SERVITOAREA OBRAZNICĂ Washington, Diana Negre

Joe Manchin

Pare destul de greu să-l compari pe un senator cu o servitoare, însă este exact ce i s-a întâmplat legiuitorului Joe Manchin, senator al statului Virginia de Vest, care a devenit bobul de năut negru al Partidului Democrat, ca o servitoare obraznică ce nu ține seama de rațiuni … sau, poate, în acest caz, ține seama doar de lucrurile care îl privesc numai pe el.
Anul se încheie cu un eșec al liderilor democrați, atât în Senat, cât și la Casa Albă a președintelui Joe Biden, care au vrut să-l convingă pe Manchin să voteze la fel ca toți ceilalți colegi ai săi de partid.
Acest eșec arată fragilitatea actuală a Partidului Democrat, a cărui capacitate de a exercita presiuni este mult mai mică decât ambițiile pe care le are de a modifica societatea americană; nu are nici majoritate în Senat, unde fotoliile sunt împărțite exact 50 la 50, și nici nu dispune de o marjă prea amplă în Camera Reprezentanților, unde îi depășesc pe republicani cu doar 1%, adică, cu 5 din cele 435 de locuri.
Acest avantaj este atât de mic, încât democrații riscă să-și piardă controlul asupra ambelor Camere, la alegerile legislative de anul viitor, însă, mai ales, le limitează capacitatea de manevră pentru a-și vota proiectele legislative.

Joe Manchin

Democrații domină atât legislativul cât și executivul, căci, pe lângă faptul că îl au pe Joe Biden la Casa Albă, teoretic au majoritatea și în Senat. Egalitatea existentă de 50-50 pot să o încline în favoarea lor, deoarece președintele Camerei Superioare nu este unul dintre senatori, ci reprezintă, în practică, un fotoliu adițional, la dispoziția Casei Albe. Conform Constituției americane, președintele Senatului nu este un senator ales, ci vicepreședintele țării, în cazul de față, Kamala Harris, tot o democrată.
Or aici se află marea decepție a Partidului Democrat – și marea speranță a republicanilor: nu toți senatorii săi urmează disciplinați lozincile conducătorilor lor din Congres și nici pe cele ale președintelui de la Casa Albă.
Acum, bobul de năut negru este senatorul din micul stat Virginia de Vest (WV), unul dintre cele mai sărace state din țară, cu o populație totală de aproape un milion 800 de mii de locuitori. Joe Manchin, un politician cu puțină experiență, care a fost guvernator al statului timp de cinci ani, a retezat ambițiile reformatoare ale partidului său.
A votat împotriva unor legi ambițioase care ar fi transformat societatea americană printr-o serie de proiecte sociale, apropiind-o de modul de viață european: învățământ preșcolar gratuit, mai multe ajutoare pentru familii, subvenții pentru îngrijire medicală, sau donații pentru familiile cu venituri mici. Legile prevedeau, de asemenea, reduceri fiscale pentru clasele medii și înalte – ceea ce ar fi garantat sprijinul acestora pentru Partidul Democrat – care aveau impozitele mărite prin legea fiscală promovată de președintele Trump. Cu această nouă legislație, ar fi putut să-și deducă impozitele pe veniturile lor foarte mari, sau pe dobânzile ratelor în valoare de milioane de dolari.
Costul real al acestei legi este motiv de dezbateri, căci, cu toate că prețul marcat pe eticheta sa este de 1,75 de bilioane de dolari în viitorii zece ani (1,5 bilioane de euro), prețul ei real este de 4,6 bilioane de dolari (4 bilioane de euro), conform datelor furnizate de Universitatea din Pennsylvania, sau chiar mai mult, conform altor estimări.

Joe Manchin

Pentru o țară cu o datorie acumulată de aproape 30 de bilioane, acest lucru ar mai adăuga o mărire a datoriei de aproape 15%. Fiecare locuitor al SUA, inclusiv copii și pensionarii, ar datora vreo 3.700 $ (3.260 de euro). Senatorului de Virginia de Vest (WV), un stat unde veniturile anuale pe cap de locuitor sunt de numai 42 de mii de dolari, aceste cheltuieli i se par excesive.
Ca și cum nu ar fi de ajuns, legea prevede, de asemenea, renunțarea la sursele tradiționale de energie, cum sunt cărbunii sau petrolul, în beneficiul energiilor nepoluante, ceea ce afectează în mod deosebit statul Virginia de Vest, unul dintre principalii producători de cărbune din țară. Există chiar speranța ca acest stat să beneficieze de „fracking”, procedeu care se practică deja în unele state vecine și care constă din a injecta apă sub presiune în roci, pentru a obține gaze și petrol.
Atât președintele Biden, cât și liderii democrați din Senat s-au străduit din răsputeri să-l convingă pe Manchin să se alăture celorlalți democrați și să aprobe o lege, de care, în definitiv, vor beneficia locuitorii din statul său, unul dintre cele mai sărace din țară, datorită ajutoarelor pe care le vor primi familiile sărace.
Strădaniile acestea au fost atât pentru a-l tenta, cât și pentru a-l amenința: de la încercarea de a-l atrage pe Manchin și alegătorii săi cu ajutoarele pe care le oferă legea, până la denigrarea și amenințarea sa, dacă nu sprijină legea. Că a fost așa o dovedește faptul că însuși Manchin i-a cerut lui Biden -dar, în zadar- să nu se divulge opoziția sa, pentru a-și proteja familia de hărțuielile diferiților activiști.
Ceea ce se pare că uită liderii este faptul că Manchin, la fel ca ceilalți colegi ai săi, poate să-și ocupe fotoliul, doar dacă are sprijinul, nu al colegilor săi de la Washington sau al marilor mijloace de informare, ci al celor mai puțin de două milioane de locuitori ai Virginiei de Vest, mai ales al celor un milion 300 de mii de alegători ai săi.
Aici, socotelile nu prea ies: 69% din electoratul acestui stat a votat pentru Donald Trump la ultimele alegeri, și au trecut 26 de ani de când un președinte democrat a câștigat în Virginia de Vest (Bill Clinton în 1996). Iar Manchin…este singurul democrat care ocupă un fotoliu de nivel statal în Virginia de Vest, căci reprezentarea acestui stat în Congresul american este formată din trei congresmeni republicani și doi senatori: unul este Jo Manchin, iar celălalt este senatoarea republicană Shelley Capito.
Manchin, la fel ca toți senatorii, se supune probei urnelor tot la 6 ani. Îi mai rămân doi până la viitorul scrutin, pe care îl va câștiga foarte greu, dacă se alătură programului democrat, care are darul de a irita statele din interiorul țării, umilite de aerele pe care și le dau elitele din statele de pe coaste.
Desigur că atacurile colegilor democrați ar putea avea un efect și mai rapid asupra lui Manchin, care ar putea să trecă la Partidul Republican. În felul acesta, cei care acum sunt rivalii săi ar dobândi imediat majoritatea în Senat și ar da rapid de pământ cu visele democraților de a orienta țara spre o nouă direcție progresistă, ceea ce încă vor încerca să facă, în cele 11 luni câte mai rămân până la viitoarele alegeri legislative.
Mulți se întreabă, de fapt, cum este posibil ca Partidul Democrat, ținând cont de slabele sale majorități, poate crede că va reuși să impună niște proiecte atât de progresiste, care ar reprezenta schimbări asemănătoare cu cele pe care le-a cunoscut țara în vremea președintelui Roosevelt, cel care a introdus mari reforme, cum a fost stabilirea Securității Sociale cu acel „New Deal”. Însă, Roosevelt dispunea de ample majorități democrate în ambele Camere, și anume: 60% în Senat și 70% în Camera Reprezentanților.
Poate că răspunsul se află în stridența legiuitorilor săi care au mari ambiții reformatoare… sau în simțul practic că trebuie folosit prilejul, oricât de mică ar fi marja avantajului legislativ.
Toate sondajele prevăd că ambele Camere vor trece sub control republican peste 11 luni, iar slaba capacitate pe care a avut-o președintele Biden până acum, de a-și duce la îndeplinire proiectele va dispărea complet în noiembrie 2022.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

LA CRIADA RESPONDONA Washington, Diana Negre

Joe Manchin

Parece difícil comparar a un senador con una criada, pero es precisamente lo que le ha ocurrido al legislador Joe Manchin, senador del estado de Virginia Occidental, convertido en el garbanzo negro del Partido Demócrata, algo así como una criada respondona que no atiende a razones… o quizá en este caso tan solo atiende a lo que a él le concierne.
El año se cierra con un fracaso por parte de los líderes demócratas, tanto en el Senado como en la Casa Blanca del presidente Joe Biden, por convencer a Manchin para que vote igual que sus correligionarios.
Este fracaso refleja la fragilidad actual del Partido Demócrata, cuya capacidad de hacer presión es mucho menor que sus ambiciones de modificar la sociedad norteamericana; ni tiene mayoría en el Senado, donde los escaños están repartidos 50-50, ni goza de un amplio margen en la Cámara de Representantes, donde superan a los republicanos por tan solo el 1%, es decir, 5 de los 435 escaños.
Esta ventaja es tan pequeña que corren el riesgo de perder el control de ambas Cámaras en las elecciones legislativas del próximo año, pero sobre todo limita su capacidad de maniobrar para que se aprueben sus proyectos legislativos.

Joe Manchin

Los demócratas dominan tanto el legislativo como el ejecutivo, pues además de tener a Joe Biden en la Casa Blanca, gozan teóricamente de la mayoría también en el Senado. El empate existente de 50-50 lo pueden romper, pues el presidente de la Cámara Alta no es uno de los senadores, sino que representa en la práctica un escaño adicional a disposición de la Casa Blanca. Según la Constitución norteamericana, el presidente del Senado no es uno de los senadores elegidos, sino el vicepresidente del país, en este caso, Kamala Harris, también demócrata.
Y aquí es donde ha llegado la gran decepción para el Partido Demócrata -y la gran esperanza para los republicanos: no todos sus senadores cierran filas para seguir las consignas de sus líderes en el Congreso, ni de su presidente en la Casa Blanca.
En este caso, el garbanzo negro es el senador del pequeño estado de Virginia Occidental (WV), uno de los más pobres del país y con una población total de menos de 1.8 millones. Joe Manchin, un político bisoño que gobernó el estado durante cinco años, ha segado las ambiciones reformistas de su partido.
Votó en contra de una ambiciosa legislación que habría transformado la sociedad norteamericana con una serie de proyectos sociales que la aproximarían a la forma de vida europea: parvularios gratuitos, más ayudas familiares, subvenciones para la atención médica, o donaciones a familias de bajos ingresos. También hay en la ley reducciones fiscales para las clases medias y altas, lo que garantiza el apoyo para el Partido Demócrata en las élites de ambas costas, que vieron subir sus impuestos con la ley fiscal promovida por el presidente Trump. Con la nueva legislación, podrían deducir de sus impuestos federales lo que han pagado en sus respectivos estados como impuesto por sus elevados ingresos, o en intereses de sus hipotecas de millones de dólares.

Joe Manchin y Joe Biden

El costo real de esta ley es motivo de debate, pues si bien el precio marcado en su etiqueta es de 1.75 billones de dólares en los próximos diez años (1.5 billones de euros), su precio real es, según la Casa Blanca, o 4.6 billones (4 billones de euros), según la Universidad de Pennsylvania, o incluso más según otros estimados.
Para un país con una deuda acumulada próxima a los 30 billones, esto representaría un incremento de la deuda próximo al 15%. Cada residente en los Estados Unidos, incluidos niños y jubilados, debe casi 3.700 $ (3.260 euros). Al senador de Virginia Occidental (WV), un estado cuyos ingresos per cápita son de tan solo 42 mil $, el gasto le parece excesivo.
Por si esto fuera poco, la ley también prevé abandonar las fuentes de energía tradicionales como el carbón o el petróleo, en beneficio de energías no contaminantes, algo que perjudica especialmente a WV, uno de los principales productores de carbón del país. Incluso tiene el estado esperanzas de beneficiarse del “fracking”, algo que se practica ya en estados vecinos y consiste en obtener gas y petróleo de las rocas inyectando agua a presión.
Tanto el presidente Biden como los líderes demócratas del Senado no han escatimado esfuerzos por convencer a Manchin de que se sume al resto de su partido y apruebe una ley que, a fin de cuentas, beneficiaría a los residentes de su estado, uno de los más pobres del país, debido a las prebendas y repartos a familias pobres.
Estos esfuerzos han sido tanto para tentar como para amenazar: desde intentar atraer a Manchin y sus votantes con las prebendas que la ley ofrece, como denigrarlo y casi amenazarlo en caso de que no la apoye. Tanto es así, que el propio Manchin pidió a Biden -en vano- que no se le mencionase, para proteger a su familia de los acosos de diversos activistas.
Lo que parecen olvidar los líderes demócratas, es que Manchin, como el resto de sus colegas, tan solo puede ocupar su escaño si tiene el apoyo, no de los colegas en Washington o de los grandes medios informativos, sino de los escasos dos millones de residentes en su estado de WV, especialmente de sus casi 1.3 millones de votantes.

Joe Manchin y Joe Biden

Y aquí las cuentas ya no salen: el 69% del estado votó por Donald Trump en las últimas elecciones y han pasado ya 26 años desde que un presidente demócrata ganó en este estado (Bill Clinton en 1996). En cuanto a Manchin…es el único demócrata que ocupa un escaño de ámbito estatal en WV, pues la representación de ese estado en el Congreso consta de 3 congresistas republicanos y los dos escaños senatoriales que le corresponden se reparten entre Manchin y la senadora republicana Shelley Capito.
Manchin, como todos los senadores, se somete a las urnas cada 6 años. Solo le faltan dos para someterse nuevamente a este escrutinio, que difícilmente ganará si se suma ahora al programa demócrata que tiene, además, la peculiaridad de irritar a los estados interiores del país, que se sienten humillados por las ínfulas de las élites costeras.
Claro que los ataques de sus correligionarios demócratas podrían tener un efecto aún más rápido sobre Manchin, quien podría decidir simplemente pasarse al Partido Republicano. De esta forma, los que ahora son sus rivales obtendrían de inmediato una mayoría en el Senado y darían rápidamente al traste con los sueños demócratas de imprimir un nuevo rumbo progresista al país, algo que todavía intentarán hacer en los 11 meses que les quedan hasta las próximas elecciones legislativas.
En realidad, muchos se preguntan cómo es posible que el Partido Demócrata, a la vista de sus parcas mayorías, puede creer posible imponer proyectos tan progresistas que representarían cambios semejantes a los que el país experimentó en la época del presidente Roosevelt, quien impuso grandes reformas como el establecimiento de la Seguridad Social con su “New Deal”, porque contaba con amplias mayorías demócratas en ambas Cámaras, pues tenía más del 60% en el Senado y el 70% en la Cámara de Representantes.
La respuesta quizá esté en la estridencia de sus legisladores con grandes ambiciones reformadoras… o en el sentido práctico de que hay que aprovechar el momento, por pequeño que sea al margen de ventaja legislativa.
Todas las encuestas prevén que ambas Cámaras pasarán a control republicano dentro de 11 meses y que la capacidad ya escasa que el presidente Biden ha tenido hasta ahora para sacar adelante sus proyectos, desaparecerá totalmente en noviembre de 2022.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.