Divide și vei pierde Washington, Diana Negre

Formula aceasta de a divide și a pierde sună pe dos decât „divide et impera”, adică, învrăjbește și stăpânește, ca tactică pentru a te impune în fața unui adversar, dar, în cazul alegerilor americane, pur și simplu întărește argumentul tradițional: aici învrăjbește toată lumea: toți politicienii cu ambiții electorale, partidele în interiorul lor, diferitele grupuri sociale, diferitele generații, cei din mediul rural împotriva celor de la orașe… și orice alt grup posibil.
Divizarea cea mai vizibilă, în momentul de față este aceea dintre diferiții candidați – sau posibilii candidați – prezidențiali ai Partidului Republican, care caută râcă, după cât se pare, înainte de a-și anunța candidatura, excepție fiind cea așteptată a fostului președinte, Donald Trump, cel care, marțea trecută, și-a confirmat intenția de a se reîntoarce la Casa Albă.
Încă înainte ca Trump să vorbească din reședința sa din Mar-a-Lago, statul Florida, cel care i-a fost vicepreședinte, Mike Pence, a încercat să respingă, în mod diplomatic, o nouă candidatură al milionarului newyorchez, atunci când a spus că republicanii pot avea – și vor avea – opțiuni electorale mai bune.
Avea multă dreptate, cu toate că formularea aceasta, opțiuni mai bune, depinde de felul în care sunt privite lucrurile: mai bune pentru a câștiga, sau pentru a liniști extremele partidului, sau pentru a-i unifica pe republicani, sau pentru orice alt scop al diverselor curente politice în această gigantică țară, în care, cei 350 de milioane de locuitori ai săi pot să aleagă între numai două opțiuni politice?
Cu rezultatele electorale foarte proaste de acum două săptămâni, când republicanii sperau să câștige zdrobitor în alegerile parțiale, dar, în realitate, au obținut un avantaj minim, cu o majoritate în Camera Reprezentanților de numai un fotoliu, până acum, pe lângă faptul că rămân minoritari în Senat, e normal să domnească nemulțumirea.
Însă nici democrații, care s-au felicitat în mod public pentru niște pierderi mult mai mici decât se prevedea, nu sunt prea însuflețiți – și nici prea uniți: viitorii doi ani vor însemna o paralizie legislativă, deoarece nu le va servi faptul că au Casa Albă și Senatul, de vreme ce Camera Inferioară le va bloca planurile. Pe de altă parte, deocamdată, nu există un candidat atrăgător pentru președinție, iar actualul președinte nu respinge ideea realegerii sale, în pofida senilități sale și a puținului sprijin popular.
Diferitele tendințe ale partidului sunt distanțate și nu par a fi dispuse să-și asculte coreligionarii cu opinii diferite. Adică, unitatea strălucește prin absența ei în ambele partide și, ceea ce este și mai rău, lumea se înțepenește tot mai mult pe pozițiile ei în toată țara, iar dialogul dintre persoanele cu convingeri politice diferite este, pe zi ce trece, tot mai plăpând. Nu sunt de ajutor nici mijloacele de informare, căci toate se dovedesc a fi tot mai inflexibile, informând numai despre ceea ce convine convingerilor lor politice.

La toate acestea se adaugă mijloacele de informare alternativă, care înfloresc datorită progreselor internetului, cu comentatori independenți, care îmbrățișează poziții tot mai extreme, într-o direcție sau alta.
Cum diferitele idei urmează niște linii geografice, cele două coaste, atlantică și pacifică, devin tot mai mult un bastion progresist, în timp ce centrul țării este tot mai conservator. Din rațiuni economice sunt interdependente – intelectualii și economiștii de pe coaste trebuie să se hrănească cu ceea ce produc zonele agrare, iar fermierii trebuie să vândă în marile piețe naționale și să exporte prin porturile de pe coaste. Pentru ambele părți, conviețuirea e tot mai dificilă.
Pe de altă parte, problema imigrației este generată în frontierele și în statele de pe coaste, cum sunt California și Florida, dar efectele se resimt și în multe state din centru, unde, în general, atitudinea este și mai negativă în fața noilor veniți decât pe coaste, a căror populație mai industrializată și mai bogată are nevoie de mână de lucru ieftină și numeroasă.
Astfel, în timp ce rezidenții din Texas și republicanii din toată țara cer o oprire a pătrunderii imigranților, care, în primele 10 luni ale acestui an, au depășit 2,5 milioane de persoane, liderul majorității democrate din Congres cere deschiderea granițelor pentru a compensa slaba creștere naturală a populației.
Toate acestea se adaugă la divizările deja existente din motive rasiale, etnice și culturale ale unei societăți care e compusă din 14% negri, 19 % hispani și 6 % orientali, pe lângă acea a cincea parte a populației care vorbește în casă o limbă care nu este engleza.
Mai sunt doi ani până la viitoarele alegeri care vor include și cursa pentru Casa Albă, însă, oricare va fi rezultatul și șarmul candidaților, țara nu promite mari îmbunătățiri, atât timp cât continuă aceste divizări, care datează din vremea președinției lui Barak Obama: primul președinte negru, ales cu 53% din voturi, și deci, cu un amplu sprijin al populației albe, care este grupul majoritar. Însă, Obama nu a reușit să materializeze speranțele de a unifica țara.
Situația s-a înrăutățit odată cu succesorul său, Donald Trump, nu pentru că ar fi fost ales cu mai puține voturi – numai 46% – ci pentru că societatea era mai divizată când a venit el, iar dezacordurile au continuat să crească. Și nici polemica sa personalitate nu a ajutat la îmbunătățirea situației.
Biden a obținut mai multe voturi, acum doi ani, însă, acel 51,3% a fost ușor inferior procentului obținut de Obama.
Această mică diferență a făcut să se nască speranțe că va continua o politică integratoare, însă a evoluat exact pe dos, deoarece se pare că Biden a promovat politicile cele mai extreme ale partidului său. Sau poate că într-adevăr cei ce conduc sunt colaboratorii săi, dacă e să dăm crezare zvonurilor despre senilitatea sa și că activitatea sa principală este să apară în public și să urmeze instrucțiunile echipei sale.
În orice caz, figura unificatoare pe care și-o doresc mulți americani, de mai mult de 15 ani, nu a apărut și, deocamdată, nu sunt indicii că vreun astfel de personaj ar fi pe cale să preia conducerea țării, nici în partidul republican, al cărui unic candidat este, până acum, Donald Trump, dar, nici printre democrați, care trebuie să facă față perspectivei îngrijorătoare a unei noi candidaturi a lui Biden.
Acestea sunt niște condiții care îi vor slăbi nu numai pe republicani sau democrați, ci pe toți americanii, cu consecințe în lanț, care pot afecta multe părți ale lumii întregi.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Divide y perderás Washington, Diana Negre

Esto de dividir y perder suena contrario a lo del “divide y vencerás” que tanto hemos oído como táctica para imponerse a un adversario, pero en el caso de las elecciones norteamericanas simplemente refuerza el argumento tradicional: quien divide aquí son todos: los políticos con ambiciones electorales, los partidos en su propio seno, los diversos grupos sociales, las diferentes generaciones, la gente del campo y la de la ciudad…y cualquier otro grupo o estamento en que podamos pensar.
La división más visible en estos momentos es de los diversos candidatos -o posibles candidatos- presidenciales del Partido Republicano, que parecen ya andar a la greña antes de anunciar candidaturas, excepto la ya esperada del ex presidente, Donald Trump, quien, este pasado martes, confirmó su intención de regresar a la Casa Blanca.
Ya antes de que Trump hablase desde su residencia de Mar-a-Lago en el estado de Florida, el que había sido su vicepresidente, Mike Pence, trató de rechazar diplomáticamente una nueva candidatura del millonario neoyorkino, al decir que los republicanos pueden tener -y tendrán- mejores opciones presidenciales.
Tenía mucha razón, aunque eso de mejores es como lo del cristal con cual se mira: ¿mejores para ganar, o para tranquilizar a los extremos del partido, o para unificar a los republicanos, o para algún otro objetivo de las diversas corrientes políticas en este gigantesco país, donde sus 350 millones de habitantes tan solo pueden escoger entre dos opciones políticas?
Con los pésimos resultados electorales de hace ya casi dos semanas, cuando los republicanos esperaban arrollar en las elecciones parciales y tan solo obtuvieron una ventaja mínima que les ha dado una mayoría en la Cámara de Representantes de tan solo un escaño por ahora, además de seguir en minoría en el Senado, es natural que reine el descontento.
Pero los demócratas, que se han felicitado públicamente por unas pérdidas mucho menores de lo previsto, tampoco andan muy animados -ni muy unidos: los próximos dos años serán de parálisis legislativa pues de poco les servirá tener la Casa Blanca y el Senado, si la Cámara Baja bloquea sus planes. Por otra parte, no hay, de momento, un candidato atractivo para la presidencia y el actual presidente Biden no descarta volver a presentarse, a pesar de su evidente senilidad y escaso apoyo popular.
Las diferentes tendencias del partido están totalmente alejadas y no parecen dispuestas a escuchar a sus correligionarios con diferentes opiniones. Es decir, la unidad brilla por su ausencia en ambos partidos y, lo que es peor, la gente se encastilla cada vez más en sus posiciones en todo el país -y el diálogo entre personas de diferentes persuasiones políticas es cada día más tenue. Tampoco ayudan los medios informativos, tanto conservadores como progresistas, pues todos se muestran cada vez más inflexibles y tan solo informan de lo que sirve a sus convicciones políticas.

A todo ello se suman los medios de información alternativos que pueden florecer gracias a los avances del internet, con comentaristas independientes que abrazan posiciones cada vez más extremas, en una u otra dirección.
Como las diferentes ideas siguen unas líneas geográficas, las dos costas son cada vez más un bastión progresista mientras que el centro del país es crecientemente conservador. Por razones económicas, son interdependientes -los intelectuales y economistas de las costas han de comer lo que producen en las zonas agrarias y los campesinos han de vender en los grandes mercados nacionales y exportar a través de sus puertos. Ambos han de enfrentarse en una convivencia cada vez más difícil.
Por otra parte, la cuestión migratoria se genera en las fronteras y estados costeros como California y Florida, pero sus efectos se extienden a muchos estados del centro, donde, generalmente, la actitud es más negativa ante los recién llegados que en ambas costas, cuya población más industrializada y rica necesita de mano de obra barata y abundante.
Así, mientras los residentes de Texas y los republicanos de todo el país exigen un freno a la entrada de indocumentados, que en los primeros 10 meses de este año superó ya los 2.5 millones de personas, el líder de la mayoría demócrata en el Congreso pide abrir las fronteras para compensar el escaso aumento natural de población en un país de natalidad baja como Estados Unidos.
Todo esto se suma a las ya existentes divisiones por motivos raciales, étnicos y culturales de una sociedad con un 14% de negros, 19 % de hispanos y 6 % de orientales, además de una quinta parte de la población que habla en sus casas un idioma que no es el inglés.
Faltan dos años para las próximas elecciones que incluirán la carrera hacia la Casa Blanca, pero sea cual sea el resultado y el atractivo de los candidatos, el país no promete grandes mejoras mientras continúen las divisiones que hemos visto desde la presidencia de Barak Obama: el primer presidente negro, elegido con un 53% de votos y por tanto amplio apoyo de la población blanca que es el grupo mayoritario, no materializó las esperanzas de unificar al país.
La situación empeoró con su sucesor Donald Trump, no porque sus márgenes fueran menores -tan solo el 46%- sino porque la sociedad estaba más dividida cuando llegó y los desacuerdos siguieron aumentando. Su personalidad polémica tampoco ayudó a suavizar las tensiones.
Biden obtuvo mejores resultados, hace dos años, pero, con el 51.3%, su margen fue muy escaso e inferior al de Obama.
Este escaso margen hizo surgir esperanzas de que siguiera una política integradora, pero ha hecho todo lo contrario, pues parece impulsar las políticas más extremas de su partido. O quizá los que realmente hacen algo son sus colaboradores, de ser ciertos los rumores de su senilidad y de que su principal actividad es aparecer en público y seguir las instrucciones de su equipo.
En cualquier caso, la figura unificadora que muchos desean desde hace más de 15 años no se ha materializado y, de momento, no hay indicios de que un personaje semejante esté a punto de tomar las riendas, ni en el partido republicano, cuyo único candidato declarado es, por ahora, Trump, ni entre los demócratas, que se enfrentan a la inquietante perspectiva de una nueva candidatura de Biden.
Son unas condiciones que no debilitarán solo a republicanos o demócratas, sino a todos los norteamericanos, con las consecuencias en cadena que pueden afectar a tantas partes del mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.