CABALELE GAZULUI NATURAL RUSESC

Criza energetică acută prin care trece în prezent Europa e legată esențialmente de Rusia, principalul furnizor de gaz natural.
La fel ca toate crizele, și aceasta are multe cauze simultane, iar prețul gazului este una dintre cele mai importante. La scară macroeconomică, scumpirea CO2-ului impusă de ecologiștii din lumea bogată joacă un rol la fel de important și aproape trecut cu vederea de opinia publică.
Oricum, conduita comercială a Rusiei în această chestiune nedumerește foarte mult. Căci, rezumând foarte mult, s-ar putea spune că e greu de înțeles cum o țară care are atâta nevoie de bani poate să renunțe la niște venituri foarte mari, refuzând să-și mărească vânzările de hidrocarburi.
Conduita aceasta este atât de surprinzătoare, încât analiștii occidentali fac mii de presupuneri pentru a-i găsi o explicație. Astfel, în Germania și SUA, se crede că Moscova acutizează criza energetică pentru a forța autorizarea mai rapidă a intrării în funcțiune a celui de al doilea gazoduct prin Marea Baltică („Nord Stream 2”), o instalație care ar spori considerabil furnizarea de gaz natural rusesc Germaniei și Europei Occidentale… și, în același timp, dependența Uniunii Europene (UE) de Federația Rusă.
O altă interpretare ar fi aceea că Kremlinul se folosește de criză pentru a torpila politica pe termen lung a UE de a-și diversifica cât mai mult rețeaua de furnizori de hidrocarburi, ceea ce ar reduce importanța (și veniturile!) Federației Ruse față de țările Uniunii. Mai mult de jumătate din exporturile rusești constau din hidrocarburi și cărbuni.

Nouă în acest șirag de cabale este teoria conform căreia reticențele Rusiei de a-și spori vânzările ar fi o manevră pentru a-i demonstra Europei Occidentale că strădaniile ei ecologiste (păguboase pentru substanțialele exporturi rusești de hidrocarburi și cărbuni) se dovedesc a fi niște pierderi pentru toată lumea.
Dacă privim toate aceste cabale cu un minimum de obiectivitate vom vedea că mai există o chestiune fără răspunsuri. Căci, dacă la prima vedere teoría șantajului Rusiei este coerentă, o analiză mai atentă o demontează: dacă se pune problema care pe care, în plan economic, Rusia ar pierde.
Chiar dacă vânzările sale de hidrocarburi sunt foarte importante pentru UE, achizițiile comunitare de bunuri rusești sunt mai degrabă importante pentru Moscova. În timp ce pentru Rusia, UE este cel mai important client, cu un volum de vânzări mult mai mare decât cel în relația cu China și SUA, importurile comunitare de mărfuri rusești sunt mai mici decât cele care provin de Mexic, Taiwan sau Singapore.
Astfel că cel mai probabil, Kremlinul va aborda situația actuală cu multă prudență și se va abține de la a lua decizii care, pe termen lung, vor avea efecte imprevizibile. Își va respecta în mod strict contractele de furnizare precum și străvechea normă de a aștepta și a vedea ce se întâmplă.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

CÁBALAS EN TORNO AL GAS RUSO

La aguda crisis energética que padece actualmente Europa gira primordialmente en torno a Rusia, primer proveedor de gas natural.
Como todas las crisis, también esta tiene muchas causas simultáneas y el precio del gas es una de ellas, aunque de las más importantes. A dimensiones macroeconómicas, el encarecimiento del CO2, impuesto por los ecologistas del mundo rico, juega un papel igualmente importante y casi pasado por alto por la opinión pública.
De todas formas, la conducta comercial rusa en esta cuestión desconcierta bastante. Porque, resumiendo mucho, se podría decir que cuesta entender que una nación necesitada de dinero renuncie a mayores ingresos al negarse a incrementar sus ventas de este hidrocarburo.
La conducta es tan sorprendente que los analistas occidentales están haciendo mil conjeturas para encontrarle una explicación. Así, en Alemania y los EE.UU. creen que Moscú agudiza la crisis energética para forzar una rápida autorización de la entrada en servicio del segundo gasoducto a través del Báltico (“Nord Stream 2”), una instalación que incrementaría notablemente el suministro de gas ruso a Alemania y Europa Occidental… y con él, la dependencia de la Unión Europea (UE) de la Federación Rusa.

Otra interpretación es que el Kremlin aprovecha la crisis para torpedear la política a largo plazo de la UE de diversificar al máximo su red de proveedores de hidrocarburos, lo que reduciría la importancia – ¡ y sus ingresos ! – de la Federación Rusa para las naciones de la Unión. Más de la mitad de las exportaciones rusas va a cuenta de hidrocarburos y carbón.
Nuevo en este rosario de cábalas es la teoría de que las reticencias rusas a incrementar sus ventas son una maniobra para demostrarle a Europa Occidental que sus empeños ecologistas (perjudiciales para las cuantiosas exportaciones rusas de carbón e hidrocarburos) resultan negativos para todo el mundo.
Si se repasan todas estas cábalas con un mínimo de objetividad, se sigue estando ante una pregunta sin respuestas. Porque, si a primera vista la teoría del chantaje ruso es coherente, un análisis más atento la desmonta. Y es que en un juego de acogotamientos económicos recíprocos, Rusia llevaría las de perder.
Y es que si ciertamente sus ventas de hidrocarburos son muy importantes para la UE, las compras comunitarias de bienes rusos lo son muchísimo más para Moscú. Mientras para Rusia, la UE es el cliente más importante, con un volumen de ventas superior al de sus exportaciones conjuntas a China y los EE.UU., las importaciones comunitarias de mercancías rusas son menores a las procedentes de Méjico, Taiwán o Singapur.
Así que lo más probable es que el Kremlin afronte la situación actual con la máxima prudencia y se resista a tomar decisiones cuyo impacto a largo plazo resulta imprevisible. Cumple estrictamente sus contratos de suministro y sigue la ancestral norma de esperar y verlas venir.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.