Ce a desființat COVID-ul Washington, Diana Negre

La trei ani de la izbucnirea pandemiei de COVID, îmbolnăvirile au scăzut mult, iar perspectivele de a o depăși au crescut, însă o serie de schimbări în viața de zi cu zi din America au devenit permanente și, probabil, vor marca un înainte și un după.
Una dintre aceste schimbări din marile orașe este cea din transportul public: acum lumea îl folosește mult mai puțin. Aceasta se datorează faptului că multe birouri le permit angajaților lor să lucreze de acasă, câteva zile pe săptămână, de obicei, cel puțin lunea și vinerea, astfel că metrourile și autobuzele sunt pline de marți până joi, adică numai 3 din cele 5 zile lucrătoare ale săptămânii.
Prima consecință este că pasagerii au locuri pentru a se putea așeza, ceea ce este foarte plăcut. Însă reversul medaliei este că lipsa publicului favorizează delincvența, iar securitatea transportului nu mai este aceeași. Acest lucru crează un cerc vicios, deoarece pasagerii, de teamă, încearcă să folosească automobilul pentru a merge la muncă, astfel că sunt și mai puțini călători, iar pe șosele traficul este mai mare.
Însă, principala păgubită este rețeaua de autobuze și metrouri, care deja primea subvenții, iar acum, este și mai deficitară. Din cauza veniturilor reduse, diferitele administrații studiază formule pentru a mai tăia din servicii și a reduce numărul trenurilor în funcțiune…și a mări tarifele pentru a compensa pierderea clienților.
Ca de obicei, cel mai mult pierd cei care sunt cei mai slabi în veriga economică: muncitorii care sunt nevoiți să folosească transportul public, pentru care vor plăti mai mult și, în schimb, vor primi mai puține prestații. Ei nu pot lucra de acasă.
Au dispărut și alte lucruri: bibliotecile, de exemplu, nu mai primesc cărți, deoarece totul devine digitalizat. Desigur, multe cărți vechi se pierd, deoarece dispar bibliotecile private, iar proprietarii lor se văd nevoiți să le vândă pentru mai nimic sau pur și simplu să le arunce la gunoi, când se mută în case mai mici sau când moștenitorii lor nu știu ce să facă cu biblioteca.
Și viața artistică este diferită: cu toate că s-au redeschis teatrele, încă se mai iau măsuri de precauție; teama de noi molipsiri și inerția statornicită în acești aproape trei ani de COVID au determinat o mare reducere a publicului. Chiar și lecțiile de muzică se transmit, acum, prin telefoanele mobile și computere, lucru care nu le displace artiștilor, deoarece se simt mai liberi pentru activitățile lor private.

Medicina este un alt domeniu, poate, surprinzător. Înainte de pandemie ne imaginam că a ne prezenta la medic era esențial, însă, acest contact personal este înlocuit, foarte frecvent, de telefonul mobil. Din punct de vedere economic este o armă cu două tăișuri: pe de o parte, mulți medici se bucură că pot „vizita” din fotoliul lor de acasă mai mulți pacienți în fiecare oră, obținând venituri cu puține cheltuieli administrative și efort personal mai mic.
Pe de altă parte, într-o țară unde asistența medicală este atât de scumpă, acest lucru a creat multe întreprinderi medicale cu servicii de la distanță, cu prețuri foarte accesibile. Pentru numai o fracțiune din ceea se plătește pentru o consultație medicală, lumea se abonează la servicii regulate din partea acestor întreprinderi, care cer pacientului să-și ia pulsul sau tensiunea și, destul de des, nu este nevoie să meargă la laborator pentru analize, deoarece este mult mai ieftin să fie trimis un tehnician acasă la pacient, decât să se mențină un dispensar deschis pentru acești clienți. Conversațiile cu medicul au loc prin ecranul telefonului sau al computerului și, cu puțin noroc, diagnosticul este corect.
Pentru a avea o idee despre diferența de prețuri, să spunem că o vizită medicală privată poate costa între 200 și 500 $, însă aceste întreprinderi cer doar 40$ pe lună pentru un număr nelimitat de vizite. Cu laboratoarele se întâmplă același lucru: imprudentul care se duce să i se facă analize sanguine fără să fie asigurat poate plăti sute de dolari pentru niște analize de bază, care, în tarifele caselor de asigurări nu depășesc 50$. Prețul pentru a trimite un tehnician care să recolteze probe și să le ducă la laborator este, probabil, mai mic.
La fel ca în transportul public, această nouă modalitate de consultare la distanță scumpește și mai mult astronomicele servicii tradiționale, deoarece spitalele și unitățile de urgență trebuie să mențină aceleași instalații pentru pacienți mai puțini. Consecințele deja sunt vizibile: centrele ieftine pentru persoane neasigurate sau fără resurse întârzie foarte mult în acordarea orelor de consultații.
Și toate aceste schimbări nu sunt trecătoare, căci ele indică trecerea spre o restructurare a serviciilor și spre o nouă modalitate de a trăi și a munci. Mai bine sau mai rău? Poate, cel mai bun răspuns este: „depinde din ce punct sunt văzute lucrurile”.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Lo que el covid se llevó Washington, Diana Negre

A los tres años de estallar la pandemia del Covid, la incidencia de la enfermedad ha bajado mucho y las perspectivas de superarla han aumentado, pero una serie de cambios en la vida diaria norteamericana son permanentes con toda probabilidad y marcarán un antes y un después.
Uno de estos cambios en las grandes ciudades es el transporte público que ahora utiliza mucha menos gente. Ello se debe a que muchas oficinas permiten a sus empleados trabajar desde casa algunos días a la semana, generalmente lunes y viernes por lo menos, de forma que los metros y autobuses solo van llenos de martes a jueves, es decir, 3 en vez de 5 días a la semana.
La primera consecuencia es que los pasajeros se puedan sentar, lo que es muy agradable. Pero la otra cara de la medalla es que la falta de público fomenta también la delincuencia y la seguridad de transporte es menor. Esto engendra un círculo vicioso porque los clientes se atemorizan y tratan de utilizar el coche para ir a trabajar, con lo que hay aún menos pasajeros y las carreteras tienen más tráfico.
Pero el principal perjudicado es la red de autobuses y metros, que generalmente ya recibía subvenciones y ahora es mucho más deficitaria que antes. Ante la falta de ingresos, las diversas administraciones estudian fórmulas para recortar los servicios y reducir el número de trenes en funcionamiento…además de aumentar sus tarifas para compensar la pérdida de clientela.
Como en tantas otras cosas, quienes más pierden son los más débiles en el eslabón económico: los obreros y trabajadores obligados a usar el transporte público, por el que habrán de pagar más y recibir a cambio menos prestaciones. Y son quienes no pueden trabajar desde su casa.
También han desaparecido otras cosas: las bibliotecas, por ejemplo, ya no reciben los libros porque aseguran que todo está digitalizado. Naturalmente, no es así y muchos libros antiguos simplemente se pierden porque desaparecen bibliotecas privadas y sus propietarios no tienen más remedio que venderlos a peso o simplemente tirarlos a la basura cuando se mudan a casas más pequeñas o cuando sus herederos no saben qué hacer con la biblioteca.
La vida artística también es diferente: aunque los teatros han vuelto a abrir, las precauciones que aún se toman, el temor a nuevos contagios y la inercia establecida en estos casi tres años de covid, han llevado a una gran reducción en la asistencia a todo tipo de actos. Incluso las clases de música se dan ahora con frecuencia a través de móviles y ordenadores, algo que no disgusta del todo a los artistas que se sienten más libres para sus actividades privadas.
La medicina es otra área, tal vez sorprendente. Uno imaginaba antes de la pandemia que el contacto personal entre médico y paciente era esencial, pero este contacto se limita ahora con mucha frecuencia al teléfono móvil. Económicamente, es un arma de dos filos: por una parte, muchos médicos se alegran de poder “visitar” desde una poltrona de su casa a varios enfermos cada hora y tener unos ingresos con poco gasto administrativo y menos esfuerzo personal.

Por la otra, en un país de medicina tan cara, esto ha dado lugar a múltiples empresas médicas a distancia, a unos precios muy asequibles. Por una fracción de lo que se paga por una visita médica, la gente contrata servicios regulares con estas empresas que piden al paciente que se tome el pulso o la presión y con frecuencia ni hace falta que vaya al laboratorio para los análisis: sale más barato enviar a un técnico a casa del paciente que tener una oficina abierta para estos clientes. Las conversaciones con el médico se hacen a través de las pantallas de teléfono o el ordenador y, con un poco de suerte, el diagnóstico coincide con la realidad.
Para darse una idea de la disparidad de precios, una visita privada puede valer entre 200 y hasta 500 $, pero muchas de estas empresas solo piden unos 40$ mensuales por visitas ilimitadas. Con los laboratorios ocurre otro tanto: el incauto que va a que le analicen la sangre sin la protección de un seguro, puede pagar varios cientos de dólares por un análisis básico, que en las tarifas de las aseguradoras no acostumbra a llegar a los 50$. Probablemente el precio de enviar a casa a un técnico que haga la extracción y la mande al laboratorio es todavía menor.
Igual que en el transporte público, esta nueva modalidad a distancia encarece aún más los ya astronómicos precios de los servicios tradicionales, porque los hospitales y salas de emergencia deben mantener las mismas instalaciones para una clientela muy reducida. Y las consecuencias son ya evidentes: los centros de bajo coste para personas sin seguro o sin recursos, ahora tardan mucho más en dar horas de visita.
Y todos estos cambios no son pasajeros, sino que apuntan a una restructuración de servicios y una nueva forma de vivir y trabajar. ¿Mejor o peor? Quizá la mejor respuesta es el “cristal con que se mira” del que ya nos habló Campoamor hace casi dos siglos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.