Dinastii politice Washington, Diana Negre

John Adams

Dinastii au existat în țări de pe toate latitudinile și ele au adus câteva familii la instanțe maxime ale guvernării, însă, nimeni nu le găsește în emisfera americană, unde, după epoca colonială, s-au instaurat republici pe tot continentul.
Mai ales în statul cel mai stabil și puternic pe care îl formează SUA, unde, până acum, au fost 46 de președinți aleși democratic, luându-se în considerare meritele și promisiunile lor, însă nu și originea lor familială.
Însă, lucrurile s-au schimbat, și, în SUA, au început să se formeze dinastii ai căror membri au mult mai multe posibilități decât restul muritorilor de a obține președinția țării.
Încă de la începuturi, în SUA a existat o apropiere de putere din partea uneia și aceleiași familii, atunci când John Quincy Adams a devenit președinte, adică, 24 de ani după tatăl său, John Adams, care, după ce a fost vicepreședinte în timpul lui George Washington, i-a urmat în funcție, devenind cel de al doilea președinte al SUA.
A trecut ceva timp, adică 76 de ani, până și-a făcut intrarea următoarea dinastie, cea a familiei Roosevelt, când un văr de-al președintelui Theodore Roosevelt a ajuns la Casa Albă. E vorba de Frank D. Roosevelt, omul care a stat cel mai mult în Biroul Oval, căci s-a aflat în fruntea țării din 1932 până în 1945. Au fost apoi anii tulburi care au urmat Marii Depresiuni și celui de al Doilea Război Mondial.
Moartea l-a îndepărtat – și nu niște alegeri – de la Casa Albă. Rămânerea sa la putere a fost atât de lungă, încât a fost amendată Constituția pentru a limita la numai două mandate șederea unui președinte în Biroul Oval, așa că nimeni nu mai poate fi președinte mai mult de opt ani.

Franklin Delano Roosevelt

Dacă au trecut 75 de ani între președinții Adams și Roosevelt, curentul dinastic-politic s-a accelerat și intensificat: au trecut doar 15 ani până la venirea la putere a președintelui John F. Kennedy, asasinat în 1963, primul dintr-o nouă dinastie, care, de fapt, l-a avut ca prolog pe tatăl său, Joe Kennedy, ca ambasador la Londra. Cu toate că niciun alt Kennedy n-a mai ajuns la Casa Albă, încercările nu au lipsit: mai întâi se pare că fratele său, Robert, ministru al Justiției, avea șanse să-i urmeze în funcție, dar, și el a fost asasinat.

John Fitzgerald Kennedy

Un al treilea frate mult mai tânăr, Edward (Ted) Kennedy, a fost nevoit să se mulțumească, spre regretul său, cu funcția de senator. A renunțat la ambițiile sale prezidențiale în urma unui scandal în care a fost implicată o femeie care nu era soția lui, și pe care a lăsat-o să moară în automobilul cu care circulau și care s-a scufundat în apele de lângă insula Chappaquiddick, în Massachussets, unde Ted își petrecea vacanțele.
Însă, Ted Kennedy a beneficiat de o funcție pe viață și nimeni nu i-a contestat, cât a trăit, dreptul de a-și păstra fotoliul senatorial. Alți membri ai acestei familii au ocupat diferite funcții. Chiar și fiica mai mică a asasinatului președinte, Kennedy, Caroline Kennedy, a ocupat funcții publice: cea de ambasadoare în Japonia, și, în prezent, în Australia, cu toate că toată viața nu s-a ocupat decât de familia sa și de viața socială.
Alți Kennedy ocupă diverse funcții publice și nimeni nu exclude posibilitatea ca vreunul dintre ei, dacă acumulează suficientă experiență, să nutrească ambiții prezidențiale.
Puțin timp după dinastia Kennedy, au venit cei din familia Bush, o dinastie politică prin antonomasie: doi dintre ei au fost președinți, tată și fiu, însă, dacă nu ar fi venit Donald Trump, un alt fiu ar fi avut mari șanse să ajungă la Casa Albă.
Din această dinastie, primul care a ocupat Biroul Oval a fost George Herbert Walker Bush, în 1988, urmat, după doar un mandat de președinte, de fiul său, George W. Bush, din 2000 până în 2008. După președinția lui Barak Obama, un alt Bush a fost candidat prezidențial.
Jeb Bush, fost guvernator al statului Florida, fiu și frate al primilor doi Bush, a avut mari șanse să câștige, dar Donald Trump i-a închis calea. Alți membri ai familiei s-au prezentat pentru a ocupa diferite funcții, dar, niciunul nu a asipirat la președinție.
Alți politicieni stau la coadă pentru a intra în dinastii politice: mai întâi, soția fostului președinte, Bill Clinton, Hillary Rodham Clinton, care a candidat deja în 2016, pare să nu fi renunțat de tot la președinție. Chiar și fiica ei, Chelsea Clinton, care, până acum, nu a ocupat nicio funcție, ar putea avea posibilități să aspire la funcția supremă în stat. În definitiv, numele de Clinton i-a adus contracte pentru a scrie articole pentru câteva mijloace de informare, cu niște onorarii foarte mari, cu toată lipsa ei de experiență.
La fel se întâmplă cu soția fostului președinte, Barak Obama, care a fost la Casa Albă între 2008 și 2016: Michelle Obama se bucură de mare popularitate și nu se exclude posibilitatea ca ea să câștige niște alegeri primare și să aspire la președinție.
Și vicepreședintele Cheney a deschis o dinastie, cu toate că el nu a fost niciodată titular al Biroului Oval. Numele de Cheney a ajutat-o pe fiica sa, Liz Cheney, să câștige un fotoliu în statul Wyoming, de unde provine tatăl ei. E un fotoliu pe care tocmai l-a pierdut în alegerile primare, însă a anunțat că la viitoarele alegeri prezidențiale, care vor avea loc peste doi ani, ar putea să-și prezinte candidatura.
Dincolo de aceste familii, se află cea a fostului președinte, Donald Trump: fiica sa, Ivanka, ar putea să-și dorească să urmeze drumul parcurs de tatăl ei, sau, poate, una dintre nurorile acestuia, Lara Trump, care se dovedește a avea o personalitate mai puțin conflictuală decât socrul ei.
Însă, intrarea în această lume exclusivă și foarte redusă depinde foarte mult de sprijinul mijloacelor de informare și de ceea ce se numește „statul profund”, al unor oameni bine conectați și cu multă experiență administrativă.

Ivanka Trump

Dacă lipsește acest sprijin, se poate ajunge la președinție, așa cum a demonstrat Donald Trump, însă cei patru ani ai săi la Casa Albă au însemnat o continuă persecuție din partea majorității mijloacelor de comunicare și a aparatului administrativ, cu acuzații de trădare și abuz de putere, care niciodată nu au putut fi dovedite, cu toate investigațiile care s-au făcut, multiple și timp îndelungat, însă, care acum, sunt retrezite cu dublu scop: unu, pentru a descoperi posible acțiuni ilegale atunci când a guvernat, sau în activitatea propriilor sale întreprinderi; iar celălalt, mai important, să se împiedice revenirea sa la Casa Albă.
De fapt, o a doua președinție a lui Trump este foarte puțin probabilă, deoarece e greu să ne imaginăm că va avea suficiente voturi independente, însă intrarea rudelor sale în „clasa prezidențială” este foarte posibilă, iar acțiunile legale care pot fi întreprinse împotriva lui Trump nu le-ar închide calea. Din contra, le-ar putea învălui într-o aureolă de martiri, garantându-le, astfel, voturile entuziaștilor și frustraților partizani ai lui Trump.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Dinastías políticas Washington, Diana Negre

Franklin Delano Roosevelt

Las dinastías han existido en países de todas latitudes y han llevado a unas pocas familias a sus máximas instancias de gobierno, pero nadie las sitúa en el hemisferio americano, donde, tras época colonial se instauraron repúblicas en todo el continente.
Especialmente en el estado más estable y poderoso, que son los Estados Unidos, donde hasta ahora ha habido 46 presidentes elegidos de manera democrática en atención a sus méritos y sus promesas, pero no su origen familiar.
Pero las cosas han ido cambiando y en EEUU se han ido formando dinastías cuyos miembros tienen muchas más posibilidades que el resto de los mortales de conseguir la presidencia del país.
Ya en sus primeros tiempos hubo en Estados Unidos un acercamiento al poder por parte de miembros de la misma familia, cuando John Quincy Adams se convirtió en presidente, 24 años después de su padre, John Adams, quien, tras haber sido vicepresidente con George Washington, se convirtió en el segundo presidente de Estados Unidos.
Pasó mucho tiempo, nada menos que 76 años, hasta la entrada de la siguiente dinastía, la familia Roosevelt, cuando un primo del presidente Theodore Roosevelt ocupó la Casa Blanca. Se trataba de Frank D. Roosevelt, el hombre que ocupó el Despacho Oval por más tiempo, pues estuvo al frente del país desde 1932 hasta 1945. Fueron los años turbulentos que siguieron a la Gran Depresión y de la Segunda Guerra Mundial.
No fueron unas elecciones, sino la muerte quien lo alejó de la Casa Blanca. Su permanencia en el poder fue tan larga que se enmendó la Constitución para limitar a dos términos el mandato presidencial, de forma que nadie puede ser presidente más allá de ocho años.
Si pasaron 75 años entre los Adams y los Roosevelt, la corriente dinástico-política se aceleró e intensificó después: tan solo pasaron 15 años hasta la llegada al poder del presidente John F. Kennedy, asesinado en 1963, el primero de una nueva dinastía, que en realidad tuvo como prólogo a su padre Joe Kennedy como embajador en Londres. Aunque ningún otro Kennedy haya llegado a la Casa Blanca, no han faltado los intentos: primero parecía que su hermano, Robert, ministro de Justicia, tenía posibilidades de sucederle, pero también él fue asesinado.
Un tercer hermano mucho más joven, Edward (Ted) Kennedy, tuvo que conformarse muy a pesar suyo con el cargo de senador. Renunció a sus ambiciones presidenciales a causa de un escándalo que envolvió a una mujer que no era la suya, a la que dejó morir en el coche en que ambos circulaban y que se hundió en las aguas de Chappaquidick, junto a su lugar de vacaciones en Massachussets.
Pero Ted Kennedy tuvo en la práctica un cargo vitalicio y nadie disputó su derecho a mantener su escaño senatorial hasta sus últimos días. Otros miembros de la familia han seguido igualmente presentes en diversos cargos. Incluso la hija menor del asesinado presidente Kennedy, Caroline Kennedy, ha ostentado cargos públicos como embajadora ante el Japón y actualmente ante Australia, a pesar de que durante toda su vida no hizo más que ocuparse de su familia y vida social.
Otros miembros de la familia ocupan diversos cargos públicos y nadie descarta que alguno de ellos, una vez acumulada suficiente experiencia, persiga nuevas ambiciones presidenciales.
Poco después de la entrada de la dinastía Kennedy fue el turno de los Bush, una dinastía política por antonomasia: no solamente dos de ellos fueron presidentes, sino que se trataba de padre e hijo y, de no haber sido por Donald Trump, otro hijo habría tenido buenas posibilidades de ocupar la Casa Blanca también.

George H.W. Bush

En este caso, primero llegó a la Oficina Oval George Herbert Walker Bush, en 1988, seguido, con tan solo el intervalo de un presidente por su hijo George W. Bush, de 2000 a 2008. Tras la presidencia de Barak Obama, otro Bush fue también candidato presidencial.
Jeb Bush, ex gobernador de Florida, hijo y hermano de los dos primeros Bush, tenía buenas posibilidades de ganar, pero Donald Trump le cerró el camino. Otros miembros de la familia se han presentado para diversos cargos, aunque, de momento, ninguno ha aspirado a la presidencia.
Otros políticos están en la cola para entrar en dinastías políticas: primero la mujer del ex presidente Bill Clinton, Hillary Rodham Clinton, quien ya fue candidata en 2016 y no parece haber renunciado totalmente al cargo. Incluso su hija Chelsea Clinton, quien hasta ahora no ha ocupado ningún cargo, podría tener alguna posibilidad de aspirar a la primera magistratura. A fin de cuentas, su apellido le valió contratos para escribir en algunos medios informativos con unos honorarios muy elevados, a pesar de su escasa resonancia y nula experiencia.
Otro tanto ocurre con la mujer del expresidente Barak Obama, quien ocupó la Casa Blanca de 2008 a 2016: su esposa, Michelle Obama, gozaba de gran popularidad y pocos descartan que tendría posibilidades de ganar unas elecciones primarias y aspirar a la presidencia.
También el vicepresidente Cheney abrió una dinastía, a pesar de que él mismo no ocupara jamás el Despacho Oval. El apellido Cheney ayudó a su hija, Liz Cheney, a ganar un escaño en el estado de Wyoming, de donde proviene su padre. Es un escaño que acaba de perder en las elecciones primarias, pero ya ha anunciado que tiene aspiraciones presidenciales y que podría presentar su candidatura, dentro de dos años.
Más allá de estas familias, se halla la del expresidente Donald Trump: su hija Ivanka podría aspirar a seguir el camino de su padre, o quizá una de sus nueras, Lara Trump, quien da muestras de tener una personalidad menos conflictiva que su suegro.
Pero la entrada en este mundo exclusivo y reducido es casi imposible sin el apoyo de elementos de tanta fuerza como los medios informativos y lo que se ha dado por llamar “el estado profundo”, de gentes bien conectadas y con gran experiencia administrativa.
A falta de este apoyo, no es imposible llegar a la presidencia, como demostró Donald Trump, pero sus cuatro años en la Casa Blanca fueron una persecución constante por parte de la mayoría de los medios de comunicación y del aparato administrativo, con acusaciones de traición y abuso de poder que nunca se pudieron confirmar a pesar de largas y múltiples investigaciones , pero que ahora se hacen revivir con dos fines: uno, descubrir posibles acciones ilegales en su anterior etapa de gobierno o en sus propias empresas; y otra, más importante, evitar su regreso a la Casa Blanca.
En realidad, una segunda presidencia de Trump es improbable, porque cuesta imaginar que tendría suficientes votos independientes, pero la entrada de sus familiares en la “clase presidencial” es muy posible y las acciones legales que se puedan emprender contra Trump no les cerrarían el camino. Al contrario, les podría rodear de una aureola de martirio y garantizarles así los votos de los entusiastas y frustrados seguidores de Trump.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.