TRECUTUL REVINE ÎN BUNDESTAG

Uwe Witt

Pe ușa din spate, dinspre extrema dreaptă și pe șest, trecutul a revenit în Parlamentul german: Partidul de Centru (Zentrumpartei Deutschlands) are, din nou, un deputat. Unul singur.
Partidul de Centru este cel mai vechi partid politic din Germania (a fost creat în 1870, cu cinci ani înaintea Partidului Social-democrat (SPD)) și a fost marele protagonist al democrației din timpul Republicii de la Weimar, căci a făcut parte din toate guvernele de atunci. S-a autodizolvat în 1933, după ce a votat majoritar pentru acordarea de puteri extraordinare lui Hitler, deschizând astfel calea celui de al III-lea Reich; a fost reînființat după cel de al Doilea Război mondial.
De fapt, la fel ca marele său rival – SPD –, Partidul de Centru a luptat pentru democrație, deoarece s-a născut ca partid de opoziție. În Germnia imperială din secolul al XIX-lea, dominată de protestantism și de aristocrație, Biserica Catolică a creat un partid confesional care să apere interesele și convingerile catolicilor. Centrismul nu a fost o preferință politică; și-a luat numele acesta pur și simplu pentru că, în amfiteatrul parlamentului ocupa fotoliile din centru!
Și dacă acest partid s-a născut grație Bisericii Catolice, a decăzut pentru că tot ea la și părăsit după cel de al Doilea Război mondial. Catolicismul german și-a făcut „up-gradarea” politică și a renunțat la opțiunea confesională, sprijinind, în schimb, un partid cu profunde rădăcini creștine, cu un spectru social amplu și un clar sprijin pentru economia socială de piață: Uniunea Creștin Democrată și aliata sa bavareză, Uniunea Creștin Socială. Să mai semnalăm că și social-democrații s-au modernizar politic, renunțănd la marxism. Însă, au făcut acest lucru mai târziu: în 1959, cu programul Bad Godesberg.
Partidul de Centru a reapărut în Republica Federală, însă nu mai era partidul Bisericii Catolice. Prin urmare, a avut doar o prezență minimă în primele două Parlamente federale; iar, din 1957, n-a mai avut niciun deputat.

Și iată că acum are din nou unul. Însă acest deputat n-a fost ales de popor, căci este un disident al partidului ultra-conservator AfD (Alternative für Deutschland), Uwe Witt, care, acum, se declară a fi membru al Partidului de Centru. Din nou în Bundestag, însă prin ricoșeu și dinspre extrema dreaptă, Partidul de Centru nu are cum să aspire la vreun protagonism. Însă revenirea aceasta are o percutanță nostalgică.
Măcar și numai pentru a reaminti că „Sic transit gloria mundi…”

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL PASADO VUELVE AL BUNDESTAG

Uwe Witt

Por la puerta de atrás, desde la extrema derecha y a la chita callando, el pasado ha regresado al Parlamento alemán: el Partido del Centro (Zentrumpartei Deutschlands) vuelve a tener allí un diputado. Uno solo.
El Partido del Centro es la entidad política más antigua de Alemania (fundado en 1870, cinco años antes que el Partido Socialdemócrata (SPD)) y el gran protagonista de la democracia de la República de Weimar, ya que participó en todos los Gobiernos. Se auto disolvió en 1933 tras haber votado, con la mayoría, los poderes extraordinarios para Hitler, dando así paso al III Reich; fue refundado tras la II Guerra Mundial.
En realidad, al igual que su gran rival – el SPD –, el Partido del Centro fue un adalid de la democracia porque nació como partido de la oposición. En la Alemania imperial del siglo XIX, dominada por el protestantismo y la aristocracia, la Iglesia Católica creó un partido confesional que defendiese los intereses y las convicciones católicos. Lo del centrismo no era su preferencia política; tomó este nombre simplemente ¡porque en el hemiciclo parlamentario ocupaba los asientos del centro!
Y si el partido nació gracias a la Iglesia Católica, también decayó porque esa le abandonó tras la II Guerra Mundial. El catolicismo alemán hizo su “aggiornamento” político y renunció a la opción confesional,

apoyando en cambio un partido de fuerte raigambre cristiana, amplio espectro social y claro apoyo a una economía social de mercado: la CDU y su aliado bávaro, la CSU. Hay que señalar que los socialdemócratas también se modernizaron políticamente, renunciando al marxismo. Pero lo hicieron mucho más tarde: en 1959, con el programa de Bad Godesberg.
El Partido del Centro volvió a existir en la República Federal, pero ya no era el partido de la Iglesia Católica. Consecuentemente, solo tuvo una presencia mínima en los dos primeros Parlamentos federales; desde 1957 ya no hubo diputados del partido.
Ahora vuelve a tener uno. Pero no es un diputado elegido por el pueblo, sino un disidente del partido ultra conservador AfD (Alternative für Deutschland), Uwe Witt que ahora se reconoce miembro del Partido del Centro. Nuevamente en el Bundestag, pero de rebote y desde la extrema derecha, el Partido del Centro no puede aspirar a protagonismo alguno. Pero su regreso no deja de tener un gran impacto nostálgico.
Aunque no fuera más que repetir lo de “Sic transit gloria mundi…”

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.