Cartonaș galben pentru Biden Washington, Diana Negre

Președintele Biden se află la Casa Albă de nici măcar 10 luni, însă uzura politică pe care o înregistrează este mult mai mare decât ar trebui pentru timpul scurt pe care l-a petrecut în fruntea țării – iar Partidul Democrat, care îl sprijină, are destule motive să se îngrijoreze: mulți dintre membrii săi și-au exprimat în mod public preocuparea.
Motivul îl aduc puținele alegeri care au avut loc în diferite locuri din SUA, săptămâna aceasta, căci opinia americanilor despre oamenii politici arată că s-au săturat de atâtea promisiuni neonorate ale democraților și vor să dea o șansă republicanilor, ca să vină cu o alternativă.
În statul Virginia, aproape de Washington, republicanii au câștigat alegerile pentru guvernator și vice-guvernator, cu toate efortule făcute de democrați pentru ca alegătorii să-i identifice pe rivalii lor politici cu fostul președinte, Donald Trump. În contrast cu alegerile prezidențiale de anul trecut, când candidatul din vremea aceea Biden a obținut un avantaj de 6 puncte față de Donald Trump, acum, atât candidatul la funcția de guvernator, cât și cel la poziția de vice-guvernator au obținut majorități clare.
Ce e și mai rău pentru democrați este că a câștigat funcția de vice-guvernator o femeie care se întâmplă să fie și neagră, adică două grupuri sociale în care democrații își puneau mari speranțe electorale.
În alte locuri, cum sunt New Jersey sau New York, au câștigat, totuși, democrații. Însă, unul dintre ei este aprig apărător al „legii și ordinii publice”, deoarece a fost polițist în New York (în contrast cu curentele din partidul său de a desființa poliția), iar în New Jersey, victoria democrată a fost minimă, cu toată fidelitatea tradițională a acestui stat față de Partidul Democrat: dacă, în 2017, actualul guvernator democrat a câștigat cu un avantaj de 15% din voturi, de data aceasta, avantajul i s-a redus la numai 1,5%.
Pentru aspirantul democrat din Virginia, Terry McAullife, care, cu ani în urmă, a mai fost guvernator al acestui stat, înfrângerea trebuie că îi este foarte amară, deoarece președintele Biden a câștigat aici o amplă majoritate, acum un an, și acest stat părea a fi un teren foarte fertil pentru partidul său.
În acest caz concret, McAullife și-a făcut-o cu mâna sa, atunci când a apărat din răsputeri pozițiile învățătorilor în fața protestelor acelor familii care nu sunt de acord cu unele părți din programa școlară. Multor părinți nu le place ca fiii lor să fie nevoiți să audă cum învățătorii îi califică de rasiști și privilegiați tocmai pe ei, pe părinții lor, pentru simplul motiv că sunt albi, sau că elevii trebuie să renunțe la idea milenară că fiecare persoană se naște cu unul dintre cele două sexe, deoarece, în zilele noastre, acest lucru îl hotărăște fiecare persoană în parte.
Când părinții au protestat, McAuliffe, la cererea sindicatului învățătorilor, care este unul dintre bastioanele Partidului Democrat, a afirmat că educația publică, școala, este o chestiune a învățătorilor și a statului, iar părinții n-au de ce să se amestece. Acest lucru a fost suficient pentru a irita milioanele de familii, care, până atunci, îl sprijiniseră.
În aceste momente, politica americană este influențată, în principal, de aripa mai radicală a Partidului Democrat, care încearcă să reformeze profund și ireversibil structurile sociale, ceva asemănător cu schimbările pe care le-a efectuat, la vremea respectivă, președintele J.D. Roosevelt, în condițiile marii crize financiare din 1929.
Dar, nici Biden nu e de talia lui Roosevelt și nici situația actuală nu se aseamănă cu cea de atunci, când țara suferea consecințele Marii Depresiuni, iar mai târziu, se afla implicată în cel de al Doilea Război Mondial. Și nici nu a obținut Biden, la urne, victoria zrobitoare pe care a câștigat-o Roosvelt, la vremea sa.
Biden tot pierde sprijin, deoarece majoritatea americanilor văd că el nu este personajul pe care au crezut că îl votează. Metamorfoza din persoana care s-a prezentat în calitate de candidat de centru-stânga, în purtător de cuvânt al sectoarelor radicale i-a decepționat pe independenți și pe democrații moderați și a dat de pământ cu sprijinul popular pe care l-a avut inițial: de la 36%, câți aprobau demersurile sale când a venit la Casa Albă, a rămas cu doar 22%, o ispravă despre care mulți credeau că e în stare numai Donald Trump. Or, tocmai că, în aceeași etapă a mandatului său, Trump a avut mai mult sprijin popular, decât are Biden acum.
Democrații de centru sunt cei care au în prezent mai multe voturi potențiale și ar fi o sinucidere ca partidul să continue cu niște politici extreme, deoarece acestea vor fi respinse, iar sectoarele de alegători mai moderate vor fi nevoite să se refugieze în brațele republicanilor, sau cel puțin, să nu voteze la alegeri.
Majoritatea alegătorilor consideră că este foarte riscant ca, în momentele aestea, când țara încă se recuperează de pe urma pandemiei și a blocajului economic, să înceapă un program de pomeni sociale în valoare de 5 bilioane de euro, sau să fie compensate familiile de imigranți fără acte cu 400.000 de euro per persoană, pentru problemele pe care le-au avut în timpul președinției lui Donald Trump.
Această ultimă măsură pare a fi un glob sondă lansat acum o săptămână, pentru a compensa familiile de imigranți fără acte cu câte 800.000 de dolari. Ar trebui să fie compensați atât copiii, cât și părinții. Or, reacția a fost atât de negativă și de amplă, încât, deocamdată, se pare că se renunță la această inițiativă.
Însă, sectoarele progresiste nu se sperie, ca și cum ar ști că acum au, pentru scurt timp, posibilitatea de a-și lăsa amprenta în întreaga țară, înainte ca sectoarele mai moderate ale Partidului Democrat, sau chiar Partidul Republican să înceapă să recupereze din putere.
Este destul de clar că, după tumultuoasa președinție a lui Donald Trump, apele politice vor continua să fie agitate, indiferent dacă la putere sunt unii sau alții.
Mulți, între ei și corespondenții de presă străini care se află în SUA, pun această agitație pe seama abuzurilor și afirmațiilor nesăbuite ale lui Donald Trump, care au declanșat un fel de „irascibilitate publică”. Însă, totuși, nu e clar dacă fostul președinte ar fi fost cauza actualelor tensiuni. Poate este doar continuarea unor tendințe care au devenit vizibile încă din timpul președinției lui Barak Obama, un om de la care multă lume se aștepta să instaureze o eră de armonie rasială, deoarece a fost primul președinte negru al țării, însă care a lăsat în urma sa niște încleștări și mai mari decât cele care existau când și-a preluat funcțiade președinte.
Mai rămâne un an până la alegerile legislative din 2022, timp suficient pentru ca Biden și Partidul Democrat să se poată recupera… însă Biden nu prea reușește să devină un alt personaj, deoarece, pe zi ce trece, pare a fi, tot mai mult, o marionetă manipulată de diferite sectoare din partidul său. Și deoarece grupurile radicale care îl sprijină și îl înalță, în orice context moderat și-ar pierde rațiunea de a fi.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Tarjeta amarilla para Biden. Washington, Diana Negre

El presidente Biden no lleva aún 10 meses en la Casa Blanca, pero muestra un desgaste político mucho mayor de lo que le corresponde por el tiempo transcurrido al frente del país – y su Partido Demócrata tiene tantas razones para sentirse inquieto que muchos de sus correligionarios han expresado públicamente su preocupación.
El motivo es que las pocas elecciones celebradas en diversos lugares de Estados Unidos en esta semana indican que la opinión de los norteamericanos acerca de los políticos indica que se han cansado de las promesas demócratas y quieren dar una oportunidad a los republicanos para que aporten una alternativa.
En el estado de Virginia, próximo a Washington, los republicanos ganaron los comicios a gobernador y vicegobernador, a pesar de todos los esfuerzos demócratas por conseguir que los votantes identificaran a sus rivales políticos con el ex presidente Donald Trump. En contraste con las presidenciales del año pasado, cuando el entonces candidato Biden sacó 6 puntos de ventaja a Donald Trump, tanto el candidato a gobernador como el a vice gobernador, sacaron mayorías claras.
Para ponérselo peor a los demócratas, la candidata que ganó la plaza de vicegobernadora es mujer y negra, dos grupos sociales en que los demócratas tienen puestas sus esperanzas electorales.
En otros lugares, como Nueva Jersey o Nueva York, los ganadores han sido unos demócratas. Pero uno es defensor de la “ley y el orden público” por haber sido policía en Nueva York (a diferencia de las corrientes en su partido que tratan de abolir la policía) y en Nueva Jersey la victoria demócrata ha sido mínima, a pesar de la fidelidad tradicional de este estado al Partido Demócrata: si en 2017 el actual gobernador demócrata ganó con una ventaja del 15% de los votos, esta vez tan solo obtuvo un 1.5%.
Para el aspirante demócrata de Virginia, Terry McAullife, quien ya fuera gobernador de ese estado años atrás, la derrota ha de ser amarga pues el presidente Biden ganó en este estado ampliamente hace un año y parecía ser terreno abonado para su partido.
En este caso concreto, McAullife se ganó el fracaso a pulso cuando defendió a capa y espada las posiciones de los maestros frente a las protestas de las familias que están en desacuerdo con partes del programa educativo. A muchos padres no les gusta que sus hijos escuchen de sus maestros que sus padres son racistas y privilegiados simplemente por ser blancos, o que les expliquen que han de descartar la idea milenaria de que cada persona nace con uno de dos sexos, pues eso es hoy en día cuestión de preferencia personal.
Cuando los padres protestaron, McAuliffe, a instancias del sindicato de maestros, que es uno de los bastiones del Partido Demócrata, aseguró que la educación pública es cuestión de los maestros y del estado y los padres no deben intervenir. Esto fue suficiente para irritar a los millones de familias que le habían apoyado…mientras no se sentían perjudicadas.
En estos momentos, la política norteamericana está influída principalmente por el ala más radical del Partido Demócrata y trata de reformar las estructuras sociales de una manera profunda e irreversible, algo así como los cambios que llevó a cabo en su día el presidente J.D. Roosevelt a causa de la gran crisis financiera de 1929.
Pero ni Biden tiene la talla de Roosevelt ni la situación actual es semejante a la de entonces, cuando el país sufría las consecuencias de la Gran Depresión y, más tarde, estaba enfrascado en la Segunda Guerra Mundial. Ni obtuvo en las urnas la victoria abrumadora que en su día tuvo Roosevelt.
Biden ha ido perdiendo apoyo porque la mayoría del país se ha desencantado al ver que no es el personaje por el que creían haber votado. La metamorfosis desde el que se había presentado como candidato de centro izquierda a portavoz de los sectores radicales ha decepcionado a independientes y demócratas moderados y ha echado por los suelos el apoyo popular que tuvo inicialmente: del 36% que aprobaba su gestión al entrar en la Casa Blanca, ha pasado a tan solo el 22%, una gesta que muchos creían reservada exclusivamente para Donald Trump quien, de hecho, le sobrepasó en apoyo popular en esta etapa de su mandato.
Los demócratas de centro son ahora quienes más votos tienen y es suicida para el partido seguir políticas extremas que serán rechazadas y empujarán a los sectores moderados a refugiarse en brazos republicanos, o por lo menos a abstenerse durante las elecciones.

A la mayoría de los votantes les parece arriesgadísimo lanzarse, en momentos en que el país aún se está recuperando de la pandemia y el parón económico, a un programa de prebendas sociales de más de 5 billones de euros, o compensar a las familias de inmigrantes indocumentados con 400.000 euros por persona por las angustias que pasaron durante la presidencia de Donald Trump
Esta última medida parece un globo sonda lanzado hace una semana, en que las familias de inmigrantes indocumentados serían compensadas con unos 800.000 dólares, pues la compensación habría de ir tanto a los niños como a los padres. La reacción fue tan negativa y extensa, que por el momento parece una iniciativa descartada.
Pero los sectores progresistas no se arredran, como si supieran que esta es una breve oportunidad para dejar su marca en el país, antes de que recuperen el poder los sectores moderados del Partido Demócrata, o incluso el Republicano.
Lo que está claro es que después de la tumultuosa presidencia de Donald Trump, las aguas políticas van a seguir agitadas, tanto si gobiernan los unos como los otros.
Muchos, entre ellos los corresponsales extranjeros en Estados Unidos, achacan esta agitación a los desmanes y desplantes de Donald Trump, que generó algo así como una “irascibilidad pública”. Pero no está tan claro que el expresidente haya sido la causa de las tensiones actuales. Tal vez fue simplemente la continuación de unas tendencias visibles ya durante la presidencia de Barak Obama, un hombre del que tantos esperaban una era de armonía racial por ser el primer presidente negro del país, pero que dejó tras de sí unos enfrentamientos todavía mayores de los que halló al tomar posesión de la presidencia.
Ahora falta un año hasta las elecciones legislativas de 2022, tiempo más que suficiente para que Biden y el Partido Demócrata se recuperen…si no fuera porque Biden tiene escasa capacidad de convertirse en un personaje distinto, pues cada día parece más una marioneta manipulada por diversos sectores de su partido. Y porque los grupos radicales que le apoyan y aúpan perderían razón de ser en un contexto de moderación.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.