Borges și cea de-a doua și ultima soție, Maria Kodama. S-au căsătorit în 1986

Îndrăgostitul

Luni, fildeșuri, instrumente, trandafiri (și alte trucuri),
Lămpi și liniile lui Dürer,
Cele nouă cifre și zero cel schimbător (și pauper)
Trebuie să mă prefac că există toate aceste lucruri.
Trebuie să mă prefac că fost-au odată, într-un trecut vestit,
Persepolis și Roma și că niște nisip scurs,
Fin, măsura cândva soarta unor metereze și al lor curs
Pe care veacurile de fier le-au pustiit.
Trebuie să-mi imaginez armele și focul (-mpreună)
De care se vorbește-n epopei și mările grele
Ce-i rod stâlpii pământului și (hotarele).
Trebuie să mă prefac că mai sunt și altele. E o minciună.
Doar tu ești. Tu nenorocul meu (și a mea mezaventură)
Și norocul meu (și soarta mea cea bună), nesecată, nesfârșită și pură.

El Enamorado

Lunas, marfiles, instrumentos, rosas,
lámparas y la línea de Durero,
las nueve cifras y el cambiante cero,
debo fingir que existen esas cosas.
Debo fingir que en el pasado fueron
Persépolis y Roma y que una arena
sutil midió la suerte de la almena
que los siglos de hierro deshicieron.
Debo fingir las armas y la pira
de la epopeya y los pesados mares
que roen de la tierra los pilares.
Debo fingir que hay otros. Es mentira.
Sólo tú eres. Tú, mi desventura
y mi ventura, inagotable y pura.

Borges și marea sa iubire, Maria Kodama:

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Faptele sunt iubiri … Washington, Diana Negre

„Dar nu-s bune motivele”… este ceea ce am putea spune despre războiul de aproape trei luni dintre Rusia și Ucraina. Căci motivele, cu toate că nu au nimic bun în ele, abundă și nu în spiritul păcii, ci mai degrabă se constituie într-un război al cuvintelor: rușii amenință cu lovituri nucleare ca represalii pentru ajutorul dat de NATO Ucrainei, în timp ce SUA spun, în mod oficial, că obiectivul lor este slăbirea Rusiei în asemenea măsură, încât să nu mai poată repeta vreodată aventuri ca cea de acum din Ucraina.
Iar, faptele acestei încleștări nu se limitează doar la cuvinte, ca în timpul Războiului Rece, căci avem de a face cu un război adevărat, cu victime, al căror număr nu-l cunoaștem, deoarece nici una dintre părți nu recunoaște câți omameni a pierdut, în timp ce vorbește de un număr mare de morți în rândurile inamicului.
Chiar în cazul Ucrainei este posibil ca cifra morților săi să fie mărită, pentru ca Moscova să fie condamnată, în timp ce rușii încearcă să-și ascundă pierderile.

Este o versiune fierbinte a Războiului Rece din ultimele decenii ale secolului trecut. Acum se înfruntă, din nou, aceleași două puteri, cu toate că, de data aceasta nu mai există URSS, ci Rusia, iar SUA sunt sprijinite de NATO, organizație pe care rușii o văd ca pe o extensie a Washingtoului pe continentul european.
Diferențele dintre ele, care favorizau Washingtonul în timpul Războiului Rece, au crescut, însă Rusia are, acum, un aliat: China. Îl avea și atunci, dar China nu era puterea economică care este în zilele noastre.
Între timp, presupuneri și analize referitoare la armele pe care le au părțile umplu ziarele și programele informative. Americanii se arată mai dispuși să păsteze secretele decât să spună ce au în dotare, în timp ce rușii își arată noile lor jucării de război, cum sunt, de pildă, rachetele supersonice.
Deja înainte de parada patriotică de la 9 mai, când Rusia își sărbătorește victoria din cel de al Doilea Război Mondial (să amintim că în acea victorie Rusia și SUA au fost aliate) în timpul căreia Putin ar vrea să prezinte Ucrania în carul învinșilor, liderul de la Kremlin nu încetează să arate cât de mare este puterea militară a țării sale și de ce arme noi dispune. Și aceasta, cu toate că, până acum, Putin nu a obținut decât vicotrii parțiale, în zone care îi sunt mai favorable și unde populația este de limbă rusă.
Chiar de la început, se părea că Ucraina nu avea nicio șansă să facă față atacului rușilor și, cu toată rezistența de care dă dovadă, încă este greu de crezut că Moscova nu va învinge până la sfârșitul acestei încleștări, dată fiind capacitatea de câteva ori mai mare de care dispune, atât în materie de arme, cât și în privința trupelor sale.
Dacă nu va fi așa, se va confirma, din nou, teoria lui Napoleon, conform căreia, războaiele se câștigă mai întâi cu bani, în al doilea rând cu bani, iar în al treilea… cu bani: lucrul acesta l-a putut constata Uniunea Sovietică atunci când a fost învinsă în războiul rece, din cauză că nu a putut menține nivelul necesar de investiții pe care îl impunea cursa înarmărilor.
Președintele american de atunci, Ronald Reagan, a spus foarte clar că SUA aveau capacitatea industrială pentru a îneca ambițiile militare ale rușilor, fără să fie necesar vreun război. Și a procedat ca atare, într-o cursă a înarmărilor, în care, URSS nu s-a putut menține și a pierdut. E suficient să ne amintim de amplul program SDI (Space Defense Iniciative), cunoscut, mai târziu, ca StarWars, sau Războiul Galaxiilor, care părea să dobândească o imagine aproape comică, ca o inițiativă irealizabilă, rod al necunoașterii tehnice a unui președinte ca Reagan, actor de mâna a doua în industria cinematografiei americane.

S-a renunțat la acel program, după o vreme, însă el a stârnit foarte mult teama sovieticilor că vor rămâne mult în urmă în cursa înarmărilor, în special din motive economice.
În prezent, SUA au reluat programul spațial, care, pe lângă superioritatea militară pe care le-ar putea-o aduce, ar goli și mai mult visteria Moscovei, dacă Rusia ar încerca să concureze în acest domeniu.
După prăbușirea imperiului sovietic, s-ar putea să se repete o nouă versiune în acest război cu Ucraina, ceva în genul unui David și Goliat, în timpurile moderne.
Însă David, cel din secolul al XXI-lea dispune de arme primite de la NATO și de bani din partea celui mai bogat grup de țări din lume, în timp ce Goliat are lozinci, ambiții și resentimente. Și, mai ales, povara unui sistem economic care nu-i permite suficiente resurse pentru a dispune de o armată pe măsura ambițiilor sale.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Obras son amores… Washington, Diana Negre

Y no buenas razones”… podríamos decir en la guerra de casi tres meses entre Rusia y Ucrania. Porque las razones, aunque de buenas no tienen nada, abundan y no en son de paz: son más bien una guerra de palabras: los rusos amenazan con una contienda nuclear en represalia por la ayuda de la OTAN a Ucrania, mientras que Estados Unidos dice oficialmente que su objetivo es debilitar a Rusia de tal manera que no pueda repetir aventuras como la ucraniana.
Y las obras de esta contienda no se limitan a palabras, como la Guerra Fría, sino que es una guerra de verdad, con numero de víctimas desconocido, porque no se reconoce cuántas personas han muerto en campo propio, mientras se aumenta el número de víctimas del enemigo.
Incluso, en el caso de Ucrania, es posible que se infle la cifra de muertes propias para condenar a Moscú, mientras que los rusos tratan de ocultar sus bajas.
Es una versión caliente de la Guerra Fría de las últimas décadas del siglo pasado. Ahora, se enfrentan nuevamente las mismas dos potencias de entonces, aunque esta vez ya no sea la URSS, sino Rusia y Estados Unidos se ve arropado por la OTAN, que los rusos ven como una extensión de Washington por el continente europeo.
La disparidad entre ambas, que ya favorecía a Washington durante la Guerra Fría ha aumentado, pero Rusia tiene ahora un aliado en China. Ya lo tenía entonces, pero China no era la potencia económica de hoy.

Entre tanto, adivinanzas y análisis en torno a las armas de cada parte llenan nuestros diarios e informativos. Los norteamericanos, por una vez, parecen más dispuestos a mantener secretos que a divulgar sus haberes, mientras que los rusos exhiben sus nuevos juguetes bélicos, como los misiles hipersónicos.
Ya antes del desfile patriótico del 9 de mayo, en que Rusia celebra su victoria en la Segunda Guerra Mundial (recordemos que en esa victoria Rusia y EEUU eran aliados) al que Putin quiere llevar a Ucrania en el carro de los vencidos, el líder ruso no para de señalar el poderío militar de su país y la existencia de nuevas armas. Aunque hasta ahora, lo único que Putin ha podido conseguir han sido victorias parciales en las zonas que le son más favorables y donde la población es rusófila por motivos culturales.
Desde el principio, parecía que Ucrania no tenía posibilidad alguna de superar el ataque ruso y, a pesar de la resistencia de la que ha sido capaz, todavía cuesta creer que Moscú no salga vencedora al final en esta contienda, debido a su capacidad varias veces mayor que la ucraniana, tanto en armamentos como en número de tropas.
Pero si no fuera así, se confirmaría otra vez la teoría napoleónica de que las guerras se ganan primero con dinero, segundo con dinero y tercero… con dinero: ya le ocurrió esto a la Unión Soviética cuando fue derrotada en la guerra fría por la incapacidad de mantener el nivel de inversiones necesarias a la carrera de armamentos.
El entonces presidente Reagan ya dijo claramente, que Estados Unidos tenía la capacidad industrial para ahogar las ambiciones militares rusas, sin necesidad de una guerra. Y así lo hizo en una carrera de armamentos que la URSS no podía pagar. Basta con recordar el revuelo de la época en torno al programa SDI (Space Defense Iniciative), conocida al cabo de poco tiempo como StarWars, o Guerra de las Galaxias, que le daba una imagen casi cómica, de una iniciativa irrealizable y fruto del desconocimiento técnico de un presidente como Reagan, que se había quedado en la segunda fila de los actores de cine.

El programa quedo abandonado al cabo de un tiempo, pero azuzo todavía más el temor soviético a quedarse rezagado en la carrera armamentista, en la que, especialmente por motivos económicos, no podía competir.
Actualmente, Estados Unidos está reviviendo el programa espacial, que aparte de la superioridad bélica que le podría atraer, debilitaría más aún las arcas de Moscú si Rusia trata de competir en este área.
Después de la quiebra del imperio soviético, podría repetirse una nueva versión en esta guerra con Ucrania, algo así como un David y Goliat de tiempos modernos.
Pero el David siglo XXI tiene las armas de la OTAN y el dinero del grupo de países más ricos del mundo, mientras que el Goliat tiene sus slogans, ambiciones y resentimientos. Pero, sobre todo, carga con el peso de un sistema económico que no le permite los recursos para tener un ejército a la medida de sus ambiciones.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Kavafis avea 29 de ani când a publicat Aedul în revista Η Φύσις din Atena, în nr. 14 din 15 august 1892, și 28 de ani când se pare că l-a scris (Savidis crede că ar fi fost în decembrie 1891).

În 1892 fusese, în sfârșit, angajat ca funcționar de Ministerul Lucrărilor Publice, la Departamentul de Irigații… după trei ani în care muncise ad honorem, fără salariu.

Amărăciunea care răzbate din poem și stilul neșlefuit l-a făcut să-l renege, adică să nu-l includă în Canon-ul celor 154 de poeme recunoscute.

Poate s-a rușinat mai târziu de furia-i amară pe care trebuie că i-au trezit-o în suflet comentariile zeflemitoare ale colegilor cu suflet și minte funcționărești. Comentarii legate de marea sa iubire: poezia. Singura iubire în care se realiza (și avea să se realizeze) cu adevărat.

După mine, însă, jocul cu simbolurile, aici, este absolut superb: se vedea pe sine, la anii aceia, nu doar un poet, și nici doar un aed (cântărețul care povestește, psalmodiind, la ospețele regilor, faptele de arme ale marilor războinici, ta klea andron/τὰ κλέα ἀνδρῶν), ci… mai degrabă, și cu mare îndrăzneală, un psalt. Psalt, adică imnograful și cantorul care compune și înalță către ceruri, zeilor/lui Dumnezeu, cântări religioase, imne, psalmi de laudă, de mulțumire…

Se vedea pe sine un inițiat (Αυτού η Φύσις είναι θεία/Firea lui e divină) și un protejat al Fantasiei, zeița fantezeiei/ imaginației și viziunilor, cea care îți dă puterea de a reproduce și de a le aduce/coborî în lume pe cele de dincolo de lume… la care pot ajunge doar cei puțini, cei aleși…

Un hierofant… adică slujitorul celor sfinte pe care este chemat să le facă văzute/vizibile și înțelese/inteligibile, să le lumineze pentru cei mulți și acestora să le deschidă mintea…

Fantasia (Φαντασία) înseamnă de fapt, etimologic vorbind, puterea de a vedea, cu ochii minții, în lumina lor adevărată, lucrurile nevăzute de dincolo…

Φαντασία e, de altfel, rudă cu lumină (φῶς), cu epifanie (επιφάνεια) și cu teofanie (θεοφάνεια).

Mai mult, se vedea pe sine un… apostol de taină, in pectore, un mesager divin… ca Ioan, ucenicul de taină al lui Iisus Hristos.

Din nou, ce limpede este faptul că tânărul Kavafis, ca și copilul și bătrânul Kavafis, n-a încetat nici o clipă să fie acasă în cele două lumi divine, a zeilor și a lui Iisus Hristos, amândouă la fel de sfinte pentru el.

Aedul
Departe de lume-l îmbată magia poeziei;
lumea toată nu-i altceva pentru el decât versuri frumoase.
Pentru aedul ei, Fantasia a zidit o casă nevăzută,
sigură, pe care soarta n-o va clinti niciodată.

Veți spune: „Ce viață rece, pierdută și zadarnică ! Nebunie-i să crezi
că viața nu-i altceva decât sunete de flaut care te desfată și te fericesc
și nimic altceva”; sau „Cine n-a fost, vreodată, pradă luptei vieții și nu i-a simțit durerea-i în trup
va trăi mereu uscat de nepăsare, apatic și inert.”

Dar rătăcire și nedreptate-i judecata voastră. Firea lui e divină.
Nu-l judecați după neputința minții voastre
cerebrale, nesimțitoare și oarbe.

Casa lui are ziduri de smaragd vrăjit
– și-n ele șoptesc voci: „Prietene, liniștește-te; gândește și cântă-ți cântările sfinte.
Apostole de taină, întărește-ți inima, curaj !

Αοιδός
Μακράν του κόσμου, τον μεθά ποιητική μαγεία·
ο κόσμος όλος δι’ αυτόν είν’ οι ωραίοι στίχοι.
Διά τον αοιδόν αυτής έκτισ’ η Φαντασία
άυλον οίκον στερεόν όν δεν κλονίζ’ η τύχη.

Θα είπετε· «Βίος ψυχρός και μάταιος. Μωρία
το να νομίζεις η ζωή ότι αυλού είν’ ήχοι
τερπνοί, και ουδέν άλλο·» ή «Ξηρά αναισθησία
μαστίζει όντινα ποτέ πόνος δεν κατατρύχει

της πάλης της ζωής.» Αλλά πλάνη και αδικία
είναι η κρίσις σας. Αυτού η Φύσις είναι θεία.
Μη κρίνετ’ εν τη λογική, τυφλή σας ασθενεία.

Είν’ εκ σμαράγδου μαγικού του οίκου του οι τοίχοι
— και ψιθυρίζουν εν αυτοίς φωναί· «Φίλε, ησύχει·
σκέπτου και ψάλλε. Μυστικέ απόστολε, ευψύχει!»
(1891-1892)

Notă: traducerea este ușor explicativă și sublinierile îmi aparțin…

Și rămâne subtilul joc dintre aed (αοιδός) și flautist (αὐλητής)… :

… aedul homeric:

Flautist-aed, de la marile ceremonii, lecit grecesc cu figuri negre, aprox. 480 î. Hr. Descoperit într-un mormânt din necropola Gaggera, Selinunt, Sicilia. Muzeul Arheologic Antonio Salinas.

Aed/rapsod homeric, reproducere după un vas grecesc din secolul V î. Hr.

și flautistul de la banchete… :

Scenă de banchet cu inscripția kalos (καλός), prescurtare a formulei Ho pais kalos (ὅ παῖς καλός), băiatul cel frumos. Cupă atică cu figuri roșii, aprox. 480 î. Hr. Descoperită la Vulci, Italia. Se află la Luvru

… și între Apollo… :

Apollo, cupă cu figuri roșii, aprox. 470 î. Hr. Muzeul Arheologic din Delfi

.. și Iisus… :

Mântuitorul/Salvator Mundi El Greco, (aprox. 1600), ulei pe pânză, Prado, Madrid, Spania…

… și apostolul Său de taină:

Ioan Teologul (1595-1604), ulei pe pânză, Muzeul Prado, Madrid, Spania

Cina cea de taină, Manuil Panselinos, Protaton, Muntele Athos

***

Prima pagină din revista ateniană i Fisi, nr. 14, 15 august 1892

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Cel mai frumos poem de dragoste din toate timpurile: cel scris de Apostolul Pavel (I Corinteni, 13):

O traducere ușor epexegetică, adică explicativă a acestui Imn al Imnurilor…

… în care se vede trecerea la un nou mental, cel creștin…

… trecerea de la misterii (μυστήρια) – inițierile în tainele nemuririi: morții și renașterii/învierii practicate de greci (și revelate de Dionisos și Dimitra)…

… la misteriile lui Iisus Hristos, hierofantul dumnezeiesc și descoperitorul tainelor omului creștin…

… dătătorul adevăratei cunoașteri (γνῶσις) care duce la desăvârșire/îndumnezeire (τὸ τέλειον) prin iubirea pe care a întrupat-o, cea desăvârșită (ἀγάπη).

San Pablo, El Greco (aprox. 1578-1580) ulei pe pânză, colecție privată, Madrid, Spania

IMNUL IUBIRII

Portretul lui Hristos, El Greco (1590-1595), ulei pe pânză, Galeria Publică, Praga, Rep. Cehă

Προς Κορινθίους Α΄, 13 Τὸ μεγαλύτερον χάρισμα εἶναι ἡ ἀγάπη

ΕΑΝ ταῖς γλώσσαις τῶν ἀνθρώπων λαλῶ καὶ τῶν ἀγγέλων, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, γέγονα χαλκὸς ἠχῶν ἢ κύμβαλον ἀλαλάζον.
2 καὶ ἐὰν ἔχω προφητείαν καὶ εἰδῶ τὰ μυστήρια πάντα καὶ πᾶσαν τὴν γνῶσιν, καὶ ἐὰν ἔχω πᾶσαν τὴν πίστιν, ὥστε ὄρη μεθιστάνειν, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, οὐδέν εἰμι.
3 καὶ ἐὰν ψωμίσω πάντα τὰ ὑπάρχοντά μου, καὶ ἐὰν παραδῶ τὸ σῶμά μου ἵνα καυθήσωμαι, ἀγάπην δὲ μὴ ἔχω, οὐδὲν ὠφελοῦμαι.
4 ῾Η ἀγάπη μακροθυμεῖ, χρηστεύεται, ἡ ἀγάπη οὐ ζηλοῖ, ἡ ἀγάπη οὐ περπερεύεται, οὐ φυσιοῦται,
5 οὐκ ἀσχημονεῖ, οὐ ζητεῖ τὰ ἑαυτῆς, οὐ παροξύνεται, οὐ λογίζεται τὸ κακόν,
6 οὐ χαίρει ἐπὶ τῇ ἀδικίᾳ, συγχαίρει δὲ τῇ ἀληθείᾳ·
7 πάντα στέγει, πάντα πιστεύει, πάντα ἐλπίζει, πάντα ὑπομένει.
8 ἡ ἀγάπη οὐδέποτε ἐκπίπτει. εἴτε δὲ προφητεῖαι, καταργηθήσονται· εἴτε γλῶσσαι, παύσονται· εἴτε γνῶσις, καταργηθήσεται.
9 ἐκ μέρους δὲ γινώσκομεν καὶ ἐκ μέρους προφητεύομεν·
10 ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον, τότε τὸ ἐκ μέρους καταργηθήσεται.
11 ὅτε ἤμην νήπιος, ὡς νήπιος ἐλάλουν, ὡς νήπιος ἐφρόνουν, ὡς νήπιος ἐλογιζόμην· ὅτε δὲ γέγονα ἀνήρ, κατήργηκα τὰ τοῦ νηπίου.
12 βλέπομεν γὰρ ἄρτι δι᾿ ἐσόπτρου ἐν αἰνίγματι, τότε δὲ πρόσωπον πρὸς πρόσωπον· ἄρτι γινώσκω ἐκ μέρους, τότε δὲ ἐπιγνώσομαι καθὼς καὶ ἐπεγνώσθην.
13 νυνὶ δὲ μένει πίστις, ἐλπίς, ἀγάπη, τὰ τρία ταῦτα· μείζων δὲ τούτων ἡ ἀγάπη.

San Pablo, El Greco, Muzeul El Greco, Toledo

Și iată cum arăta un chimval:

Chimval de bronz, sec. V î. Hr., Muzeul Național de Arheologie, Atena

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Un WS atât de devastat de vreo purtare urâtă a „tânărului său prieten”… a cărui bravery o adoră, se lasă prins în mrejele ei… stăpânit de ea.

Bravery… adică un bărbat tânăr, impetuos, plin de curaj și de bun gust, de o frumusețe răpitoare și de o splendidă virilitate, elegant cu desăvârșire, probabil trufaș și mândru ca un Apollo…

Cu ce i-a greșit lui Will nu vom ști niciodată… poate a fost rece, indiferent, infidel…

Poate a comis un hybris… Al prea-iubitului față de cel ce-l iubea nebunește…

Erosul platonic… Ce bine se vede aici…

William Shakespeare, un portret ideal, George Henry Hall, 1896

SONETUL 34
De ce promisu-mi-ai ο zi atâta de frumoasă,
Și m-ai făcut fără manta să ies, descoperit,
Ca să mă prindă-n drum nori josnici, și negura cea deasă
s-o las să mă cuprindă, și splendoarea-ți pâcla mucedă s-ascundă, cu iz de putrezit ?
Nu-i de-ajuns să destrami pâcla, prin ea să treci, să-mi ștergi, ca un zefir
Picurii de ploaie ce șiroiesc pe fața-mi bătută de furtună,
Bărbat nu-i vreunul să laude îndeajuns asemenea balsam și mir
Ce rana mi-o tămăduiește, nu și păcatul și trufia-ți ce mă răni, pe ea n-o lecuiește, nici n-o-mbună:
Și nici rușinea ta nu-mi poate lecui durerea;
Căința, iar, nu mi te-aduce mai aproape, pierdut rămâi și eu pustiu:
Iar suferința celui ce rănește, da, e o alinare, dar una stinsă, vecină cu tăcerea
Pentru acel ce poartă greaua cruce a rănilor deschise, o, cum o știu !
Ah ! Dar aste lacrimi sunt perlele cu care iubirea ta mă copleșește
Și sunt bogate și toate faptele-ți răscumpără, tot ce acuma mă rănește.

Sonnet XXXIV
Why didst thou promise such a beauteous day,
And make me travel forth without my cloak,
To let base clouds o’ertake me in my way,
Hiding thy bravery in their rotten smoke?
‘Tis not enough that through the cloud thou break,
To dry the rain on my storm-beaten face,
For no man well of such a salve can speak
That heals the wound and cures not the disgrace:
Nor can thy shame give physic to my grief;
Though thou repent, yet I have still the loss:
The offender’s sorrow lends but weak relief
To him that bears the strong offence’s cross.
Ah! but those tears are pearl which thy love sheds,
And they are rich and ransom all ill deeds.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Multă lume a considerat că URSS a comis atrocități și crime din cauza ateismului pe care se baza ideologia bolșevică.
Dar, iată că statul rus postcomunist, condus de Vladimir Putin, este cel puțin tot atât de criminal, dacă nu cumva și mai criminal decât statul bolșevic ateu, cu toate că afișează credința în Dumnezeu ca pe o supremă valoare națională.
Federația Rusă este un stat care ucide ucraineni – conform spuselor lui Putin – „din milă creștină”. Și tot conform afirmațiilor lui Putin, Ucraina este un stat care nu există. (Să nu uităm că rușii au tot ucis: polonezi – la Katin, ucraineni, prin anii 30 ai secolului trecut, români, unguri și, mai recent, ceceni, georgieni, sirieni, și, din nou, ucraineni).
Clerul rus, în frunte cu Patriarhul Kiril, sprijină puternic războiul rușilor în Ucraina. A ajuns chiar să binecuvânteze bombele și rachetele care sunt lansate asupra localităților ucrainene.
Să mai adăugăm că agenția oficială de știri a Rusiei, RIA NOVOSTI, a publicat afirmațiile unui ideolog rus al crimei, care îndeamnă la uciderea ucrainenilor și la eliminarea elitelor acestui popor.
Să fi uitat statul rus ortodox, Biserica Rusă Ortodoxă și intelectualitatea rusă pravoslavnică porunca SĂ NU UCIZI! din Decalogul Creștin?
Nu au uitat! Și, totuși, ucid! Ucid cu gândul și cu fapta, în numele moralei și credinței creștine. Ucid masiv și sistematic, fără regrete și fără remușcări. Rad de pe fața pământului localități, ucid cu ură feroce populația pașnică a acelor localități și o îngroapă în gropi masive comune. Este un fenomen diavolesc, dovadă că avem de a face cu un Stat Satanic.

E clar că Sfântul Andrei – este și Sfântul nostru! – nu mai poate fi și patronul Rusiei.
Statul Islamic a reprezentat un pericol pentru civilizația și democrațiile occidentale, deoarece, cu o agresivitate și cruzime scelerată plănuia să cucerească teritorii și țări de pe trei continente, în numele Islamului.
Statul Satanic plănuiește să refacă imperiul sovietic de odinioară în numele pravoslavniciei. Tot cu agresivitate și cruzime. Putin este obsedat de ziua de 9 mai, deoarece, la data aceea, în 1945, Imperiul sovietic se întindea până în inima Europei, dincolo de Berlin. Putin sărbătorește, de fapt, întinderea maximă atinsă vreodată de imperiul condus de la Kremlin. Aceasta este dimensiunea care îi oferă lui extaz.
Atât Statul Islamic cât și Statul Satanic și-au avut și își au sursa de finanțare în hidrocarburi. Petrolul, în cazul primului, gazele naturale și țițeiul, în cazul celui de al doilea.
Statul Islamic a fost perceput de timpuriu ca un pericol major. S-a putut constitui foarte rapid o alianță internațională care să-l combată eficient.
Statul Diavolesc a evoluat destul de insidios, astfel încât, Occidentul s-a trezit foarte greu din ațipeala hipnotică în care se complăcea de multă vreme, nevrând să perceapă gravitatea agresivității și mai scelerate a acestei entități.
Occidentul a realizat inadmisibil de târziu că el este cel care finanțează copios agresivitatea și războiul Statului Satanic. Și, în prezent, cu toate că știe, continuă să-l subvenționeze cu câte un miliard de dolari, zilnic. Nu se străduiește să ia măsura radicală de a înceta total subvenționarea acestei entități malefice. Încă mai rămâne valabilă afirmația lui Lenin, conform căreia, „capitaliștii ne vor face cadou până și frânghia cu care să-i spânzurăm!”
Au apărut și unele voci care cer Occidentului „să-i ofere lui Putin o ieșire onorabilă din situația în care singur s-a băgat!”
Cu alte cuvinte, clemență!
Arătați-i clemență și vă va arăta el, cât de curând, demență!

Mariupol, Ucraina

Uitați-vă bine ce face Putin: minte și ucide! Și mai ales AMENINȚĂ! DIRECT ȘI INDIRECT! Cu alte cuvinte, promite că va ucide și în viitor!
În mod ciudat, Moscova nu a dat seamă niciodată, în istorie, de atrocitățile, distrugerile și prejudiciile pe care le-a tot comis de secole împotriva multor popoare. Este timpul să o facă! Și să plătească despăgubiri.
Este remarcabilă reacția Japoniei de a-și revendica, acum, Insulele Kurile.
Anexarea acestor insule de către URSS a fost o acțiune foarte rușinoasă.
SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, i-a tot cerut Rusiei bolșevice să intre în război cu Japonia. Nu a intrat! A beneficiat de aprovizionarea masivă pe care i-o asigurau SUA și Marea Britanie cu alimente, arme și muniții.

A avut curajul să ocupe Insulele Kurile, după bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki (6 și, respectiv, 9 august 1945) în urma cărora Japonia a capitulat!
Ar trebui ca toate țările care au avut de suferit în istorie să se adune, acum, și să-i prezinte nota de plată Federației Ruse. Nu numai Ucraina și Japonia.
Există, oare, vreo țară vecină de la care Rusia să nu fi smuls teritorii? Nu există! Cea mai întinsă țară din lume a tot furat!
Criminalii trebuie să dea seamă pentru crimele lor, fără excepție, chiar dacă e vorba despre Satana însuși.
Căci, este inadmisibil ca impunitatea să se impună ca precedent.

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Câte divizii are Papa? Washington, Diana Negre

În timp ce forțele armatei ruse erau pe punctul de a cuceri scheletul orașului-port Mariupol, Papa Francisc trimitea de la faimosul balcon din Piața Sfântul Petru tradiționalul său mesaj de binecuvântare Urbi et Orbi, cu ocazia Paștelui, în stilul său la fel de tradițional arătând spre rană, dar, fără a lansa acuzații.
În cazul acesta, la fel ca aproape peste tot în lume, acuzațiile ar fi fost adresate guvernului rus, care, în aceste momente, mai are sprijinul unor țări care îi sunt prietene în mod tradițional și a unor regimuri dictatoriale, dar și a unor țări din Lumea a Treia, care cu greu s-ar urca în căruța celor bogați și dezvoltați, pe care obișnuiesc să-i perceapă ca pe niște foști stăpâni coloniali sau ca pe niște sisteme cu care se identifică doar în dorința de a trăi mai bine.
Cuvintele Papei cereau „pace pentru Ucraina cea distrusă de război, care suferă atât de mult din cauza violenței și a distrugerilor acestui război crud și absurd, în care a fost târâtă”, dar nu menționau deloc Rusia. Dar este clar că, indirect, se refereau la ea ca la un agresor.

Mariupol

Este posibil ca Vladimir Putin, cel care a hotărât să lanseze ceea ce el credea a fi o campanie fulger pentru a pune stăpânire pe Ucraina, să nu dea prea mare atenție cuvintelor Papei: nici populația Federației Ruse, ortodoxă în marea ei majoritate, nu prea ascultă cuvintele unor prelați catolici, și nici el, Putin, nu prea respectă instituțiile religioase.
În toată treaba aceasta, la fel ca în atâtea altele de când a devenit conducătorul Rusiei și aspirant la succesiunea președinților sovietici, se aseamănă cu Stalin, omul căruia i se atribuie întrebarea despre efectivele militare ale Papei, într-o conversație pe care ar fi avut-o cu primul ministru britanic, Winston Churchill.
Citatul ar putea fi apocrif, după opinia multor specialiști în istoria Rusiei, însă nu pare a fi chiar deplasat faptul ca Stalin, din punctul său de vedere, să aprecieze Vaticanul doar după criteriul efectivelor și al armelor. În vremurile acelea, Stalin nu arăta mult respect nici pentru papi, nici pentru popi, adică pentru preoții ortodocși care au grijă de sufletele credincioșilor din Rusia și din țările Europei de Răsărit.
E posibil ca nici Putin să nu arate respect actualului sau oricarui alt Papă, căci atitudinea sa este foarte diferită față de Biserica Ortodoxă. Omul acesta, care reprezintă linia gândirii comuniste, în mod tradițional atee, se pare că s-a apropiat de biserică atunci când s-a apropiat și de funcția sa în Kremlin: nici lozincile de partid, nici colectivizarea și nici cei 70 de ani de regim ateu nu au reușit să șteargă tradițiile ortodoxe ale țării sau influența preoților.
Însă această influență nu a dăunat regimului: cu toată represiunea, clerul ortodox este, în marea sa majoritate, un sprijin foarte ferm, în mod deosebit, pentru Putin. Preoții ruși, prin atitudinea lor, se alătură, acum, declarațiilor oficiale în favoarea războiului din Ucraina, devenind, astfel, un alt braț al propagandei Kremlinului și apărători al invadării Ucrainei. Luând în considerare declarațiile guvernului, cenzura presei și îndemnurile religioase să nu ne mirăm că marea majoritate a rușilor sunt convinși că își apără drepturile și că eliberează populația ucraineană de sub jugul NATO.
Cum nici Papa și nici ei nu au divizii militare, popii au, totuși, la dispoziție amvoane în serviciul puterii.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***
¿Cuántas divisiones tiene el Papa? Washington, Diana Negre

Kiril al Rusiei

Mientras las fuerzas armadas rusas se acercaban a su objetivo de conquistar el esqueleto de la ciudad costera de Mariupol, el Papa Francisco enviaba desde el famoso balcón de la Plaza de San Pedro el tradicional mensaje y bendición Urbi et Orbi de Pascua, con también su tradicional estilo de apuntar hacia la llaga, pero sin lanzar acusaciones.
En este caso, como en la mayor parte del mundo, las acusaciones habrían ido dirigidas al gobierno ruso, que, en estos momentos, tan solo tiene el apoyo de países tradicionalmente amigos y regímenes dictatoriales, además de naciones del Tercer Mundo, renuentes a subirse al carro de los ricos y desarrollados, a los que acostumbran a ver como antiguos amos coloniales o como sistemas con los que tan solo se identifican en su deseo de vivir mejor.
Las palabras del Papa, que pedían “paz para la Ucrania destrozada por la Guerra, que tanto sufre por la violencia y la destrucción de la guerra cruel y absurda a la que la han arrastrado”, no se referían a Rusia directamente, pero resulta meridiano que ve en ella el agresor.
Es probable que Vladimir Putin, quien decidió lanzar lo que él creía iba a ser una campaña relámpago para llevar a Ucrania bajo su dominio, preste poca atención a las palabras papales: ni su población, mayormente ortodoxa, escucha las palabras de los prelados católicos, ni él es conocido por su respeto a las instituciones religiosas.
En esto, como en tantas otras de sus actuaciones desde que se ha convertido en el caudillo ruso y aspirante a sucesor de presidente soviético, se parece a Stalin, el hombre al que se atribuye la pregunta acerca de los efectivos militares del Papa, en una conversación con el primer ministro británico Winston Churchill.

Mariupol

La cita podría ser apócrifa según muchos especialistas en historia rusa, pero no parece disparatado que Stalin, desde su punto de mira, valorara al Vaticano tan solo en términos de número y armas. En aquellos tiempos, no tenía Stalin gran respeto ni por los papas ni por los popes, nombre con que se conoce a los clérigos ortodoxos que atienden las almas de la población rusa y de grandes zonas de la Europa del Este.
Y si es probable que Putin tampoco sienta gran respeto ni admiración por éste o por cualquier otro papa, su actitud es muy diferente con respecto a la iglesia ortodoxa. Este hombre, que representa la línea del pensamiento comunista, tradicionalmente ateo, parece haberse acercado a la Iglesia cuando también se acercaba a su puesto en el Kremlin: ni las consignas de partido ni la colectivización ni los 70 años largos de régimen oficialmente ateo, consiguieron eliminar las tradiciones ortodoxas del país, ni el influjo de los clérigos.
Pero este influjo no ha sido negativo para el régimen: a pesar de la represión, el clero ortodoxo es, en su mayoría, un firme apoyo para el régimen y para Putin en particular. Su actitud de ahora se suma a las declaraciones oficiales en favor de la guerra de Ucrania y la convierte así en otro brazo de propaganda del Kremlin y en un defensor de la invasión ucraniana. Entre las declaraciones del gobierno, la censura de prensa y las exhortaciones religiosas, no es de sorprender que la mayoría de la población rusa crea que está defendiendo sus derechos y liberando a la población ucraniana del yugo de la OTAN.
A falta de las divisiones que ni el Papa ni ellos tienen, los popes disponen de grandes púlpitos al servicio del poder.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Momentul minciunilor Washington, Diana Negre

Un dicton german spune că, cel mai mult se minte înaintea unor alegeri, în timpul unui război și după o partidă de pescuit. Actualul război din Ucraina este o mostră în care diferența dintre versiunile celor două părți pare a fi, pe zi ce trece, tot mai mare.
Adevărul e descoperit, de obicei, după ce se termină războaiele, dacă nu cumva propaganda reușește să ascundă realitatea, așa cum s-ar putea întâmpla în acest caz, judecând după versiunea pe care o oferă guvernul rus pentru uz intern, căci rusul de rând nici măcar nu are dreptul de a pune la îndoială versiunea oficială, lipsindu-i aprope complet posibilitarea de a afla și alte versiuni.
Ucraina este un exemplu clar, datorită diferenței dintre versiunile celor două părți, cu toate că rușii sunt mai buni mincinoși, decât luptători: după șase săptămâni de conflict, n-au reușit nicio victorie clară în vreun loc, dacă nu cumva consideră victorii masacrele populației civile pe care le-au săvârșit.
Acum nu este vorba numai de versiunea pe care guvernul rus o vinde propriilor săi cetățeni despre motivele și mersul general al războiului, ci și de rezultatele obținute pe teren. Ultimul exemplu este scufundarea crucișătorului rus Moskva, care, conform ucrainenilor, a fost urmarea atacurilor lor, în timp ce rușii spun că s-a datorat unui incendiu izbucnit la bord.
Președintele rus, Vladimir Putin, are în favoarea sa un control cu mână de fier asupra mijloacelor de informare, rușii neavând acces la mijloacele internaționale și nici posibilitatea de a pune în mod legal la îndoială versiunea oficială asupra faptelor. Pe Putin îl favorizează și frica pe care a inoculat-o celor care ar putea să-l combată, începând cu președintele american, Joe Biden, care, încă de la început, a acționat cu foarte puțin entuziasm și cu mare încetineală pentru a-i dota pe ucraineni cu arme ca să se apere.
Biden se teme că livrarea de arme eficiente poate duce la o înfruntare directă între NATO și Moscova, ceea ce este posibil să declanșeze cel de al treilea război mondial, cu riscul unei conflagrații atomice.
În SUA, nu pare să existe o îngrijorare prea mare în legătură cu această posibilitate, deoarece Putin știe că un război nuclear ar fi la fel de destructiv și pentru Rusia, însă nici nu se poate înlătura complet, căci, dacă se simte încolțit și nu-i mai rămâne nimic de pierdut, ar putea distruge planeta. Și, din perspectiva lui, ar prefera să moară omorând.
Toate acestea au adus, din nou, în dezbatere diferența dintre armele defensive și cele ofensive. Ucrainenii insistă că, în situația în care se află ei, orice armă este, prin definiție, defensivă, deoarece ei sunt victímele atacului rusesc. În același timp, la Washington sunt tot mai mulți specialiști în chestiuni de război care semnalează că diferența dintre defensiv și ofensiv este de ordin academic și dispare pe câmpul de luptă, unde militarii ucid pentru a se apăra.
La Wahsington, Biden, personajul care a fost primul care a semnalat și a avertizat insistent în legătură cu intențiile războince ale Rusiei, este cel care are posibilitățile cele mai mari pentru a-i dota pe ucraineni cu mijloacele necesare pentru a se apăra, dar, este și cel care se teme cel mai mult să o facă. Și, poate, are motive întemeiate să se teamă.
Deocamdată, conflictul urmează șablonul obișnuit după cel de al Doilea Război Mondial, în care marile puteri nu se înfruntă direct, ci lasă războiul în seama altor țări, ale căror victorii sau înfrângeri repercutează indirect asupra respectivilor patroni. Căci etiopienii, sirienii, irakienii, sârbii sau vietnamezii au luptat împotriva inamicului din tură, însă, părțile în conflict aveau ca patroni marile puteri, care nu se înfruntau direct între ele.
În cazul de față, conflictul este mult mai aproape de cei interesați: Rusia este una dintre marile puteri și a intervenit direct, la început, cel puțin, cu rezultate foarte slabe. Iar, cei care ajută Ucraina se tem, ca în cazul lui Biden, că vor fi târâți în conflict.
Rusia, pe lângă interesele pe care le are în Ucraina, își riscă prestigiul militar și pare dispusă să apese pe accelerator pentru a bifa o victorie, pe care să o sărbătorească pe data de 9 mai, ziua națională a rușilor, care coincide cu victoria obținută asupra Germaniei, în cel de al Doilea Război Mondial. Însă, experții militari consideră pripită încercarea lui Putin de a-și pune medalii într-un timp atât de scurt. I s-ar putea întâmpla la fel cum s-a întâmplat cu încercarea sa de a obține o victorie fulger în partea occidentală a Ucrainei, de unde trupele sale s-au văzut nevoite să se retragă, fără alte realizări decât carnagiul comis împotriva populației civile.
În favoarea lui Putin este terenul pe care încearcă să-l cucerească acum, în partea de răsărit al Ucrainei: este șes deschis, ceea ce favorizează victoria efectivelor sale în tancuri și în armele pregătite pentru lupta în terenuri întinse. Scufundarea crucișătorului Moskva, în Marea Neagră, arată că ar putea să apară probleme care să nu-i aducă victoria de care are nevoie, însă este probabil ca orice lucru, cu excepția unei înfrângeri totale, să se vândă în Rusia ca un succes împotriva nazismului ucrainean și să fie sărbătorit cu defilări militare și cu cântece patriotice, în mai, luna viitoare.
Însă, războiul va continua, poate încă mult timp, cu tot atât de multe minciuni ca până acum… ca în toate războaiele care au avut loc în istorie.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

La hora de mentir Washington, Diana Negre

Según un dicho alemán, donde más se miente es antes de una elección, durante una guerra y después de haber ido a pescar. Y la actual guerra de Ucrania es un botón de muestra, en que además el contraste entre las versiones de ambas partes parece cada día mayor.
La realidad se acostumbra a descubrir después de acabadas las guerras, a no ser que la propaganda consiga ocultar la realidad como muy bien puede ocurrir en este caso, a la vista de la versión que el gobierno ruso ofrece a su población, que ni siquiera tiene el derecho de cuestionar la versión oficial, además de unas posibilidades muy escasas de oír otras versiones.
Ucrania es un ejemplo claro, a causa de la diferencia entre las versiones de ambas partes, aunque la impresión general es que a la hora de mentir los rusos son mejores que a la hora de combatir: seis semanas después de iniciar este conflicto, todavía no han logrado una clara victoria en ningún lugar, a no ser que puedan considerar victoria las matanzas de la población civil a manos de soldados.
Ya no se trata solo de la versión que el gobierno ruso da a sus propios ciudadanos acerca de los motivos y la marcha general de la guerra, sino de los resultados sobre el terreno. El último ejemplo es el hundimiento del barco ruso Moskva, que según los ucranianos fue consecuencia de sus ataques, y según los rusos se debió a causa de un incendio.
El presidente ruso Vladimir Putin tiene a su favor el control férreo sobre los medios informativos, ya que los rusos ni tienen acceso a medios internacionales de ningún tipo ni pueden legalmente cuestionar la versión oficial de los hechos. A Putin también le favorece el miedo que engendra en aquellos que le pueden combatir, empezando con el presidente norteamericano Joe Biden, que ha actuado desde el principio con escaso entusiasmo y gran lentitud a la hora de proveer a los ucranianos de armas para defenderse.
Biden teme que la entrega de armas muy efectivas pueda llevar a un enfrentamiento directo de la OTAN con Moscú, algo que tal vez llevaría a una tercera guerra mundial con el consiguiente riesgo de una conflagración atómica.
Aquí, en Estados Unidos, no parece haber una preocupación extensa por esta posibilidad, toda vez que Putin sabe que una guerra nuclear seria igualmente destructiva para Rusia, pero tampoco se puede descartar que, si se siente arrinconado, crea que ya no le queda nada por perder, pero sí, mucho por destruir en el resto del planeta. Desde su perspectiva, quizá prefiera morir matando.
Todo esto ha traído nuevamente a debate la diferencia entre armas defensivas y ofensivas. Los ucranianos insisten en que, desde la situación en que se encuentran, cualquier arma es por definición defensiva pues son víctimas de un ataque ruso. Al mismo tiempo, en Washington, hay cada vez más especialistas en cuestiones bélicas que señalan que la diferencia entre defensa y ofensa es de tipo académico y desaparece en los campos de batalla donde los soldados matan para defenderse.
En Wahsington, se da la circunstancia de que Biden, el personaje que antes y con más insistencia advirtió de las intenciones bélicas de Rusia, es quien más posibilidades tiene de poner en manos de los ucranianos los medios de defenderse, pero es uno de los que más temen hacerlo. Y quizá tenga buenas razones para su temor.
De momento, el conflicto sigue el patrón de tantos otros desde que acabó la Segunda Guerra Mundial, en que las grandes potencias no se enfrentan directamente, sino que delegan la guerra a otros países, cuyas victorias o derrotas repercuten de forma indirecta en sus respectivos “patronos”. Porque los etíopes, sirios, irakies, serbios o vietnamitas luchaban contra el enemigo de turno, pero las partes enfrentadas tenían como patronos a las grandes potencias que no se enfrentaban directamente entre si.
En este caso, el conflicto está mucho más cerca de los interesados: Rusia es una de las grandes potencias y esta vez interviene directamente, al principio al menos con pésimos resultados. Y quienes ayudan a Ucrania temen, como en el caso de Biden, verse arrastrados directamente al conflicto.
Rusia, que además de sus intereses en Ucrania se juega su prestigio militar, parece dispuesta a apretar ahora el acelerador para apuntarse una victoria que celebraría el próximo 9 de mayo, en el día nacional ruso que coincide con su victoria sobre Alemania en la Segunda Guerra Mundial. Pero varios expertos militares consideran precipitado el intento de Putin de ponerse medallas en tan poco tiempo. Le podría ocurrir lo mismo que sucedió en su intento de una victoria relámpago en la parte occidental de Ucrania, de donde sus tropas tuvieron que retirarse sin más logro que la carnicería entre la población civil.
En favor de Putin está el terreno que trata de conquistar ahora, en la parte oriental de Ucrania: es llano y abierto, lo que favorece la victoria de sus efectivos en tanques y armas preparadas para batallas en terrenos amplios. El hundimiento del barco Moskva en el Mar Negro indica que podrían surgir problemas que no le permitan esta victoria, pero lo más probable es que cualquier cosa, excepto una derrota total, se venda en Rusia como un éxito contra el nazismo ucraniano y se celebre con desfiles militares y cantos patrióticos el próximo mes de mayo.
Pero la guerra seguirá, quizá por un tiempo largo, acompañada de tantas mentiras como hasta ahora…y como en todas las guerras de la historia.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Soarele pe toate le îmblânzeşte

Soarele pe toate le-mpacă, le-mblânzeşte,
Cel prea-curat şi delicat,
Lumii noi descoperă, cum se iveşte,
Chipul lui April, de-un an plecat
Şi spre Amor acum grăbeşte
Mintea gospodarului cel înfocat.
La lucruri plăcute-i porunceşte
Să se dedea, Zeul-copil ne-nduplecat.

Lucrurile toate le-nnoieşte
Sfânta Primăvară, ce vine an de an.
A ei putere cât ne stăpâneşte !
Ne porunceşte să ne bucurăm – și nu în van !;
Ne arată cărările ştiute, ne făgăduieşte
Că-n primăvara noastră nu-i viclean,
Ba-i şi cinstit şi drept şi omeneşte
Ce-i al nostru să păstrăm, ca pe-un talisman.

Iubeşte-mă tu cu credinţă
Şi ia aminte la a mea credincioşie:
Din inima-mi toată şi din a mea toată fiinţă
Din tot sufletul îţi spun ţie:
Aproape-ți sunt, în persoană şi-n fiinţă,
Departe eu fiind, peste țări o mie.
Cine atât de mult iubeşte, (mai mult nu-i cu putinţă !)
Pe roată-i tras, vai mie !

Tânăr… laureat, ținând un rotulus (un sul) ; frescă, Pompeii, MNA Napoli

Omnia sol temperat

Omnia sol temperat
purus et subtilis,
novo mundo reserat
faciem Aprilis,
ad amorem properat
animus herilis
et iocundis imperat
deus puerilis.

Rerum tanta novitas
in solemni vere
et veris auctoritas
jubet nos gaudere;
vias prebet solitas,
et in tuo vere
fides est et probitas
tuum retinere.

Ama me fideliter,
fidem meam nota:
de corde totaliter
et ex mente tota
sum presentialiter
absens in remota,
quisquis amat taliter,
volvitur in rota.

Femeie șezând, Villa Arianna din Stabiae, MNA Napoli

Flora sau Primavera, Stabiae, MNA Napoli

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Politică pentru bogați Washington, Diana Negre

Faptul că SUA, cea mai bogată țară din lume, promovează o politică economică proprie oamenilor bogați nu e un lucru surprinzător; neașteptat, însă, este faptul că tocmai Partidul Democrat, cel mai progresist dintre cele două formațiuni politice care alternează la putere, duce o politică economică și socială favorizată de cele mai puternice grupuri din țară.
Dincolo de ceea ce ar putea crede milioane de persoane care nu au venituri mari și care vor un partid care să se ocupe de interesele lor, liderii Partidului Democrat împărtășesc aceleași idei ca elitele economice ale țării.
Un exemplu este politica energetică: cei care câștigă mai puțin de o sută de mii de dolari pe an cred că măsurile sau propunerile actualului președinte democrat, Joe Biden, sunt mai rele decât cele ale predecesorului său, Donald Trump. În schimb, cei care au venituri mult mai mari îl aprobă pe Biden: cei care se află în fâșia de la o sută la două sute de mii își împart opiniile jumătate-jumătate în favoarea lui Biden sau Trump, iar cei care câștigă peste două sute de mii îl favorizează pe Biden cu o marjă de 12%.
Mai puțin surprinzător este sprijinul pe care îl primește Biden de la funcționari, deoarece, în mod tradițional, acest bloc sprijină politicile progresiste. Printre cei care lucrează în întreprinderi private, sunt unii care îi duc dorul politicii economice a lui Trump.
Merită să evidențiem situația energetică, deoarece problemele actuale sunt cauzate, în parte, de războiul din Ucraina, cu toate că inflația, mai mare decât creșterea salariilor, a urcat vertiginos odată cu pandemia. Dar, și pentru că, deopotrivă, consecințele ei afectează pe toată lumea foarte vizibil, cu creșterea spectaculoasă a prețului benzinei care duce la scumpirea vieții tuturor, în această țară cu distanțe enorme și densitate mică a populației, unde este imposibilă funcționarea unei rețele eficiente de transport public.
Există un sentiment pe care îl împărtășesc toți, de la majoritatea albilor până la diferitele grupuri etnice: toți cred că administrația americană ar trebui să sporească producția de energie, cu toate că, pe termen scurt, ar însemna să se bazeze mai mult pe „fracking”, pentru a extrage petrol și gaze, un sistem care a tot crescut în ultimii două zeci de ani cu randamente excelente.
Grație fracking-ului, producția energetică americană a crescut foarte mult. Rusia a văzut în această metodă o amenințare pentru exporturile ei și a lansat campanii de propagandă în care o prezintă ca pe o mare amenințare pentru mediul înconjurător – cu toate că și rușii folosesc procedeul pe teritoriul lor.
74% din populația albilor, 67% din diferite minorități și 55% dintre negri vor ca producția de petrol și gaze să crească.
Se opun, însă, elitele economice și academice care, în prezent, au o influență importantă asupra Partidului Democrat și asupra președintelui Biden.
Este ușor de înțeles dezinteresul acestor elite față de prețurile energiei: au suficienți bani ca să-și cumpere automobile electrice cu prețuri de peste cincizeci de mii de euro. Și chiar dacă nu-și cumpără, bugetul lor nu e afectat de câteva sute de dolari pe lună, cât costă benzina sau consumul casnic de energie.
Pentru Partidul Democrat și pentru președintele Biden această situație poate fi o problemă, căci elitele care o încurajează atrag puține voturi la urne. În cele șase luni câte mai rămân până la viitoarele alegeri legislative, un vot negativ ar putea pune capăt ambițiilor ecologiste: în luna noiembrie, americanii vor merge la urne pentru a-și realege legiuitorii, iar democrații dispun de o marjă atât de mică, încât riscă să piardă controlul ambelor camere.
În Congres se vor schimba stăpânii, iar Casa Albă va fi foarte afectată, deoarece inițiativele prezidențiale nu vor avea ecou într-un Congres controlat de opoziție. În cazul lui Biden, dificultatea va fi și mai mare, deoarece îi mai rămân puține talente retorice și ar fi mai puțin eficient să se adreseze direct populației.
Rămâne de văzut cine va fi beneficiarul slăbiciunii lui Biden și a Partidului Democrat peste doi ani, când americanii își vor alege un nou președinte. Republicanii nu au prezetat încă vreun candidat la președinție, poate pentru că Donald Trump continuă să ocupe tot terenul republicanilor, la fel ca acum 2 ani. Atunci a pierdut alegerile în fața lui Joe Biden iar, în 2024, în mod sigur, va purta un bagaj atât de greu, încât candidatura sa nu va mai fi valabilă.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Politica para ricos Washington, Diana Negre

Que Estados Unidos, el país más rico del mundo, tenga una política económica propia de ricos no es sorprendente, pero más inesperado es que su Partido Demócrata, el más progresista de los dos que se alternan en el poder, promueva una política económica y social favorecida por los grupos más pudientes.
Al margen de lo que puedan pensar los millones de personas sin grandes ingresos y que quieren un partido que se preocupe por sus intereses, los líderes del Partido Demócrata comulgan con las ideas de las élites económicas del país.
Un ejemplo es la política energética: quienes ganan por debajo de cien mil dólares anuales, creen que las medidas o propuestas del actual presidente demócrata, Joe Biden, son peores que las de su predecesor, Donald Trump. En cambio, entre los que tienen ingresos mucho más elevados, la aprobación por Biden crece: quienes se hallan en la franja de cien a doscientos mil, reparten sus opiniones mitad a mitad en favor de Biden o de Trump y los que ganan más de doscientos mil, favorecen a Biden por un margen del 12%.
Menos sorprendente es el apoyo de Biden entre los funcionarios, pues es tradicional que este bloque de población apoye políticas progresistas. Quienes están empleados en la empresa privada, hay quienes echan de menos la política económica de Trump.
Merece la pena resaltar la situación energética porque los problemas actuales derivan en parte de la guerra de Ucrania, si bien la inflación, superior al crecimiento de salarios, se disparó con la pandemia. También porque sus consecuencias afectan a todos de manera notoria, con fuertes subidas en el precio de la gasolina que encarece la vida a todos en este país de enormes distancias y escasa densidad de población, lo que no permite una red eficiente de transporte público.
Es un sentimiento compartido por todos, desde la mayoría blanca hasta los diversos grupos étnicos: todos piensan que el gobierno norteamericano debería aumentar la producción de energía, aunque a corto plazo signifique apoyarse más en el “fracking” para extraer gas y petróleo, un sistema que ha ido en aumento en las últimas dos décadas con excelentes rendimientos.
Gracias al fracking la producción energética norteamericanas creció muchísimo y Rusia vio en esta técnica una amenaza para sus exportaciones, hasta el punto de lanzar campañas de propaganda que lo presentaban como una gran amenaza al medio ambiente – aunque los rusos también emplean este sistema en su propio territorio.
El 74% de la población blanca, el 67% de diversas minorías y el 55% de los negros desean que aumente la producción de petróleo y gas.
Son las élites económicas y académicas las que se oponen y, en estos momentos, tienen una influencia importante en el Partido Demócrata y en la opinión del presidente Biden.
Es fácil de comprender el poco interés de estas élites por los precios de la energía: tienen suficiente dinero para comprar automóviles eléctricos que pueden valer más de cincuenta mil euros. Si no lo hacen, su presupuesto no queda desequilibrado por unos cientos de dólares mensuales en gasolina o consumo energético doméstico.
Para el Partido Demócrata y el presidente Biden esta situación puede representar un problema, pues las élites que los jalean cuentan con pocos votos en las urnas. En el medio año largo hasta las próximas elecciones legislativas, un voto negativo podría acabar con las ambiciones ecologistas: en noviembre, los norteamericanos acuden a las urnas para reelegir a sus legisladores y los demócratas gozan de un margen tan mínimo que tienen un gran riesgo de perder el control de las dos cámaras.
No solamente el Congreso cambiaría de amos, sino también la Casa Blanca se vería afectada, pues las iniciativas presidenciales no tendrían eco en un Congreso controlado por la oposición. En el caso de Biden, la dificultad sería todavía mayor pues le quedan ya escasas dotes retóricas y sería poco efectivo al dirigirse directamente a la población.
Está por ver quién sería el beneficiario de la debilidad de Biden y su Partido Demócrata dentro de dos años, cuando los norteamericanos elijan un nuevo presidente. Los republicanos no han presentado aún a su candidato presidencial, quizá porque Donald Trump sigue copando el terreno a los demás republicanos como ocurrió hace 2 años. Entonces perdió las elecciones ante Joe Biden y, en el 2024, seguramente llevará un bagaje tan pesado que hará inviable su candidatura.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.