NIGERIA ȘI TEROAREA SEPARATISTĂ

Permanentele focare teroriste din Nigeria au fost explicate în registre rasiste, economice, religioase, etc, dar explicația cea mai plauzibilă este chiar istoria recentă (1967-70) a țării.
Dar, și istoria mai îndepărtată, deoarece diferențele etnice și culturale dintre popoarele care trăiesc în această mare țară africană (924.000 km2 și 207 milioane de locuitori, cu peste 3.000 de etnii, care vorbesc vreo 510 limbi) continuă să-i refuze omogenitate națiunii și autoritate guvernului federal din Abuja.
Toate acestea s-au agravat foarte mult pe la mijlocul secolului trecut din cauza bogăției petrolului, căci sfârșitul colonialismului a dus la apariția unei multitudini de țări africane independente. Atunci când puterea nu a coincis cu regiunile petrolifere, răspunsul obișnuit a fost apariția focarelor separatiste. În cazul Nigeriei, exemplul ilustrativ a fost nereușitul război de independență din Biafra (regiune situată în sud-vestul țării, în mare parte creștină și unde se află bogate zăcăminte de petrol), care a costat viața a peste două milioane de oameni, încheiat cu înfrângerea zdrobitoare a biafrezilor.
În Nigeria – la fel ca în atâtea alte țări africane – sângeroaselor dispute asupra bogățiilor li s-au adăugat confruntările ideologice. Principala dintre ele este cea dintre musulmanii din nord – hausa fulani– unul dintre cele trei mari grupuri etnice din Nigeria, alături de yoruba și igbo –, sărace și cu o economie preponderent pastorală – și fermierii din sud – yorubas, igbo și ibibi – în mare parte creștini și animiști, în zonele cele mai înapoiate.
Ca și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, neputința operațională și instituțională a guvernului central este atât de mare, încât întreaga Nigeria este un talmeș-balmeș, în care înfloresc, în toată splendoarea lor, bande criminale comune, organizații teroriste (cum este Boko Haram) din ce în ce mai puțin politice și tot mai criminale, și populiști oportuniști, care tulbură apele pentru a înșfăca o fărâmă din puterea locală. Este un cadru social-politic ideal pentru proliferarea mișcărilor centrifuge, unele chiar cu substrat patriotic sau etnic autentic. Dar, acestea din urmă sunt puține la număr.
Limitele guvernului federal sunt multe, dar, pe plan internațional, încă se bucură de recunoaștere generală. Cu luni în urmă, de pildă, în Kenya, liderul separatist biafrez, Kanu – creatorul PIB-ului (Populația Indigenă din Biafra) – a fost arestat și extrădat în Nigeria, unde PIB-ul este interzis din 2017. Dar dacă Abuja a marcat acest punct, victoria s-ar putea să-i iasă pe nas. Deoarece un proces – și condamnarea lui Kanu – poate stârni noi focare de violență în Biafra, precum și gesturi de solidaritate din partea altor grupuri etnice din sud, în special din rândul etniei yoruba, care se bucură de simpatiile statului vecin Benin, în care yoruba sunt majoritari.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

NIGERIA Y EL TERROR SEPARATISTA

Los constantes brotes terroristas en la Nigeria de hoy en día se han explicado en clave racista, económica, religiosa, etc., pero la más plausible de todas es la historia reciente (1967/70) del país.
Y también la historia más lejana, porque las diferencias étnicas y culturales de los pueblos que viven en el gran país africano (924.000 km2 y 207 millones de habitantes, más de 3.000 etnias, 510 idiomas hablados) siguen negándole homogeneidad a la nación y autoridad al Gobierno federal de Abuya.
Todo esto se ha visto agravado en grado sumo a mediados del siglo pasado por la riqueza petrolera, cuando el fin del colonialismo alumbró la pléyade de naciones africanas independientes. Cuando el poder no coincidía con las regiones petrolíferas, la respuesta habitual eran brotes separatistas. En el caso de Nigeria, fue la frustrada guerra de independencia de Biafra (en el sudoeste, mayormente cristiano y donde están ubicados los ricos yacimientos petrolíferos) que costó la vida a más de dos millones de personas y acabó con una derrota aplastante de los biafreños.
En el caso de Nigeria – como el de tantas otras naciones africanas – a las cruentas disputas por la riqueza se suman las confrontaciones ideológicas. La principal es la de los musulmanes del norte – hausa fulani, una de las tres mayores etnias de Nigeria, junto con los yoruba y los igbo -, pobres y con una economía mayormente pastoril – contra los agricultores del sur – yorubas, igbos e ibibios -, en su mayoría cristianos y animistas en las zonas más atrasadas.
Por si todo esto no bastara, la debilidad operativa e institucional del Gobierno central es tal que de hecho toda Nigeria es una tierra de “tócame Roque” en la que medran a sus anchas bandas delictivas comunes, organizaciones terroristas (como Boko Haram) que son cada vez menos políticas y más criminales, y populistas oportunistas que necesitan agitar las aguas para hacerse con una pizca de poder local. Es un marco socio-político ideal para que proliferen toda clase de movimientos centrífugos, algunos incluso con un auténtico sustrato patriótico o étnico. Pero estos últimos son apenas un puñado.
Las limitaciones del Gobierno federal son muchas, pero internacionalmente aún goza del reconocimiento general y así logró meses atrás en Kenia que el dirigente separatista biafreño Kanu – creador del PIB (Pueblo Indígena de Biafra) – fuera detenido en ese país y extraditado a Nigeria, donde el PIB está prohibido desde el 2017. Pero si Abuya se apuntó este tanto, el tiro amenaza con salirle por la culata. Porque un juicio – con la correspondiente condena – de Kanu puede provocar nuevos brotes de violencia en Biafra y gestos de solidaridad en otras etnias sureñas, especialmente entre los yoruba que cuentan con las simpatías del Estado vecino de Benín, de abrumadora mayoría étnica yoruba.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.