BOALĂ DE CARE SUFERĂ MULȚI…

Recentele alegeri din Germania au evidențiat existența unui fenomen tot mai frecvent în democrațiile occidentale (cu excepția celor anglo-saxone, care se dovedesc a fi fidele bipartidismului): puterea prea mare a mirmidonilor, adică a partidelor mici care intră în Parlament.
Acest fenomen variază de la caz la caz, însă întotdeauna are în comun faptul că apare în condițiile în care marile forțe tradiționale și-au pierdut credibilitatea – și odată cu aceasta, alegători – în conjuncturi cu puțin dramatism politic, dar cu mare confuzie ideologică.
Aparent, este un lucru bun. Lipsa dramatismului politic poate fi interpretată ca o consecință a lipsei crizelor social-economice. Cu burta plină nu au loc furtișaguri. Iar confuzia ideologică ar fi, conform acestei analize, rezultatul unei conduceri politice …șterse. Căci, atunci când există prosperitate, nu prea mai contează cine este la putere. De ce să mai pierdem vremea căutând o ofertă mai bună?
Cealaltă interpretare a fenomenului este mai pesimistă, deoarece indiferența ar fi înțeleasă ca un îndemn la populism sau la un clientelism politic. Căci, atunci când nu ne gândim la binele tuturor și la necesitățile națiunii, ne gândim – mai bine zis, căutăm – satisfacerea interesului personal.
Desigur, această interpretare este foarte discutabilă; își pierde din putere dacă analizăm Istoria. Din momentul în care ființele umane s-au constituit în societăți urbane sau macro-teritoriale (acum aproape 5.000 de ani), puterea politică a dobândit, în mod constant, privilegii personale. Poate, pentru că egoismul este o componentă substanțială a ființelor.
Dar, de-a lungul acestor cinci mii de ani, societățile mai avansate au dezvoltat o conștiință politică și o morală socială care impun ca, pe scara valorilor, să predomine interesul general. Iar dacă este admisibil – în chip inevitabil – ca cei puternici care se află în tură să cedeze frecvent tentației pecuniare – sau a orgoliului – în schimb, e deosebit de frustrant să vezi că în cadrul instituțional se întâmplă același lucru.
Cu circumstața agravantă, în cazul german actual, că toată istoria sa contemporană a fost o luptă continuă între un idealism aproape pietist și un pragmatism covârșitor. În plus, atât verzii cât și liberalii sunt niște partide care și-au justificat mereu intrarea pe scena politică prin faptul că aduceau idei noi și înalte criterii morale.
Dar, acest aspect dispare la ora adevărului pe o târguială de coaliții; în această târguială, fleica de putere care se înșfacă întâi de toate este cea smulsă de la partidele mari. De presupusa voință populară exprimată prin numărul de voturi, nici măcar nu se vorbește. Și aproape niciodată nu se iau în considerare necesitățile națiunii din prezent și din viitorul imediat, și nici nu se gândește mai departe. Căci puterea este, în mod esențial, o chestiune aici și acum…și la ce preț.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

MAL DE MUCHOS…

Las recientes elecciones alemanas han evidenciado un fenómeno cada vez más frecuente en las democracias occidentales (excepto las anglosajonas, que se mantienen fieles al bipartidismo): el desproporcionado poder de los mirmidones, los pequeños partidos que entran en los Parlamentos.
El fenómeno varía de caso a caso, pero tiene siempre en común que las grandes fuerzas tradicionales han perdido credibilidad – y con ello, votantes – en coyunturas de escaso dramatismo político y gran confusión ideológica.
Aparentemente, esto parece bueno. La falta de dramatismo político puede interpretarse como una consecuencia de la falta de crisis socio-económicas. Con la tripa llena no se generan arrebatos. Y la confusión ideológica sería, según este análisis, producto de la intrascendencia del mando político. Porque si hay bonanza, tanto da ir con unos como con otros, ¿Para qué perder el tiempo buscando la mejor oferta?
La otra lectura del fenómeno es más pesimista. Porque aquí se entiende esa indiferencia como una incitación al populismo o al clientelismo político. Donde no se piensa en el bien general y las necesidades nacionales, se piensa – mejor dicho, se busca – el medro personal.
Claro que esta última interpretación es muy discutible; pierde fuerza si se repasa la Historia. Desde que los seres humanos se estructuraron en sociedades urbanas o macro territoriales (aproximadamente, hace 5.000 años), la vinculación del poder político a los privilegios personales ha sido constante. Quizá, porque el egoísmo es un componente substancial de los seres.
Pero a lo largo de esos cinco mil años, las sociedades más avanzadas han desarrollado una conciencia política y una moral social que exigen que en la escala de valores predomine el interés general. Y si es admisible – por inevitable – que los poderosos de turno sucumben frecuentemente a la tentación pecuniaria – o a la del orgullo -, en cambio resulta muy frustrante ver que en el marco institucional sucede lo mismo.
Con el agravante, en el caso alemán actual, de que toda su historia contemporánea ha sido una pugna constante entre un idealismo casi pietista y un pragmatismo agobiante. Además, tanto verdes como liberales son partidos que han justificado siempre su entrada en el escenario político con la aportación de ideas nuevas y criterios morales de altas miras.
Y este planteamiento se evapora a la hora de la verdad en un mercadeo de coaliciones; en èl, la tajada de poder que se prima casi exclusivamente es la que se les arrancará a los partidos grandes. De la presunta voluntad popular expresada en el número de votos, ni se habla. Y casi nunca se tienen en cuenta las necesidades de la nación para el presente y un futuro próximo, ni se piensa más allá. El poder es esencialmente una cuestión de aquí y ahora… y de a qué precio.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.