O ÎNȘELĂCIUNE PE PLACUL TUTUROR Washington, Diana Negre

Faptul că istoria se repetă este unul dintre marile „adevăruri relative”. Sunt relative deoarece toată lumea le înțelege, cât de cât, așa cum îi convine. Exact așa cum se întâmplă acum cu strădania statelor de a impulsiona economia prin acordarea de credite.
Adevărul este că, de-a lungul istoriei, foarte multe state au suferit colapsuri financiare și economice. Și le-au depășit – puținele dăți când au reușit – așa cum au putut: prin războaie, migrații și invenții. Însă, pe măsură ce s-a îmbogățit, omenirea a recurs, tot mai mult, la falsa soluție a folosirii creditelor, care niciodată nu rezolvă crizele, doar le amână.
Iar acum, în primul sfert al secolului XXI, statele din bogata Uniunea Europeană (UE), precum și SUA în domeniul financiar au întrecut măsura și trăiesc dintr-o creditare scăpată de sub control.
În cazul Băncii Centrale Europene (BCE), creditele sunt în valoare de 500 de miliarde de €. La fel ca în SUA, suma acestor credite europene este exact …cât datoria publică existentă la ora actuală: pentru țările din UE, este ceea ce Banca Centrală tot cumpără, din noiembrie 2019, cu câte 20 de miliarde de € în fiecare lună.

În SUA, totul a început prin ridicarea „plafonului datoriei”, un exercițiu prin care administrația americană acceptă să se finanțeze pe ea însăși…prin datoria față de restul lumii.
Dacă operația europeană contrazice una dintre funcțiile de bază ale BCE – adică, să oprească inflația – și este dusă la îndeplinire invocând lupta împotriva crizei financiare cauzată de pandemie, pe lângă contracararea incipientei conjuncturi negative din lumea industrializată, în SUA, crește într-o veselie datoria țării, care a atins amețitoarea cifră de 2,5 bilioane de dolari.
În realitate, conjunctura de ambele părți ale Atlanticului a intrat în criză înainte de pandemie, însă acum Covidul cauzează un colaps trecător în Europa… cu excepția sistemelor sanitare din țările mai dezvoltate.
În SUA, situația s-a agravat odată cu cadourilor făcute aproape tuturor cetățenilor țării de guvernul federal, care a trimis cel puțin câte 2 mii de dolari fiecărui cetățean, fără niciun impozit, pentru a mai reduce din efectele financiare ale pandemiei. Au primit toți acești bani indiferent dacă beneficiarul era bogat sau sărac, dacă lucra în tele-muncă sau era șomer, dacă era activ sau pensionar.
În Europa, cornul abundenței care zguduie BCE servește pentru a liniști pentru moment îngrijorările statelor mai sărace, precum și tendințele crescătoare ale burselor din aproape toată lumea.

Se știe că banii ieftini și mulți, așa numiții „bani ai rotativei” generează, în mod sigur, inflație, o tară devastatoare pentru orice economie. Desigur, atunci când este vorba despre opinia publică, crizele pot fi ascunse o vreme; și având timp și îndemânare, uneori pot fi depășite. În caz contrar, așa cum s-a întâmplat în 1929, lumea a fost lovită de o criză economică majoră; cea din 1929 a fost fără precedent.
Or economiile SUA și ale UE trec acum printr-un moment similar acelei mari crize. Înflația atinge în Europa 5% (în Germania, chiar 6%), o cifră mai mare decât valoarea de referință stabilită chiar de BCE, care este de 2%. Pentru a agrava și mai mult panorama, UE a pus în circulație, de un deceniu încoace, mult mai multă monedă, decât ar corespunde volumului total al economiilor țărilor membre.
De cealaltă parte a Atlanticului, înflația este mult mai rea. Anul acesta a fost de 7%. Cu toate acestea, președintele Rezervei Federale (versiunea americană a băncii centrale europene), consideră că este vorba de o chestiune trecătoare.

La fel gândesc și economiștii Băncii Centrale Eeuropene, care se străduiesc să creadă că presiunea inflației încă poate fi controlată (de pildă, în Germania, prin creșterea IVA până la nivelurile de dinanite de pandemie se încearcă să se reducă inflația cu 1,25%). Poate că se va reuși atât în America, cât și în Europa. Însă, nimeni nu se gândește cum să contracareze crescânda capitalizare casnică declanșată de pandemie, creșterile salariale care generează inflație și blocajele actuale din transporturi și servicii.
Cu toate acestea, în mijloacele specializate în diplomație și economie continuă să se răspândească teoriile care explică noua fază economică în care s-ar afla lumea, capabilă să facă față inflației și datoriei, fără prea multe probleme.
Însă, dacă se întâmplă același lucru pe ambele coaste ale Atlanticului, totuși Banca Centrală Europeană nu a oferit explicații pentru defazarea posturii sale față de Banca Centrală a SUA, care și-a anunțat intenția de a mai reduce din cumpărarea datoriei publice, începând din anul 2022.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

UNA ESTAFA A GUSTO DE TODOS Washington, Diana Negre

Eso de que la Historia se repite es una de las grandes “verdades relativas”, ya que son relativas porque todo el mundo las entiende así o asá, según le conviene. Como ocurre ahora con el empeño de los Estados de impulsar la economía a fuerza de conceder créditos.
Lo cierto es que a lo largo de la Historia han sido legión los Estados que han sufrido colapsos financieros y económicos. Y los han superado -las pocas veces que lo han hecho- cómo y cuándo han podido: con guerras, migraciones e invenciones. Pero a medida que se ha ido enriqueciendo, la Humanidad ha ido recurriendo más y más a la falsa solución de echar mano de los créditos que no resuelven casi nunca las crisis, pero las aplazan.
Y ahora, ya en el primer cuarto del siglo XXI, los estados de la muy rica Unión Europea (UE), así como también los EEUU en su ámbito financiero – han rizado el rizo y ya están viviendo de un crédito desbocado.
En el caso del Banco Central Europeo (BCE), – es decir, de ellos mismos – son 500.000 millones de €. Igual que en Estados Unidos, la suma de este crédito europeo corresponde…. a la deuda pública ya existente: para las naciones de la UE, es lo que el Banco Central compra desde noviembre del 2019 a razón de 20.000 millones de € mensuales.
Para Estados Unidos, todo empieza por aumentar el “techo de la deuda”, un ejercicio regular en que el gobierno norteamericano acepta financiarse a sí mismo…con la deuda debida al resto del mundo.
Si la operación europea contradice una de las funciones básicas del BCE -contener la inflación- y se lleva a cabo invocando la lucha contra la crisis financiera causada por la pandemia, además de contrarrestar la incipiente coyuntura negativa del mundo industrial, en Estados Unidos van aumentando alegremente el endeudamiento del país que, debido a sus dimensiones, alcanza cifras de vértigo: 2.5 billones de dólares.
En realidad, la coyuntura a ambos lados del Atlántico entró en crisis antes de la pandemia, pero ahora el covid genera un colapso transitorio en Europa… salvo para el sistema sanitario de los países más avanzados.

En Estados Unidos, la situación se agravó más aún con los regalos hechos a casi todos los ciudadanos del país por parte del gobierno federal, que envió por lo menos 2 mil dólares a cada ciudadano, libres de impuestos, para paliar los efectos financieros del covid. Daba igual si el beneficiado era rico o pobre, en paro o trabajando a distancia desde su casa, en activo o con una pensión garantizada que seguía llegando puntualmente cada mes.
En Europa, el cuerno de la abundancia que sacude el BCE sirve para tapar momentáneamente las angustias de los Estados más pobres y la tendencia alcista de las Bolsas de casi todo el mundo.
Es sapiencia de Perogrullo que el dinero barato y abundante –el llamado “dinero de la rotativa”– genera indefectiblemente inflación, una lacra devastadora de cualquier economía. Claro que tratándose de opinión pública, las crisis se pueden ocultar un tiempo; y con tiempo y maña, hasta se pueden llegar a superar. Cuando no es así, como ocurrió en 1929, el mundo sufrió una crisis económica mayúscula; La de 1929 fue sin precedentes.

Es justo un momento similar al de la gran crisis el que atraviesan actualmente las economías de los EEUU y la UE. La inflación en esta última ronda el 5% (en Alemania, incluso el 6%), una cifra que duplica con creces el valor de referencia fijado por el propio BCE que es del 2%. Para agravar aún más el panorama, la UE lleva un decenio poniendo en circulación mucha más moneda de la que correspondería al volumen total de las economías nacionales.
La inflación es todavía peor al otro lado del Atlántico, donde este año ronda cerca del 7%. A pesar de lo cual, el presidente de la Reserva Federal (la versión norteamericana de los bancos centrales europeos), lo considera un problema transitorio.
Algo semejante a lo que piensan los economistas del BCE, quienes quieren creer que la presión inflacionista es aún controlable (por ejemplo: la subida del IVA en Alemania a niveles previos a la pandemia reduciría la inflación en un 1,25%). Quizá sea así en América y en Europa. Pero no dicen ni cómo lo pueden hacer, ni qué medidas van a adoptar para contrarrestar la crecida capitalización doméstica generada por la pandemia, las subidas salariales que genera la inflación y los cuellos de botella actuales en transportes y servicios.

A pesar de lo cual, continúan divulgándose en medios especializados en diplomacia y economía las teorías que explican la nueva fase económica en que el mundo se halla, capaz de asumir la inflación y la deuda sin mayores percances.
Pero si el problema es común en ambos lados del Atlántico, en cambio el Banco Central Europeo no ha dado explicaciones por el desfase de su postura frente al Banco Central de Estados Unidos, que ha anunciado su intención de reducir la compra de deuda pública a partir de 2022.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.