PUTIN, CAM LA FEL CA HITLER

Politica internațională a Kremlinului din ultimii ani se aseamănă îngrijorător de mult cu cea promovată de Hitler, prin anii 30.
Îngrijorătoare nu este repetarea erorii naziste care a dus la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, ci faptul că, acum – spre deosebire de 1939 – în lume sunt foarte multe arme nucleare. Dacă ultimul război mondial a fost devastator, următorul ar putea fi nimicitor.
Desigur, nici Putin nu este Hitler și nici Federația Rusă nu este cel de al III-lea Reich… însă abordarea de bază în politica externă a președintelui rus are multe puncte similare cu cea a conducătorului nazist.
Acesta, în strădania sa de a elibera Germania de povara economico-militară pe care i-a stabilit-o pacea de la Versailles, le-a impus germanilor să producă mai multe tunuri decât unt. Putin, la fel ca toți predecesorii săi sovietici, a situat pe primul loc dezvoltarea militară (a arsenalului și a structurii organizatorice) în detrimentul oricărui alt obiectiv al guvernului său, lăsând de o parte chiar și ridicarea nivelului de trai al poporului rus. Și asemănarea continuă: ambii conducători au vrut/vor să se întoarcă la trecut; Hitler, la vremurile de dinainte de Versailles, iar Putin, la era acordurilor de la Yalta.

Mai sunt și alte similitudini. Prima și cea mai mare este că atât pacea de la Versailles, cât și falimentul URSS-ului, optzeci de ani mai târziu, au generat un dezechilibru continental care nu putea să se mențină mult timp. Era imposibil (iar apariția nazismului a dovedit acest lucru) ca o mare țară europeană foarte industrializată să fie dată de o parte și să fie ignorată. La fel este imposibil, la ora actuală, ca cea mai mare țară din Europa (Rusia are 144 de milioane de locuitori) să fie ținută doar în rolul de figurant al politicii și al echilibrului mundial.
În plus, atât URSS, cât și Federația Rusă urmează modelul hitlerist de a-i tot ciupi Occidentului concesii cu amăgirea că „…aceasta ar fi ultima și relativ nesemnificativă concesie.” În anii 30, concesiile făcute lui Hitler erau nesemnificative pentru marile puteri. Însă, boemienii, moravii, austriecii, alsacienii etc, în mod sigur vedeau lucrurile cu totul altfel, dar nu interesa pe nimeni. Cum nici anexarea Crimeei, nu a interesat în mod serios pe nimeni, cu excepția ucrainenilor, desigur.
Până aici, principalele paralelisme ale trecutului cu prezentul. Grav ar fi ca această asemănare istorică să continue și de acum înainte, deoarece revendicările hitleriste au dus la cel de al Doilea Război Mondial.
Desigur că Putin beneficiază de învățămintele trecutului și are o echipă mult mai realistă, decât cele pe care le-au avut Hitler și Stalin, însă dinamica contextelor social-economice s-a aflat întotdeauna deasupra voinței autocraților. Calea ciomagului și a șantajului rareori se bifurcă și nu prea duce la străduța status quo-ului; de obicei, se impune rezolvarea pe calea războiului.

Ca de data aceasta să nu se repete Istoria depinde în mare măsură de Occident. Oamenii săi de stat par să fi învățat multe din greșelile trecutului, și, mai ales SUA și NATO sunt mult mai bine dotate militar și mental, decât au fost Chamberlain, Roosevelt și Lebrun, pentru a face față situațiilor de șantaj, ca cele menționate mai sus.
Dar, așa cum spune înțelepciunea populară, iadul e căptușit cu intenții bune. Iar Istoria ne învață că, în geneza marilor catastrofe abundă erorile de calcul ale oamenilor de stat, aparent foarte pregătiți și foarte, foarte bine înarmați.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PUTIN, POR LOS PASOS DE HITLER

La política internacional del Kremlin de los últimos años tiene una alarmante semejanza con la desarrollada por Hitler en los 30.
Lo alarmante no es la repetición del error nazi que desembocó en la II Guerra Mundial, sino que ahora – a diferencia del 1939 – el mundo rebosa de armas nucleares. Si la última guerra mundial fue devastadora, la próxima podría resultar aniquiladora.
Evidentemente, ni Putin es Hitler, ni la Federación Rusa es el III Reich… pero el planteamiento básico de la política exterior del presidente ruso tiene muchos puntos similares a la del caudillo nazi.
Este, en su empeño de librar a Alemania de la losa económico-militar que le impuso la paz de Versalles les antepuso a los alemanes la producción de cañones a la de mantequilla. Putin, al igual que sus predecesores soviéticos, ha antepuesto el desarrollo militar (arsenal y organización) a cualquier otra meta de su gobierno, inclusive la elevación del nivel de vida del pueblo ruso. Y el paralelismo sigue: ambos dirigentes quisieron/quieren volver al pasado; Hitler, a los tiempos pre Versalles y Putin, a la era de los acuerdos de Yalta.

Hay más similitudes. La primera y mayor es que tanto la paz de Versalles como la bancarrota de la URSS, ochenta años más tarde, generaron un desequilibrio continental insostenible. Era imposible (y la aparición del nazismo lo demostró) relegar a un gran país europeo muy industrializado a la insignificancia y ningunearle. E igualmente es imposible actualmente relegar a la mayor nación de Europa (Rusia tiene 144.000.000 de habitantes) al papel de comparsa de la política y del equilibrio mundial.
Además, tanto la URSS como la Federación Rusa siguen el patron hitleriano de arañarle poco a poco a Occidente concesiones con la engañifa de que “…es la última concesión y relativamente intrascendente.” Claro que en los años 30 las concesiones a Hitler solo eran intrascendentes para las grandes potencias. Bohemios, moravos, austriacos, alsacianos, etc, seguramente, lo veían de otra manera, pero a nadie le importaba. Como a nadie le importó mayormente la anexión de Crimea, aparte de los ucranianos, claro.
Hasta aquí los principales paralelismos del pasado y presente. Lo grave sería que este emparejamiento histórico continuase en el futuro porque la vía reivindicativa hitleriana desembocó en la II Guerra Mundial.
Claro que Putin se beneficia de las lecciones del pasado y cuenta con un equipo mucho más realista que el de Hitler y Stalin, pero la dinámica de los contextos socio-económicos ha estado siempre por encima de la voluntad de los autócratas. La senda del garrotazo y el chantaje rara vez se bifurca y aún menos veces desemboca en el callejón del status quo; lo habitual es la solución bélica.

Y el que esta vez la Historia no se repita depende en gran medida de Occidente. Sus estadistas parecen haber aprendido mucho de los errores del pasado y, sobre todo, los EE.UU. y la OTAN están infinitamente mejor pertrechados militar y mentalmente que los Chamberlain, Roosevelt y Lebrun para afrontar situaciones de chantaje como las comentadas.
Pero, como dice la sabiduría popular, el infierno está forrado de buenas intenciones. Y la Historia enseña que también en el génesis de las grandes catástrofes abundan los errores de cálculo de estadistas aparentemente muy capacitados y muy, muy, bien armados.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.