SINGULARITATEA RUSEI

Pentru occidentali, politica rușilor – la fel ca mentalitatea lor – este greu de înțeles. Și nu atât că ar fi de neînțeles, cât faptul că lumea atlantică este atât de egocentristă, încât se încăpățânează să ignore chiar și istoria și obsesiile altor țări, începând cu cele ale Rusiei.
Cele ale tuturor Rusiilor; de la cea scandinavă a neamului rus de la Kiev, până la Federația Rusă a lui Putin, trecând prin cea a țarilor, a ducatului Moscovei și a Hoardei de Aur mongolă. Și, în această istorie, există o trăsătură esențială prin care evoluția rușilor se diferențiază de cea a marilor puteri occidentale: a fost singurul mare imperiu colonial care nu și-a pierdut niciodată coloniile. S-a pierdut pe el însuși, și nu o singură dată, însă coloniile sale au continuat și continuă să fie rusești. Continuă să fie rusești din punct de vedere structural și, până la un anumit punct, chiar și mental….

Imperialismul colonialist rusesc l-a pornit ducatul Moscovei, atunci când s-a întins spre nord-estul Asiei, (prin toată Siberia, până în peninsula Kamceatka), în urma declinului Hoardei de Aur. Această expansiune a fost urmată, câteva secole mai târziu, de o alta prin partea de sud (prin Caucaz) până când a ajuns să domine a șasea parte din suprafața Pământului.
Spre deosebire de imperiile occidentale, Rusia nu și-a pierdut niciodată aceste colonii. Și tot spre deosebire de occidentali, Rusia n-a încercat niciodată să repopuleze etnic noile teritorii. Colonialismul ei a fost, într-un fel, o replică a păpușilor „matrioșka”: pământurile cucerite erau deformate politic și administrativ până dobândeau profilul și formatul rusesc.Și, pe cât posibil,fără să-și mai păstreze vreo identitate culturală proprie.Astfel, la fel ca păpușile folclorice rusești, toate acele administrații încăpeau într-una singură: cea a mamei politice, Rusia.
Era – și încearcă să mai fie și în ziua de azi – o asimilare cu lingura de încălțat. Rusia era cu puterea, iar coloniie, cu obediența; trebuiau să fie „după chipul ei”, fără nicio concesie. Modelul colonial moscovit a fost adoptat de țari, de bolșevici și – în măsura posibilităților sale – și de Vladimir Putin, cel care a construit o federație (Federația Rusă) care e mai degrabă un hanat mongol, decât o asociațe voluntară a unor oameni liberi.
Moscova a deformat națiunile și sufletele pe care le-a cucerit până când acestea au ajuns să semene cu ea, iar coloniile, la rândul lor, au deformat colonialismul rusesc până când i-au dat trăsătura de canibalism politic: un singur stăpân,o singură voință,o supunere totală a poporului.Iar Kremlinul a sfârșit prin a se auto-intoxica cu atotputernicie, până a ajuns pe punctul în care, în orizontul său politic să nu mai rămână aproape ncio urmă de toleranță în conviețuirea internațională și chiar națională. Concepția dominantă în teritoriu și în guvernare este imperialismul cel mai dur…
Și, cum momentul istoric de maximă putere și întindere a imperiului rus a fost URSS în vremea „războiului rece”, lui Putin i s-a părut perfect logic și acceptabil să spună că vechile teritorii ale Pactului de la Varșovia (Polonia, Țările Baltice, Ungaria, Slovacia, Cehia, fosta Iugoslavie, România și Bulgaria), precum și fostele republici sovietice, în prezent independente „…au, în ziua de azi, suveranitate, dar nu și independență…“. Cazul Ceceniei – țară rusificată și integrată prin lovituri de tun – ilustrează foarte clar gândirea lui Putin, gândirea politică rusească.
În plus, acest subconștient al imperiului colonial rămâne încă cristalizat, la conducătorii ruși de la cel de al Doilea Război Mondial încoace, adică din vremea când URSS și puterile capitaliste și-au împărțit lumea în zone de influență.

Însă, ca anul 2022 să nu fie 1945 nu poate fi acceptat de Kremlin. Și astfel, lui Putin și guvernului său li se pare logic și legitim să reclame, acum, o „Yaltă II”, aproape la fel ca Yalta din secolul trecut cu ceea ce au stabilit atunci Stalin, Roosevelt și Churchill. Putin vrea acum, la fel cum a fost atunci, o lume împărțită între Rusia și Occident, cu garanții de imobilism militar. Căci, cu toate nostalgiile și colonialismele, Moscova continuă să creadă că Occidentul este mai puternic și ar vrea să înghețe status quo-ul.
Dar, mai mult ca sigur că la Kremlin se știe că asta ar însemna să-i ceri plopului pere, însă, având o mentalitate imperială neîntreruptă de șase secole încoace, este mult mai ușor să vezi, peste tot, numai pere. Și tot mai mult ca sigur, în occident se cunoaște zicala populară că „…năravului de a tot cere i se potrivește de minune virtutea de a nu-i mai da…”

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

LA SINGULARIDAD RUSA

Para los occidentales, la política rusa – al igual que la mentalidad de este país – resulta casi incomprensible. Y no es que lo sea; es que el mundo atlántico es tan egocéntrico que se emperra incluso hoy en ignorar la historia y las obsesiones de los demás… comenzando por las de Rusia.
De todas las Rusias; desde la escandinava de los rus de Kiev hasta la Federación Rusa de Putin, pasando por la de los zares, el ducado de Moscú y la Horda Dorada de los mongoles. Y en esta historia hay un rasgo esencial que diferencia la evolución rusa de la de las grandes potencias occidentales: fue el único gran imperio colonial que no perdió nunca sus colonias. Se perdió a sí mismo él solito en más de una ocasión; pero sus colonias siguen siendo rusas. Siguen siendo rusas estructuralmente e incluso, mentalmente… hasta cierto punto.
El imperialismo-colonialismo ruso lo comenzó el ducado de Moscú, expandiéndose por el noreste asiático (Siberia hasta la península de Kamchatka) tras el declive de la Horda Dorada. Fue una expansión que continuó siglos más tarde por el sur (Cáucaso) hasta llegar a dominar la sexta parte de la superficie terrestre.

A diferencia de los imperios occidentales, Rusia no perdió nunca estas colonias. Y también a diferencia de los occidentales, Rusia no intentó nunca una repoblación étnica de las nuevas tierras. Su colonialismo fue, en cierto modo, una réplica de sus muñecas “matrioshka”: las tierras conquistadas eran deformadas política y administrativamente hasta tener perfil y formato ruso. Y la menor personalidad cultural posible. Así, al igual que las muñecas folklóricas rusas, cabían todas las administraciones en una sola: la de la madre política, Rusia.
Era – y aún intenta serlo hoy en día – una asimilación con calzador. Rusia tenía la fuerza y las colonias, la obediencia; tenían que ser “a la rusa”, sin concesión alguna. El modelo colonial moscovita lo adoptaron los zares, los bolcheviques y – en la medida de sus posibilidades – Vladimir Putin, quien ha construido una federación (la Federación Rusa) que se parece más a un kanato mongol que a una asociación voluntaria de hombres libres.
Claro que si Moscú deformó las naciones y las almas conquistadas hasta que se pareciesen a ella y las colonias, por su parte, deformaron el colonialismo ruso hasta darle rasgo de canibalismo político: un amo, una voluntad, una sumisión total del pueblo. Y el Kremlin acabó auto intoxicándose de prepotencia hasta el punto de que en su horizonte político casi no quedan huellas de tolerancia en la coexistencia internacional y hasta en la nacional. El concepto dominante en el territorio y en los Gobiernos es el imperialismo más duro…
Y como el momento histórico de máximo poderío y extensión del imperio ruso fue la URSS de la “guerra fría”, a Putin le ha parecido perfectamente lógico y aceptable decir que los antiguos territorios del pacto de Varsovia (Polonia, Países Bálticos, Hungría, Eslovaquia, Chequia, la extinta Yugoslavia, Rumania y Bulgaria) y ex repúblicas soviéticas, ahora independientes “…tienen hoy en día soberanía, pero no independencia fáctica…“. El caso de Chechenia – rusificada e integrada a cañonazos – ilustra con toda claridad el pensamiento de Putin, el pensamiento político ruso.
Además, este subconsciente de imperio colonial sigue cristalizado en los dirigentes rusos desde los últimos meses de la II Guerra Mundial, cuando la URSS y el capitalismo se dividieron el mundo en zonas de influencia.

Pero que el 2022 no sea 1945 no es aceptado en el Kremlin. Y así, a Putin y su Gobierno les parece lógico y legítimo reclamar ahora un “Yalta II”, casi idéntico al Yalta del siglo pasado que negociaron en su día Stalin, Roosevelt y Churchill. Putin reclama hoy como entonces un mundo repartido entre Rusia y Occidente y con garantías de inmovilismo militar. Porque, pese a todas las nostalgias y colonialismos, Moscú sigue creyendo que Occidente es más poderoso y quiere congelar el statu quo.
A buen seguro saben en el Kremlin que eso es pedir peras al olmo, pero en una mentalidad imperial ininterrumpida desde hace seis siglos es más que fácil ver solo peras en todas partes. Y a buen seguro, también, en occidente se deben acordar del dicho popular que “…al vicio de pedir se contrapone la virtud de no dar…”

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.