Motivele nesăbuinței Washington, Diana Negre

Din momentul în care administrația americană a avertizat că Rusia se pregătea să înceapă războiul împotriva Ucrainei, pe plan internațional a existat un amestec de incredulitate și surpriză: nimeni nu credea că Moscova se va lansa într-o astfel de aventură, iar Ucraina a arătat o suprinzătoare capacitate de a rezista atacurilor Rusiei, o țară mult mai înarmată și cu o armată mult mai mare.
La aceasta se adaugă o altă surpriză, cea de a-l vedea pe, de obicei, puțin eficientul președinte american, Joe Biden, foarte hotărât să-i tragă după sine pe colegii săi europeni și să exerseze, astfel, lidership-ul pe care SUA aproape că îl pierduseră – performanță de care puțini îl credeau în stare pe Biden.
De când a început Rusia să-și arate colții, opinia cea mai răspândită a fost că Ucraina nu va putea rezista atacurilor leului rus, care urma să o înfulece repede și nemilos.
Însă, adevărul este că Rusiei nu i-a mers bine, invadarea este greoaie și chiar s-a împotmolit. Desigur, Moscova are mai multe alte posibilități de a se impune decât are Ucraina de a se apăra, însă Vladimir Putin se izbește de surpriza și deziluzia de a nu fi în stare să zdrobească o țară mai mică, mai săracă și mai slab înarmată.
Aceasta nu înseamnă neapărat că președintele rus va bate în retragere: un leu rănit poate deveni mult mai agresiv, însă se pare că armata sa nu are nici capacitatea de manevră necesară și nici puterea de a-și impune voința acum, pe loc.
Privind istoria seculară a rușilor, poate nu e atât de greu să înțelegem motivele lui Putin: în mod repetat țara a avut o politică expansionistă agresivă, care i-a permis să devină cea mai întinsă națiune de pe planetă, cu 11 fusuri orare. Acest lucru a fost obținut prin expediții de ocupare și cucerire, justificate prin grija față de propria ei securitate.
Imperiul rus, cel sovietic sau Rusia pe care o stăpânește Putin acum, nu și-a bazat succesele militare pe o forță militară care să-i ofere victorii fulminante, ci pe imensitatea teritoriului care l-a pus la adăpost în fața invaziilor sau i-a permis să-i supună pe inamici unei uzuri considerabile.
O teorie care ar explica actuala criză este că nehotărârea Americii ar fi pricipala cauză a invaziei rușilor: Washingtonul, care cunoștea planurile Moscovei de a ataca Ucraina și avertiza de săptămâni că se pregătea o invazie, nu a avut ideea de a face presiuni asupra președintelui ucrainean, Zelenski, să nu mai provoace Moscova. Căci Zelenski şi-a tot afirmat dorința ca Ucraina să intre în NATO, în timp ce Putin vroia un compromis de neutralitate, sau o adeziune la politica Moscovei, ceva asemănător cu poziția Belarusului.
Însă, această analiză ar putea fi nepotrivită: poate că Putin pur și simplu făcea primii pași pentru a reconstrui imperiul sovietic, destrămat la sfârșitul secolului trecut, ceea ce el însuși a calificat drept una din cele mai mari dezastre din istoria recentă. Cu Joe Biden la Casa Albă, poate că i s-a părut a fi momentul potrivit pentru a se folosi de ceea ce el percepea ca slăbiciune și nehotărâre la Washington și, prin urmare, în toată lumea occidentală.
În același timp, dacă Washingtonul era atât de convins de intențiile rușilor, trebuie să ne întrebăm care au fost motivele pentru care i-a lăsat pe ucraineni fără protecție. Să ne amintim că SUA, atunci când s-a dezmembrat imperiul sovietic, a insistat să priveze noua națiune ucraineană independentă de micile arsenale atomice, care poate ar fi pus-o la adăpost de atacurile rușilor.
Însă, toate acestea aparțin de acum istoriei, sau cel puțin țin de trecut: războiul din Ucraina poate fi pentru Putin ceea ce a fost invadarea Afganistanului pentru Uniunea Sovietică, în ultima perioadă a imperiului său. Dacă lucrurile vor merge ca până acum, o continuă vărsare de sânge în Ucraina va pune în pericol supraviețuirea regimului sau chiar a persoanei lui Putin. Acum, la fel ca atunci, Moscova nu a știut să aprecieze nici capacitatea de a rezista a teritoriului invadat, și nici nivelul de sprijinire internațională.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Las razones de la sinrazón Washington, Diana Negre

Desde que el gobierno norteamericano empezó a advertir que Rusia se preparaba para ir a la guerra contra Ucrania, la opinión internacional ha mostrado una mezcla de incredulidad y sorpresa: incredulidad de que Moscú se fuera a lanzar a semejante aventura, sorpresa por la capacidad ucraniana de resistir los ataques de Rusia, un país mejor armado y con un ejército mucho mayor.
Ahora, se suma otra sorpresa al ver que el habitualmente poco efectivo presidente norteamericano, Joe Biden, parece decidido a arrastrar tras de sí a sus colegas europeos y ejercer así el liderazgo que Estados Unidos casi había perdido -y del que a Biden pocos creían capaz.
Desde que Rusia empezó a enseñar los dientes, la opinión más extendida ha sido que
Ucrania no podía hacer nada para resistir el ataque del león ruso, que se la iba a comer rápida y despiadadamente.
Pero la realidad es que a Rusia la operación no le ha salido bien y su invasión es difícil y ha quedado estancada en algunos lugares. Cierto que Moscú tiene muchas más posibilidades de imponerse que Ucrania de defenderse, pero Vladimir Putin se enfrenta a la sorpresa y desengaño de no ser capaz de arrollar un país menor, más pobre y peor armado.
Esto no significa que el presidente ruso vaya a batirse necesariamente en retirada: un león herido puede ser todavía más agresivo, pero parece que su ejército ni goza de la capacidad de maniobra que creía ni mucho menos de la posibilidad de imponer su voluntad de inmediato.
Mirando a los siglos de historia rusa, quizá no sea tan difícil entender los motivos de Putin: el país ha tenido repetidamente una política expansionista agresiva, que le ha permitido convertirse en la nación más dilatada del planeta, con 11 franjas horarias. Es algo conseguido mediante expediciones de ocupación y conquista, justificadas con la preocupación por su propia seguridad.
El imperio ruso, el soviético o la Rusia que hoy gobierna Putin, no ha basado sus éxitos militares en un poderío militar que les ofrecía victorias fulminantes, sino en lo dilatado de su territorio que le ha puesto al abrigo de invasiones o le ha permitido desgastar a sus enemigos.
Una teoría para explicar la crisis actual es que la indecisión norteamericana fue la principal causante de la invasión rusa: Washington, que tenía conocimiento de los planes de Moscú para atacar Ucrania y llevaba semanas advirtiendo de que se estaba preparando una invasión, no tuvo la clarividencia de presionar al presidente ucraniano Zelenski para que renunciara a cualquier intento de provocar a Moscú. Es algo que Zelenski hizo repetidamente al anunciar su deseo de integrarse en la OTAN, cuando Putin quería un compromiso de neutralidad, o una adhesión a la política rusa semejante a la que recibe de Bielorusia.
Pero el análisis podía ser desacertado: Tal vez Putin simplemente daba los primeros pasos para recuperar el imperio soviético, desaparecido a finales del siglo pasado, en lo que él mismo calificó como uno de los mayores desastres de la historia reciente. Con Joe Biden en la Casa Blanca, tal vez le pareció el momento de aprovechar la que percibía como debilidad e indecisión en Washington y, en consecuencia, en todo el mundo occidental.
Al mismo tiempo, si Washington tan convencido estaba de las intenciones rusas, cabe preguntarse cuáles fueron sus motivos para dejar a los ucranianos sin protección. Recordemos que Estados Unidos, al desmembrarse el imperio soviético, insistió en privar a la nueva nación independiente ucraniana de sus pequeños arsenales atómicos que tal vez la habrían puesto al abrigo de los ataques rusos.
Pero todo esto pertenece ya a la historia, o al menos al pasado: la guerra de Ucrania puede ser para Putin lo que la invasión de Afganistán fue para la Unión Soviética en las postrimerías de su imperio. De continuar como hasta ahora, una sangría continuada en Ucrania pondría en peligro la supervivencia del régimen -o tal vez la persona- de Putin. Hoy, como entonces, Moscú no supo valorar ni la capacidad de resistencia del territorio invadido, ni el nivel de apoyo internacional.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.