JOCUL DE ȘAH AL RUȘILOR Washington, Diana Negre

Urmărind declarațiile rușilor, ucrainenilor și americanilor despre o posibilă invadare a Ucrainei de către Rusia putem foarte ușor să avem impresia că vedem un joc de șah, în care rușii și americanii își mută piesele.
Toată lumea știe că rușii sunt tari la șah. Poate că și americanii, care trăiesc într-o țară plină de imigranți proveniți de peste tot din lume, au experți la nivelul rușilor în acest joc, însă oamenilor de rând le este greu să urmărească această partidă și, și mai greu, să prevadă cine va câștiga.
Pentru moment, criza ucraineană a limpezit niște fronturi internaționale, prin sprijinul puternic pe care China îl dă Rusiei, ca mijloc de a pune în dificultate Washingtonul și politica Alianței Atlantice. Mai puțin clare sunt fronturile occidentale, cu țara lui Siegfried, un erou mai puțin distins pentru cinstea și onestitatea sa, căci încearcă să se pună bine cu principalul inamic al Alianței Atlantice, mai ales că Rusia este, în același timp, principalul furnizor de gaze naturale de care Germania ale nevoie pentru încălzire și pentru a-și menține în funcțiune puternica sa industrie.
Pentru SUA, miza ucraineană aduce pe tapet mai multe chestiuni, de la politica NATO, pe care unii vor să o revizuiască, căci aceasta ar trebui să fie adaptată la realitățile de azi, la 73 de ani după crearea Alianței Atlantice, până la cele mai actuale realități economice, deoarece lumea este prinsă într-o inflație, care poate afecta bunăstarea cu care s-au obișbuit țările occidentale.
Această inflație are mai mult origini chinezești decât rusești, deoarece este produsul imediat al pandemiei declanșate în orașul chinezesc Wuhan, acum mai bine de trei ani. Pandemia COVID-ului nu numai că a omorât vreo 6 milioane de oameni în toată lumea, dar a lăsat și sechele economice, în mod special, o inflație la niște niveluri nemaiîntâlnite în ultimii 30 de ani.

În prezent, atinge 7,5% în SUA și este posibil să mai crească, deoarece administrația președintelui Biden a lăsat să se înțeleagă că, dacă se agravează criza cu Rusia, scumpirea costului vieții în SUA va fi și mai mare, cam de 10%, ceea ce ar însemna o revenire la situația din anul 1981. Cei care își amintesc de anii aceia, știu cât de greu era să cumperi în rate deoarece dobânzile erau astronomice.
Casa Albă spune că nu sancțiunile economice contra Rusiei ar spori inflația prin pierderea importurilor ieftine, căci Rusia exportă relativ puțin în SUA: în materie de volum al exporturilor rusești, sunt 22 de țări care se află înaintea Americii. Însă, Rusia s-ar putea să-și reducă exporturile de petrol spre terțe țări, cu scumpirea pe măsură a prețurilor la energie, în general.
O creștere a prețului energiei ar afecta pe toată lumea, cu excepția marilor producători. Acum, când și SUA au devenit o mare producătoare de petrol, s-ar părea că se află la adăpost de un asemenea risc, însă, în SUA, moneda are două fețe: producția proprie de petrol a crescut considerabil și, în plus, nu e limitată numai la marile consorții de hidrocarburi, căci este foarte răspândită în țară prin micii investitori, care își investesc în acest sector economiile, datorită avantajelor fiscale care li se oferă.

Acesta este un aspect pozitiv, deoarece sunt protejați de creșteri ale prețurilor. Însă, există și un aspect negativ, deoarece americanii sunt cei mai mari consumatori de energie din lume, consumă mai mult decât Uniunea Europeană și China la un loc. Creșterea prețurilor la petrol îi va îmbogăți, fără îndoială, pe investitorii din sector, dar va face să crească inflația.
Astfel, cu toate că Rusia ar putea influența economic SUA, aceasta n-ar fi efectul vreunui proiect politic, ci consecința realităților de pe piață, mai ales într-o lume care se luptă să iasă din recesiunea adusă de pandemie.
În mare măsură, toate acestea scapă de sub controlul președintelui american, dar și de cel al liderilor din celelalte țări ale lumii. Asta nu înseamnă că opinia publică nu îi va prezenta nota de plată, căci este greu de crezut că situația se va îmbunătăți prea mult în lunile care mai rămân până la viitoarele alegeri legislative: în noiembrie, americanii își vor alege o nouă Cameră a Reprezentanților și o treime din Senat.
În mod tradițional, în aceste alegeri de la jumătatea mandatului prezidențial, partidul care se află la Casa Albă pierde. În cazul de față, nu dispune de o marjă prea mare: în Senat cele două partide se află la egalitate cu câte 50 de senatori fiecare, în timp ce în Camera Reprezentanților, democrații au o majoritate de numai 9 fotolii. Asta înseamnă că dacă republicanii recuperează numai 5 dintre ele, democrații vor deveni minoritari, în timp ce în Senat, e suficient un singur fotoliu pentru ca Republicanii să preia controlul.
Dacă se va întâmpla așa, deja dificila președinție a lui Joe Biden poate fi paralizată total, mai ales deoarece, până acum, s-a sprijinit pe sectoarele mai progresiste și îi va fi foarte greu să schimbe direcția și să adopte o poziție mai de centru.
Însă SUA sunt o țară dinamică, care se adaptează fără menajamente la realități, fie ele economice, fie politice și, poate, cea de a doua parte a mandatului lui Biden se va potrivi mai mult cu imaginea pe care și-a promovat-o în timpul campaniei electorale, de lider pragmatic, dispus să dialogheze cu forțele politice moderate. În fond, aceasta a fost imaginea cu care a reușit să ajungă la Biroul Oval.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

EL AJEDREZ RUSO Washington, Diana Negre

Al seguir los vaivenes de las declaraciones rusas, ucranianas y norteamericanas en torno a una posible invasión de Ucrania por parte de Rusia, es fácil tener la impresión de que estamos viendo un juego de ajedrez, en que rusos y norteamericanos tratan de mover sus fichas.
El ajedrez, como nuestros lectores saben, es el fuerte ruso. Tal vez los norteamericanos, que viven en un país con inmigrantes de todas partes, tengan expertos del nivel ruso en este juego, pero a los mortales comunes como los escritores y lectores de estas páginas, nos será muy difícil seguir esta partida y más aún prever quién la va a ganar.
De momento, la crisis ucraniana ya ha aclarado algunos frentes internacionales, con el fuerte apoyo de China a Rusia, algo que seguramente ve como un medio de poner en dificultades a Washington y a la política de la OTAN. Menos claros son los frentes occidentales, con el país de Sigfrido, un héroe poco distinguido por su honradez y fidelidad, intentando contemporizar con el principal enemigo de la Alianza Atlántica toda vez que Rusia es, a la vez, el principal proveedor del gas que el país Alemania necesita para calefacción y para mantener en marcha su potente industria.
Para Estados Unidos, el envite ucraniano plantea varios dilemas, desde la política de la OTAN, que algunos quieren revisar pues consideran que habría que adaptarlas a las realidades de hoy, 73 años después de la creación de la Alianza Atlántica, hasta las más inmediatas realidades económicas, cuando el mundo se halla atenazado por una inflación que puede dañar el bienestar a que los países occidentales se han acostumbrado.

Esta inflación tiene más bien origen chino que ruso, pues es el producto más inmediato de la pandemia originada en la ciudad china de Wuhan, hace ya más de tres años. La pandemia del Covid no solo ha cobrado casi 6 millones de vidas en el mundo, sino que ha provocado secuelas económicas, especialmente una inflación a niveles no registrados en los últimos 30 años.
Hoy en día, se sitúa en el 7.5% en Estados Unidos y es probable que siga aumentando, porque el gobierno del presidente Biden dio a entender que, de agravarse la crisis con Rusia la subida del costo de la vida en Estados Unidos sería aún mayor y apuntó a un índice del 10%, algo que nos devolvería a la situación de 1981. Quienes recuerdan aquellos años, saben de la enorme dificultad por conseguir hipotecas debido a los intereses astronómicos.
El argumento de la Casa Blanca no es que las sanciones económicas contra Rusia aumentarían la inflación al perder importaciones baratas, pues Rusia exporta relativamente poco a Estados Unidos y tiene a 22 países por delante en volumen de exportaciones. Pero, Rusia sí podría verse obligada a reducir sus exportaciones de petróleo y reducir suministros a terceros países, con la consiguiente subida de precios energéticos en general.
Un aumento de los precios de energía es dañino para todos -menos los grandes productores. Ahora que los norteamericanos se han convertido en una potencia productora de petróleo, parecerían al abrigo de este riesgo, pero, en Estados Unidos, la medalla tiene dos caras: la producción propia de petróleo ha crecido mucho y, además, no está limitada a los grandes consorcios de hidrocarburos, sino que está muy extendida por el país con pequeños inversores que invierten sus ahorros debido a los incentivos fiscales que les ofrecen.
Y este es un aspecto positivo, pues los protege de subidas de precios, hay también un lado negativo, y es que los norteamericanos son también los mayores consumidores de energía del mundo, por encima del conjunto de la Unión Europea y de China. El aumento de precios de petróleo sin duda enriquecerá a los inversores del sector, pero hará crecer la inflación.
De esta forma, si bien Rusia tendría un efecto económico sobre Estados Unidos, no sería consecuencia de un diseño político, sino de las realidades de los mercados, especialmente en un mundo que pugna por salir de la recesión provocada por la pandemia.
En gran medida, todo esto escapa también al control del presidente norteamericano, como de los demás líderes de otros países. Lo que no significa que la opinión pública no le vaya a pasar factura y cuesta imaginar que la situación mejore mucho en los meses que faltan para las próximas elecciones legislativas: en noviembre, los norteamericanos eligen la totalidad de la Cámara de Representantes y un tercio del Senado.

Es tradicional que, en estas elecciones a mitad del término presidencial, el partido de la Casa Blanca salga perdiendo. En este caso, no tiene gran margen, porque en el senado hay 50-50 senadores de cada partido, mientras que en la Cámara la mayoría demócrata es de tan solo 9 escaños. Es decir, que si los Republicanos recuperan 5, los Demócratas quedarán en minoría en la Cámara baja, mientras que en el Senado basta con un escaño para dar control a los Republicanos.
De ocurrir esto, la ya difícil presidencia de Joe Biden puede quedar totalmente paralizada, especialmente porque hasta ahora se ha apoyado en los sectores más progresistas y le será difícil cambiar de rumbo y adoptar una línea más centrista.
Pero Estados Unidos es un país dinámico y con pocos escrúpulos para ajustarse a las realidades, ya sean económicas o políticas y, quizá, la segunda parte del mandato de Biden se ajuste a la imagen que dio durante su campaña, de líder pragmático y dispuesto a dialogar con las fuerzas políticas moderadas. A fin de cuentas, fue esta imagen la que le permitió llegar al Despacho Oval.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.