AFRICA: PORUNCESC BĂTRÂNII…

Continentul Negru (cu 54 de țări și un miliard două sute de milioane de locuitori) este, statistic, o mare de tineri, unde conduce, în cea mai mare parte a națiunilor, o mână de moșnegi.
Fenomenul în sine nu este nou și nici exclusiv african, însă este aproape dramatic să vezi cum Continentul cu cea mai tânără și prolifică populație din lume înregistrează cele mai mari diferențe generaționale între minoritatea de la putere și masa de oameni guvernată.
Astfel, în Guinea, până la lovitura de stat a lui Mamady Doumbouya împotriva lui Alpha Condé, diferența dintre vârsta președintelui și media populației era de 65 de ani; în Camerun, de 69; în Nigeria, de 60. O situație exact pe dos a fost în Austria până la recenta demisie a cancelarului Sebastian Kurz – de 35 de ani -, unde cancelarul era mai tânăr decât media de vârstă a națiunii.
Această situație politico-generațională africană mai are o caracteristică: generațiile tinere din multe țări sunt social și politic foarte active, pe lângă faptul că au, pe zi ce trece, o pregătire tot mai înaltă, dar, de abia dacă au acces la putere. Și aici, putere înseamnă atât guvern, cât și, în multe cazuri, ierarhia din opoziție.
Trecerea rapidă – în ultimii 50 de ani ai secolului trecut – de la structurile tribale ale teritoriilor coloniale la democrația statelor independiente a lăsat multe tare în structurile politice, de la corupție și dispreț față de preceptele constituționale (mai ales, limitarea numărului de realegeri) până la dorința nestăpânită de a statornici o continuitate dinastică la putere. De exemplu, cazul Ciadului, unde președintelui Idris Déby, căzut în luptă, i-a urmat la putere fiul său, Mahamat Idris Déby Itmo. Tot așa, în 2001, în Congo, defunctului președinte, Laurent Desiré Kabila, i-a urmat în funcție fiul acestuia, Jospeh Kabila.
Toate acestea ar putea părea anecdotice, dacă închistarea la putere a câtorva familii nu ar împiedica până la paralizie dezvoltarea națiunilor africane. Lipsa viitorului, precum și senzația de neputință politică generează puternice curente de migrație în înteriorul Continentului și în afara lui, care provoacă peste tot conflicte sociale greu de rezolvat.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ÁFRICA: MANDAN VIEJOS…

El Continente Negro (1.200 millones de habitantes, 54 naciones) es, estadísticamente, un mar de juventud en el que manda mayormente un puñado de viejos reviejos.
El fenómeno en sí ni es nuevo ni es exclusivamente africano, pero es casi dramático ver como el Continente de la población más joven y prolífica del mundo registra los mayores desniveles generacionales entre la minoría gobernante y la masa gobernada.
Así, en Guinea y hasta el golpe de Estado de Mamady Doumbouya contra Alpha Condé el desfase generacional entre la edad del presidente y el promedio de la población era de 65 años; en el Camerún, de 69; en Nigeria, de 60. La situación inversa se dio en Austria hasta la reciente dimisión del canciller Sebastián Kurz – de 35 años -, donde el canciller era más joven que el promedio de edad nacional.
Esta situación político-generacional africana tiene una singularidad más: las generaciones jóvenes de muchos países son social y políticamente muy activas, además de tener cada día un nivel de formación cada vez más alto, pero siguen sin apenas acceso al poder. Y aquí al decir poder hay que comprender tanto al gubernamental como – en muchísimos casos – también a la jerarquía de la oposición.

El paso rápido – en los últimos 50 años del siglo pasado – de las estructuras tribales de los territorios coloniales a la democracia de Estados independientes ha dejado muchas taras en las estructuras políticas, desde la corrupción y el menosprecio de los preceptos constitucionales (ante todo, la limitación del nº de reelecciones) hasta la querencia de establecer una continuidad dinástica del poder. Por ejemplo, como en el caso del Chad, donde al presidente Idris Déby, fallecido en combate, fue sucedido por su hijo Mahamat Idris Déby Itmo. Y en el 2001, en el Congo, el hijo del fallecido presidente Laurent Desiré Kabila, Jospeh Kabila, le sucedió en el cargo.
Todo esto podría ser anecdótico si no fuera porque el enquistamiento del poder en unas pocas familias acaba por entorpecer hasta la parálisis el desarrollo de las naciones africanas. La falta de futuro y la sensación de impotencia política generan unas fuertes corrientes migratorias dentro del propio Continente y fuera de él que provocan por doquier conflictos sociales de difícil solución.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.