ÎMBRĂȚIȘAREA RUSEASCĂ

Alexandr Lukashenko

De când a venit la putere (în 1999 și cu intermitențe), președintele rus, Vladimir Putin, nu a încetat să caute refacerea marii puteri rusești de odinioară. În acest scop, reintegrarea teritorială a Belarusului și a Ucrainei sunt pași absolut obligatorii. Însă, atât Minskul, cât și Kievul se opun din răsputeri.
Problema acestor două țări este că echilibrul de forțe este… egal cu zero. Nu numai că Federația Rusă este, din punct de vedere economic și militar, covârșitor superioară Belarusului și Ucrainei, dar și timpul joacă în favoarea Moscovei. Cu cât durează mai mult încleștarea, cu atât devine mai mare dezechilibrul militar și economic dintre cele două tabere.
La Minsk, încercările lui Lukashenko de a se opune îmbrățișării rusești s-au topit în fața unei duble presiunii moscovite. Din punct de vedere economic, Moscova a administrat o lovitură mortală finanțelor belaruse atunci când a desființat prețul mic la care îi vindea hidrocarburi. Și a terminat cu veleitățile de independență ale lui Lukashenko prin stimularea unei opoziții pe care Minskul o poate reprima, de acum încolo, numai cu sprijin rusesc. În ziua de azi, Lukashenko – și odată cu el Belarusul – se află la discreția Kremlinului.
În schimb, Ucraina este o îmbucătură într-adevăr indigestă pentru Putin (așa cum a fost și pentru Stalin, în primii ani ai regimului bolșevic, din cauza îndârjirii cu care s-au opus colectivizarii tăranii ucraineni ). Nu numai că Ucraina este de trei ori mai mare și cu o populație de patru ori mai numeroasă decât Belarusul, dar naționalismul ei este mult mai pasional și, în plus, are sprijin diplomatic din partea Occidentului. În cazul acesta, subversiunea clandestină și corupția conducătorilor nu-i sunt suficiente lui Putin, pentru a putea alipi, din nou, Ucraina la „măicuța Rusie”.

Vladimir Putin

De aici și faptul că Kremlinul a optat pentru calea dură, cea a forțelor armate. În fața evidenței că nicio țară occidentală nu este dispusă să-și trimită cetățenii să moară pentru Ucraina, dar nici să plătească prețuri astronomice pentru hidrocarburile rusești, Moscova nu a ezitat să sprijine fățiș secesiunea pro-rusă din Donbass, să ocupe ucraineana Peninsulă a Crimeei și să o rusifice prin așezarea fulger a aproximativ 500.000 de cetățeni ruși. Cele două măsuri n-au primit altă pedeapsă occidentală decât niște dojeni diplomatice și niște sancțiuni economice, care, până acum, nu au afectat prea serios Moscova.
Pentru Kiev panorama este foarte îngrijorătoare și s-a agravat și mai mult cu manevrele militare rusești din ultima vreme. După masiva concentrare de trupe în vecinătatea Donbassului – în răsăritul Ucrainei – din vara trecută, Rusia și Belorusul au efectuat, recent, alte manevre militare comune, în apropierea graniței ucrainene. O adevărată desfășurare a cleștelui pe care Moscova poate să-l strângă, atunci când va considera că e convenabil, asupra unei Ucraine care se încăpățânează să rămână independentă.
O desfășurare militară care, în plus, i-a arătat lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, cât de singură se află țara sa în fața colosului rus. La cererea urgentă a Ucrainei de a primi armament greu, NATO și Uniunea Europeană (U.E.) s-au limitat doar la amânări, ca nu cumva să se scumpească gazele naturale rusești, de care are atâta nevoie Uniunea, cu Germania în frunte.
Cu toate acestea, Ucraina președintelui Zelenski a inclus în Constituția țării dorința de a intra în U.E. și NATO. Căci se știe că un disperat e înstare să se agațe și de un cui încins…

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL ABRAZO RUSO

Volodimir Jelenski

Desde que llegó al poder (en 1999 y con intermitencias), el presidente ruso Vladimir Putin no ha cejado de buscar la reconstrucción de la gran potencia rusa de otrora. Para ello, la reintegración territorial de Bielorrusia y Ucrania son pasos absolutamente imprescindibles. Pero tanto Minsk como Kiev se resisten todo lo que pueden.
El problema para estos dos países es que el equilibrio de fuerzas es nulo. No solo es la Federación Rusa económica y militarmente abrumadoramente superior a Bielorrusia y Ucrania, sino que también el tiempo juega a favor de Moscú. Cuanto más dure el forcejeo mayor se hace el desequilibrio militar y económico entre los dos bandos.
En Minsk, los conatos de oposición de Lukashenko al abrazo ruso se evaporaron ante la doble presión moscovita. Económicamente, Moscú asestó un golpe mortal a las finanzas bielorrusas suprimiendo el precio bajo al que le vendía los hidrocarburos. Y terminó con las veleidades independentistas de Lukashenko estimulando una oposición que Minsk sólo puede reprimir ahora con el apoyo ruso. Hoy, Lukashenko – y con él, Bielorrusia – está a merced del Kremlin
Ucrania, en cambio, es un bocado realmente indigesto para Putin (como lo fue para Stalin en los primeros años del régimen bolchevique a causa del rechazo del campesinado ucraniano de la colectivización de las tierras). No solo es Ucrania tres veces mayor y cuatro veces más poblada que Bielorrusia, sino que su nacionalismo es mucho más pasional, y cuenta también con el apoyo diplomático de Occidente. En este caso la subversión clandestina y la corrupción de dirigentes no le bastan a Putin para volver a unir a Ucrania a la “madrecita Rusia”.
De ahí que el Kremlin haya optado por la vía dura, la de las fuerzas armadas. Ante la evidencia de que ningún país occidental está dispuesto a mandar a sus ciudadanos a morir por Ucrania, ni tampoco a pagar precios astronómicos por los hidrocarburos rusos, Moscú no ha dudado en apoyar descaradamente la secesión pro rusa del Donbass y a ocupar la ucraniana Península de Crimea y rusificarla con el asentamiento relámpago de cerca de 500.000 ciudadanos rusos. Las dos medidas no merecieron más castigo occidental que el de las reprimendas diplomáticas y unas sanciones económicas que hasta ahora no han conmovido mayormente a Moscú.
El panorama es muy inquietante para Kiev y se ha agravado aún más con las maniobras militares rusas de los últimos tiempos. Después de la masiva concentración de tropas en las inmediaciones del Donbass – en el este de Ucrania – el pasado verano, Rusia y Bielorrusia acaban de celebrar unas grandes maniobras militares conjuntas en las inmediaciones de la frontera ucraniana. Todo un despliegue de la tenaza que Moscú puede cerrar cuando lo crea conveniente sobre la Ucrania tozudamente independentista.
Un despliegue militar que, además, le ha evidenciado a Volodimir Zelenski, el presidente ucraniano, lo solo que está su país ante el coloso ruso. A la petición urgente ucraniana de armamento pesado, la OTAN y la Unión Europea (U.E.) se han limitado a dar largas, no vaya a ser que se encarezca el gas ruso que tan imperiosamente necesita la Unión, con Alemania en primerísimo lugar.
Así y todo, la Ucrania de Zelenski ha incluido en su Constitución la voluntad de ingreso en la U.E. y OTAN. Porque ya se sabe, un desesperado se agarra hasta a un clavo ardiente…

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.