Momentul minciunilor Washington, Diana Negre

Un dicton german spune că, cel mai mult se minte înaintea unor alegeri, în timpul unui război și după o partidă de pescuit. Actualul război din Ucraina este o mostră în care diferența dintre versiunile celor două părți pare a fi, pe zi ce trece, tot mai mare.
Adevărul e descoperit, de obicei, după ce se termină războaiele, dacă nu cumva propaganda reușește să ascundă realitatea, așa cum s-ar putea întâmpla în acest caz, judecând după versiunea pe care o oferă guvernul rus pentru uz intern, căci rusul de rând nici măcar nu are dreptul de a pune la îndoială versiunea oficială, lipsindu-i aprope complet posibilitarea de a afla și alte versiuni.
Ucraina este un exemplu clar, datorită diferenței dintre versiunile celor două părți, cu toate că rușii sunt mai buni mincinoși, decât luptători: după șase săptămâni de conflict, n-au reușit nicio victorie clară în vreun loc, dacă nu cumva consideră victorii masacrele populației civile pe care le-au săvârșit.
Acum nu este vorba numai de versiunea pe care guvernul rus o vinde propriilor săi cetățeni despre motivele și mersul general al războiului, ci și de rezultatele obținute pe teren. Ultimul exemplu este scufundarea crucișătorului rus Moskva, care, conform ucrainenilor, a fost urmarea atacurilor lor, în timp ce rușii spun că s-a datorat unui incendiu izbucnit la bord.
Președintele rus, Vladimir Putin, are în favoarea sa un control cu mână de fier asupra mijloacelor de informare, rușii neavând acces la mijloacele internaționale și nici posibilitatea de a pune în mod legal la îndoială versiunea oficială asupra faptelor. Pe Putin îl favorizează și frica pe care a inoculat-o celor care ar putea să-l combată, începând cu președintele american, Joe Biden, care, încă de la început, a acționat cu foarte puțin entuziasm și cu mare încetineală pentru a-i dota pe ucraineni cu arme ca să se apere.
Biden se teme că livrarea de arme eficiente poate duce la o înfruntare directă între NATO și Moscova, ceea ce este posibil să declanșeze cel de al treilea război mondial, cu riscul unei conflagrații atomice.
În SUA, nu pare să existe o îngrijorare prea mare în legătură cu această posibilitate, deoarece Putin știe că un război nuclear ar fi la fel de destructiv și pentru Rusia, însă nici nu se poate înlătura complet, căci, dacă se simte încolțit și nu-i mai rămâne nimic de pierdut, ar putea distruge planeta. Și, din perspectiva lui, ar prefera să moară omorând.
Toate acestea au adus, din nou, în dezbatere diferența dintre armele defensive și cele ofensive. Ucrainenii insistă că, în situația în care se află ei, orice armă este, prin definiție, defensivă, deoarece ei sunt victímele atacului rusesc. În același timp, la Washington sunt tot mai mulți specialiști în chestiuni de război care semnalează că diferența dintre defensiv și ofensiv este de ordin academic și dispare pe câmpul de luptă, unde militarii ucid pentru a se apăra.
La Wahsington, Biden, personajul care a fost primul care a semnalat și a avertizat insistent în legătură cu intențiile războince ale Rusiei, este cel care are posibilitățile cele mai mari pentru a-i dota pe ucraineni cu mijloacele necesare pentru a se apăra, dar, este și cel care se teme cel mai mult să o facă. Și, poate, are motive întemeiate să se teamă.
Deocamdată, conflictul urmează șablonul obișnuit după cel de al Doilea Război Mondial, în care marile puteri nu se înfruntă direct, ci lasă războiul în seama altor țări, ale căror victorii sau înfrângeri repercutează indirect asupra respectivilor patroni. Căci etiopienii, sirienii, irakienii, sârbii sau vietnamezii au luptat împotriva inamicului din tură, însă, părțile în conflict aveau ca patroni marile puteri, care nu se înfruntau direct între ele.
În cazul de față, conflictul este mult mai aproape de cei interesați: Rusia este una dintre marile puteri și a intervenit direct, la început, cel puțin, cu rezultate foarte slabe. Iar, cei care ajută Ucraina se tem, ca în cazul lui Biden, că vor fi târâți în conflict.
Rusia, pe lângă interesele pe care le are în Ucraina, își riscă prestigiul militar și pare dispusă să apese pe accelerator pentru a bifa o victorie, pe care să o sărbătorească pe data de 9 mai, ziua națională a rușilor, care coincide cu victoria obținută asupra Germaniei, în cel de al Doilea Război Mondial. Însă, experții militari consideră pripită încercarea lui Putin de a-și pune medalii într-un timp atât de scurt. I s-ar putea întâmpla la fel cum s-a întâmplat cu încercarea sa de a obține o victorie fulger în partea occidentală a Ucrainei, de unde trupele sale s-au văzut nevoite să se retragă, fără alte realizări decât carnagiul comis împotriva populației civile.
În favoarea lui Putin este terenul pe care încearcă să-l cucerească acum, în partea de răsărit al Ucrainei: este șes deschis, ceea ce favorizează victoria efectivelor sale în tancuri și în armele pregătite pentru lupta în terenuri întinse. Scufundarea crucișătorului Moskva, în Marea Neagră, arată că ar putea să apară probleme care să nu-i aducă victoria de care are nevoie, însă este probabil ca orice lucru, cu excepția unei înfrângeri totale, să se vândă în Rusia ca un succes împotriva nazismului ucrainean și să fie sărbătorit cu defilări militare și cu cântece patriotice, în mai, luna viitoare.
Însă, războiul va continua, poate încă mult timp, cu tot atât de multe minciuni ca până acum… ca în toate războaiele care au avut loc în istorie.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

La hora de mentir Washington, Diana Negre

Según un dicho alemán, donde más se miente es antes de una elección, durante una guerra y después de haber ido a pescar. Y la actual guerra de Ucrania es un botón de muestra, en que además el contraste entre las versiones de ambas partes parece cada día mayor.
La realidad se acostumbra a descubrir después de acabadas las guerras, a no ser que la propaganda consiga ocultar la realidad como muy bien puede ocurrir en este caso, a la vista de la versión que el gobierno ruso ofrece a su población, que ni siquiera tiene el derecho de cuestionar la versión oficial, además de unas posibilidades muy escasas de oír otras versiones.
Ucrania es un ejemplo claro, a causa de la diferencia entre las versiones de ambas partes, aunque la impresión general es que a la hora de mentir los rusos son mejores que a la hora de combatir: seis semanas después de iniciar este conflicto, todavía no han logrado una clara victoria en ningún lugar, a no ser que puedan considerar victoria las matanzas de la población civil a manos de soldados.
Ya no se trata solo de la versión que el gobierno ruso da a sus propios ciudadanos acerca de los motivos y la marcha general de la guerra, sino de los resultados sobre el terreno. El último ejemplo es el hundimiento del barco ruso Moskva, que según los ucranianos fue consecuencia de sus ataques, y según los rusos se debió a causa de un incendio.
El presidente ruso Vladimir Putin tiene a su favor el control férreo sobre los medios informativos, ya que los rusos ni tienen acceso a medios internacionales de ningún tipo ni pueden legalmente cuestionar la versión oficial de los hechos. A Putin también le favorece el miedo que engendra en aquellos que le pueden combatir, empezando con el presidente norteamericano Joe Biden, que ha actuado desde el principio con escaso entusiasmo y gran lentitud a la hora de proveer a los ucranianos de armas para defenderse.
Biden teme que la entrega de armas muy efectivas pueda llevar a un enfrentamiento directo de la OTAN con Moscú, algo que tal vez llevaría a una tercera guerra mundial con el consiguiente riesgo de una conflagración atómica.
Aquí, en Estados Unidos, no parece haber una preocupación extensa por esta posibilidad, toda vez que Putin sabe que una guerra nuclear seria igualmente destructiva para Rusia, pero tampoco se puede descartar que, si se siente arrinconado, crea que ya no le queda nada por perder, pero sí, mucho por destruir en el resto del planeta. Desde su perspectiva, quizá prefiera morir matando.
Todo esto ha traído nuevamente a debate la diferencia entre armas defensivas y ofensivas. Los ucranianos insisten en que, desde la situación en que se encuentran, cualquier arma es por definición defensiva pues son víctimas de un ataque ruso. Al mismo tiempo, en Washington, hay cada vez más especialistas en cuestiones bélicas que señalan que la diferencia entre defensa y ofensa es de tipo académico y desaparece en los campos de batalla donde los soldados matan para defenderse.
En Wahsington, se da la circunstancia de que Biden, el personaje que antes y con más insistencia advirtió de las intenciones bélicas de Rusia, es quien más posibilidades tiene de poner en manos de los ucranianos los medios de defenderse, pero es uno de los que más temen hacerlo. Y quizá tenga buenas razones para su temor.
De momento, el conflicto sigue el patrón de tantos otros desde que acabó la Segunda Guerra Mundial, en que las grandes potencias no se enfrentan directamente, sino que delegan la guerra a otros países, cuyas victorias o derrotas repercuten de forma indirecta en sus respectivos “patronos”. Porque los etíopes, sirios, irakies, serbios o vietnamitas luchaban contra el enemigo de turno, pero las partes enfrentadas tenían como patronos a las grandes potencias que no se enfrentaban directamente entre si.
En este caso, el conflicto está mucho más cerca de los interesados: Rusia es una de las grandes potencias y esta vez interviene directamente, al principio al menos con pésimos resultados. Y quienes ayudan a Ucrania temen, como en el caso de Biden, verse arrastrados directamente al conflicto.
Rusia, que además de sus intereses en Ucrania se juega su prestigio militar, parece dispuesta a apretar ahora el acelerador para apuntarse una victoria que celebraría el próximo 9 de mayo, en el día nacional ruso que coincide con su victoria sobre Alemania en la Segunda Guerra Mundial. Pero varios expertos militares consideran precipitado el intento de Putin de ponerse medallas en tan poco tiempo. Le podría ocurrir lo mismo que sucedió en su intento de una victoria relámpago en la parte occidental de Ucrania, de donde sus tropas tuvieron que retirarse sin más logro que la carnicería entre la población civil.
En favor de Putin está el terreno que trata de conquistar ahora, en la parte oriental de Ucrania: es llano y abierto, lo que favorece la victoria de sus efectivos en tanques y armas preparadas para batallas en terrenos amplios. El hundimiento del barco Moskva en el Mar Negro indica que podrían surgir problemas que no le permitan esta victoria, pero lo más probable es que cualquier cosa, excepto una derrota total, se venda en Rusia como un éxito contra el nazismo ucraniano y se celebre con desfiles militares y cantos patrióticos el próximo mes de mayo.
Pero la guerra seguirá, quizá por un tiempo largo, acompañada de tantas mentiras como hasta ahora…y como en todas las guerras de la historia.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.