POKER-UL UCRAINEAN Washington, Diana Negre

Concentrarea de trupe rusești la frontierele Ucrainei merge în paralel cu pregătirile pe care le fac americanii pentru a opri exporturile de tehnologii către Rusia și cu îngrijorarea europenilor în legătură cu livrările de gaze pentru această iarnă: nimeni nu știe dacă Moscova vrea într-adevăr să invadeze Ucraina, dacă SUA vor stopa exporturile către Rusia și nici dacă Europa va rămâne fără gazele rusești.
La Washington, felul în care se comportă rușii, ucrainenii și americanii e descris, de obicei, ca „zăngănit de săbii”, când toți amenință cu ceea ce ar putea face, dar nimeni nu face nimic.
Este evident că nici SUA și nici aliații lor din NATO nu doresc o înfruntare armată, după cum, în mod sigur, nici Ucraina nu ar dori un asemenea lucru. Însă, în cazul Moscovei, nu mai este atât de evident, căci încleștarea ar putea avea un efect pozitiv, atât printre opinia publică, cât și în privința poziției sale față de Ucraina.
Însă este greu de imaginat că Rusia ar dori mult mai mult decât atât și că într-adevăr ia măsuri pentru a ajunge la un conflict serios, cu toate că nimeni nu îndrăznește să coboare garda, deoarece nimeni nu poate garanta că lucrurile nu vor dobândi propria lor viață și evoluție, dincolo de ce s-a vrut inițial.
Între timp, unii figuranți din această comedie desfășoară o activitate intensă, așa cum este președintele francez, Macron, a cărui mediere ar putea sau nu ar putea fi eficientă, dar, oricum, îi va fi de folos în campania sa electorală din Franța. La fel s-ar putea întâmpla și cu președintele american, Joe Biden, care își înalță imaginea astfel încât să-i fie uitate neîmplinirile din politica internă din lungul an care a trecut de când este la Casa Albă.

Acest lucru i-ar fi foarte util partidului său (Partidul Democrat): în luna noiembrie a acestui an vor fi alegeri în SUA și, cu toate că nu e vorba de alegeri prezidențiale, partidul președintelui ar putea să mai reducă din marile pierderi pe care toată lumea i le prevedea. O bună politică internațională i-ar permite lui Biden să-și îmbunătățească imaginea și să le fie de folos, la toamnă, candidaților partidului său.
La fel s-ar putea spune și despre Vladimir Putin: dacă nu există nicio îndoială că Ucraina tare ar dori să nu se afle acolo unde este, ar fi posibil ca lui Putin situația să-i aducă puncte printre electoratul rus. Mai ales dacă nu vor fi înfruntări armate și nici victime printre trupele sale.
Însă, aceasta ar însemna să-l judecăm pe Putin după criterii occidentale, căci, în realitate, președintele rus, care a înflorit în epoca sovietică și a descris căderea imperiului sovietic ca fiind „una dintre cele mai mari tragedii ale secolului XX”, nu-și ascunde dorința de a se întoarce la epoca „suveranității limitate” pentru țările pe care Moscova le consideră ca făcând parte din sfera ei de influență, și i se pare legitim ca și celelalte mari puteri din lume, SUA sau China, să aibă propriile lor sfere de influență.
Cu circumstanța agravantă că Putin se află la putere de mult mai mulți ani decât oricare dintre președinții americani, căci, Constituția americană limitează la opt ani șederea unui președinte în fruntea țării. Îl depășește în această privință și pe președintele Chinei, care este în funcție din anul 2013.
S-ar putea ca Putin, cu cei 22 de ani de când este în fruntea Rusiei, să se considere pe sine cu mult mai multă experiență decât colegul său din Washington, și, de asemenea, să vadă structura puterii rusești mult mai recomandabilă, decât cea americană, sau, în general, decât democrațiile occidentale, mereu dependente de fluctuațiile opiniei publice.

Putin a lăsat să se vadă care este viziunea sa asupra lumii și coordonatele pe care ar trebui să se miște țara sa ca supraputere. Căci, chiar dacă Rusia dispune de o capacitate economică limitată și o populație relativ puțină, are, totuși, arsenale atomice și își controlează bine vastul său teritoriu, și, în plus, își exercită influența asupra unor țări care, cândva, au făcut parte din imperiul sovietic.
Nu lasă nicio îndoială că vrea să refacă acest imperiu și, poate că, acum, i se pare că e momentul potrivit pentru a face încă un pas în această direcție: cealaltă supraputere, SUA, se află într-o fază de turbulențe politice, în timp de China are o concepție politică mult mai aproape de cea a Rusiei, decât de cea a SUA, căci, recent, a demonstrat că este mult mai aproape de Moscova, decât de Washington.
Treaba cu democrațiile se pare că este mai mult o exclusivitate a țărilor occidentale bogate și, din punctul de vedere al lui Putin, poate fi chiar o aberație. Și astfel, oricât de mult ar surprinde aceste democrații – decadente și dezorientate, după opinia sa – Putin vrea să se revină la împărțirea lumii așa cum s-a făcut la Yalta, și este posibil ca el să se încăpățâneze să ceară o nouă împărțire, pentru a lăsa în urmă ceea ce s-a făcut atunci când s-a prăbușit imperiul sovietic.
Între timp, cu trupele rusești concentrate în dreptul Ucrainei, Rusia vorbește cu Franța și Anglia, actualii săi interlocutori europeni, despre acordurile de la Minsk-2, semnate acum șapte ani, în urma înfruntărilor dintre Rusia și Ucraina.
Este vorba despre acordul pe care Rusia i l-a impus Ucrainei, atunci când i-a încercuit forțele, și care obligă Ucraina să facă niște schimbări constituționale convenite cu răsculații din Donețk și Lugansk, sprijiniți militar de Moscova, pentru a se desprinde de Ucraina.
Atât funcționarii ruși, cât și cei europeni recunosc că pe acest drum se va avansa foarte puțin, însă este posibil ca aceste convorbiri să îi servească Moscovei să câștige timp, să analizeze situația și să se întărească pentru un posibil atac asupra Ucrainei. Însă, nimeni nu poate prezice dacă nu va fi tocmai pe dos, iar acest proces să fie un timp de așteptare care să deschidă posibilități pentru a evita un conflict pe care NATO nu-l dorește, iar Rusia s-ar putea să nu fie sigură, deocamdată, că va câștiga.
Este un bun moment și din punct de vedere economic, în parte datorită dependenței germanilor de gazele rusești, un adevărat dar pentru Moscova, deoarece nemții au renunțat atât la tehnologiile pentru extragerea gazelor din roci, cât și la energia nucleară, astfel că au nevoie de livrările pe care Moscova amenință că le va tăia, atât pentru a se proteja de frigul iernii, cât și pentru a-și menține în funcțiune industriile.
Însă, nici lucrul acesta nu este prea clar: dacă Germania are nevoie de gaze, și Rusia are mare nevoie de banii nemților. Or, Germania are suficienți bani pentru a putea înlocui, în parte, gazele rusești cu gaz lichefiat american, care deja a pornit spre Europa. În schimb, Moscova cu greu ar putea înlocui banii proveniți din plățile germanilor.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL POKER UCRANIANO Washington, Diana Negre

La concentración de tropas rusas en las fronteras de Ucrania corre pareja con los preparativos norteamericanos para suspender las exportaciones tecnológicas a Rusia y con la preocupación europea por los suministros de gas durante este invierno: nadie sabe si Moscú realmente quiere invadir Ucrania, si Estados Unidos cortará los suministros a Rusia ni si Europa se quedará sin el gas ruso.
En Washington, la actuación de rusos, ucranianos y norteamericanos se acostumbra a describir como “hacer ruido con los sables”, cuando todos amenazan con lo que podrían hacer -pero ninguno quiere hacer.
Parece evidente que ni Estados Unidos ni los aliados de la OTAN desean un enfrentamiento armado, como tampoco lo quiere Ucrania. No es tan evidente en el caso de Moscú, donde unas escaramuzas podrían tener un efecto positivo, tanto entre la opinión pública rusa, como en su posición frente a Ucrania.
Pero cuesta imaginar que Rusia desea mucho más que esto, ni que realmente tome medidas para llegar a un conflicto serio, a pesar de lo cual nadie se atreve a bajar la guardia porque nadie puede garantizar que las cosas tomen una vida propia más allá de lo que todos preveían.
Entre tanto, algunas comparsas en esta comedia tienen una actividad intensa, como el presidente francés Macron, cuya mediación puede o no ser efectiva, pero tal vez le beneficie en la campaña electoral dentro de Francia. Otro tanto podría ocurrir con el presidente norteamericano Joe Biden, quien mantiene un perfil elevado que puede hacer olvidar tropezones en política interna en el año largo que lleva en la Casa Blanca.

cios presidenciales, el partido del presidente podría reducir las grandes pérdidas que todos le vaticinan. Una buena actuación internacional permitiría a Biden mejorar su perfil y ayudar a los candidatos de su partido este otoño.
Otro tanto podría decirse de Vladimir Putin: Si no hay duda de que Ucrania no desea hallarse donde se encuentra, es posible que a Vladimir Putin la situación le traiga réditos dentro del electorado ruso. Especialmente si no hay choques armados ni víctimas entre sus tropas.
Pero esto quizá sea pensar en Putin con criterios occidentales, cuando en realidad el presidente ruso, que floreció en la época soviética y describió la caída del imperio soviético como “una de las mayores tragedias del siglo XX”, no oculta su deseo de volver a la era de la “soberanía limitada” para los países en lo que Moscú considera su esfera de influencia, algo que le parece legítimo también para las demás grandes potencias del mundo, ya sea Estados Unidos o China.
Con el agravante de que Putin lleva en el poder muchos más años que cualquiera de los presidentes norteamericanos, constitucionalmente limitados a ocho y con los límites que les impone el sistema democrático del país. También supera en tiempo en el poder al presidente chino, que está en su cargo desde el año 2013.

Podría ser que, en sus 22 años al frente del gobierno ruso, Putin se considere a sí mismo mucho más experto que sus colegas en Washington y también que vea la estructura de poder rusa como más aconsejable que la norteamericana, o en general las democracias occidentales, siempre pendientes de los vaivenes de la opinión pública.
Putin ha dejado bien clara cual es su visión del mundo y las coordenadas en que debería moverse su país, en tanto que superpotencia. Y es que, si bien Rusia tiene una capacidad económica limitada y una población relativamente escasa, también cuenta con los arsenales atómicos y el control de su vasto territorio, además de la influencia que ejerce sobre algunos países que habían formado parte del imperio soviético.
No deja dudas de que desea reconstruir este imperio y, quizá ahora, le parezca un buen momento para dar un paso adelante: la otra superpotencia, Estados Unidos, vive una fase de turbulencias políticas, mientras que la China tiene un concepto político más próximo al ruso que al norteamericano y recientemente ya ha demostrado que está más cera de Moscú que de Washington.
Eso de las democracias parece ser una exclusiva para los países ricos de Occidente y, desde el punto de vista de Putin, quizá incluso una aberración. Y así, por mucho que sorprenda en estas democracias -decadentes y desorientadas en su opinión- que Putin proponga volver al reparto del mundo que se hizo en Yalta, es posible que él siga en su empeño de un nuevo reparto que deje atrás el que se hizo a la caída del imperio soviético.
Mientras tanto, con las tropas rusas concentradas frente a Ucrania, Rusia habla con Francia y Alemania, sus actuales interlocutores europeos, de los acuerdos Minsk-2, firmados hace siete años tras los enfrentamientos entre Rusia y Ucrania.
Se trata del acuerdo que Rusia impuso a Ucrania cuando rodeó a sus fuerzas y que obliga a Ucrania a cambios constitucionales acordados con los entonces sublevados de las regiones de Donetsk y Luhansk, quienes contaban con la ayuda militar de Moscú para independizarse de Ucrania.
Tanto funcionarios rusos como europeos admiten que poco se avanzará por este camino, pero es posible que estas conversaciones le sirvan a Moscú para ganar tiempo, analizar la situación y quizá reforzarse para un posible ataque en Ucrania. Pero nadie puede predecir si será justamente lo contrario, que este proceso les dé un compás de espera y abra las posibilidades de evitar el conflicto que la OTAN no desea -si es que Rusia cree que no va a salir ganando por ahora.
Es un buen momento económico también, en parte debido a la dependencia alemana del gas ruso, un auténtico regalo a Moscú pues los alemanes han renunciado tanto a las tecnologías para extraer gas de las piedras como a la energía nuclear, de forma que necesita los suministros que Moscú amenaza con cortar, tanto para protegerse del frío invernal, como para mantener en marcha a sus industrias.
Pero tampoco esto queda muy claro: si Alemania necesita el gas, Rusia necesita el dinero. Y Alemania tiene este dinero que le permite substituir en parte el gas ruso con el gas licuado norteamericano que ya se ha desviado hacia Europa. Moscú difícilmente puede substituir los pagos alemanes.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.