Rusia, în privința gazelor, a renunțat chiar înainte de a o pierde. Nu că ar fi fost o problemă nesemnificativă, dar abandonul se încadrează perfect în liniile generale ale politicii externe actuale a SUA. În plus, faptul că lucrurile rămân așa cum dorește Moscova este mai puțin îngrijorător în acest moment, având în vedere marile dificultăți financiare prin care trece Federația Rusă.
În ceea ce privește Ucraina, care niciodată nu s-a aflat printre interesele prioritare ale Washingtonului, soarta sa neliniștește tot atât de puțin la Casă Albă ca cea a Siriei, Afganistanului, Irakului, a kurzilor și a altor țări și etnii de pe scena mondială mai puțin importante pentru americani.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

BERLÍN Y MOSCÚ, HERMANDADOS POR LOS HIDROCARBUROS

“Ese arreglo es como curar una fractura poniendo tiritas” comentó el portavoz de los liberales alemanes el acuerdo del presidente Biden y la canciller Merkel de cancelar la disputa por el gasoducto “Nord Stream 2”. Y el presidente de la Comisión de Exteriores del Bundestag, declaró al respecto: “El daño ya está hecho; ahora hay que minimizarlo…”
Pero como en juego están muchos millones y el daño lo sufrirá principalmente Ucrania, país talonero en la diplomacia internacional, lo más probable es que las tiritas sigan y los grandes daños, también. Porque si bien “Nord Stream” es tan solo una operación de compraventa de gas natural, en manos de Moscú es una maza demoledora que apunta a Ucrania. E indirectamente, a todos los países europeos vecinos de la Federación Rusa. Polonia no solo lo ve así, sino que no para de denunciar en todos los foros internacionales el trazado de dicho gasoducto.
“Nord Stream” son dos gasoductos paralelos a través del Mar Báltico que unen Rusia con Alemania, así como un ramillete de tratados de compra de gas natural ruso (procedente de las aguas polares) por Alemania, Dinamarca y Gran Bretaña, (aunque esta recompre el gas de Dinamarca). Cada tramo tiene capacidad para transportar anualmente 27.500 millones de m3 de gas y el primer tramo – “Nord Stream 1”- entró en servicio en noviembre del 2011. El segundo tramó estuvo bloqueado hasta hace poco por la amenaza de sanciones estadounidenses a las empresas que lo llevaran a cabo.
El volumen de la operación es tal que su importancia política salta a la vista. Y no solo pusieron el grito en el cielo Ucrania, Polonia y las naciones bálticas, sino que también Washington terció contra el proyecto. A la Casa Blanca le inquietaba la creciente dependencia alemana de los hidrocarburos rusos y también molestaba a los petroleros americanos verse así excluidos del mercado centroeuropeo. El precio del gas licuado es demasiado alto para competir con el de los gasoductos y los EE.UU. no pueden ofrecerle a Europa más que gas licuado.
Pero la principal razón de la oposición al “Nord Stream” es política. Por un lado, los europeos obtienen un suministro seguro y barato, pero el volumen del mismo es tal que puede crear una dependencia del Kremlin. Es un peligro hipotético, pero vista la historia de los dos últimos siglos toda prudencia frente a Rusia es poca.
Y más concretamente, la construcción de los dos gasoductos relega a la casi inutilidad los gasoductos terrestres que han llevado hasta ahora gas natural ruso a Europa central a través de Ucrania. De golpe, Ucrania, de economía más que precaria, se ve privada tanto de unos cuantiosos ingresos por el peaje como de una de las pocas armas efectivas que tenía frente a Moscú.

Todos estos motivos generaron la oposición internacional al “Nord Stream 2”. Pero la fuerza del mercado es grande y la alianza contra el gasoducto dependía esencialmente de los EE.UU. Y la progresiva retirada estadounidense de los conflictos internacionales no vitales, iniciada con Trump, se ha acentuado grandemente con Biden. Washington vuelve hacia la inhibición y la pugna gasista con Alemania y Rusia la dio por perdida aún antes de perderla. Y no es que fuera un tema insignificante, pero el abandono encajaba perfectamente en las líneas maestras de la actual política exterior de los EE.UU. Además, el hecho de que Moscú se salga con la suya inquieta bien poco en estos momentos, dadas las grandes dificultades financieras que está atravesando la Federación Rusa.
En cuanto a Ucrania, que nunca ha estado entre los intereses prioritarios de Washington, su destino inquieta tan poco en la actual Casa Blanca como el de Siria, Afganistán, Irak, los kurdos y demás países y etnias taloneros del escenario mundial.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.