Este apanajul bogaților Washington, Diana Negre

Jamie Dimon

Printre cei care nu candidează la președinția americană și despre care se știu lucruri puține sau chiar deloc, se află două personaje comparabile cu Donald Trump în ceea ce privește bogăția lor, foarte apreciate în diferite cercuri și sectoare, dar care, deocamdată, au hotărât să stea deoparte.
Cel mai „sărac” nu atinge nivelul lui Trump, căci, în loc de 3,4 miliarde de dolari, cât are fostul președinte, el dispune de „numai” 2 miliarde. În schimb, celălalt îi depășește cu mult pe cei doi, deoarece, conform estimărilor, ar fi acumulat 70 de miliarde.
Spre deosebire de Trump, care a făcut bani în construcții, ceilalți doi și-au făcut averile pe piața financiară: Jamie Dimon, cel mai sărac dintre cei trei, este președintele celei mai mari bănci din SUA, JP Morgan, în timp ce Michael Bloomberg, cel mai bogat, se află în fruntea unui mare conglomerat financiar și mediatic, care îi poartă numele.
Niciunul dintre cei doi nu e hotărât cu care dintre partide să se dea, cu toate că, probabil, le-ar plăcea mai mult să fie cu Democrații, însă chestiunea aceasta cu partidele are, în SUA, o semnificație mai aleatorie decât în Europa: candidații se lipesc de partidul cu care le-ar merge cel mai bine sau cu cel cu care au mai multe șanse să câștige.
Însuși Trump, faimos pentru pozițiile sale ultra-conservatoare, era mai aproape de democrați decât de republicani înainte de a candida, dar, cum nu avea șanse să devină candidat democrat, s-a dat cu republicanii.
Bloomberg, care a fost primar al New York-ului, a schimbat partidul în timp ce se afla în funcție, ca, pe urmă, să nu mai vrea să fie în niciunul dintre partide, continuând ca „independent”, până la sfârșitul mandatului său de primar. În timpul campaniei prezidențiale, s-a oferit să candideze ca democrat, pentru a bloca ambițiile lui Trump, dar s-a răzgândit când a văzut că Joe Biden reușea să adune în jurul său partidul.
Spre deosebire de Trump, atât Bloomberg, cât și Dimon sunt evrei, la fel ca progresistul George Soros. Ambii, la fel ca Soros, încearcă să influențeze cât pot opinia publică, lăsând, până acum, pe un plan secund ambițiile lor prezidențiale.
La Casa Albă nu prea au ajuns președinți săraci. Cu foarte puține excepții, așa cum a fost Bill Clinton, care a provenit dintr-o familie umilă, președinții au crescut în abundență și au fost foarte bogați, cum este cazul acestor doi posibili candidați care, poate, nu vor candida niciodată. Nu este un fenomen nou, însă aproape toți președinții au fost milionari: numai 9 dintre ei nu, unul dintre ei fiind Abraham Lincoln
Într-un articol publicat recent de ziarul conservator „Wall Street Journal”, Dimon prezenta ceva care putea fi înțeles ca program de guvernare, și, mai de curând, declara că se simte mai degrabă republican, decât democrat, totuși și această preferință era minimă. Adică, la orice oportunitate, nu i-ar veni greu să se dea cu Democrații.
De fapt, în ziua de azi, este dificil ca cineva să aleagă între cele două partide, deoarece rolurile lor s-au schimbat total: republicanii nu mai sunt bogații privilegiați de odinioară, căci reprezintă clasa muncitoare, îi reprezintă pe cei care se simt marginalizați și defavorizați, pe cei care trăiesc de pe o zi pe alta.
Conservatorilor le-a mai rămas doar crezul economic, adică încrederea în piață, iar vulgaritatea nu mai este o piedică în rândurile lor, așa cum s-a văzut în cazul lui Trump, în timp ce Partidul Democrat adună elite cum sunt universitarii, artiștii, actorii faimoși, rezidenții din zonele urbane.
Nici în interiorul și nici în afara țării lumea nu e conștientă de această inversare a rolurilor, însă muncitorii, fermierii sau cetățenii cu slabe posibilități economice ascultă cu mai mult interes mesajul populist republican, decât tezele sofisticate ale Democraților.
Un exemplu în acest sens se poate vedea în politica președintelui Biden: eforturile sale se concentrează pe favorizarea absolvenților universitari cu datorii contractate pentru a-și finanța studiile, însă nu arată vreun interes pentru întreprinderile care produc alimente și nici pentru micii salariați care își duc traiul de pe o zi pe alta. Căci, din punct de vedere electoral, este foarte clar: universitarii pot să-și sporească mesajul, în timp ce muncitorii din veriga cea mai de jos de abia dacă au vreo influență dincolo de familiile lor.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Es cosa de ricos Washington, Diana Negre

Michael Bloomberg

Entre los no-candidatos a la presidencia norteamericana de los que nuestros lectores han oído poco o nada, se hallan dos personajes del nivel económico de Donald Trump, con gran reconocimiento y aprecio en varios sectores, pero que, de momento, decidieron no presentarse.
El más “pobre” está por debajo del nivel de Trump, pues, en vez de una fortuna estimada en 3.4 mil millones de dólares como el ex presidente, tan “solo” tiene unos 2 mil millones. El otro, en cambio, les supera en mucho a los dos, pues se estima que ha acumulado unos 70 mil millones.
A diferencia de Trump, quien hizo su dinero en la construcción, los otros dos amasaron su fortuna en los mercados financieros: Jamie Dimon, el más pobre de los tres, es el presidente de la mayor banca del país, JP Morgan, mientras que Michael Bloomberg, el más rico, se halla al frente de un gran conglomerado financiero y mediático, que lleva su nombre.
Ni uno ni otro tienen claro por qué partido se habrían de postular, aunque probablemente se encuentren más a gusto con los Demócratas, pero eso de los partidos en Estados Unidos tiene un significado más aleatorio que en Europa y los candidatos se pegan al que mejor les va -o el que más posibilidades de ganar ofrece.
En realidad, el propio Trump, famoso por sus posiciones ultra conservadoras, estaba más cerca de los demócratas que de los republicanos antes de su candidatura, pero no había posibilidades de ser candidato demócrata, así que se unió a los republicanos.
En el caso de Bloomberg, quien fue alcalde de Nueva York, se cambió de partido mientras estaba en el cargo y luego acabó rechazándolos a ambos y siguió como “independiente” hasta el fin de su mandato. Durante la última campaña presidencial, ofreció presentarse como candidato demócrata para bloquear las ambiciones de Trump, pero desistió al ver que Joe Biden aglutinaba al partido.
A diferencia de Trump, tanto Bloomberg como Dimon son judíos, igual que el progresista George Soros. Ambos, igual que Soros, tratan de influir como pueden en la opinión pública y, hasta ahora, han dejado en segundo plano sus ambiciones presidenciales.
En la Casa Blanca raramente hay ocupantes con experiencias semejantes a las de sus votantes más pobres. Con algunas excepciones, como Bill Clinton que creció en un hogar humilde, los presidentes han crecido en la abundancia o, como en el caso de los dos candidatos que tal vez nunca se presenten, son muy ricos. No es un fenómeno nuevo, pues millonarios lo han sido casi todos los presidentes: tan solo 9 no llegaron a cosechar esta suma, entre ellos Abraham Lincoln
En un artículo reciente publicado en el diario conservador “Wall Street Journal” Dimon presentaba lo que se podría entender como un programa de gobierno y, en declaraciones recientes, señalaba que se sentía más republicano que demócrata, pero con una preferencia mínima. Es decir, si hay una oportunidad no tendría dificultades en unirse a los Demócratas.
En realidad, hoy en día, es difícil inclinarse por uno u otro partido, porque los papeles de ambos han cambiado totalmente: los republicanos no son ya los ricos privilegiados de antaño, sino que representan a la clase obrera, a quienes se sienten marginados y desfavorecidos, a los que viven al día.
Lo que les queda de conservador es su credo económico, es decir su confianza en el mercado, pero la vulgaridad no es un obstáculo entre sus filas, como se vio con el presidente Trump, mientras que el Partido Demócrata recoge a los académicos, los artistas, los actores famosos, lo residentes de zonas urbanas.
Ni dentro ni fuera del país hay conciencia de este cambio de papeles, pero los obreros, ganaderos, o gente con escasas posibilidades económicas reciben con mucho mayor interés el mensaje populista republicano que las tesis sofisticadas de los Demócratas.
Un ejemplo está en la política del presidente Biden, por ejemplo: sus esfuerzos se centran en favorecer a los graduados universitarios que arrastran deudas para financiar sus estudios, pero no ha demostrado gran interés por las plantas de producción alimenticia ni los pequeños asalariados que viven al día. Y, desde un punto electoral, está acertado: los universitarios pueden magnificar su mensaje, mientras que los trabajadores del eslabón más bajo, apenas tienen influencia más allá de sus familias.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.