Ucrainia, un război anunțat Washington, Diana Negre

După reacția inițială de oroare față de invazia rușilor în Ucraina, tot apar comentarii nuanțate despre situația, rațiunile Mosccovei, dar și cele ale Washingtonului, principalul actor al NATO, căruia i se atribuie din ce mai multă responsabilitate pentru conflict.
Aceste comentarii nu se limitează numai la opiniile experților europeni, deoarece apar și în SUA, unde ies la iveală tot mai multe îndoieli că războiul din Ucraina nu va avea un sfârșit bun, nici pentru ucraineni, nici pentru țările care cândva au fost obligate să intre în Pactul de la Varsovia și să trăiască sub jugul sovietic, țări care acum se tem de o nouă agresivitate a Rusiei.
Locul în care coincid cei mai mulți critici ai acestei situații este acela în care NATO, sub conducerea SUA, a împins guvernul Kievului într-o aventură din care cu greu va putea ieși cu bine. În plus, experții americani în istoriografie rusă știu că Moscova niciodată nu va accepta ca Ucraina să se apropie de lumea occidentală, nici prin intermediul Uniunii Europene, și cu atât mai puțin prin NATO.
Circumstanțele ucrainene, la fel ca cele ale atâtor altor țări, sunt dominate de geografia lor, ceva ce nicio țară nu poate domina: câmpiile din răsăritul Europei, care deschid posibilitatea de a pătrunde până în Polonia și în bazinul Dunării, au influențat viziunea strategică a Rusiei, de secole încoace. Este de neconceput ca această viziune să se schimbe acum și nici să tolereze ceea ce n-a acceptat niciodată.
Imensele întinderi rusești, țara cu cea mai mare suprafață din lume, care se întinde pe două continente, cu 11 fuse orare, i-au determinat strategia – la fel s-a întâmplat și în alte țări și regiuni care au răspuns, fiecare în felul său, la sfidările sau avantajele geografice respective.
Geografia scapă controalelor umane precum și planificării politice. Este o realitate hotărâtoare în relațiile internaționale din toată lumea.

Cu toate că Rusia, cu tot regretul ei, nu a putut opri, atunci când s-a dizolvat URSS ca țări din Europa Orientală, cândva membre ale Pactului de la Varșovia, cunoscute ca „sateliți” ai Moscovei, să treacă în structurile economice și militare occidentale și să intre în NATO și în Uniunea Europeană, viziunea ei strategică s-a schimbat tot atât de puțin ca și geografia ei.
Frustrarea rusă a rămas cuprinsă în fraza actualului președinte, Vladimir Putin, conform căreiea, dizolvarea Uniunii Sovietice a fost cel mai mare dezastru al secolului XX.” Iar acțiunile sale recente din Ucraina arată că el va încerca că corecteze aceste lucruri în măsura în care este posibil.
Mai greu de înțeles este decizia americanilor de a-și întinde sfera de influență asupra Ucrainei, făcând-o să cocheteze cu structurile militare și economice occidentale. Mai ales deoarece Moscova a lăsat foarte clar să se înțeleagă că nu va tolera asemenea lucruri atunci când a ocupat singurul port cu apă temperată din peninsula Crimeea asigurându-și, în felul acesta, accesul la singurul port cu apă temperată: Sevastopol, locul unde flota rusă are asigurate 12 luni pe an fără gheață.
Însă, spre deosebire de Vladivostok sau de porturile sale baltice, gheața nu-i oprește mișcările iarna, ieșirea din Marea Neagră prin Bosfor prezintă probleme, deoarece i-o controlează Turcia, țară care, tot din motive geografice, a fost nevoită să se înfrunte cu Moscova, de-a lungul istoriei.
La fel s-ar întâmpla cu Odesa, alt port ucrainean pe care Rusia ar vrea să-l controleze, însă cu aceleași limitări pentru a ieși din Marea Neagră.
Strategii Pentagonului și ai administrației americane știu aceste lucruri, dar, cu toate aestea, au îndemnat Ucraina să se apropie de lumea occidentală. Consecința a fost războiul care a izbucnit în luna februarie și care durează de mai mult de șase luni, cu o uzură pentru ruși care este catastrofală pentru Kiev, cu pierderea teritoriilor orientale.
Știrile care sosesc pot păcătui prin optimism sau pesimism, însă cu toate că cele mai favorabile rezistenței ucraniene pot fi sigure, acestea nu înseamnă nici sfârșitul conflictului și nici o victorie stabilă pentru Ucraina.
Dacă s-ar ajunge la o pace care să consolideze avansul rușilor și să-i lase Ucrainei restul țării, aceasta n-ar dura mult, deoarece ambițiile rușilor în fața enormelor întinderi spre vest nu vor dispărea , iar amenințarea unui nou război va fi permanentă.
Posibilitatea de a primi Ucraina în NATO și în Uniunea Europeană este îndepărtată, oricât de mult și-ar dori ucrainenii aceste lucruri. Nici măcar nu e clar dacă au sprijinul vecinilor lor, cândva sateliți sovietici, de teama reînnoitei agresivități rusești. Harta care determină această agresivitate se află la vederea atât a ucrainenilor, a rușilor cât și a europenilor din răsărit.
Recuperarea teritoriilor ocupate pentru care Rusia se află în război este la fel de improbabilă, cu toate că aceste zone pot fi scena unor violențe și atacuri teroriste mult timp de acum încolo, ceea ce va menține și mai vii tensiunile dintre Rusia și Ucraina, cu amenințarea unui nou război pentru a desființa „elementele subversive”, conform versiunii rusești a evenimentelor.
Pentru Kiev cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla în înfruntarea cu Rusia ar fi o nouă versiune a lui David cu Goliat și să-și salveze teritoriile occidentale, de care să poată să se bucure în continuare cu o strategie în care să nu fie nevoită să intre NATO și să nu stârnească neliniștile sau furia Moscovei. Ucrainenii cărora nu le este suficientă această opțiune, vor fi nevoiți să recurgă la geografie și să urmeze calea migratorie pe care alții au adoptat-o de milenii.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Ucrania, una guerra anunciada Washington, Diana Negre

Después de la reacción inicial de horror ante la invasión rusa de Ucrania, van apareciendo cada vez más comentarios matizados en cuanto a la situación, las razones de Moscú y también las de Washington, el principal actor de la OTAN a quien se le atribuye cada vez más responsabilidad por el conflicto.
Estos comentarios no se limitan a opiniones de expertos europeos, sino que van apareciendo también en Estados Unidos, donde cada vez más dudas de que la guerra de Ucrania llegue a buen fin, ni para los ucranianos, ni para países que otrora se vieron obligados a entrar en el Pacto de Varsovia y vivir bajo el yugo soviético y hoy temen una nueva agresividad rusa.
El punto en que muchos críticos de la situación coinciden es que la OTAN, liderada por Estados Unidos, ha impulsado al gobierno de Kiev a una aventura de la que difícilmente puede salir bien parada. Además, los expertos norteamericanos en historia rusa han de saber que Moscú no aceptará el acercamiento de Ucrania al mundo occidental, ni a través de la Unión Europea ni mucho menos de la OTAN.
Las circunstancias ucranianas, como las de tantos otros países, están dominadas por su geografía, algo a lo que ninguna nación puede escapar: las llanuras del Este de Europa, que abren las posibilidades de adentrase hasta Polonia y la cuenca del Danubio, han influido en la visión estratégica de Rusia desde hace siglos. Es impensable que esta visión cambie ahora, ni que está dispuesta a tolerar lo que nunca había aceptado.
Las vastas extensiones rusas, el país de mayor superficie del mundo que se extiende por dos continentes con 11 franjas horarias, han determinado su estrategia siempre -igual que ha ocurrido en otros países y regiones, que han respondido cada uno a su manera a los desafíos o ventajas geográficas.
La geografía escapa a los controles humanos y la planificación política. Es una realidad determinante de las relaciones internacionales alrededor del mundo.
Aunque Rusia, muy a pesar suyo, no pudo impedir al disolverse la Unión Soviética que países de la Europa Oriental, antaño miembros del Pacto de Varsovia y conocidos como “satélites” de Moscú, se pasaran a la estructura económica y militar occidental con su ingreso en la OTAN y la Unión Europea, su visión estratégica ha cambiado tan poco como su geografía.

Quedó plasmada la frustración rusa en la frase de su actual presidente Vladimir Putin, de que la disolución de la Unión Soviética fue “el peor desastre del siglo XX.” Y sus recientes acciones en Ucrania indican que tratará de corregirlo en la medida de lo posible.
Más difícil de entender es la decisión norteamericana de extender su esfera de influencia a Ucrania y hacerla coquetear con las estructuras militares y económicas occidentales. Especialmente porque Moscú ya dejó claro que no toleraría estos devaneos cuando ocupó la península de Crimea y se garantizó así el acceso a su único puerto de agua templada: Sebastopol es el único lugar en que la flota rusa tiene asegurados doce meses anuales sin hielo.
Pero, si a diferencia de Vladivostok o de sus puertos bálticos el hielo no impide sus movimientos en invierno, la salida del Mar Negro a través del Bósforo tiene también sus problemas, principalmente por el control que puede ejercer Turquía, país que también por razones geográficas, ha tenido sus enfrentamientos con Moscú a lo largo de la historia.
Otro tanto ocurriría con Odessa, el puerto ucraniano que Rusia desea también controlar, pero con las mismas limitaciones para salir del Mar Negro.
Los estrategas del Pentágono y de la cancillería norteamericana saben todo esto, lo que no les ha impedido impulsar a Ucrania a acercase el mundo occidental. La consecuencia ha sido la guerra que empezó en febrero y lleva ya más de seis meses, con un desgaste para las tropas rusas y probablemente catastrófica para Kiev y la pérdida de los territorios orientales.
Las noticias que nos llegan pueden pecar de optimismo o de pesimismo, pero aunque las más favorables a la resistencia ucraniana sean ciertas, esto no significa ni el fin del conflicto ni una victoria estable para Ucrania.
Si se llegara a una paz que consolide los avances rusos y deje a Ucrania el resto del país, su duración puede ser corta porque las ambiciones rusas ante las enormes extensiones a su oeste no van a desaparecer y la amenaza de una nueva guerra será permanente.
La posibilidad de integrar a Ucrania en la OTAN y la Unión Europea es remota, por mucho que los ucranianos lo deseen. Ni siquiera está claro que sus vecinos, otrora satélites soviéticos, les apoyen por temor a una renovada agresividad rusa. El mapa, que determina esta agresividad, está a la vista tanto de ucranianos como rusos y europeos orientales.
Recuperar los territorios ocupados por Rusia en esta guerra es también improbable, aunque estas zonas pueden ser escenario de violencia y ataques terroristas durante mucho tiempo, lo que mantendría aún más vivas las tensiones entre Rusia y Ucrania, con la amenaza de una nueva guerra para eliminar “elementos subversivos”, según lo que sería la versión rusa de los acontecimientos.
Lo mejor que le puede ocurrir al gobierno de Kiev es que su enfrentamiento con Rusia sea una nueva versión de David y Goliath y salve sus territorios occidentales, de los que tal vez pueda seguir disfrutando con una estrategia de no unirse a la OTAN y no atizar las angustias -y las iras- de Moscú. Los ucranianos a quienes esta opción no les baste, tendrán que recurrir a la geografía y seguir la vía migratoria que otros han adoptado durante milenios.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.