Limitele imposibilului Washington, Diana Negre

Afirmația „nu poate fi ceea ce nu poate să fie, pentru că așa ceva e imposibil”, se potrivește foarte bine cu situația actuală din Ucrania, cu atacurile rușilor împotriva acestei țări și cu încercările Europei, ale SUA și ale aliaților lor de a obliga Rusia să revină pe „calea cea bună”.
Mulți lideri occidentali chiar și-au crezut propria lor retorică și au situat Rusia într-un loc pe eșichierul mondial unde ar fi trebuit să fie, dar nu acolo unde se află Rusia de fapt.
Căci Rusia nu este o țară mică, nici ca întindere, nici ca număr al locuitorilor, nici în privința resurselor ei naturale și nici ca putere militară. Cu toate că economia ei e departe de a avea eficiența și importanța internațională pe care o au Europa Occidentală, Japonia, SUA sau China, totuși nu e chiar neînsemnată și nu depinde de alte economii sau piețe. Oricât de mult le-ar displace țărilor bogate și democrate politica rușilor, Moscova nu poate fi pusă la colț ca un copil neascultător care trebuie să se îndrepte.
Armele ei nu par a fi la înălțimea ultimelor progrese occidentale, iar rezultatele atacurilor ei împotriva Ucrainei au fost sub ceea ce se așteptau liderii de la Kremlin și cu mult sub temerile guvernelor occidentale. Cu toate acestea, puterea ei militară continuă să fie de câteva ori mai mare decât cea a Ucrainei. A fost și este decisivă în unele părți din lume cum este Siria, cu consecințe bune sau rele -după cum se poziționează cel care analizează faptele – imposibil de oprit pentru dușmani și foarte utile pentru prieteni.
Rusia este succesoare – și antecesoare – a dispărutei Uniuni Sovietice și continuă să aibă o influență de neoprit asupra unor țări care au făcut parte din URSS, cum este Belarus, sau asupra Ceceniei, Georgiei sau Moldavei, oricât de mult ar vrea aceste țări să scape de această influență.
Influența Rusiei nu se limitează numai la vecini, ci se manifestă și de cealaltă parte a lumii, în ciuda colosului american, care nu este în stare să controleze regimurile cu simpatii pro-moscovite, cum sunt Cuba sau Venezuela, și nici riscul ca acestea să influențeze alte țări de pe continent, cum sunt Bolivia, Argentina, Peru și, posibil peste puțin timp, și Colombia.
La aceasta se mai adaugă și frustrarea exprimată recent de liderii europeni în fața rezultatelor nesatisfăcătoare ale sancțiunilor lor împotriva Moscovei: nu au reușit să sufoce regimul lui Vladimir Putin și nici membrii Uniunii Europene nu sunt prea uniți în privința acțiunilor viitoare.
Unii, cum ar fi de pildă Germania, din cauza necesităților ei energetice: nici gazele lichefiate pe care i le pot vinde SUA și nici eforturile ecologiștilor pentru a obține energie din surse nepoluante și pentru a reduce consumul, nu-i pot satisface necesitățile industriei și nici un pot încălzi casele și birourile în care trăiesc și muncesc 80 de milioane de persoane. Spre deosebire de Franța, care și-a diversificat producția energetică și care nu și-a închis unitățile atomo-electrice, Germania rămâne un „paradis verde”… însă cu paradoxul că nu poate exista fără petrol și gaze.
Alții, cum este Ungaria, deoarece au o mentalitate și niște aspirații diferite de cele ale multor țări din Uniunea Europeană, și nu prea vor să pedepsească Rusia, căci le lipsește interesul de a se identifica cu idealurile împărtășite de restul comunității, de la relațiile interpersonale și noile definiții ale identității sexuale, până la obsesia de a elimina sursele de poluare atmosferică.

Recenta întâlnire la vârf a europenilor s-a încheiat, așa cum era de așteptat, cu rezultate modice: trebuia să împace nevoile energetice ale tuturor cu eforturile de a menține unanimitatea pentru a putea adopta rezoluțiile comunitare.
Decizia finală a fost o încercare evidentă de a mulțumi exigențele Ungariei, care cere să primească în continuare o mică parte din exporturile de petrol ale rușilor, dar a fost și un semnal că situația actuală va duce la modificarea structurilor europene, cum ar fi unanimitatea voturilor. Astfel, Rusia va fi influențat structurile comunitare, ceea ce va demonstra capacitatea ei de a acționa asupra Europei, cu toată respingerea ei unanimă.
Condamnările comunitare au o eficiență limitată: o fi devenit Rusia o paria, însă veniturile ei obținute din petrol continuă să crească și sunt de două ori mai mari decât cele de anul trecut. Iar țările care nu fac parte din elitele culturale și economice ale lumii continuă să rămână apropiate ale Moscovei, la fel ca mai înainte. Poate că aceste țări cred că Rusia, indiferent de poziția ei referitoare la drepturile omului și la alte chestiuni importante pentru țările bogate, este o mare putere, căci are un teritoriu imens, multe resurse și arme, și nu este o biată republică mică în căutaare de un loc pe care să-l ocupe în lume.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Los límites de lo imposible Washington, Diana Negre

La frase de “no puede ser lo que no puede ser, y además es imposible”, encaja muy bien con la situación actual en Ucrania, los ataques rusos contra ese país y los intentos de Europa, Estados Unidos y sus aliados de castigar a Moscú y obligar a Rusia a volver al “buen camino”.
Muchos líderes occidentales se han creído su propia retórica y han colocado a Rusia en el lugar del tablero mundial donde quisieran tenerla, pero no donde Rusia está.
Porque Rusia no es un país pequeño, ni en extensión, ni en población, ni en recursos naturales, ni en poderío militar. Aunque su economía esté lejos de la eficiencia o del peso internacional de la Europa Occidental, Japón, Estados Unidos o la China, tampoco es insignificante y dependiente de otras economías o mercados. Por mucho que en los países ricos y democráticos repugne la política rusa, a Moscú no se le puede poner como a un niño díscolo de cara a la pared y obligarle a volver al “buen” camino.
Sus armas no parecen estar a la altura de los últimos avances occidentales y los resultados de sus ataques contra Ucrania han sido peores de lo que seguramente esperaban los líderes del Kremlin y temían los gobiernos occidentales. Pero su poderío militar sigue siendo superior en varias veces al ucraniano, ha sido y es decisivo en partes del mundo como Siria, con sus consecuencias buenas o malas -según donde se coloque quien analiza los hechos- imposibles de parar para sus enemigos y muy útiles para sus amigos.
Rusia es además sucesora -y antecesora- de la ya desaparecida Unión Soviética y sigue teniendo una influencia imparable sobre países que habían formado parte de la URSS, como Bielorrusia, o sobre Chechenia, o Georgia o Moldavia, por mucho que estos dos últimos parezcan deseosas de sacudir semejante influencia -pero saben que no pueden.
Y esta influencia no se limita a sus vecinos, sino que es manifiesta al otro lado del mundo, muy a pesar del coloso norteamericano, que no es capaz de controlar los regímenes con simpatías moscovitas como Cuba o Venezuela, ni el riesgo de que estos influyan en otros países de su continente, como Bolivia, Argentina, Perú y, posiblemente dentro de poco, Colombia.
A esto corresponde a la frustración expresada recientemente por líderes europeos ante los resultados poco satisfactorios de sus sanciones contra Rusia: ni han conseguido ahogar al régimen de Vladimir Putin, ni los propios miembros de la Unión Europea están unidos en las acciones a seguir.
Unos, como Alemania, por las necesidades energéticas: ni el gas licuado que Estados Unidos puede venderle ni los esfuerzos ecologistas para obtener energía de fuentes no contaminantes y reducir el consumo, son capaces de atender las necesidades de su industria ni de calentar hogares y oficinas donde viven y trabajan 80 millones de personas. A diferencia de Francia, que ha diversificado su producción energética, pues no ha abandonado las plantas atómicas, Alemania es un «paraíso verde” …pero con la paradoja de que no puede vivir sin petróleo ni sin gas.
Otros, como Hungría, porque tienen una mentalidad y aspiraciones diferentes a muchos países de la Unión Europea, con pocos deseos de castigar a Rusia y escaso interés en identificarse con ideales extendidos en el resto de la comunidad, desde relaciones interpersonales y nuevas definiciones de identidad sexuales, hasta la obsesión por eliminar fuentes de contaminación atmosférica.

La reciente cumbre europea terminó con los módicos resultados que eran de esperar: tenía que conjugar las necesidades energéticas de todos con esfuerzos por mantener la unanimidad que se exige en las resoluciones comunitarias.
La decisión final era una prueba evidente de la necesidad de acomodar las exigencias de Hungría, al permitir una parte pequeña de exportaciones rusas de petróleo a este país, pero también una señal de que la situación actual llevará a modificar estructuras comunitarias, como la unanimidad del voto. De esta forma, Rusia habrá influido en las estructuras comunitarias, lo que demostrará su capacidad de influir en Europa, a pesar del rechazo general.
Las condenas comunitarias tienen una eficacia limitada: Rusia tal vez se haya convertido en un paria, pero sus ingresos por petróleo no siguen de crecer y duplican los del año pasado. Y los países que no forman parte de las élites culturales y económicas siguen tan cerca de Moscú como antes. Tal vez ellos entienden que Rusia, independientemente de su posición en cuanto a derechos humanos y otras cuestiones importantes para los países occidentales ricos, es una gran potencia en territorio, recursos y armamentos y no una republiquita que busca su lugar en el mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.