UCRAINA: NUMERELE NU SE POTRIVESC

Dacă datele referitoare la mobilizarea militară din apropierea Ucrainei ar fi adevărate, azi nu ne-am afla în pragul unui război, ci în fața unei mascarade.
Faptul că a început retragerea mai multor grupuri de soldați ruși ar putea confirma această teză. Spun ar putea, deoarece fiind vorba de subtilități politice, Moscova vine tot timpul cu surprize. Deocamdată, armamentul greu se află tot acolo unde era mai înainte.
Văzută în ansamblul său, operația a avut, pe ambele laturi, aspectul unei farse crase și cu puțin joc diplomatic rafinat. Rusia și-a încercat norocul față de SUA cu foarte puține șanse de succes. Toată lumea știe că Federația Rusă nu dispune de resurse materiale și umane și cu atât mai puțin de resurse financiare pentru a se angaja într-un lung război de uzură. Putin a jucat tare, deoarece avea ceva dreptate în pretențiile sale și credea că disensiunile occidentale interne vor determina Alianța Atlantică să-i dea ceea ce cerea. Sau că va obține mult din ceea ce cerea.

Nu a fost așa, deoarece nu putea să fie așa. Lucrul acesta este atât de evident, încât nu mai e nevoie de explicații. În schimb, are nevoie de explicații, de multe explicații, conduita Casei Albe. Căci diplomația sa s-a desfășurat – aparent – cu scopul de a păcăli Kremlinul.
Astfel, în cele mai intense momente ale crizei, Putin tot dădea asigurări că nu va invada Ucraina, în timp ce Pentagonul insista că invazia putea avea loc „chiar mâine”. Mă îndoiesc că generalii americani s-au referit la sensul tradițional al cuvântului „mâine”.
Iar dacă trecem de la cuvinte la fapte, păcăleala este și mai aspră. Căci, pe la mijlocul lui februarie, în timp ce trupele rusești din preajma Ucrainei erau în jur de 130.000 de oameni, cu multe blindate și avioane, NATO – practic, SUA – își triplau forțele amplasate în vecinătatea Ucrainei și Belarusului: în total, 18.500 de oameni!

Disproporția este atât de mare, încât pare a fi o provocare. Cu atât mai mult cu cât, dacă ținem seama că aceste contingente au fost duse în niște teritorii de unde nu se putea lansa vreo contra-ofensivă, ci în zone de frontieră în care superioritatea rușilor era atât de mare, încât ar fi fost învinse iremediabil.
O analiză rapidă – ca aceasta – nu poate găsi motivul acestei comportări occidentale. Desigur, păcăleala nu poate fi o explicație. Însă, cifrele respectivelor mobilizări nu se potrivesc – 130.000 contra 18.500 – și nu se vede logica strădaniei occidentale de a anunța iminența unui mare război.
Doar dacă nu s-ar încerca să i se salveze imaginea lui Putin, evitându-se, astfel, prelungirea crizei. Toate aceste nepotriviri, precum și avalanșa de amenințări cu sancțiuni economice, în caz de război, urmau să-i slăbească pe durii din guvernul și din armata rusă. O manevră care garantează, o vreme, pacea lumii … cu toate că prețul este garantarea hegemoniei lui Putin în Rusia pentru multă vreme de acum încolo.
Răul cel mai mic.

Autorul articolului: Valentin Popescu.

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

UCRANIA: LOS NÚMEROS NO CUADRAN

Si los datos hechos públicos referentes a las movilizaciones en y en torno a Ucrania fueran ciertos, hoy no estaríamos abocados a una guerra, sino a una payasada.
El comienzo de la retirada de múltiples agrupaciones de soldados rusos podría confirmar esta tesis. Digo podría, porque tratándose de sutilezas políticas, Moscú siempre suele dar sorpresas. Para empezar el armamento pesado sique donde estaba.
Vista la operación en su conjunto, esta ha tenido por los dos lados mucho de farol burdo y bien poco de refinado juego diplomático. Rusia le echó un órdago a los EE.UU. que tenía poquísímas probabilidades de éxito. Todo el mundo sabe que hoy por hoy la Federación Rusa carece de recursos materiales y humanos y, sobre todo, financieros para enredarse en una larga guerra de desgaste. Putin jugó fuerte porque tenía bastante razón en sus reclamaciones y porque creía que las disensiones internas occidentales harían que la Alianza Atlántica le concediera lo pedido. O mucho de lo pedido.
No ha sido así porque no podía serlo. Esto es tan evidente que sobran más explicaciones. En cambio, sí que necesita explicaciones, muchas explicaciones, la conducta de la Casa Blanca. Porque su diplomacia ha estado encaminada – aparentemente – en burlarse del Kremlin.

Así, en los momentos más álgidos de la crisis, Putin aseguraba una vez y otra que no iba a invadir Ucrania mientras desde el Pentágono insistían que tal invasión podría producirse “mañana mismo”. Yo dudo de que los generales norteamericanos se refiriesen al tradicional “mañana” ibérico.
Y si de las palabras vamos a los hechos, la burla es aún más cruel. Poque a mediados de febrero, mientras las tropas rusas próximas a Ucrania rondaban los 130.000 hombres, con abundancia de blindados y aviones, la OTAN – en la práctica, los EE.UU. – triplicaba sus fuerzas situadas en las inmediaciones de Ucrania y Bielorrusia: ¡un total de 18,500 hombres!

La desproporción es tal que parece una provocación. Y lo parece aún más si se tiene en cuenta que no se llevaban estos contingentes a territorios desde los que se pudiera lanzar una contraofensiva, sino a zonas fronterizas donde la superioridad rusa es tal que habrían sucumbido irremediablemente.
Un análisis rápido – como este – no puede encontrar el porqué de la conducta occidental. Evidentemente, la burla no puede ser una explicación, Pero no cuadran los números de las respectivas movilizaciones – 130.000 contra 18.500 – y no se le ve la lógica al empeño occidental de predecir la inminencia de una gran guerra.
A no ser que se tratase de salvarle la cara a Putin y evitar así la prolongación de la crisis. Todos estos desplantes y el alud de amenazas de sanciones económicas en caso de guerra debían debilitar a los halcones del Gobierno y del Ejército ruso. Una maniobra que garantiza por un tiempo la paz en el mundo… aunque sea a precio de garantizar por mucho tiempo la hegemonía de Putin en Rusia.
Mal menor.

Valentin Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentín Popescu.