A LĂTRA LA LUNĂ

Lipsa de apărare a femeilor din Afganistanul recucerit de talibani este evidentă. Și, dacă femeile afganele sunt, din nou, lipsite total de apărare, opinia publică occidentală se află și ea – încă o dată! – în condiția tâmpă și naivă de a-și sfâșia hainele (nu prea tare, dar cu țipete cristaline)… pentru că… doar atât poate face.

Nouă, occidentalilor drege-lume, ne vine de minune să nu facem nimic și să ne atârnăm medalii umanitare. În arta de a arăta paiul din ochiul celorlalți nu ne întrece nimeni. Și nici în a denunța și a nu reacționa (cel mult, cu niște danii zgârcite unor mărunte ONG-uri) nu ne-o ia nimeni înainte.

Facem lucrurile acestea atât de mult, de atât de mult timp și atât de inutil, încât par mai degrabă niște izbucniri isterice, decât gesturi de solidaritate. Nu reușim să pricepem ceea ce scria Quevedo în Secolul de Aur al Literaturii spaniole că „…e în zadar ceea ce nu servește la nimic…”. Inutilitatea acestor manifestări multitudinare și avalanșa de articole plângăcioase din mijloacele de comunicare este mai mult decât evidentă. Dar, aceasta nu oprește deloc asemenea manifestări, declarații, declamații și alte asemenea mostre justițiare excesive și exagerate, care de care mai sterile.
Atâta insistență pe inutilitate ne obligă să ne gândim că, în realitate, nu e vorba de imbunătățirea situației nimănui – femei afgane, orfani palestinieni, refugiați sirieni, sinistrați haitieni etc. -ci de a avea un protagonism ieftin, gregar și evidențiat de presa sărmană. Pe scurt: pe victime și sinistrați Dumnezeu să-i ajute!; important e să ne spunem păsul nostru ieftin, socialmente în consens. Toți într-un singur glas.

Căci – e evident –, în loc să protestăm impotriva politicii antifeministe a talibanilor, am putea cere guvernelor măsuri generoase de primire a afganilor fugari. Precum și o adevărată toleranță a occidentalilor față de niște ființe care sosesc cu altă cultură, cu alte valori și obiceiuri…și cu toate neliniștile și nevoile surghiunului.
Dacă suntem cu adevărat generoși, vom avea o fărâmă de suferință și multă toleranță. Așa cum este, de pildă, în Liban. Acolo, țara este cuprinsă de haos, nu există o Administrație publică reală, nu există o politică socială și nici bani. Și cu toate acestea, populația libaneză a primit, fără crâcnire, primele valuri de fugari ai războiului civil din Siria.
Iar dacă suntem generoși în minciunele – adică, manifestări isterice și articole de prisos – putem să facem ca Austria, care vrea să deschidă noi tabere de primire a fugarilor, dar…oriunde, numai să nu fie în interiorul granițelor țării ! Pietate aseptică, comodă și cu uitare imediată; un adevărat program pentru demonstranții pro afgane din lumea occidentală.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LADRARLE A LA LUNA

La indefensión de las mujeres en el Afganistán reconquistado por los talibán es evidente. Y si las afganas corren peligro de recaer en la indefensión total, la opinión pública occidental ha caído ya – ¡una vez más! – en el papanatismo de rasgarse las vestiduras (no mucho, pero a grito limpio) por ello… y no hacer nada más.
Porque eso de no hacer nada y ponerse medallas humanitarias se nos da de maravillas a los mejoramundos occidentales. En eso de denunciar la paja en el ojo de los demás no nos gana nadie. Y en denunciar y no reaccionar (a lo sumo, un par de donativos rácanos a unas opacas ONG) tampoco nos gana nadie.

Y es que eso lo venimos haciendo tanto desde tanto tiempo y tan inútilmente que más que actos de solidaridad parecen exabruptos histéricos. De nada sirve que ya en el Siglo de Oro de las letras hispanas Quevedo escribiera que “… de nada sirve lo que no sirve para nada…”. La inutilidad de estas manifestaciones multitudinarias y el diluvio de artículos plañideros en los medios de comunicación es meridianamente evidente. Pero no por ello se frenan en absoluto manifestaciones, declaraciones, declamaciones y aspavientos justicieros, el uno más estéril que el otro.
Tanta persistencia en la futilidad obliga a pensar que en realidad no se trata de mejorar la situación de nadie – afganas, huérfanos palestinos, refugiados sirios, damnificados haitianos, etc. -, sino de tener un protagonismo barato, gregario y realzado por la prensa boba. En resumen: a las víctimas y a los damnificados, ¡que los ayude Dios !; lo esencial es nuestro baratísimo desahogo socialmente consensuado. Todos a una, pero sin Fuenteovejuna.
Porque – es obvio –, en vez de protestar contra la política antifeminista de los talibán se podría pedir a los respectivos Gobiernos generosas medidas de acogida de los fugitivos afganos. Y también una tolerancia auténtica de los ciudadanos occidentales para con unos seres que llegan aquí con otra cultura, valores y hábitos… y todas las necesidades y angustias del destierro.

Si se es generoso de verdad se ha de aportar una miaja de sufrimiento y un muchísimo de tolerancia. Como, por ejemplo, en el Líbano. Allá, el país está sumido en el caos, sin una Administración pública real, sin política social y sin dinero. Todo esto no ha impedido que la población libanesa acogiese sin rechistar las primeras oleadas de fugitivos de la guerra civil siria.
Y si se es generoso de mentirijillas – es decir, de manifestaciones histéricas y artículos redundantes – se puede proceder como Austria, que quiere abrir nuevos campos de acogida de fugitivos… ¡en cualquier lugar fuera de las fronteras del país! Piedad aséptica, cómoda y de olvido inmediato; todo un programa para los manifestantes pro afganas del mundo occidental.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.