DE NEZDRUNCINAT…!

Inflația a crescut vertiginos în SUA și este pe cale să crească și în celelalte țări industrializate; pacea tremură la frontierele din Asia (Taiwan) și din Europa Orientală; dezbaterile parlamentare se termină din ce în ce mai mult în tribunale, iar libertățile individuale sucumbă în fața unui virus care contagiază mult și ucide mai puțin. Oare, omenirea este debusolată?
Parțial, da. Însă, contradicția aparentă între o omenire mai bogată ca niciodată în cunoștințe și bani și conduita eratică a nenumărate guverne și societăți are logica ei. Și anume: de la sfârșitul secolului XIX ceea ce câștigăm în știință și avere – nu toți, doar lumea industrializată – pierdem în arta conviețuirii.
Principalii factori ai acestui regres sunt ritmul frenetic al schimbărilor politice din ultima sută de ani și himera că, pentru a obține un lucru, este suficient să-l vrei.

De fapt, acești doi factori sunt strâns legați între ei. Al doilea este cel mai important. Căci, ceea ce a văzut lumea în intervalul de timp menționat a fost faptul că, cu tenacitate, se obțin „lucruri imposibile”, ceea ce contrazice toate experiențele și expectativele istorice. Astfel, s-a putut vedea cum a apărut un stat – Israelul – ale cărui rădăcini mai apropiate se află în… Imperiul Roman; a reapărut o țară ca entitate reunificată – Germania – principala responsabilă pentru cele două cele mai devastatoare războaie din Istorie; cea mai mare putere din lume – SUA – a fost învinsă de niște țări mici din lumea a treia (Afganistan, Somalia, Vietnam); și s-a văzut – încă se mai vede – cum teroarea, violența și bestialitatea dobândesc titularitate politică de stat (Statul Islamic, primul Afganistan taliban, precum și pleiada de organizații teroriste care au fost protagoniștii politicii din acești o sută de ani în prea multe locuri din lume).

Concluzia pe care a tras-o opinia publică din acest șir de evenimente este, pe scurt, că orice este posibil. Legile (și Constituțiile), tratatele, morala sau credințele religioase au încetat să mai fie valori respectabile, și cu atât mai puțin, respectate. Important este acum ce vrei… mai ales dacă poți. Și e evident că poate cel care este cel mai nesăbuit, brutal și tenace. Mai ales, dacă strădaniile lui sunt îndreptate împotriva statelor și națiunilor care, de atâta bunăstare și siguranță, și-au pierdut curajul, vitejia, capacitatea de a îndura și voința de a lupta.
De ce să lupte și să se sacrifice dacă poate plăti sau ceda, căci e același lucru?
Dacă e să ne amintim de decadența Imperiului Roman care a adoptat aceeași atitudine în fața presiunii invaziilor barbare… lucrurile acesta par atât de îndepărtate ! Atât de îndepărtate ca Somalia, Vietnam, Afganistan, terorismul, etica, respectul datorat aproapelui și cuvântului dat.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

¡POR NARICES…!

La inflación se ha disparado en los EE.UU. y va camino de hacerlo en el resto del mundo industrial; la paz tirita en las fronteras de Asia (Taiwán) y Europa Oriental; los debates parlamentarios culminan cada vez más en los tribunales y las libertades individuales sucumben ante un virus que contagia mucho y mata bastante menos. ¿Es que la humanidad ha perdido el Norte?
En parte, sí. Pero la aparente contradicción entre una humanidad más rica en saberes y dineros que nunca y la conducta errática de un sinfín de Gobiernos y sociedades tiene su lógica. Y esta es que desde finales del siglo XIX lo que ganamos en saber y tener – no todos, solo el mundo industrial – lo vamos perdiendo en el arte de convivir.

Los factores principales de este retroceso han sido el frenético ritmo de los cambios políticos de los últimos cien años y el espejismo de que basta con empeñarse en una cosa para lograrla.
En realidad, ambos factores están estrechamente vinculados. Pero el segundo es el más importante. Porque lo que han visto las masas en el mentado lapso de tiempo es que con tenacidad se logran “imposibles”, hechos que contradecían todas las experiencias y expectativas históricas. Así, se vio surgir un Estado – Israel – cuyas raíces más próximas están en el Imperio Romano; se presenció la reaparición como entidad unificada de un país – Alemania – responsable principal de las dos guerras más devastadoras de la Historia; se presenció el fracaso militar de la mayor potencia del mundo – los EE.UU. – a manos de pequeñas naciones tercermundistas (Afganistán, Somalia, Vietnam); y se vio -y se ve aún – como el terror, la violencia y la bestialidad adquieren titularidad política como Estado (el Estado Islámico, el primer Afganistán talibán, y la pléyade de organizaciones terroristas que han protagonizado la política de esos cien años en demasiadas partes del mundo.

La conclusión que ha sacado la opinión pública de esta retahíla de acontecimientos es, en resumen, que todo vale. Ni las leyes (incluidas las Constituciones), ni los tratados, ni la moral o las creencias religiosas son ya cosas respetables y, ni muchísimo menos, respetadas. Lo que vale es lo que uno quiere… si es que puede. Y a la vista está que puede el que es más desconsiderado, brutal y tenaz. Sobre todo, si sus empeños van contra Estados y sociedades que a fuerza de bienestar y seguridad han perdido el valor, la valentía, la capacidad de sufrimiento y la voluntad de luchar.
¿Por qué luchar y sacrificarse si se puede pagar o ceder, que viene a ser lo mismo?
Y si alguno se acuerda de la decadencia del Imperio Romano que adoptó esta misma actitud ante la presión de las invasiones bárbaras… ¡Esto cae tan lejos…! Tan lejos como Somalia, Vietnam, Afganistán, el terrorismo, la ética, el respeto al prójimo y a la palabra dada.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.