În căutare de noi strategii Washigton, Diana Negre

Cele cinci luni de război în Ucraina au fost o surpriză pentru cei care credeau că o agresiune de acest gen ar fi imposibilă, dar și o avertizare pentru toată lumea: ne aflăm într-o nouă etapă, în care, normele acceptate de lumea occidentală nu mai sunt valabile dincolo de frontierele ei.
Structurile în vigoare de la jumătatea secolului trecut nu mai servesc la nimic. Erau o combinație de amenințare nucleară (definită ca distrugere reciprocă asigurată și, deci, o garanție că nu vor exista atacuri atomice) și sfere de influență definite. Lumea occidentală are nevoie, acum, de noi formule, dacă vrea să-și apere valorile și modul de viață.
Populația și teritoriile, relativ puține, care formează această alianță de țări democratice cunoscută sub denumirea de Occident, caută noi forme pentru a-și asigura sistemul de care se bucură. Modul lor de viață și de guvernare este foarte puțin apreciat de noua putere mondială care este China, la fel ca gigantul geografic rus, care are noi ambiții internaționale.
Dreptul fiecărui stat de a-și hotărî soarta îl reclamă democrațiile occidentale, dar nu și Rusia sau China. Moscova a revenit la pretențiile imperiului sovietic, care își aroga dreptul la zone de influență, așa cum a făcut cândva cu sateliții URSS-ului în răsăritul Europei. Iar China merge pe același drum, considerând că poate viola acordurile referitoare la integrarea fostei colonii britanice, Hong Kong, până la crearea de noi teritorii în insule artificiale în Oceanul Pacific.

Tacticile războiului rece nu-i mai sunt suficiente lumii occidentale, care caută noi formule pentru a menține echilibrul de forțe, care să-i garanteze supraviețuirea. Are nevoie de noi „arme”, militare și politice, adaptate la timpurile și la tehnologia noastră.
Aceste noi timpuri au adus o globalizare care nu permite izolarea pentru a se apăra, așa cum se proceda timp de secole, când condițiile geografice permiteau acest lucru. Dar, deschid, de asemenea, și posibilitatea de a exporta idei, pentru a contracara propagande și cânturi de sirene. Războiul modern nu se limitează la tunuri sau la intimidarea nucleară, ci se întinde și cibernetică, la informare sau la …dezinformare.
E important -și posibil- să contracarezi aceste atacuri, însă, o politică capabilă să controleze informațiile care pot fi răspândite de inamicii externi sau interni trebuie să se miște foarte abil între ceea ce este cenzura, propaganda politică și protecția datelor.
Între timp, este dificil să știm care este într-adevăr situația Moscovei în principala sa sferă de infuență, care este lumea euro-asiatică. Un exemplu este recenta încleștare dintre Rusia și Kazahstan, o țară care pare să justifice întrucâtva războiul rușilor din Ucraina, și care totuși, oferă ajutoare guvernului de la Kiev și refuză să recunoască republicile Donetsk și Lugansk, așa cum ar vrea Moscova.
Pentru a nu irita Kremlinul că nu recunoaște ca state indepedente aceste două regiuni ucrainene, guvernul din Kazahstan afirmă că refuză să le recunoască, deoarece, dacă toți cei care vor să se separe ar face-o, numărul țărilor din lume s-ar tripla.

Este imposibil să știm dacă guvernul de la Astana încearcă să se arate mai independent față de Rusia decât este în realitate, sau dacă într-adevăr se străduiește să marcheze distanțe pentru a nu se vedea într-o situație similară cu cea a Ucrainei, însă poziția Kazahstanului, o țară de mari dimensiuni, cu o frontieră de peste 4000 de kilometri cu Rusia, va fi un indiciu al capacității de manevră a Moscovei și al ambițiilor ei imperiale.
Este un lucru pe care îl vor urmări cu interes la frontierele occidentale ale lumii slave, mai ales în Europa Răsăriteană, unde, încă este proaspătă amintirea celor patru decenii de apartenență la Pactul de la Varsovia, care a transformat în sateliți sovietici seria de țări de la Polonia până la Bulgaria.
Neliniștea se întinde și la țări care înainte erau neutre, cum sunt Finlanda sau Suedia, care au hotărât se se alăture la NATO, în fața a ceea ce pare a fi noua politică de expansiune a Rusiei.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Buscando nuevas estrategias Washigton, Diana Negre

Los cinco meses de guerra en Ucrania han sido una sorpresa para quienes creían imposible una agresión de este tipo y también un aviso para todos: nos hallamos en una nueva etapa en que las normas aceptadas por el mundo occidental no rigen más allá de sus fronteras.
Las estructuras en vigor desde mediados del siglo pasado sirven ya de poco. Era una combinación de amenaza nuclear (definida como “destrucción mutua asegurada” y por tanto una garantía de que no habría ataques atómicos) y esferas de influencia definidas. El mundo occidental necesita hoy nuevas fórmulas si quiere defender sus valores y forma de vida.
La población y territorios, relativamente escasos de lo que forma esta alianza de países democráticos y que se conoce como “Occidente”, buscan nuevas formas para garantizar el sistema de que goza. Su forma de vivir y gobernar es tan poco apreciada en la nueva potencia mundial en que se ha convertido la China, como en el gigante geográfico ruso, con renovadas ambiciones internacionales.
El derecho de cada estado a decidir su propio destino lo reclaman las democracias occidentales, pero no Rusia ni China, sus dos mayores rivales: Moscú ha vuelto a los planteamientos del imperio soviético, que se arrogaba el derecho a zonas de interés como hizo otrora con los satélites de la URSS en el este de Europa. Y China va por el mismo camino, desde considerarse con derecho de violar los acuerdos en cuanto a la integración de la excolonia británica de Hong Kong, hasta la creación de nuevos territorios en las islas artificiales del Pacífico.
Las tácticas de la guerra fría ya no le bastan al mundo occidental, que busca nuevas fórmulas para mantener el equilibrio de fuerzas que garantice su supervivencia. Necesita otras “armas”, militares y políticas, adaptadas a nuestros tiempos y tecnología.
Estos nuevos tiempos han traído una globalización que impide aislarse para defenderse, como se hizo durante siglos cuando las condiciones geográficas lo permitían. Pero también abren la posibilidad de exportar ideas y contrarrestar propagandas y cantos de sirena. La guerra moderna no se limita a los cañones o la intimidación nuclear, sino que se extiende a la cibernética y la información…o desinformación.
Es importante -y posible- contrarrestar estos ataques, pero una política orientada a controlar las informaciones que puedan diseminar enemigos externos o internos ha de hilar muy fino entre lo que es censura, propaganda política y protección de datos.

Entre tanto, es difícil saber cuál es realmente la situación de Moscú en su principal esfera de influencia que es el mudo euro-asiático. Un ejemplo lo puede dar el reciente tira y afloja entre Rusia y Kazkastan, un país que parece justificar la guerra rusa contra Ucrania, pero mantiene algunas ayudas al gobierno de Kiev y se niega a reconocer las repúblicas de Donetsk y Lugansk, como desearía Moscú.
Para no irritar al Kremlin por no reconocer como estados independientes a esas dos regiones ucranianas, el gobierno de Kazakstán explica que se niega a dar este reconocimiento a más territorios porque, si todos los que quieren separarse lo hicieran, se triplicaría el número de países en el mundo.
Es imposible saber si el gobierno de Astana trata de mostrarse más independiente de Rusia de lo que realmente es, o si realmente trata de marcar distancias para no verse en una situación semejante a la de Ucrania, pero la posición de Kazakstán, un país de grandes dimensiones y con una frontera de más de 4000 kilómetros con Rusia, será una indicación de la capacidad de maniobra de Moscú y de sus ambiciones imperiales.
Es algo que seguirán con interés en las fronteras occidentales del mundo eslavo, especialmente en el Este de Europa, donde todavía se halla fresco el recuerdo de cuatro décadas de pertenencia al Pacto de Varsovia, que convirtió en satélites soviéticos a países desde Polonia a Bulgaria.
Y la inquietud se extiende hasta países antes neutrales, como Finlandia o Suecia, que han decidido sumarse a la OTAN ante lo que parece una nueva política de expansión rusa.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Washington, Diana Negre

Desde que Rusia lanzó sus ataques contra Ucrania, este país ha sido objeto de oleadas de simpatía y solidaridad, pero la supervivencia de Ucrania como nación independiente está tan amenazada como el primer día.
El riesgo de que su población se vea diezmada y sus estructuras económicas seriamente dañadas se une a la amenaza a la independencia y casi hasta la supervivencia de Ucrania
La buena voluntad y simpatía occidentales han influido en la valoración de los hechos y las expectativas, de forma que hoy en día está muy extendida la esperanza de que los ucranianos consigan superar esta época de ataques rusos e incluso consolidar sus esfuerzos por alejarse de la órbita rusa y entrar en el ámbito occidental.
La realidad es diferente y las perspectivas a que se enfrenta el gobierno ucraniano son más bien negativas: Rusia, después de sus primeros movimientos militares, parece hacer recuperado fuerzas y, contrariamente a lo que muchos esperaban, el gobierno de Vladimir Putin ha salido reforzado, de forma que su gobierno goza ahora de índices de popularidad superiores al 70%, mucho más que antes de la contienda.
Incluso la propaganda rusa, de que estaba luchando contra el fascismo, ha sido aceptada por amplios sectores de la sociedad rusa, aunque en general hay una cierta apatía y lo que más interesa al ciudadano ruso de a pie es no tener sanciones y seguir tranquilamente con su vida.
Es algo que, por el momento, no ha conseguido logrado Putin: la abundancia de suministros a que estaba acostumbrada la población ha desaparecido, o bajado de calidad. Pero en cambio sí ha logrado que la gente se arremoline en torno a suyo y acepte su versión de que es preciso defender la amenazada integridad del suelo patrio.
Hay opiniones contrarias entre la población más preparada, pero se trata de un porcentaje pequeño y por ahora no parece probable que pueda contrarrestar las acciones de Putin ni el gran apoyo que ha despertado en la mayoría de los rusos.
Si la guerra siguiera reduciendo el nivel de vida del país, existe una posibilidad de que la imagen de Putin sufra un desgaste que acabe beneficiando a Ucrania, pero la historia rusa sugiere que ocurriría justamente lo contrario y que la población se arremoline en torno a su líder.
Ucrania, entre tanto, ha de sobrevivie con una capacidad de resistencia limitada, tanto porque sus arsenales en armamento son insuficientes, como por un terreno llano que no sirve para ofrecer resistencia a ningún invasión, de forma que su único recurso para contrarrestar en alguna forma los ataques rusos es el armamento occidental que ha dado grandes resultados, pero le llega a cuentagotas, especialmente por razones geográficas que favorecen a Moscú, y exige un entrenamiento que los soldados ucraniano no tienen
Rusia, además de una población varias veces mayor que la ucraniana, además de un ejército y unos arsenales militares mucho mayores que los ucranianos, cuenta con la insuperable ventaja territorial: Rusia es mucho más vasta y permite retiradas, despliegues y reorganizaciones ilimitadas, mientras que las planicies ucranianas son difíciles de defender y ofrecen a Moscú la posibilidad de arrasarlas. Y, lo que todavía es más grave y preocupa a los vecinos de Ucrania, la geografía le permite a Rusia alcanzar otros países en el caso de que Putin desee reconstruir el imperio soviético.
La falta de preparación técnica y la malversación de recursos del ejército ruso tienen un efecto en la opinión del mundo occidental que no corresponde a lo que ocurre en Rusia, donde hay una gran tolerancia para la destrucción, la malversación, la ineficiencia y la pérdida de vidas, de forma que las acciones militares ordenadas por Putin no tienen en su país las repercusiones negativas que vemos -y esperamos- en el mundo occidental.
La consecuencia hasta el momento ha sido un gran número de bajas tanto en las filas rusas como las ucranianas, además de la pérdida de territorios en la parte oriental de Ucrania. Por mucho que Ucrania goce de simpatías internacionales, no son suficientes ni para aumentar sus arsenales de manera rápida ni para contrarrestar la superioridad en números, tanto de soldados como de armas, del ejército ruso.
Cada vez se extiende entre los observadores norteamericanos la idea de que Ucrania tendrá que volver al redil de su geografía, renunciar a sus ambiciones de sumarse al bienestar y las libertades occidentales y convivir con las realidades que le ha impuesto el vecindario en que se halla.
Tal vez así consiga por lo menos salvaguardar la independencia de parte de su territorio y mantener su identidad como nación independiente, aunque obligada a una neutralidad impuesta por Moscú y reducida territorialmente en su parte oriental, ocupada por Rusia tanto ahora como tras la toma de Crimea hace algunos años Si tiene mucha suerte, Ucrania tal vez consiga mantener el puerto de Odessa y las actividades económicas de esta región, pero siempre bajo la vigilancia -y la amenaza, de Moscú.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Ucrainia, un război anunțat Washington, Diana Negre

După reacția inițială de oroare față de invazia rușilor în Ucraina, tot apar comentarii nuanțate despre situația, rațiunile Mosccovei, dar și cele ale Washingtonului, principalul actor al NATO, căruia i se atribuie din ce mai multă responsabilitate pentru conflict.
Aceste comentarii nu se limitează numai la opiniile experților europeni, deoarece apar și în SUA, unde ies la iveală tot mai multe îndoieli că războiul din Ucraina nu va avea un sfârșit bun, nici pentru ucraineni, nici pentru țările care cândva au fost obligate să intre în Pactul de la Varsovia și să trăiască sub jugul sovietic, țări care acum se tem de o nouă agresivitate a Rusiei.
Locul în care coincid cei mai mulți critici ai acestei situații este acela în care NATO, sub conducerea SUA, a împins guvernul Kievului într-o aventură din care cu greu va putea ieși cu bine. În plus, experții americani în istoriografie rusă știu că Moscova niciodată nu va accepta ca Ucraina să se apropie de lumea occidentală, nici prin intermediul Uniunii Europene, și cu atât mai puțin prin NATO.
Circumstanțele ucrainene, la fel ca cele ale atâtor altor țări, sunt dominate de geografia lor, ceva ce nicio țară nu poate domina: câmpiile din răsăritul Europei, care deschid posibilitatea de a pătrunde până în Polonia și în bazinul Dunării, au influențat viziunea strategică a Rusiei, de secole încoace. Este de neconceput ca această viziune să se schimbe acum și nici să tolereze ceea ce n-a acceptat niciodată.
Imensele întinderi rusești, țara cu cea mai mare suprafață din lume, care se întinde pe două continente, cu 11 fuse orare, i-au determinat strategia – la fel s-a întâmplat și în alte țări și regiuni care au răspuns, fiecare în felul său, la sfidările sau avantajele geografice respective.
Geografia scapă controalelor umane precum și planificării politice. Este o realitate hotărâtoare în relațiile internaționale din toată lumea.

Cu toate că Rusia, cu tot regretul ei, nu a putut opri, atunci când s-a dizolvat URSS ca țări din Europa Orientală, cândva membre ale Pactului de la Varșovia, cunoscute ca „sateliți” ai Moscovei, să treacă în structurile economice și militare occidentale și să intre în NATO și în Uniunea Europeană, viziunea ei strategică s-a schimbat tot atât de puțin ca și geografia ei.
Frustrarea rusă a rămas cuprinsă în fraza actualului președinte, Vladimir Putin, conform căreiea, dizolvarea Uniunii Sovietice a fost cel mai mare dezastru al secolului XX.” Iar acțiunile sale recente din Ucraina arată că el va încerca că corecteze aceste lucruri în măsura în care este posibil.
Mai greu de înțeles este decizia americanilor de a-și întinde sfera de influență asupra Ucrainei, făcând-o să cocheteze cu structurile militare și economice occidentale. Mai ales deoarece Moscova a lăsat foarte clar să se înțeleagă că nu va tolera asemenea lucruri atunci când a ocupat singurul port cu apă temperată din peninsula Crimeea asigurându-și, în felul acesta, accesul la singurul port cu apă temperată: Sevastopol, locul unde flota rusă are asigurate 12 luni pe an fără gheață.
Însă, spre deosebire de Vladivostok sau de porturile sale baltice, gheața nu-i oprește mișcările iarna, ieșirea din Marea Neagră prin Bosfor prezintă probleme, deoarece i-o controlează Turcia, țară care, tot din motive geografice, a fost nevoită să se înfrunte cu Moscova, de-a lungul istoriei.
La fel s-ar întâmpla cu Odesa, alt port ucrainean pe care Rusia ar vrea să-l controleze, însă cu aceleași limitări pentru a ieși din Marea Neagră.
Strategii Pentagonului și ai administrației americane știu aceste lucruri, dar, cu toate aestea, au îndemnat Ucraina să se apropie de lumea occidentală. Consecința a fost războiul care a izbucnit în luna februarie și care durează de mai mult de șase luni, cu o uzură pentru ruși care este catastrofală pentru Kiev, cu pierderea teritoriilor orientale.
Știrile care sosesc pot păcătui prin optimism sau pesimism, însă cu toate că cele mai favorabile rezistenței ucraniene pot fi sigure, acestea nu înseamnă nici sfârșitul conflictului și nici o victorie stabilă pentru Ucraina.
Dacă s-ar ajunge la o pace care să consolideze avansul rușilor și să-i lase Ucrainei restul țării, aceasta n-ar dura mult, deoarece ambițiile rușilor în fața enormelor întinderi spre vest nu vor dispărea , iar amenințarea unui nou război va fi permanentă.
Posibilitatea de a primi Ucraina în NATO și în Uniunea Europeană este îndepărtată, oricât de mult și-ar dori ucrainenii aceste lucruri. Nici măcar nu e clar dacă au sprijinul vecinilor lor, cândva sateliți sovietici, de teama reînnoitei agresivități rusești. Harta care determină această agresivitate se află la vederea atât a ucrainenilor, a rușilor cât și a europenilor din răsărit.
Recuperarea teritoriilor ocupate pentru care Rusia se află în război este la fel de improbabilă, cu toate că aceste zone pot fi scena unor violențe și atacuri teroriste mult timp de acum încolo, ceea ce va menține și mai vii tensiunile dintre Rusia și Ucraina, cu amenințarea unui nou război pentru a desființa „elementele subversive”, conform versiunii rusești a evenimentelor.
Pentru Kiev cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla în înfruntarea cu Rusia ar fi o nouă versiune a lui David cu Goliat și să-și salveze teritoriile occidentale, de care să poată să se bucure în continuare cu o strategie în care să nu fie nevoită să intre NATO și să nu stârnească neliniștile sau furia Moscovei. Ucrainenii cărora nu le este suficientă această opțiune, vor fi nevoiți să recurgă la geografie și să urmeze calea migratorie pe care alții au adoptat-o de milenii.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Ucrania, una guerra anunciada Washington, Diana Negre

Después de la reacción inicial de horror ante la invasión rusa de Ucrania, van apareciendo cada vez más comentarios matizados en cuanto a la situación, las razones de Moscú y también las de Washington, el principal actor de la OTAN a quien se le atribuye cada vez más responsabilidad por el conflicto.
Estos comentarios no se limitan a opiniones de expertos europeos, sino que van apareciendo también en Estados Unidos, donde cada vez más dudas de que la guerra de Ucrania llegue a buen fin, ni para los ucranianos, ni para países que otrora se vieron obligados a entrar en el Pacto de Varsovia y vivir bajo el yugo soviético y hoy temen una nueva agresividad rusa.
El punto en que muchos críticos de la situación coinciden es que la OTAN, liderada por Estados Unidos, ha impulsado al gobierno de Kiev a una aventura de la que difícilmente puede salir bien parada. Además, los expertos norteamericanos en historia rusa han de saber que Moscú no aceptará el acercamiento de Ucrania al mundo occidental, ni a través de la Unión Europea ni mucho menos de la OTAN.
Las circunstancias ucranianas, como las de tantos otros países, están dominadas por su geografía, algo a lo que ninguna nación puede escapar: las llanuras del Este de Europa, que abren las posibilidades de adentrase hasta Polonia y la cuenca del Danubio, han influido en la visión estratégica de Rusia desde hace siglos. Es impensable que esta visión cambie ahora, ni que está dispuesta a tolerar lo que nunca había aceptado.
Las vastas extensiones rusas, el país de mayor superficie del mundo que se extiende por dos continentes con 11 franjas horarias, han determinado su estrategia siempre -igual que ha ocurrido en otros países y regiones, que han respondido cada uno a su manera a los desafíos o ventajas geográficas.
La geografía escapa a los controles humanos y la planificación política. Es una realidad determinante de las relaciones internacionales alrededor del mundo.
Aunque Rusia, muy a pesar suyo, no pudo impedir al disolverse la Unión Soviética que países de la Europa Oriental, antaño miembros del Pacto de Varsovia y conocidos como “satélites” de Moscú, se pasaran a la estructura económica y militar occidental con su ingreso en la OTAN y la Unión Europea, su visión estratégica ha cambiado tan poco como su geografía.

Quedó plasmada la frustración rusa en la frase de su actual presidente Vladimir Putin, de que la disolución de la Unión Soviética fue “el peor desastre del siglo XX.” Y sus recientes acciones en Ucrania indican que tratará de corregirlo en la medida de lo posible.
Más difícil de entender es la decisión norteamericana de extender su esfera de influencia a Ucrania y hacerla coquetear con las estructuras militares y económicas occidentales. Especialmente porque Moscú ya dejó claro que no toleraría estos devaneos cuando ocupó la península de Crimea y se garantizó así el acceso a su único puerto de agua templada: Sebastopol es el único lugar en que la flota rusa tiene asegurados doce meses anuales sin hielo.
Pero, si a diferencia de Vladivostok o de sus puertos bálticos el hielo no impide sus movimientos en invierno, la salida del Mar Negro a través del Bósforo tiene también sus problemas, principalmente por el control que puede ejercer Turquía, país que también por razones geográficas, ha tenido sus enfrentamientos con Moscú a lo largo de la historia.
Otro tanto ocurriría con Odessa, el puerto ucraniano que Rusia desea también controlar, pero con las mismas limitaciones para salir del Mar Negro.
Los estrategas del Pentágono y de la cancillería norteamericana saben todo esto, lo que no les ha impedido impulsar a Ucrania a acercase el mundo occidental. La consecuencia ha sido la guerra que empezó en febrero y lleva ya más de seis meses, con un desgaste para las tropas rusas y probablemente catastrófica para Kiev y la pérdida de los territorios orientales.
Las noticias que nos llegan pueden pecar de optimismo o de pesimismo, pero aunque las más favorables a la resistencia ucraniana sean ciertas, esto no significa ni el fin del conflicto ni una victoria estable para Ucrania.
Si se llegara a una paz que consolide los avances rusos y deje a Ucrania el resto del país, su duración puede ser corta porque las ambiciones rusas ante las enormes extensiones a su oeste no van a desaparecer y la amenaza de una nueva guerra será permanente.
La posibilidad de integrar a Ucrania en la OTAN y la Unión Europea es remota, por mucho que los ucranianos lo deseen. Ni siquiera está claro que sus vecinos, otrora satélites soviéticos, les apoyen por temor a una renovada agresividad rusa. El mapa, que determina esta agresividad, está a la vista tanto de ucranianos como rusos y europeos orientales.
Recuperar los territorios ocupados por Rusia en esta guerra es también improbable, aunque estas zonas pueden ser escenario de violencia y ataques terroristas durante mucho tiempo, lo que mantendría aún más vivas las tensiones entre Rusia y Ucrania, con la amenaza de una nueva guerra para eliminar “elementos subversivos”, según lo que sería la versión rusa de los acontecimientos.
Lo mejor que le puede ocurrir al gobierno de Kiev es que su enfrentamiento con Rusia sea una nueva versión de David y Goliath y salve sus territorios occidentales, de los que tal vez pueda seguir disfrutando con una estrategia de no unirse a la OTAN y no atizar las angustias -y las iras- de Moscú. Los ucranianos a quienes esta opción no les baste, tendrán que recurrir a la geografía y seguir la vía migratoria que otros han adoptado durante milenios.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Alegerile fătului Washington, Diana Negre

Biden apără dreptul femeilor americane de a avorta

E prematur, încă, să prezicem dacă viitoarele alegeri legislative din SUA vor reflecta atitudinea țării față de avort, însă e clar că președintele Biden crede că tocmai așa se va întâmpla, și cu convingerea că majoritatea partidului său va continua să fie legală, a hotărât să intervină în această chestiune, pentru a-și favoriza sprijinitorii în luna noiembrie viitor.
Situația este puțin ciudată, deoarece Biden se declară catolic și arată că este practicant, în timp ce partizanii avortului se străduiesc acum să protesteze, atât în interiorul, cât și în afara bisericilor catolice, împotriva limitărilor pe care Tribunalul Suprem le-a impus, recent, întreruperii sarcinii.
O fac într-o formă agresivă, intrând deghizați în biserici în timpul slujbelor, cu tricouri favorbile avortului și primind împărtășania. Afară, pancartele lor sunt niște sacrilegii pentru multă lume, deoarece pe ele scrie că lui Dumnezeu nu-i pasă dacă e omorât un făt, devreme ce în Mântuire nu i-a păsat dacă a lăsat să-i fie omorât propriul său fiu.
Se pare că Biden crede că poate să-i câștige atât pe unii, cât și pe ceilalți, cu atitudinea sa, când, în realitate, ar putea să se întâmple exact contrariul, adică, adversarii avortului să se îndepărteze de el, în timp ce adepții avortului să facă la fel pentru simplul fapt că este catolic.
Biden încearcă prin toate mijloacele ca partidul său să-și păstreze micile majorițăți de care dispune în ambele Camere ale Congresului, ca să poată guverna ușor în cei doi ani care-i mai rămân din mandatul de la Casa Albă.
Pentru congresmeni și senatori, popularitatea președentelui aceluiași partid este importantă, însă sondajele arată, unul după altul, că americanii din ambele partide îl sprijină foarte puțin: toate indică că doar numai o treime din populație e de acord cu el.
Până acum, Biden a încercat totul, sau mai bine zis, tot ceea ce satisface o parte a electoratului, însă nimic din ceea ce interesează restul. Pozițiile sale au fost surprinzătoare pentru un candidat care se prezenta ca fiind de centru, deoarece, în loc să guverneze din centru, a adoptat cele mai progresiste măsuri pentru a proteja mediul înconjurător și a împărțit bani cu nemiluita din cauza pandemiei Covid.
Au fost măsuri care i-ar fi putut satisface pe extremiștii Partidului Democrat, dar, în niciun caz pe vreun republican sau pe vreun independent.
În plus, rezultatele l-au făcut și mai impopular, deoarece măsurile sale energetice au contribuit la dublarea prețurilor benzinei, în timp ce generozitatea în a compensa toate ravagiile Covid-ului a contribuit la creșterea inflației, care este în prezent cea mai mare din ultimii 40 de ani.
Acum, caută un ajutor electoral în recenta decizie a Tribunalului Suprem împotriva avortului. Este ceva ce a stârnit o puternică reacție, atât în interiorul, cât și în afara SUA: în afară, am văzut cum Uniunea Europeană ia în calcul măsuri pentru a evita „contagiul” și a proteja dreptul de a avorta în toate țările. În interior, deoarece este probabil ca jumătate din SUA să interzică avortul peste puțin timp.
Recenta sentință a Tribunalului Suprem a desființat dreptul la avort pe care femeile americane l-au avut timp de mai mult de jumătate de secol, însă contrar impresiei din interiorul și din afara țării, Tribunalul Suprem, nu a declarat ilegală întreruperea sarcinii, cu toate că a desființat dreptul constituțional la acest procedeu. Fiecare dintre cele 50 de state americane va hotărî dacă va permite sau nu avortul pe teritoriul său, însă, femeile vor putea să meargă legal în alte locuri, unde avortul va fi autorizat. La întoarcere, nu vor putea fi urmărite, deoarece intervenția nu este considerată delict.
Biden încearcă să faciliteze călătoria femeilor însărcinate spre alte state și să sporească posibilitățile de a avorta chimic, foarte greu de descoperit și de limitat, care deja reprezintă 53% din întreruperile actuale de sarcină. Nu vrea să limiteze în niciun fel avortul, astfel că va păstra posibilitea de a avorta până în momentul nașterii. Este ceea ce se cunoaște „ca avort în naștere parțială” și constă în a ucide bebelușul când acesta se află pe canalul nașterii, pentru a împiedica nașterea sa, iar moartea sa să devină o crimă.
Biden și activiștii pro avort din partidul său acordă acestor procedee mai multă atenție decât metodelor de contracepție, ori cu anticonceptive ori cu o „pilula din ziua următoare”, care oprește implantarea ovulelor sau dezvoltarea lor dacă acestea au fost au fost fecundate.
Mai mult de jumătate din femeile americane preferă ca avortul să fie legal și se pare că Biden crede că a găsit în ele filonul pe care până acum nu l-a avut popularitatea sa, însă sondajele arată că avortul este general doar pentru primul trimestru al sarcinii.
În circumstanțe obișnuite, datorită memoriei populare scurte, orice beneficiu pe care îl poate obține Biden în apărarea avortului va fi uitat peste patru luni, când vor avea loc alegeri. Alegătorii vor pedepsi partidul de la putere, în cazul acesta, partidul democrat, iar Biden ar avea mâinile legate în cei doi ani care îi mai rămân din mandat.
Însă, țara, la fel ca întreaga lume, e întoarsă pe dos, iar normalitatea a dispărut din viața politică americană până într-atât, încât s-ar putea ca un partid și președintele său nepopular să reușească să se țină de putere, până când sosește schimbarea la Casa Albă, peste mai puțin de doi ani.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Las elecciones del feto Washington, Diana Negre

Biden defiende el derecho de las mujeres norteamericanas de abotar

Es todavía prematuro predecir si las próximas elecciones legislativas de Estados Unidos reflejarán la actitud del país en torno al aborto, pero de momento parece claro que el presidente Biden cree que es precisamente eso lo que sucederá y, convencido de que la mayoría es partidaria de que continúe siendo legal, ha decidido intervenir en la cuestión para favorecer a sus correligionarios el próximo mes de noviembre.
La situación es un tanto extraña, pues Biden se declara católico y demuestra que es practicante, al tiempo que los partidarios del aborto se dedican ahora a protestar, tanto dentro como fuera de las iglesias católicas, por las limitaciones que el Tribunal Supremo impuso recientemente a la interrupción del embarazo.
Lo hacen de forma agresiva, entrando con disfraces en las iglesias durante las misas, con camisetas favorables al aborto y tomando la comunión. Fuera, sus pancartas resultan sacrílegas para muchos, pues escriben que a Dios no le puede importar matar a un feto, cuando en la Redención hizo matar a su propio hijo.
Parece que Biden cree poderse ganar tanto a unos como a otros con su actitud, cuando lo que podría ocurrir es precisamente lo contrario, es decir, que los opuestos al aborto se alejen de él, mientras que los partidarios también lo rechacen simplemente por ser católico.
Biden trata por todos los medios que su partido demócrata mantenga las mayorías escasas de que dispone en ambas cámaras del Congreso, para poder así gobernar los dos años que aún le quedan en la Casa Blanca.
Para los congresistas y senadores, la popularidad de un presidente del mismo partido es importante, pero una encuesta tras otra deja claro que los norteamericanos de ambos partidos le dan un apoyo muy escaso: todas indican que, como máximo, tan solo un tercio de la población está de acuerdo con él.
Hasta ahora, Biden lo ha probado todo, o mejor dicho todo lo que satisface a una parte del electorado, pero nada de lo que interesa al resto. Sus posiciones han sido sorprendentes para un candidato que se presentaba como centrista, porque en vez de gobernar desde el centro, adoptó las medidas de los más progresistas para defender el medio ambiente y repartió dinero a mansalva a causa del Covid.
Eran unas medidas que podían satisfacer a los extremistas del Partido Demócrata, pero a ningún republicano y a muy pocos independientes.
Los resultados, además, le hicieron más impopular porque sus medidas energéticas contribuyeron a doblar los precios de la gasolina, mientras que su generosidad en compensar a todos por los estragos del Covid contribuyó a aumentar la inflación, que es hoy la mayor en 40 años.
Ahora, busca una ayuda electoral en la reciente decisión del Tribunal Supremo contra el aborto. Es algo que provocó una fuerte reacción, tanto fuera como dentro de los Estados Unidos: Fuera, hemos visto como la Unión Europea considera medidas para evitar el “contagio” y para proteger el derecho de abortar en todos sus países. Dentro, porque es probable que aproximadamente la mitad de EEUU se encuentre en zonas donde el aborto no esté autorizado dentro de poco.
La reciente sentencia del Tribunal Supremo eliminó el derecho al aborto que las mujeres norteamericanas tuvieron durante más de medio siglo, pero contrariamente a la impresión dentro y fuera del país, el Supremo no declaró ilegal la interrupción del embarazo, aunque sí eliminó un derecho constitucional a este procedimiento. Será cada uno de los 50 estados norteamericanos quien decida lo que permite o no dentro de su territorio, pero las mujeres podrán legalmente trasladarse a cualquier otro lugar donde el aborto esté autorizado. A su regreso, no podrán ser perseguidas pues la intervención no se considera un delito.
Biden trata de facilitar el viaje de las embarazadas a estos estados y de ampliar las opciones con abortos químicos muy difíciles de detectar y limitar y que representan ya el 53% de las interrupciones del embarazo actuales. No quiere limitar el aborto en modo alguno, de forma que mantendría la posibilidad de abortar hasta el momento del parto. Es algo conocido como “aborto en nacimiento parcial” y consiste en degollar al niño cuando está en el canal de parto, para impedir que llegue a nacer y su muerte se convierta en asesinato.
Biden y los activistas pro aborto de su partido prestan a estos procedimientos más atención que a la contracepción, ya sea con píldoras anticonceptivas o con la “píldora del día siguiente”, que impide la implantación del óvulo, en caso de que hubiera sido fecundado.
Más de la mitad de las mujeres norteamericanas prefieren que el aborto sea legal y parece que Biden cree haber encontrado en ellas el filón que hasta ahora no ha tenido para mantener su popularidad, pero las encuestas indican que el apoyo al aborto es solo general para el primer trimestre de embarazo.
En circunstancias normales, debido a la brevedad de la memoria popular, cualquier beneficio que Biden pueda obtener por su defensa del aborto habrá quedado olvidado dentro cuatro meses cuando se celebren elecciones. Los votantes darían una paliza al partido en el poder, en este caso el demócrata y Biden tendría así las manos atadas en los dos años largos que le quedarán de mandato.
Pero el país como el resto del mundo, anda muy revuelto y la normalidad ha desaparecido de la vida política norteamericana hasta el punto de que podría darse el caso de que un partido y un presidente impopulares consigan aferrarse al poder hasta que llegue el relevo en la Casa Blanca en poco más de dos años.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.