Când te iubesc Rege mă cred, Sau cavaler din alte vremi, un drept, Singurul bărbat din lume, inocent. Când te iubesc Al tău sunt, mă pierd În tine, aşa cum râul e al Deltei, un curent Prizonier de bună-voie, dependent. Când te iubesc Fac ce fac şi ajung, ardent, La ale tale buze, braţe, ca un adolescent, Și-a ajung să ne iubim fervent. Când te iubesc De-i miezul nopţii sau amiază, În iad sau Rai, nu mai contează Unde, pentru că suntem împreună, ca o rază. Când te iubesc Nici nu mai ştiu cine mai sunt, mi-e groază, Un cerşetor sau un Mesia, care binecuvântează, Avem aceleaşi visuri, care ne descătuşează. Când te iubesc Fac ce fac şi ajung, ardent, La ale tale buze, braţe, ca un adolescent, Și-a ajung să ne iubim fervent. ♪ Când te iubesc Din degete-mi cresc flori Şi cerul ce mi-l dai, plin de splendori, E-un cer fără de stele, fără cântători. Când te iubesc Îmi fierbe sângele, fiori, Şi astă plăcere nevinovată, ori Mă sperie, ori mă doare, deseori. Când te iubesc Fac ce fac şi ajung, ardent, La ale tale buze, braţe, ca un adolescent, Și-a ajung să ne iubim fervent. Când te iubesc Rege mă cred, Sau cavaler din alte vremi, un drept, Singurul bărbat din lume, inocent. Când te iubesc Al tău sunt, mă pierd În tine, aşa cum râul e al Deltei, un curent Prizonier de bună-voie, dependent. Când te iubesc De-i miezul nopţii sau amiază, În iad sau Rai, nu mai contează Unde, pentru că suntem împreună ca o rază. Când te iubesc Nici nu mai ştiu cine mai sunt, mi-e groază, Un cerşetor sau un Mesia, care binecuvântează, Avem aceleaşi visuri, care ne descătuşează, Când te iubesc…
Quand je t’aime J’ai l’impression d’être un roi Un chevalier d’autrefois Le seul homme sur la Terre Quand je t’aime J’ai l’impression d’être à toi Comme la rivière au Delta Prisonnier volontaire Quand je t’aime Tous mes gestes me ramènent À tes lèvres ou à tes bras À l’amour avec toi Quand je t’aime Il est minuit ou midi En enfer, au paradis N’importe où mais ensemble Quand je t’aime Je ne sais plus si je suis Un mendiant ou un messie Mais nos rêves se ressemblent Quand je t’aime Tous mes gestes me ramènent À tes lèvres ou à tes bras À l’amour avec toi ♪ Quand je t’aime J’ai des fleurs au bout des doigts Et le ciel que je te dois Est un ciel sans étoiles Quand je t’aime J’ai la fièvre dans le sang Et ce plaisir innocent Me fait peur, me fait mal Quand je t’aime Tous mes gestes me ramènent À tes lèvres ou à tes bras À l’amour avec toi Quand je t’aime J’ai l’impression d’être un roi Un chevalier d’autrefois Le seul homme sur la terre Quand je t’aime J’ai l’impression d’être à toi Comme la rivière au Delta Prisonnier volontaire Quand je t’aime Il est minuit ou midi En enfer, au paradis N’importe où mais ensemble Quand je t’aime Je ne sais plus si je suis Un mendiant ou un messie Mais nos rêves se ressemblent Quand je t’aime
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.
Din momentul în care administrația americană a avertizat că Rusia se pregătea să înceapă războiul împotriva Ucrainei, pe plan internațional a existat un amestec de incredulitate și surpriză: nimeni nu credea că Moscova se va lansa într-o astfel de aventură, iar Ucraina a arătat o suprinzătoare capacitate de a rezista atacurilor Rusiei, o țară mult mai înarmată și cu o armată mult mai mare. La aceasta se adaugă o altă surpriză, cea de a-l vedea pe, de obicei, puțin eficientul președinte american, Joe Biden, foarte hotărât să-i tragă după sine pe colegii săi europeni și să exerseze, astfel, lidership-ul pe care SUA aproape că îl pierduseră – performanță de care puțini îl credeau în stare pe Biden. De când a început Rusia să-și arate colții, opinia cea mai răspândită a fost că Ucraina nu va putea rezista atacurilor leului rus, care urma să o înfulece repede și nemilos. Însă, adevărul este că Rusiei nu i-a mers bine, invadarea este greoaie și chiar s-a împotmolit. Desigur, Moscova are mai multe alte posibilități de a se impune decât are Ucraina de a se apăra, însă Vladimir Putin se izbește de surpriza și deziluzia de a nu fi în stare să zdrobească o țară mai mică, mai săracă și mai slab înarmată. Aceasta nu înseamnă neapărat că președintele rus va bate în retragere: un leu rănit poate deveni mult mai agresiv, însă se pare că armata sa nu are nici capacitatea de manevră necesară și nici puterea de a-și impune voința acum, pe loc. Privind istoria seculară a rușilor, poate nu e atât de greu să înțelegem motivele lui Putin: în mod repetat țara a avut o politică expansionistă agresivă, care i-a permis să devină cea mai întinsă națiune de pe planetă, cu 11 fusuri orare. Acest lucru a fost obținut prin expediții de ocupare și cucerire, justificate prin grija față de propria ei securitate. Imperiul rus, cel sovietic sau Rusia pe care o stăpânește Putin acum, nu și-a bazat succesele militare pe o forță militară care să-i ofere victorii fulminante, ci pe imensitatea teritoriului care l-a pus la adăpost în fața invaziilor sau i-a permis să-i supună pe inamici unei uzuri considerabile. O teorie care ar explica actuala criză este că nehotărârea Americii ar fi pricipala cauză a invaziei rușilor: Washingtonul, care cunoștea planurile Moscovei de a ataca Ucraina și avertiza de săptămâni că se pregătea o invazie, nu a avut ideea de a face presiuni asupra președintelui ucrainean, Zelenski, să nu mai provoace Moscova. Căci Zelenski şi-a tot afirmat dorința ca Ucraina să intre în NATO, în timp ce Putin vroia un compromis de neutralitate, sau o adeziune la politica Moscovei, ceva asemănător cu poziția Belarusului. Însă, această analiză ar putea fi nepotrivită: poate că Putin pur și simplu făcea primii pași pentru a reconstrui imperiul sovietic, destrămat la sfârșitul secolului trecut, ceea ce el însuși a calificat drept una din cele mai mari dezastre din istoria recentă. Cu Joe Biden la Casa Albă, poate că i s-a părut a fi momentul potrivit pentru a se folosi de ceea ce el percepea ca slăbiciune și nehotărâre la Washington și, prin urmare, în toată lumea occidentală. În același timp, dacă Washingtonul era atât de convins de intențiile rușilor, trebuie să ne întrebăm care au fost motivele pentru care i-a lăsat pe ucraineni fără protecție. Să ne amintim că SUA, atunci când s-a dezmembrat imperiul sovietic, a insistat să priveze noua națiune ucraineană independentă de micile arsenale atomice, care poate ar fi pus-o la adăpost de atacurile rușilor. Însă, toate acestea aparțin de acum istoriei, sau cel puțin țin de trecut: războiul din Ucraina poate fi pentru Putin ceea ce a fost invadarea Afganistanului pentru Uniunea Sovietică, în ultima perioadă a imperiului său. Dacă lucrurile vor merge ca până acum, o continuă vărsare de sânge în Ucraina va pune în pericol supraviețuirea regimului sau chiar a persoanei lui Putin. Acum, la fel ca atunci, Moscova nu a știut să aprecieze nici capacitatea de a rezista a teritoriului invadat, și nici nivelul de sprijinire internațională.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Las razones de la sinrazón Washington, Diana Negre
Desde que el gobierno norteamericano empezó a advertir que Rusia se preparaba para ir a la guerra contra Ucrania, la opinión internacional ha mostrado una mezcla de incredulidad y sorpresa: incredulidad de que Moscú se fuera a lanzar a semejante aventura, sorpresa por la capacidad ucraniana de resistir los ataques de Rusia, un país mejor armado y con un ejército mucho mayor. Ahora, se suma otra sorpresa al ver que el habitualmente poco efectivo presidente norteamericano, Joe Biden, parece decidido a arrastrar tras de sí a sus colegas europeos y ejercer así el liderazgo que Estados Unidos casi había perdido -y del que a Biden pocos creían capaz. Desde que Rusia empezó a enseñar los dientes, la opinión más extendida ha sido que Ucrania no podía hacer nada para resistir el ataque del león ruso, que se la iba a comer rápida y despiadadamente. Pero la realidad es que a Rusia la operación no le ha salido bien y su invasión es difícil y ha quedado estancada en algunos lugares. Cierto que Moscú tiene muchas más posibilidades de imponerse que Ucrania de defenderse, pero Vladimir Putin se enfrenta a la sorpresa y desengaño de no ser capaz de arrollar un país menor, más pobre y peor armado. Esto no significa que el presidente ruso vaya a batirse necesariamente en retirada: un león herido puede ser todavía más agresivo, pero parece que su ejército ni goza de la capacidad de maniobra que creía ni mucho menos de la posibilidad de imponer su voluntad de inmediato. Mirando a los siglos de historia rusa, quizá no sea tan difícil entender los motivos de Putin: el país ha tenido repetidamente una política expansionista agresiva, que le ha permitido convertirse en la nación más dilatada del planeta, con 11 franjas horarias. Es algo conseguido mediante expediciones de ocupación y conquista, justificadas con la preocupación por su propia seguridad. El imperio ruso, el soviético o la Rusia que hoy gobierna Putin, no ha basado sus éxitos militares en un poderío militar que les ofrecía victorias fulminantes, sino en lo dilatado de su territorio que le ha puesto al abrigo de invasiones o le ha permitido desgastar a sus enemigos. Una teoría para explicar la crisis actual es que la indecisión norteamericana fue la principal causante de la invasión rusa: Washington, que tenía conocimiento de los planes de Moscú para atacar Ucrania y llevaba semanas advirtiendo de que se estaba preparando una invasión, no tuvo la clarividencia de presionar al presidente ucraniano Zelenski para que renunciara a cualquier intento de provocar a Moscú. Es algo que Zelenski hizo repetidamente al anunciar su deseo de integrarse en la OTAN, cuando Putin quería un compromiso de neutralidad, o una adhesión a la política rusa semejante a la que recibe de Bielorusia. Pero el análisis podía ser desacertado: Tal vez Putin simplemente daba los primeros pasos para recuperar el imperio soviético, desaparecido a finales del siglo pasado, en lo que él mismo calificó como uno de los mayores desastres de la historia reciente. Con Joe Biden en la Casa Blanca, tal vez le pareció el momento de aprovechar la que percibía como debilidad e indecisión en Washington y, en consecuencia, en todo el mundo occidental. Al mismo tiempo, si Washington tan convencido estaba de las intenciones rusas, cabe preguntarse cuáles fueron sus motivos para dejar a los ucranianos sin protección. Recordemos que Estados Unidos, al desmembrarse el imperio soviético, insistió en privar a la nueva nación independiente ucraniana de sus pequeños arsenales atómicos que tal vez la habrían puesto al abrigo de los ataques rusos. Pero todo esto pertenece ya a la historia, o al menos al pasado: la guerra de Ucrania puede ser para Putin lo que la invasión de Afganistán fue para la Unión Soviética en las postrimerías de su imperio. De continuar como hasta ahora, una sangría continuada en Ucrania pondría en peligro la supervivencia del régimen -o tal vez la persona- de Putin. Hoy, como entonces, Moscú no supo valorar ni la capacidad de resistencia del territorio invadido, ni el nivel de apoyo internacional.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
Asemănarea este izbitoare. Hitler rămâne un pitic pe lângă barbaria de proporții pe care a gândit-o, a plănuit-o și, acum, o pune în practică liderul de la Kremlin. Distrugerile orașelor ucrainene și măcelul locuitorilor lor, de fapt, triturarea și distrugerea sistematică a Ucrainei, lasă mult în urmă atrocitățile comise de naziști în Guernica (Spania) sau Lidice (Cehoslovacia din vremea aceea). Și, mai ales, Putin nu se oprește! Ca și în cazul hitleriștilor, se pune întrebarea și pentru putiniști: sunt nebuni indivizii aceștia, e nebun Putin? Putin și colaboratorii lui nu sunt nebuni, știu ce fac, sunt conștienți de gravitatea faptelor lor. Putin vede foarte clar realitatea din jurul său. Dovada o reprezintă grija cu care caută eufemisme pentru acțiunile sale. În primul rând, a invadat Ucraina, FĂRĂ DECLARAȚIE DE RĂZBOI. Ca să-și poată minți poporul. În al doilea rând, afirmă că războiul crunt pe care îl duce în această țară, NU ESTE RĂZBOI, ci o operațiune specială. E în vigoare o lege care interzice cuvinte revelatoare, ca INVAZIE, RĂZBOI… etc. Pentru cei care încalcă legea, pedepsele sunt de la 10 la 15 ani de închisoare. În al treilea rând, a oprit orice sursă alternativă de informare a populației, pentru ca aceasta să poată fi mințită cât mai eficient de propaganda Kremlinului. În al patrulea rând, orice manifestație de stradă în Rusia împotriva războiului din Ucraina, sau orice ivire a vreunei opoziții politice la ceea ce face Putin, se lasă cu arestări masive în rândul protestatarilor. În al cincilea rând, Putin realizează că invazia lui are consecințe grave inclusiv pentru Federația Rusă și amenință voalat și chiar fățiș cu folosirea armelor nucleare. Începe să se teamă pentru poziția lui în fruntea Kremlinului.
De ce a luat Putin toate aceste măsuri? Simplu! Este foarte conștient de crimele lui și se străduiește din răsputeri să nu le afle marea masă a populației din Federația Rusă. Însă, minciunile lui nu vor ține prea mult. De ce se teme nu va scăpa. Rușii încep să afle adevărul. Militarii morți sunt aduși acasă la familiile lor. Durerea e văzută de vecini și lumea începe să vorbească. Trăiește Putin într-o realitate paralelă? Atunci, de ce minte? La un congres internațional care a dezbătut problema minciunii s-au desprins două concluzii. Una este că: MINCIUNA ESTE O FORMĂ DE ASUMARE A REALITĂȚII. Este, de fapt, o variantă a ceea ce se spune în Biblie: nu există orb sau surd mai mare, decât cel care nu vrea să vadă sau să audă. Adică, mincinosul vede foarte bine adevărul, realitatea, dar, are un interes puternic să arate celor din jur o asumare distorsionată a realității. Sau pur și simplu, o negare a ei. A doua concluzie este că, ÎN CASA UNUI MINCINOS, SE VA NAȘTE UN MINCINOS. Nu este vorba neapărat de vreun fiu sau urmaș, nepot, strănepot. În casa lui Putin, Lavrov ministrul său de externe, ambasadorul rus la ONU… mint la fel de consternant ca stăpânul lor.
Iar milioane de ruși, vor minți la fel, deoarece așa au fost învățați „să-și asume realitatea”, așa „au fost crescuți” în casa lui Putin. Vor apăra „adevărul lor” până în pânzele albe. De aceea, părinții nu cred ce le spun fiii lor de pe front, că în Ucraina este măcel și barbarie.
Războiul lui Putin este lupta unui dictator împotriva valorilor democrației. Democrația este cea mai mare amenințare la adresa dictaturii. Putin a declanșat, în felul acesta, o criză multiplă la nivel mondial. Fenomenul acesta negativ va veni în cascadă. Încă nu resimțim efectele și amplitudinea acestei evoluții complexe și profund negative, în toate domeniile activității umane. Incredibil: este vorba de ideologia și practica genocidului, în acest secol al nostru. Probabil va purta denumirea de PUTLERIADĂ. Sonoritățile acestui termen amintesc de cele două personaje sinistre.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Vita Nuova IX Mergeam, alaltăieri, călare, pe drumul ce-apucasem, abătut, pierdut în gânduri că fără voie trebuii să plec, când îl văzui pe Amor, ieșit în calea-mi, m-aștepta să trec, un pelerin, în hainele-i sărace, l-am crezut.
Îmi apăru mizer la chip și mohorât, înfrânt, parcă-și pierduse stăpânirea lumii, nu mai era al ei senior temut; și gânditor venea și suspinând, tăcut, lume să nu mai vadă, cu capul în pământ.
Pe nume mă strigă când mă văzu, și zise: vin de la atâta depărtare, de unde inima-ţi era din voia-mi, ieri;
Ţi-o adusei, ca să slujească unei noi plăceri. Şi luai atunci din el o parte atât de mare, că dispăru şi nu-mi dau seama cum făcu.
Dante Alighieri, portret din secolul XVII, GETTY IMAGES
Rime della Vita Nuova
Cavalcando l’altr’ier per un cammino, pensoso de l’andar che mi sgradia, trovai Amore in mezzo de la via in abito leggier di peregrino.
Ne la sembianza mi parea meschino, come avesse perduto segnoria; e sospirando pensoso venia, per non veder la gente, a capo chino.
Quando mi vide, mi chiamò per nome, e disse: «Io vegno di lontana parte, ov’era lo tuo cor per mio volere;
e recolo a servir novo piacere». Allora presi di lui sì gran parte, ch’elli disparve, e non m’accorsi come. [Vita Nuova IX 9-12]
Probabil Alleyn Bequest, 1626, cu inscripția: DANTES ALDIGERIV, Google Art Project
AUTOR ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA LUCA-HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA ANAMARIA LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Se vede acum ce au vrut să spună liderul de la Kremlin și ministrul său de externe, atunci când au vorbit despre OPERAȚIUNEA SPECIALĂ DIN UCRAINA. Nu au considerat că este o invazie, deoarece și-au trimis armatele ca să fie triturate și umilite de ucraineni.
Chiar dacă atunci s-au străduit să mintă, folosindu-se de un eufemism, Dumnezeu a vrut să le dea dreptate, până la urmă, și să îi facă și pe ei să înțeleagă ce au spus.
E un prim pas, pentru ei, pe calea înțelegerii realităților cumplite pe care le-au creat, a războiului absurd și inutil pe care l-au declanșat în Europa. Dumnealor văd destul de clar, în acest moment, că Operațiunea Specială nu este decât o invazie păguboasă, care ruinează Rusia, așa cum n-ar fi reușit nicio forță inamică exterioară să o facă.
Putin a devenit, extrapolând numele unor personaje din basmele românești, un SFARMĂ-RUSII. Probabil este unul din numele sinistre cu care va rămâne în istorie, alături de cel de criminal de război. Rusia duce un război de agresiune pe teritoriul Ucrainei.
Ucraina, țară invadată, duce un război patriotic, de apărare. Ucrainenii luptă cu tenacitate deoarece sunt puternic motivați: țara le-a fost ciuntită de teritorii importante, a fost invadată hoțește, fără niciun motiv și fără declarație de război, femeile și copii au fugit în străinătate ca să-și salveze viața, în timp ce soții și tații lor au rămas în țară ca să lupte împotriva cotropitorilor, sunt distruse case, edificii, monumente, infrastructuri, localități întregi rămân fără electricitate, apă, alimente, medicamente.
A ajuta o țară invadată să se apere este un gest moral și demn. Sprijinul se impune de la sine. Oricâte reproșuri și avertismente ar lansa agresorul, ajutoarele – inclusiv militar – pentru națiunea agresată, care se apără pe teritoriul ei, nu poate fi considerată agresiune. Agresor e invadatorul nu națiunea cotropită. A-l ajuta pe agresor – atenție la China cea ambiguă!– înseamnă, în mod clar, că te alături agresorului, că sprijini și participi la agresiune. Cu atât mai mult dacă ajutorul este în arme.
Aruncând o privire spre soldatul rus, cu toate că a învins în decursul istoriei în multe războaie… nu prea strălucește! A învins cu greu chiar și atunci când numericește și-a copleșit inamicul.
În războiul din 1877-78, luptele se duceau împotriva Turciei atât în Caucaz, cât și în Balcani. Soarta se decidea aici, în țara vecină, Bulgaria. Turcii le administrau înfrângeri dureroase rușilor.
Disperat, țarul rus i-a trimis o telegramă lui Carol I al României să treacă Dunărea pe unde vrea, să lupte sub comanda cui vrea, numai să intre în luptă, deoarece „cauza creștinătății e pierdută”, adică recunoștea că rușii pierdeau războiul. (În 1944, rușii au căutat cu frenezie telegrama țarului la Arhivele Naționale din București).
Au găsit-o, au confiscat-o și au fost mulțumiți. De ce oare? Arhiviștii noștri le-au pregătit un hap, un fals, pe care l-au înghițit). Carol I, tânăr locotenent, produs al Academiei de Război din Berlin, a venit la Plevna, a văzut care era situația, și a propus ca fortăreața Plevnei să fie luată prin asediu, nu prin asalt (atacuri).
Cu greu i-a convins pe ruși. Asediul însemna construirea unor fortificați în jurul Plevnei, cu un drum de comunicare săpat ca un șanț ferit de privirea și artileria otomană. A urmat așteptarea ca turcilor să li se termine proviziile. Deci nu atacuri nesăbuite, așa cum au procedat rușii.
După trei luni de asediu, turcii au încercat să iasă din cetate îndreptându-se spre Vidin, adică, spre nord-vestul Bulgariei. Armata română a intrat în cetate și a cucerit-o. Turcii s-au izbit de armatele rusești adăpostite, de data aceasta ele în fortificații, s-au întors din drum și au vrut să intre în cetate. N-au mai avut unde și s-au predat armatei române. Dacă n-ar fi fost contribuția armatei române condusă de Carol I, rușii ar fi pierdut războiul.
În Primul Război Mondial, rușii au părăsit frontul în fața trupelor germane și austriece.
Armata română a fost nevoită să-și subțieze forțele ca să umple golurile lăsate de ruși. Pe la Mărăști, Mărășești, Oituz nemții nu au putut trece, dar, au trecut pe Valea Jiului, deoarece au avut trupe de vânători de munte, care au coborât cu cordeline pe o pantă stâncoasă nepăzită, deoarece nimeni nu-și putea imagina, la vremea aceea, că pe acolo ar putea coborî o ființă umană. În felul acesta, trupele române au fost atacate pe la spate, frontul s-a spart, nemți au luat toată Muntenia și s-au oprit la… Odesa.
În cel de al Doilea Război Mondial, la cotul Donului, rușii au reușit să spargă frontul, deoarece un ofițer superior german a predat Armatei Roșii planurile de luptă ale nemților. Când a ajuns pe teritoriul României, Armata Roșie a plasat Armata Română în prima linie. Părinții mei i-au văzut pe primii militari care țineau linia frontului. Li s-a părut că uniforma lor semăna foarte mult cu uniforma militară românească. Înaintau prin șanțurile de pe marginea drumului. Oamenii din sat stăteau pe la porțile caselor lor și îi priveau.
-Sunt nemți în sat?- întrebau militarii, în românește.
-Nu sunt, au plecat acum două zile. Dar, voi sunteți români, nu sunteți ruși?
-Rușii nu luptă. Vin în urma noastră la vreo 5 kilometri. Frontul îl ținem noi, românii.
Și ce jafuri și violuri comiteau rușii în spatele frontului. Aveau tot timpul, nu erau ocupați să lupte. Românii au luptat, nu rușii, până au ajuns în lunca Dunării. Românii au eliberat Budapesta și alte orașe. Când se vedea că nemții erau pe cale să fie înfrânți, atunci intervenea Armata Roșie ca să culeagă victoriile. Așa s-a întâmplat în Budapesta și în multe alte orașe din Ungaria și Slovacia.
Ca să nu ajungă și Armata Română la Berlin, sovieticii au hotărât să o direcționeze spre Munții Tatra unde erau trupe germane foarte bine fortificate, cu provizii și muniții pentru luni de zile, și care refuzau să se predea.
Au continuat să lupte și după capitularea Germaniei – 9 mai 1945 – ; trupele române nu au primit niciun ajutor, niciun singur cartuș sau vreo grenadă din partea rușilor, și nu au fost lăsate să vină acasă, până nu au cucerit toate cazematele, toate punctele de rezistență ale germanilor.
Au murit foarte mulți români în Tatra. S-au întors în țară – dezarmați și umiliți de sovietici – prin septembrie 1945.
Asta înseamnă că CEL DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL S-A TERMINAT ÎN EUROPA, ÎN LUNA SEPTEMBRIE A ANULUI 1945, și nu în Japonia, prin capitularea acelei țări, în august, în urma bombardamentelor atomice de la Hiroșima și Nagasaki.
Ar fi bine ca măcar istoriografii români să menționeze cu fermitate acest adevăr, în studiile și lucrările lor. Să menționăm că și Bulgaria a fost invadată de Armata Roșie, fără ca această țară să se fi aflat în război cu Rusia, și a pățit cam același lucru: rușii au eliberat Bulgaria cu ajutorul… Armatei Bulgare!
Soldatul rus n-a luptat deloc nici acolo, venea amenințător în spatele militarilor bulgari ca să-i împuște dacă nu luptă!
Cam așa a luptat soldatul rus în războaiele mai recente. Dacă mergem ceva mai în urmă, armatele lui Napoleon au fost învinse mai degrabă de frigul din Rusia, decât de soldatul rus.
Oricum, în Ucraina, prestigiul modernizatei și temutei armate a Federației Ruse a coborât până la genunchiul broaștei. Cecenii și sirienii nu vor reuși să-l refacă, chiar dacă vor fi împinși ei în prima linie Eventual, îl vor coborî și mai mult.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Vladimir Putin afirmă, acum, că „Ucraina se pregătea să atace Crimeea, Donețk-ul și Lugansk-ul”. Este încă o afirmație care arată că acest sinistru personaj se crede Dumnezeu: este convins că tot ce spune el se transformă automat în realitate, este ca o poruncă divină care trebuie să se împlinească.
Este evident că în toate cele trei teritorii smulse Ucrainei se află trupe rusești. Oare, Ucraina chiar se pregătea să atace armata Federației Ruse pe care nu avea cum să o învingă din postura de atacatoare? Să-i ofere Rusiei un motiv serios să o invadeze?
Nu, Ucraina nu i-a oferit niciun motiv Rusiei să o atace.
Se vede de la o poștă că lucrurile zbârnâie, nu se potrivesc!
Atunci de ce a invadat Putin Ucraina cu niște armate formate din recruți și soldați în termen fără pic de experiență de luptă, mințindu-i că acolo vor fi primiți cu ovații și flori, în loc să trimită oameni căliți în războaiele din Siria și Libia, mercenari și ucigași profesioniști în „arta războiului”? De ce a fost convins că Ucraina va fi cucerită în câteva ore, atât cât durează plimbarea lină și liniștită de la granița Belarus-ului până la Kiev.
Vrea să sugereze, acum când vede cât de tenace este rezistența ucrainenilor, că știa, totuși, cât de pregătiți sunt ucraineni pentru luptă și încearcă să inducă cu viclenie ideea că această tenacitate a luptătorilor ucraineni avea scopuri agresive. De fapt, vrea să-și justifice, în felul acesta mincinos, insuccesul campaniei lui de cucerire.
Putin acuză Occidentul că vrea să dezmembreze Federația Rusă. Dacă într-adevăr ar fi fost așa, Occidentul ar fi destrămat-o până acum. Ar fi avut ocazia să o facă atunci când s-a năruit URSS-ul. Or, tocmai că i-au dat cu generozitate bani și fonduri să se mențină, să-și păstreze integritatea. Occidentul nu dorește dispariția Federației Ruse, deoarece, în spațiul siberian, imediat și-ar impune dominația China.
Putin știe lucrul acesta. Putin e conștient de faptul că Occidentul și acum, în condițiile în care Rusia este supusă unor măsuri și sancțiuni fără precedent în istorie, sunt menite doar să-l determine pe el să înceteze agresiunea asupra Ucrainei. Atât!
Dar Putin judecă lumea după criteriile lui imperialiste. Se străduiește să vadă peste tot numai amenințări și dușmani, când în realitate aceștia nu există. L-a amenințat în vreun fel Cecenia atunci când și-a vrut independența?
Da, i-a amenințat imperiul! Ar fi fost un precedent, un exemplu demn de urmat și de alte republici din Federația Rusă.
Și la ce barbarie a supus-o, ce măcel și distrugere scelerată i-a administrat capitalei cecene, Groznîi! Experiența aceea o transferă acum, diabolic amplificată, Ucrainei. Îi distruge orașele cu o nonșalanță consternantă, ce denotă că acest personaj nu are limite în nesăbuința lui, că nu respectă absolut nicio valoare, NICI MĂCAR VIAȚA.
Totuși, Putin, are niște valori: acelea care fac parte din cultura imperialistă! Este moștenitorul agresivității imperiilor țarist și bolșevic, care au tot cucerit teritorii din țările cu care se învecinau. Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa stabilea un status quo, adică, granițele țărilor europene rămâneau așa cum erau, nu se puteau modifica. Pe acest principiu se baza pacea. În plus, țările statorniceau pacea și prin colaborarea lor.
Putin a descoperit că acest acord semnat la Helsinki în 1975 avea o lacună: nu menționa deloc sferele de influență! URSS, în anii aceia, avea convingerea că puterea sovietică va fi eternă, și că nu vor apărea schimbări care să-i altereze ei sfera de influență. I-a scăpat acest mic detaliu!
Acum, Putin vrea o nouă Yaltă, care să-i recunoască lui dreptul de a avea vechea sferă de influență a URSS-ului. În plus, se preface că nu realizează că a încălcat prevederile Actului Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, anexând provinciile ucrainene Donețk, Lugansk și Crimeea.
Iar invadarea Ucrainei ar fi o chestiune internă care privește exclusiv Federația Rusă.
Așa gândește Putin.
Numai că, nu-l mai crede nimeni. Ce afirmă Putin și ministrul său de externe, Serghei Lavrov, nu mai valorează nici măcar doi bani. Toată lumea se uită la fapte, nu la vorbele lor.
Pe Putin și colaboratorii lui îi așteaptă un proces pentru crime de război. Au declanșat o agresiune neprovocată și au comis atrocități inimaginabile. În mod sigur se va crea un tribunal de tip Nueremberg, unde dumnealor vor susține, ca înaintașii lor naziști, că nu au știut mai nimic din ce efecte a avut operațiunea specială împotriva Ucrainei.
Nu-i nimic, vor afla atunci, chiar dacă nu vor dori să afle!
Tribunalul de la Nueremberg care i-a judecat pe fasciști
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Rusia este statul agresor în conflictul cu Ucraina, nu încape nicio îndoială. Toate țările lumii sunt convinse de acest lucru, chiar și cele care nu vor să vadă, sau cele care se străduiesc să se situeze pe o poziție neutră sau, mai degrabă, ambiguă, cum este China. Agresiunea nu a fost provocată în niciun fel.
Este doar pofta lui Putin – între timp Congresul SUA l-a declarat CRIMINAL DE RĂZBOI – de a se înstăpâni asupra acestei țări. Este ca un copil prea răsfățat de părinți – „l’enfant gaté”- căruia îi trebuie jucăria numită Ucraina cu orice preț: țipă, urlă, se tăvălește pe jos, îi mușcă și îi zgârie pe cei care se apropie de el ca să-l liniștească, și nu se oprește, până nu obține ceea ce vrea.
În mod normal, leacul pentru asemenea năbădăioși este… o găleată cu apă cât mai rece – eventual cu cubulețe de gheață – care să i se toarne în creștet, adică peste tot corpul. Copilul „botezat” în felul acesta este instantaneu descurajat, i se oprește respirația pentru o clipă, încetează să-i mai terorizeze pe cei din jur, tace și, eventual, începe să plângă. Vede că șantajul la care a recurs nu are succes.
Adevărul este că nu numai copilul merită un astfel de tratament, ci și părinții lui. Și îl meritau mai demult, ca să învețe, din timp, să fie cumpătați în răsfățarea odraslei lor. Căci există limite.
De acum înainte, Putin cel răsfățat va purta pe frunte ștampila de CRIMINAL DE RĂZBOI. Poate că încă nu realizează gravitatea acestui fapt. Și nici cei din jurul lui. Sau, se vor preface, de frică, că nu îi văd steaua aceasta tenebroasă care, foarte curând, va „străluci” oficial și pe fruntea lor.
Va veni vremea când Federația Rusă îi va plăti Ucrainei despăgubiri de război. Vor veni vremuri când Rusia va trăi în condiții foarte grele. Războiul acesta o sărăcește și pe Rusia și o trimite înapoi cu o sută de ani. Kremlinul trebuie avertizat asupra acestui lucru, încă de pe acum. Va fi ca un duș rece pentru cei din camarila lui Putin și îi va opri din adulațiile și răsfățul cu care își tratează liderul. Vor realiza ce răspundere enormă au și că vor da seamă, de îndată ce Putin nu va mai fi la putere.
Așa că, domnule Zelenski, cereți-i lui Putin despăgubiri de război! Încă de pe acum! Probabil, el nu va dori să audă, dar, vor auzi cei din anturajul lui, rușii din țară și de pretutindeni, militarii care au invadat și care distrug țara. Trebuie să afle că, cu cât distrug mai mult, cu atât vor plăti mai mult!
Fiecare familie ucraineană prejudiciată trebuie să solicite despăgubiri Rusiei. Primăriile orașelor la fel. Barbaria, suferința, civilii omorâți, edificiile și casele distruse, familiile risipite, băjenia și dizlocarea populației etc. sunt motive de netăgăduit pentru a pretinde Moscovei să plătească pentru ceea ce a făcut. Va fi și o învățătură de minte – pentru ruși și pentru alții – să nu mai țină la putere astfel de indivizi „longevivi”.
Pretindeți-i, domnule Zelenski, despăgubiri de război, cu mențiunea că nota de plată definitivă i se va remite de îndată ce se va face o evaluare exactă a distrugerilor și pierderilor pe care le-a comis. Le-a comis – verbul e corect – deoarece e vorba de barbarie și genocid.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Predarea în școli a Holocaustului ar trebui să pornească de la întrebarea:
Au fost NEBUNI fasciștii aceia care au omorât peste 6 milioane de oameni?
NU AU FOST NEBUNI! Au fost niște indivizi perfect normali: AU ȘTIUT CE FAC, AU AVUT DISCERNĂMÂNT! Au știut că ceea ce comiteau era o fărădelege cumplită și, cu toate acestea, au amplificat crima, au extins-o la o scară foarte mare. AU INDUSTRIALIZAT CRIMA!
Așa consideră medicii și juriștii.
Și totuși, niște ființe umane normale nu ar fi omorât pe nimeni, nu ar fi ucis nici măcar un singur om. Toate religiile din lume consideră că viața este de origine divină. Toate își îndeamnă și chiar își avertizează credincioșii – și vom recurge la succinta, dar cuprinzătoarea formulă iudeo-creștină: SĂ NU UCIZI! Este o valoare supremă pe care, în timpurile moderne, orice om civilizat o are în cultura sa de bază, indiferent dacă practică vreo religie sau dacă este ateu. Face parte din cei „șapte ani de acasă”, din fondul de aur, nucleul embrionar care generează personalitatea și comportamentul ființei umane în societate. Scriitorul latino-american, Gabriel Garcia Marquez, spunea că el a învățat totul până la șapte ani!
Atunci, cum a fost posibil – și aceasta este marea problemă – să se contagieze atâția indivizi de acea aviditate, de acea voluptate-dementă de a ucide?
CRIMĂ, GENOCID, HOLOCAUST… La ora actuală demența de a ucide se revarsă asupra „unui popor care nu există”, poporul ucrainean! Autorii atrocităților au interzis cuvinte ca RĂZBOI, COTROPIRE, INVAZIE, AGRESIUNE… MOARTE! Cine îndrăznește să folosească aceste cuvinte, în țara agresorului, va fi condamnat la 10-15 ani de închisoare, sub acuzația că răspândește știri false. Căci, nu-i așa, nu e vorba de invazie, ci de un voiaj turistic triumfal, primit de localnici cu ovații, flori și ospitalitate, o simplă defilare a unor blindate, avioane și drone, așteptată cu nerăbdare de populația țării vizitate.
Fărădelegea de proporții li se administrează ucrainenilor sub denumirea de OPERAȚIUNE SPECIALĂ. Este un eufemism din care roiește un șir întreg de alte afirmații consternante: nu sunt atacați și nici nu mor oameni civili, nu mor nici militari din rândurile agresorului, populația Ucrainei nu este ținută ostatecă și nu sunt uciși, din oră în oră, din minut în minut, oameni nevinovați, în cel mai pur stil terorist. Nu s-a ridicat clapa de protecție, în semn de alertă, a butonului nuclear și nici nu s-a recurs la gesturi… nucleare la Cernobîl și Zaporojie, pentru a îngrozi Europa și întreaga lume.
Nu le trece lor prin minte să amenințe cu… sau măcar să sugereze un HOLOCAUST NUCLEAR, așa ca o operație specială!
Flăcăule, rolul tău e mesianic!
UN PUTIN ÎNȚELEPT AR FI ADERAT LA UE ȘI LA NATO Dar, Putin a procedat invers, a evoluat spre imperiu, nu spre democrație. Inițial, a proclamat un patriotism al resurselor, astfel că Rusia trebuia să redevină stăpână pe bogățiile ei însușite de unii pe nedrept, adică furate. Cu acel patriotism al resurselor a cultivat foarte ușor naționalismul. Iar naționalismul a devenit baza neo-imperialismului rus. „Vom fi iarăși ce am fost…!”
Destrămarea imperiului sovietic a lăsat, în diferitele republici foste sovietice, niște elite rusești care, în noile condiții, și-au pierdut privilegiile și au ajuns în condiția de minorități. Națiunea imperială a rușilor să devină minoritară? Este inadmisibil! Cazul Transnistriei este un exemplu elocvent. Majoritatea rușilor de acolo au venit din alte locuri, chiar și din Vladivostok, atrași de complexul industrial-militar, creat anume pentru ei.
Ucraina oferă alte argumente în acest sens. Zonele Lugansk și Donețk au fost incitate și sprijinite să nu accepte condiția de minoritate în cadrul Ucrainei.
Chestiunea aceasta a minorităților rusești din celelalte republici foste sovietice a constituit o altă bază pentru retrezirea sentimentelor naționaliste și neo-imperialiste ale rușilor. Se sugera că minoritatea rusă, acolo unde există, este năpăstuită. Iulia Timoșenko – sindromul Tomoșenko – ucraineanca de etnie rusă care avea să ajungă prim ministru al Ucrainei, aprigă susținătoare a integrării țării ei în UE și în NATO, l-a speriat pe liderul de la Kremlin. Vedea toată lumea că rușii minoritari nu numai că nu sunt năpăstuiți, dar iată că pot să ajungă în fruntea țărilor respective și, în plus, nu privesc spre Moscova, ci spre Occident. Asta da, era o lovitură serioasă: ruina ideologia neo-imperialistă a Kremlinului.
Ca orice imperiu lacom și hrăpăreț, s-a străduit ca tot ce era în afara lui să fie divizat și învrăjbit. Sunt cunoscute acțiunile anti-occidentale ale Kremlinului: amestecul în procesele electorale, sprijinirea separatismelor – de la cel catalan, până la Brexit -, statornicirea dependenței occidentale de hidrocarburile rusești…
Un alt pilon îl constituie cucerirea de poziții și de zone de influență în diferite părți ale lumii, în Siria, Libia, Mali, Venezuela… unde prezența militară se exercită de la consilieri și mercenari ruși, până la baze militare permanente.
CULTURA IMPERIALĂ Nu există țară cu care să se fi învecinat imperiul țarist și cel sovietic de la care să nu fi smuls teritorii! Din Polonia, România, Finlanda, până în Japonia. Insulele Kurile au fost invadate de Uniunea Sovietică la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, imediat… după capitularea Japoniei! Rușii sunt încă acolo! Dorința de a stăpâni alte popoare contravine valorilor democratice. „Nu e liber poporul care stăpânește alt popor!” Cultura imperială este un anacronism în zilele noastre, este un adevărat pericol!
Cultura imperială se sprijină pe corupție. Un Putin înțelept ar fi stârpit corupția din jurul lui și din toată țara. El și-a creat oligarhi și o structură militar-industrială pentru a menține Rusia printre marile puteri ale lumii. Însă Rusia nu mai este o supraputere. Este o mare putere diformă, are doar armate și arsenale, însă, restul economiei ei este sub nivelul Italiei. Exportă materii prime și foarte puține produse industriale, mai mult arme.
Pentru a se menține la Putere, Putin a încercat să-și ucidă și chiar și-a ucis adversarii și criticii politici. A rămas prea mult timp la putere, astfel încât s-a îmbolnăvit de boala dictatorului: se crede infailibil și etern. Este convins că are un rol mesianic în lume. Gândirea aceasta tare aduce cu Mein Kampf.
A comis atrocități în Cecenia, în Siria și, acum, în Ucraina. A declanșat un periculos război în Europa. NATO îl înfruntă, fără trupe în teatrul de război, însă cu o puternică angajare economică și logistică de partea ucraineană. Occidentul sprijină războiul patriotic împotriva războiului agresor. Pe plan internațional, s-a creat o mișcare de izolare a Federației Ruse, prin impunerea de sancțiuni multiple în regim crescendo, menite să-i epuizeze energia și voința războinică și să înceteze agresiunea asupra Ucrainei. Și, eventual, să determine schimbări interne în Federația Rusă, astfel ca Putin să fie înlăturat de la putere.
DEZECHILIBRUL Războiul acesta militar din partea Federației Ruse și economico-financiar din partea Occidentului a creat un dezechilibru în cascadă, care afectează întreaga lume.
A început în domeniul energetic: combustibilii și electricitatea s-au scumpit. Automat se scumpesc toate, de la transporturi și servicii, până la alimente și alte produse de primă necesitate. Pe termen scurt, se va recurge, din nou, la combustibilii puternic poluanți, cum sunt cărbunii.
Cel mai vizibil este dezechilibrul demografic: milioane de ucraineni fug de război, așa cum au fugit sirienii când Rusia i-a supus unui bombardament barbar, acum câțiva ani. Aceste dislocări creează mari probleme în țările primitoare, deoarece sunt foarte costisitoare. Este un efort considerabil adițional, tocmai într-o perioadă de recuperare după pandemie.
Echilibrul agro-alimentar este serios afectat, deoarece nici Ucraina și nici Rusia nu mai exportă grâne sau îngrășăminte spre Occident, unde, unele țări, cum este Spania, depind în mare măsură de aceste livrări. În Spania, porumbul ucrainean sprijinea producția de carne.
Industria turistică este dezechilibrată considerabil. Nu vor mai veni turiști ruși – nu pot să călătorească!- în țările mediteraneene, din Turcia, până în Spania. Sectorul acesta asigura locuri de muncă și aduce venituri substanțiale țărilor respective.
Dezechilibrul generat de războiul lui Putin – acesta este termenul corect – se manifestă în toate domeniile vieții de pe planetă, iar echilibrul va fi greu de refăcut în timp. Sunt afectate știința, cultura, sportul…
PUTIN VA PIERDE Prea i-a speriat pe toți. În felul acesta i-a unit împotriva lui. Dacă Putin ar fi fost înțelept, nu s-ar fi aliat cu China. Beijingul NU E NEUTRU, are o atitudine ambiguă! E și cu Rusia, dar și cu Ucraina. De fapt, China nu e cu nimeni, decât cu ea singură. Expansiunea Chinei este, deocamdată, economică.
Ce nu a vrut să înțeleagă Putin, sau s-a prefăcut că nu înțelege, este că UE și NATO au avut și au un mare interes ca Federația Rusă să nu se destrame, deoarece China s-ar strădui imediat să-și impună hegemonia în toată Siberia.
Occidentul sufocă acum Federația Rusă doar pentru a o opri din măcelul la care supune Ucraina. Putin și camarila lui știu acest lucru.
O Federație Rusă post-Putin înțeleaptă se va apropia de Europa, își va up-data gândirea politică, adoptând valorile democrației occidentale. Nu se va mai teme nici de UE nici de NATO. Va avea nevoie de banii Occidentului pentru a se recupera economic, și pentru a plăti despăgubirile de război Ucrainei. Cu cât distruge mai mult, cu atât va plăti mai mult.
Viitorul Federației Ruse este în Uniunea Europeană. Cu cât mai repede va înțelege acest lucru, cu atât mai bine. Pentru Rusia și pentru toată lumea.
SE OPREȘTE PUTIN? Important este să nu fie un „bad looser!” Sau, cei din jurul lui să înțeleagă că este un astfel de pierzător și să-l oprească la timp.
Căci de pierdut, va pierde în mod sigur, prea s-a pus cu toată lumea!
MERITUL LUI VOLODIMIR ZELENSKI În mod ciudat, evreii nu au sesizat pericolul acestui potențial HOLOCAUST pe care îl reprezintă războiul lui Putin. Lumea se baza pe ei. Ei erau gardienii, ei erau cei care păzeau lumea și alertau dacă observau iviri ale acestei ideologii demente. Dar, se pare că au rămas cu privirea îndreptată mai mult spre trecut. Israelul nu participă la sancțiunile impuse Rusiei, deoarece are un acord cu aceasta, în virtutea căruia, avioanele sale pot survola Siria, pentru a lovi bazele grupurilor armate sprijinite de Iran.
Necesitatea de a studia, de acum înainte, foarte serios HOLOCAUSTUL revine lumii întregi, deoarece amenințarea este globală. Ideologia crimei nu s-a stins, a mocnit, s-a păstrat și iată că a reizbucnit în răsărit. Elementele comune ale lui Putin și Hitler sunt izbitoare. Mai ales demența.
Și totuși, un evreu a fost cel care a trezit omenirea. A avut privirea ațintită înainte și a văzut ceea ce un Occident somnoros nu se străduia să vadă.
Probabil i se va decerna Premiul Nobel.
AUTOR: EUGEN HAC
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Când Rusia a început să invadeze Ucraina, mulți au crezut că superioritatea militară a unei țări cu o populație de trei ori și jumătate mai mare și cu mari arsenale militare ar face din această operație o simplă plimbare militară spre o victorie și ocupare rapidă. Faptul că nu s-a întâmplat așa chiar de la început părea a fi o strategie pe care nu o înțelegea nimeni, sau, poate, era dorința de a obține o capitulare a Ucrainei fără mari ravagii. O altă posibilitate ar fi fost ca Rusia să nu aibă încredere în propriile ei forțe, în principal, din cauza limitărilor ei logistice, cu toate că, de câțiva ani, își tot modernizează armatele. A fost o modernizare foarte necesară: mulți își aminteau că, în timpul primului război dus Moscova într-una dintre fostele republici sovietice, Georgia, ofițerii ruși erau nevoiți să recurgă la telefoanele lor private pentru a comunica cu centrele de comandă și cu trupele lor. Cu toate îmbunătățirile militare ale rușilor, se pare că nu au reușit să avanseze prea mult. Pe măsură ce trece iarna și se apropie primăvara, perspectivele se înrăutățesc, deoarece drumurile încep să se dezghețe, iar vehiculele care se deplasează pe ele se împotmolesc. Marșul trupelor rusești prin Ucraina se desfășoară spre vest și spre sud, invers decât s-au deplasat, cândva, armatele lui Napoleon și ale lui Hitler, adică spre nord și spre est. Însă, există trăsături comune: cu cât se apropie de obiectivele lor, cu atât lucrurile devin mai dificile. În zonele din vestul Ucrainei, nu numai că pot întâlni oameni dispuși să lupte fără să-i oblige nimeni, dar pot să dea peste soldați și unități militare care se apără cu arme occidentale.
Pentru ruși, este ca și cum s-ar întâlni cu NATO, fără ca Alianța Atlantică să iasă de sub scutul ei de protecție, în care pare așezată comod, la adăpost de orice pericol. Pentru a ajunge la obiectivul lor, la Kiev, dificultățile lor se aseamănă din ce în ce mai mult cu cele pe care le-au întâmpinat, la vremea lor, armatele lui Napoleon sau ale lui Hitler, lăsate de izbeliște în fața obiectivelor pe care nu le puteau cuceri. Ca și cum dificultățile tehnice n-ar fi de ajuns, mai apar și surprizele din partea oamenilor: cei care luptă de partea ucraineană sunt dispuși să se sacrifice. Și-au părăsit profesiile pe care le aveau departe de lumea războiului și au venit să-și riște viața, în timp ce soldații ruși sunt recruți, care, în multe cazuri, nu știu prea bine care e misiunea lor. Toate acestea sunt adevărate, dar și faptul că rușii au avut o problemă de la bun început: au fost atât de convinși de superioritatea lor numerică și de cea din dotare, încât nu le-a trecut prin gând că nu vor învinge și, în mod sigur, nu sunt dispuși să facă vreun compromis într-un război care sperau să fie doar o defilare militară. Cifrele nu arată prea bine pentru ruși: dacă în loc să le comparăm cu epoca nazistă sau cu cea a lui Napoleon, ne uităm la ciocniri mai recente, cei 190.000 de soldați aduși pentru aceste operații reprezintă doar 65% din câți au trimis SUA, în 2003, pentru a ocupa Bagdadul, cu toate că rușii încearcă să cucerească un teritoriu cu o treime mai mare și cu o populație de două ori mai mare. Primele rezultate arată că forțele ucrainene sunt mai bine pegătite decât cele irakiene la vremea lor, în timp ce rușii nu sunt așa cum au fost americanii. Există încă un factor: în războaiele napoleonice sau cu cele ale lui Hitler, se înfruntau cu niște forțe invadatoare, care, pe lângă faptul că nu aveau experiența climei și geografiei lor, nu înțelegeau nici filosofia inamicului lor rus.
Acum, în schimb, se înfruntă cu o populație care a făcut parte din același imperiu sovietic ca ei, care știe ce înseamnă frigul, noroiul și lipsa de resurse, la fel ca rușii înșiși, și, în același timp, este motivată să lupte pentru o societate diferită de cea pe care au avut-o în era sovietică. Nu e nevoie să mergem mult în urmă pentru a ne aminti de consecințele pe care le-a avut rezistența afgană contra ocupației rușilor, la sfârșitul secolului trecut, sau chiar contra celei americane, mai recent. Vladimir Putin riscă foarte mult în Ucraina: o înfrângere, sau chiar lipsa unei victorii decisive, poate avea efecte păguboase pentru președinția lui. Însă țările NATO nu se grăbesc să sărbătorească dificultățile lui Putin: un leu rănit poate fi mult mai periculos decât cel care e stăpân pe situație.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
Napoleón al revés Washington, Diana Negre
Cuando Rusia empezó a invadir Ucrania, muchos creyeron que la superioridad militar de un país con población tres veces y media mayor y grandes arsenales de armas, convertirían la operación en un paseo militar que llevaría a una rápida victoria y ocupación. Que eso no ocurriera desde un principio parecía una estrategia que nadie entendía, o quizá al deseo de conseguir una rápida rendición sin necesidad de grandes estragos. Otra posibilidad era que Rusia no tuviera confianza en sus propias fuerzas, principalmente a causa de sus limitaciones logísticas, a pesar de que el país había emprendido pocos años antes una modernización de sus ejércitos. Aquella fue una modernización muy necesaria: muchos recordaban aún que, durante la primera de las guerras de Moscú en una de las antiguas repúblicas soviéticas, Georgia, los oficiales rusos tenían que echar mano de sus teléfonos móviles privados para comunicar con sus centros de mando y con sus tropas. A pesar de las mejoras militares rusas, la situación no parece haber avanzado mucho. A medida que el invierno ruso se aleja y la primavera se acerca, las perspectivas empeoran porque los caminos helados empiezan a calentarse y los vehículos que por ellos transitan se empantanan. La marcha de las tropas rusas por Ucrania es hacia el oeste y el sur, al revés de las emprendidas en su día por los ejércitos de Napoleón y de Hitler, hacia el norte y el Este. Pero hay características comunes: Cuanto más se acercan geográficamente a sus objetivos, más difíciles se ponen las cosas. En las zonas occidentales de Ucrania no solo pueden encontrar gentes dispuestas a luchar sin necesidad de que les obliguen, sino incluso soldados y unidades militares pertrechadas con armas occidentales que les permitan defenderse.
Para los rusos, es algo así como encontrarse con la OTAN sin que la Alianza Atlántica haya salido de su caparazón protegido, en el que parece cómodamente asentada al abrigo de cualquier peligro. Para llegar a su destino en Kyiv, sus dificultades se parecen cada vez más a las que en su día experimentaron los ejércitos de Napoleón o Hitler, abandonados a su suerte ante objetivos que no podían alcanzar. Por si estas dificultades técnicas fuesen pocas, también están las sorpresas de tipo humano: quienes luchan en el lado ucraniano lo hacen dispuestos al sacrificio. Además de arriesgar sus vidas han abandonado profesiones alejadas del mundo bélico, mientras que los soldados rusos son reclutas que, en algunos casos, ni tan solo saben claramente cuál es su misión. Si todo esto es cierto, también lo es que los rusos parecen tener un problema en sus planteamientos de partida: convencidos de la superioridad que les dan los números de sus municiones y soldados, ni siquiera han contemplado la posibilidad de no poder ganar y seguramente no están dispuestos a ningún compromiso en una guerra que esperaban sería un paseo militar. Las cifras no hablan en favor ruso: si en vez de remontarnos a la época nazi o napoleónica nos fijamos en contiendas más recientes, los 190.000 soldados destinados a estas operaciones representan tan solo el 65% de lo que lo que Estados Unidos destinó, en 2003, para ocupar Bagdad, a pesar de que Rusia trata de tomar un territorio que es un tercio mayor y un 50% más poblado. Los primeros resultados indican que las fuerzas ucranianas están mejor preparadas que las irakíes en aquellos momentos, mientras que las rusas lo están menos que las norteamericanas También hay otro factor: en las guerras napoleónicas o con el Tercer Reich, se enfrentaban a unas fuerzas invasoras que, además de tener poca experiencia con su clima y geografía, tampoco entendían la filosofía de su enemigo ruso.
Ahora, en cambio, tienen ante sí a una población que formó parte del mismo imperio soviético que ellos, que conoce el frío, los lodos y la escasez de recursos igual que los propios rusos y, al mismo tiempo, está motivada a luchar por una sociedad distinta de la que tuvieron durante la era soviética. No hace falta ir muy atrás para recordar las consecuencias que la resistencia afgana tuvo contra la ocupación rusa, a finales del siglo pasado, o incluso contra la norteamericana, recientemente. Vladimir Putin se juega mucho en Ucrania: una derrota, o incluso la ausencia de una victoria decisiva, puede tener efectos nocivos sobre su presidencia. Pero los países de la OTAN no se han de apresurar a celebrar las dificultades de Putin: un león herido puede ser aún más peligroso que el que domina la situación.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
ghemulariadnei 