Faptele sunt iubiri … Washington, Diana Negre

„Dar nu-s bune motivele”… este ceea ce am putea spune despre războiul de aproape trei luni dintre Rusia și Ucraina. Căci motivele, cu toate că nu au nimic bun în ele, abundă și nu în spiritul păcii, ci mai degrabă se constituie într-un război al cuvintelor: rușii amenință cu lovituri nucleare ca represalii pentru ajutorul dat de NATO Ucrainei, în timp ce SUA spun, în mod oficial, că obiectivul lor este slăbirea Rusiei în asemenea măsură, încât să nu mai poată repeta vreodată aventuri ca cea de acum din Ucraina.
Iar, faptele acestei încleștări nu se limitează doar la cuvinte, ca în timpul Războiului Rece, căci avem de a face cu un război adevărat, cu victime, al căror număr nu-l cunoaștem, deoarece nici una dintre părți nu recunoaște câți omameni a pierdut, în timp ce vorbește de un număr mare de morți în rândurile inamicului.
Chiar în cazul Ucrainei este posibil ca cifra morților săi să fie mărită, pentru ca Moscova să fie condamnată, în timp ce rușii încearcă să-și ascundă pierderile.

Este o versiune fierbinte a Războiului Rece din ultimele decenii ale secolului trecut. Acum se înfruntă, din nou, aceleași două puteri, cu toate că, de data aceasta nu mai există URSS, ci Rusia, iar SUA sunt sprijinite de NATO, organizație pe care rușii o văd ca pe o extensie a Washingtoului pe continentul european.
Diferențele dintre ele, care favorizau Washingtonul în timpul Războiului Rece, au crescut, însă Rusia are, acum, un aliat: China. Îl avea și atunci, dar China nu era puterea economică care este în zilele noastre.
Între timp, presupuneri și analize referitoare la armele pe care le au părțile umplu ziarele și programele informative. Americanii se arată mai dispuși să păsteze secretele decât să spună ce au în dotare, în timp ce rușii își arată noile lor jucării de război, cum sunt, de pildă, rachetele supersonice.
Deja înainte de parada patriotică de la 9 mai, când Rusia își sărbătorește victoria din cel de al Doilea Război Mondial (să amintim că în acea victorie Rusia și SUA au fost aliate) în timpul căreia Putin ar vrea să prezinte Ucrania în carul învinșilor, liderul de la Kremlin nu încetează să arate cât de mare este puterea militară a țării sale și de ce arme noi dispune. Și aceasta, cu toate că, până acum, Putin nu a obținut decât vicotrii parțiale, în zone care îi sunt mai favorable și unde populația este de limbă rusă.
Chiar de la început, se părea că Ucraina nu avea nicio șansă să facă față atacului rușilor și, cu toată rezistența de care dă dovadă, încă este greu de crezut că Moscova nu va învinge până la sfârșitul acestei încleștări, dată fiind capacitatea de câteva ori mai mare de care dispune, atât în materie de arme, cât și în privința trupelor sale.
Dacă nu va fi așa, se va confirma, din nou, teoria lui Napoleon, conform căreia, războaiele se câștigă mai întâi cu bani, în al doilea rând cu bani, iar în al treilea… cu bani: lucrul acesta l-a putut constata Uniunea Sovietică atunci când a fost învinsă în războiul rece, din cauză că nu a putut menține nivelul necesar de investiții pe care îl impunea cursa înarmărilor.
Președintele american de atunci, Ronald Reagan, a spus foarte clar că SUA aveau capacitatea industrială pentru a îneca ambițiile militare ale rușilor, fără să fie necesar vreun război. Și a procedat ca atare, într-o cursă a înarmărilor, în care, URSS nu s-a putut menține și a pierdut. E suficient să ne amintim de amplul program SDI (Space Defense Iniciative), cunoscut, mai târziu, ca StarWars, sau Războiul Galaxiilor, care părea să dobândească o imagine aproape comică, ca o inițiativă irealizabilă, rod al necunoașterii tehnice a unui președinte ca Reagan, actor de mâna a doua în industria cinematografiei americane.

S-a renunțat la acel program, după o vreme, însă el a stârnit foarte mult teama sovieticilor că vor rămâne mult în urmă în cursa înarmărilor, în special din motive economice.
În prezent, SUA au reluat programul spațial, care, pe lângă superioritatea militară pe care le-ar putea-o aduce, ar goli și mai mult visteria Moscovei, dacă Rusia ar încerca să concureze în acest domeniu.
După prăbușirea imperiului sovietic, s-ar putea să se repete o nouă versiune în acest război cu Ucraina, ceva în genul unui David și Goliat, în timpurile moderne.
Însă David, cel din secolul al XXI-lea dispune de arme primite de la NATO și de bani din partea celui mai bogat grup de țări din lume, în timp ce Goliat are lozinci, ambiții și resentimente. Și, mai ales, povara unui sistem economic care nu-i permite suficiente resurse pentru a dispune de o armată pe măsura ambițiilor sale.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Obras son amores… Washington, Diana Negre

Y no buenas razones”… podríamos decir en la guerra de casi tres meses entre Rusia y Ucrania. Porque las razones, aunque de buenas no tienen nada, abundan y no en son de paz: son más bien una guerra de palabras: los rusos amenazan con una contienda nuclear en represalia por la ayuda de la OTAN a Ucrania, mientras que Estados Unidos dice oficialmente que su objetivo es debilitar a Rusia de tal manera que no pueda repetir aventuras como la ucraniana.
Y las obras de esta contienda no se limitan a palabras, como la Guerra Fría, sino que es una guerra de verdad, con numero de víctimas desconocido, porque no se reconoce cuántas personas han muerto en campo propio, mientras se aumenta el número de víctimas del enemigo.
Incluso, en el caso de Ucrania, es posible que se infle la cifra de muertes propias para condenar a Moscú, mientras que los rusos tratan de ocultar sus bajas.
Es una versión caliente de la Guerra Fría de las últimas décadas del siglo pasado. Ahora, se enfrentan nuevamente las mismas dos potencias de entonces, aunque esta vez ya no sea la URSS, sino Rusia y Estados Unidos se ve arropado por la OTAN, que los rusos ven como una extensión de Washington por el continente europeo.
La disparidad entre ambas, que ya favorecía a Washington durante la Guerra Fría ha aumentado, pero Rusia tiene ahora un aliado en China. Ya lo tenía entonces, pero China no era la potencia económica de hoy.

Entre tanto, adivinanzas y análisis en torno a las armas de cada parte llenan nuestros diarios e informativos. Los norteamericanos, por una vez, parecen más dispuestos a mantener secretos que a divulgar sus haberes, mientras que los rusos exhiben sus nuevos juguetes bélicos, como los misiles hipersónicos.
Ya antes del desfile patriótico del 9 de mayo, en que Rusia celebra su victoria en la Segunda Guerra Mundial (recordemos que en esa victoria Rusia y EEUU eran aliados) al que Putin quiere llevar a Ucrania en el carro de los vencidos, el líder ruso no para de señalar el poderío militar de su país y la existencia de nuevas armas. Aunque hasta ahora, lo único que Putin ha podido conseguir han sido victorias parciales en las zonas que le son más favorables y donde la población es rusófila por motivos culturales.
Desde el principio, parecía que Ucrania no tenía posibilidad alguna de superar el ataque ruso y, a pesar de la resistencia de la que ha sido capaz, todavía cuesta creer que Moscú no salga vencedora al final en esta contienda, debido a su capacidad varias veces mayor que la ucraniana, tanto en armamentos como en número de tropas.
Pero si no fuera así, se confirmaría otra vez la teoría napoleónica de que las guerras se ganan primero con dinero, segundo con dinero y tercero… con dinero: ya le ocurrió esto a la Unión Soviética cuando fue derrotada en la guerra fría por la incapacidad de mantener el nivel de inversiones necesarias a la carrera de armamentos.
El entonces presidente Reagan ya dijo claramente, que Estados Unidos tenía la capacidad industrial para ahogar las ambiciones militares rusas, sin necesidad de una guerra. Y así lo hizo en una carrera de armamentos que la URSS no podía pagar. Basta con recordar el revuelo de la época en torno al programa SDI (Space Defense Iniciative), conocida al cabo de poco tiempo como StarWars, o Guerra de las Galaxias, que le daba una imagen casi cómica, de una iniciativa irrealizable y fruto del desconocimiento técnico de un presidente como Reagan, que se había quedado en la segunda fila de los actores de cine.

El programa quedo abandonado al cabo de un tiempo, pero azuzo todavía más el temor soviético a quedarse rezagado en la carrera armamentista, en la que, especialmente por motivos económicos, no podía competir.
Actualmente, Estados Unidos está reviviendo el programa espacial, que aparte de la superioridad bélica que le podría atraer, debilitaría más aún las arcas de Moscú si Rusia trata de competir en este área.
Después de la quiebra del imperio soviético, podría repetirse una nueva versión en esta guerra con Ucrania, algo así como un David y Goliat de tiempos modernos.
Pero el David siglo XXI tiene las armas de la OTAN y el dinero del grupo de países más ricos del mundo, mientras que el Goliat tiene sus slogans, ambiciones y resentimientos. Pero, sobre todo, carga con el peso de un sistema económico que no le permite los recursos para tener un ejército a la medida de sus ambiciones.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.