RUSIA: GAZ PENTRU ORICE, ÎNSĂ NU PENTRU TOȚI

Piața gazelor naturale este un adevărat coșmar pentru întregul Occident. Economiștii se luptă cu galopul prețurilor; distribuitorii cu încâlceala legilor internaționale; iar politicienii își storc creierii încercând să descifreze ce vrea de fapt Putin cu aiureala pe care o provoacă acum pe piața gazelor naturale.
Dintre cele trei aspecte, cel mai de nepătruns este ultimul. Căci, într-o piață strangulată de o creștere constantă a prețurilor și de o lipsă de ofertă, președintele rus – Vladimir Putin – a declarat, cu puțin timp în urmă, că țara sa nu se va folosi de această conjunctură pentru a câștiga bani mulți vânzând mai mult pe piața liberă („spotmarket” în limbajul tehnic energetic) „…deoarece Rusia nu vrea să-și piardă credibilitatea ca partener de încredere…”.
Această declarație este surprinzătoare atât din cauza actualelor penurii financiare ale Fderației Ruse, cât și datorită seriei de declarații în sens opus făcute de membrii conducerii superioare a Gazprom, întreprinderea din Rusia care controlează – chiar s-ar putea spune că monopolizează – piața rusească de gaze naturale.
Cum este greu de crezut că un politician atât de pragmatic ca Putin ar putea sacrifica interesele naționale pe altarul credibilității comerciale a țării, soluția trebuie că se află undeva în alt loc al pieței energetice. Și în această direcție se întrevăd două rațiuni.
Una ar fi să torpileze strădania Uniunii Europene de a-și diversifica rețeaua de furnizori de hidrcarburi, reducând astfel dependeța de Rusia. Cealaltă ar fi să asigure și să grăbească intrarea în funcțiune a celui de al doilea gazoduct Rusia-Germania („Gas Stream 2”) a cărui deschidere depinde de aprobarea comunitară și, bineînțeles, de aprobarea germană.

În prezent, se pompează gaz natural prin țevile acelea, însă Moscova afirmă că este vorba doar de probele tehnice în vederea iminentei intrări în funcțiune a gazoductului.
Mai rămâne un al treilea subiect, minor și permanent în istoria Rusiei: aversiunea nesfârșită față de dușmani. Autonomismul naționalist al Ucrainei și Belarusului subminează marele scop al politicii lui Putin: reunificarea tuturor teritoriilor de odinioară sovietice sau țariste sub bagheta Moscovei, pentru a reface în felul acesta protagonismul său istoric. Kievul și Minskul au fost pedepsiți economic de Kremlin prin hidrocarburi. Belarusul nu le-a mai primit la un preț redus, iar gazoductele din Ucraina – importantă sursă de venituri – de la 40 la 50 $ pentru mia de metri cubi – pentru această țară – nu prea mai sunt folosite. Moscova le-a înlocuit cu gazoductele din Marea Neagră/Turcia și din Marea Baltică.
Conflictul cu Ucraina a devenit acut de la încercarea secesionistă din Donbas, iar Kievul, de atunci, nu mai cumpără direct hidrocarburi din Rusia: ci din Slovacia („reverse flow”). La aceasta, Gazprom a răspuns reducând livrările spre Europa (septembrie 2014 – martie 2015) cu niște pierderi de venituri de cinci miliarde 500 de milioane de $.
Cu toată anvergura acestor manevre, a coincidenței intereselor în materie de gaze naturale cu Germania și cu toate piruetele oratorice ale lui Putin pe tema haosului din piața hidrocarburilor, Moscova nu e deloc sigură că UE va autoriza deîndată intrarea în funcțiune a gazoductului „Nord Stream 2”. Unul dintre marile obstacole este legislația comunitară care nu permite ca producția și distribuirea hidrocarburilor să aparțină uneia și aceeași întreprinderi, cum este cazul Gazprom-ului. De aici și faptul că avocații acesteia pregătesc înscrierea „Nord Stream-ului 2” ca întreprindere distribuitoare de gaz natural, desprinsă de Gazprom.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

RUSIA: GAS PARA TODO, PERO NO PARA TODOS

El mercado gasista es una auténtica pesadilla para todo Occidente. Los economistas luchan con la galopada de los precios; los distribuidores, con la maraña legislativa internacional; y los políticos se devanan los sesos tratando de descifrar que pretende realmente Putin generando el actual desmadre del mercado gasista.
De los tres aspectos, el más impenetrable es el último. Porque en un mercado estrangulado por una subida constante de los precios y escasez de oferta, el presidente ruso – Vladimir Putin – declaró hace poco que su país no aprovechará esta coyuntura para ganar mucho dinero vendiendo más en el mercado libre (“spotmarket” en el jargón energético) “…porque Rusia no quiere perder su credibilidad como socio fiable…”.

La declaración es sumamente sorprendente tanto por las presentes penurias financieras de la Federación Rusa, como por la serie de declaraciones en sentido contrario hechas por altos cargos de Gasprom, la empresa rusa que controla – casi se podría decir, monopoliza – el mercado ruso del gas.
Como cuesta mucho creer que un político tan pragmático como Putin posponga los intereses nacionales en aras de la credibilidad mercantil de la nación, la solución debe estar en algún otro punto del mercado energético. Y por este camino se vislumbran dos razones.
Una, es torpedear el empeño de la Unión Europea de diversificar su red de proveedores de hidrocarburos, reduciendo así la dependencia de Rusia. La otra es asegurar y acelerar la entrada en servicio del segundo gasoducto Rusia-Alemania (“Gas Stream 2”) cuya entrada en servicio está pendiente del visto bueno comunitario, así como del alemán.
Actualmente se bombea ya gas por esas tuberías, pero Moscú afirma que se trata solo de pruebas técnicas de cara a la inminente entrada en servicio.

Y aún queda un tercer tema, menor y permanente en la historia rusa: la inquina infinita contra los enemigos, El autonomismo nacionalista de Ucrania y Bielorrusia amenaza con socavar la magna meta de la política de Putin: volver a unir todos los territorios otrora soviéticos o zaristas bajo la batuta de Moscú y recobrar así el protagonismo histórico. Kiev y Minsk han sido castigados económicamente por el Kremlin gracias a los hidrocarburos. Bielorrusia dejó de recibirlos de Rusia a bajo coste y los gasoductos de Ucrania – una importante fuente de ingresos – de 40 a 50 $ por cada mil metros cúbicos – para este país – apenas son utilizados. Moscú los ha sustituido por los gasoductos del Mar Negro/Turquía y Báltico.
El conflicto con Ucrania es agudísimo desde el conato de secesión del Donbass y Kiev renunció por ello a la compra directa de hidrocarburos a Rusia: los adquiría de Eslovaquia (“reverse flow”), a lo que Gasprom replicó con la reducción de suministro a Europa (septiembre del 2014 a marzo del 2015) y una pérdida de ingreso del orden de los 5.500 millones de $.

Pese a la envergadura de la jugada, de la coincidencia de intereses gasísticos con Alemania y de las piruetas oratorias de Putin en torno al desmadre del mercado de hidrocarburos, Moscú no está nada seguro de que la U.E. va a autorizar sin más la entrada en servicio del “Nord Stream 2”. Uno de los grandes obstáculos es la legislación comunitaria que no permite que la producción y distribución de los hidrocarburos pertenezcan a la misma empresa, como es el caso de “Gasprom. De ahí que los abogados de esta última preparan una inscripción de “Nord Stream 2” como empresa distribuidora de gas e independiente de Gasprom.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.