ROMÂNIA: NU MIROASE, DUHNEȘTE

Stelian Ion

Vespasian, împăratul roman (23 – 79 d C), este cel care a rostit formula „non olet” (nu miroase). A rostit-o ca răspuns la reproșul fiului său că imperiul câștigă bani cu pisoarele publice din care scotea uree pentru a fabrica vopseluri. Și dacă în Roma imperială domnea acel „nu miroase”, în România din zilele noaste – adică, douăzeci de secole mai târziu – domnește formula „nu duhnește”.
Căci, în politica țării domnește de când a revenit la democrație – la sfârșitul secolului XX – cea mai neobrăzată și nerușinată corupție. De fapt, toată Europa de Răsărit este afectată de flagelul corupției, însă, poate că în nicio țară din zonă nu s-a înrădăcinat ca în Parlamentul României. Politica a fost opacă mai ales în lunga perioadă în care în țară a domnit „nomenclatura” foștilor comuniști, care și-au tras eticheta democratică de „social-democrați” (PSD), pentru a rămâne la putere.
Pentru a domni și a profita. Sau, mai bine zis, pentru a stăpâni și a profita în continuare. Au făcut-o atât de ostentativ, încât ultimul bos din PSD – Liviu Dragnea – a sfârșit prin a fi condamnat și închis pentru delapidare și corupție.
Atât de mult s-au discreditat Dragnea și partidul său, încât președintele României – transilvanul Klaus Iohannis, fost primar al orașului Sibiu – a câștigat alegerile prezidențiale din 2019, făcând din denunțarea PSD-ului principalul său cal de bătaie. Și i-a priit atât de tare, încât, un an mai târziu, partidul său Național Liberal (PNL), a câștigat alegerile generale cu același argument principal.
Dar, pentru a forma un guvern, PNL avea nevoie de aliați, deoarece PSD continua să aibă cea mai mare reprezentare în Parlament. Astfel că liberalii lui Iohannis au putut forma o majoritate cu ajutorul partidului minorității maghiare și a „Uniunii pentru Salvarea României” (USR). Acest ultim partid a obținut portofoliul Justiției, iar titularul ei, Stelian Ion, s-a erijat în aprig apărător al moralității politice. Cerea cu obstinație o transparență publică și totală a tuturor contractelor guvernamentale.
Or, atâta onestitate durea; durea rău de tot. Era o amenințare pentru trecut și pentru viitor. Punea în mare pericol carierele multor membri ai PNL (și ai altor partide) din cauza conduitei lor din legislaturile anterioare și, chiar mai rău, urma să-i lase fără posibilitatea de țepui guvernamental cele 29 de miliarde 200 de milioane de €, pe care e pe cale să le primească România, ca ajutoare de la Uniunea Europeană. Căci, dacă socotelile urmau să fie clare și transparente, multe buzunare politice ar fi rămas goale.
Așa că, în fața dilemei de a apăra cinstea sau a pierde puterea (și, posibil, o parte din cele 29.200.000.000 de €), Iohannis și PNL au hotărât să-l înlăture pe Ion.
Dar, acest lucru a creat o problemă. USR s-a retras din coaliție. Și fără acest partid nu mai există majoritate parlamentară. Fără majoritate, împărțirea miliardelor de € comunitari ar putea să-i lase pe marginea drumului pe maghiari și pe liberali. Astfel că Iohannis a procedat ca un Vespasian modern și a început să-l tatoneze pe hulitul PSD, pentru a forma un guvern minoritar, tolerat de deputații lui Dragnea.
Până în momentul în care am scris aceste rânduri, operația „toleranță și miliarde” a mers pe calea cea bună: pentru ca împărțirea eurașilor comunitari să fie eficientă și nu prea transparentă, Iohannis vrea să plaseze în fruntea Guvernului Minoritar un militar – Nicolae Ciucă, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române – care are faima de a-i fi foarte loaial președintelui.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

RUMANÍA: NO HUELE, APESTA

Stelian Ion

Vespasiano, el emperador romano (23 – 79 d C), es el autor de la frase “non olet” (no huele). Se la dijo a su hijo, al reprocharle este que el imperio ganase dinero con los mingitorios públicos de los que sacaba urea para fabricar tintes. Y si en la Roma imperial imperaba el “no huele”, en la Rumania actual – veinte siglos más tarde – impera el “no apesta”.
Porque en la política del país ha imperado desde el retorno a la democracia – a finales del siglo XX – la más descarnada y desvergonzada corrupción. En realidad, toda Europa Oriental padece la lacra de la corrupción, pero quizá en ninguna nación de la zona el problema se haya afincado en el Parlamento con más ahínco que en Rumania. Sobre todo, la política fue opaca durante la larga era en que gobernó en el país la “nomenclatura” excomunista que se puso la etiqueta democrática de “socialdemócratas” (PSD) para seguir mandando.
Mandando y cobrando. O, mejor dicho, mandando para seguir cobrando. Lo hicieron tanto y tan ostentosamente que el último mandamás del PSD – Liviu Dragnea – acabó condenado a penas de prisión por prevaricación y corrupción.
Tal llegó a ser el descrédito de Dragnea y su partido, que el presidente de Rumanía – el transilvano Klaus Johannis, antiguo alcalde de Sibiu – ganó las presidenciales del 2019 haciendo de la denuncia del PSD su caballo de batalla. Y eso le fue tan bien que un año más tarde su partido, el Nacional Liberal (PNL), ganó las generales con el mismo argumento principal.
Pero para formar Gobierno, el PNL necesitaba aliados, ya que el PSD seguía siendo la mayor fracción del Parlamento. Y los liberales de Johannis lograron la mayoría con ayuda del partido de la minoría magyar y la “Unión para salvar Rumanía” (USR). Este último partido obtuvo la cartera de Justicia y el titular de la misma, Stelian Ion, se erigió en el defensor acérrimo de la moralidad política. Con empecinamiento exigía una transparencia pública y total de todas las contratas gubernamentales.
Y tanta pureza dolía; dolía mucho. Amenazaba el pasado y el futuro. Porque ponía en peligro la carrera de muchos miembros del PNL (y también de otros partidos) por su conducta en anteriores legislaturas y, casi peor aún, amenazaba con dejar fuera de la rapiña gubernamental los 29.200 millones de € que está a punto de recibir Rumanía en ayudas de la Unión Europea. Si las cuentas iban a ser claras y transparentes, muchos bolsillos políticos se quedarían vacíos.
Así que, ante la disyuntiva de defender la honradez o perder el poder (y, posiblemente, parte de los 29.200 millones), Johannis y el PNL decidieron echar a Ion.
Pero esto creaba un problema. El USR se retiró de la coalición y sin la Unión no había mayoría parlamentaria. Y sin mayoría, el reparto de los miles de millones comunitarios podría orillar a magyares y liberales. Así que Johannis hizo de moderno Vespasiano y empezó a tantear al denostado PSD para formar un Gobierno en minoría, tolerado por los diputados de Dragnea.
Hasta la hora de escribir esta crónica la operación “tolerancia y millones” va por buen camino y para que el reparto sea eficiente y poco transparente, Johannis quiere situar al frente del Gabinete minoritario a un militar – Nicolae Ciuca, ex jefe del estado mayor del Ejército – con fama de serle sumamente leal al presidente.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.