Dan Ursuleanu și soția sa, Camelia Stănescu

Farmecul lui Dan Ursuleanu poate fi egalat doar de profesionalismul său. Era genul de om care, cu un surâs și o scurtă conversație, putea să te cucerească. Avea acea capacitate de a crea o atmosferă plăcută și totodată caldă chiar în miezul iernii, iar o emisiune cu el devenea o adevărată plăcere. Nici nu-ți dădeai seama că timpul trece, că te-a înregistrat pe bandă magnetică, ci mai degrabă te simțeai în miezul unei șuete intelectuale, ce sperai să nu se mai sfârșească. Avea acea rară calitate de-a te face să te simți ca la tine acasă, cu toate că erai la el la serviciu. Radioul era însă casa lui. L-am cunoscut la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, la puțin timp după ce terminasem facultatea, când mi-a propus să realizăm împreună o emisiune de SF. SF (Science Fiction) nu mai era voie să fie nici pronunțat și nici folosit, chiar în traducere începând cu anii ’70 ai secolului trecut. Termenul din limba engleză a fost retradus sau mai bine zis înlocuit, la ordinul partidului, prin literatură de anticipație. Emisiunea sus-amintită trebuia să se ocupe de scrierile SF ale tatălui meu, scriitorul I.M. Ștefan, autorul, în colaborare cu Radu Nor, al primului roman SF din România de după cel de-al doilea război mondial, Drum printre aștri. Un alt roman SF al său, Dan Ursuleanu îl citise cu plăcere în serial, săptămânal, cu ani în urmă, în „Scînteia tineretului” (cotidian al tineretului comunist), dar care publica la mijlocul anilor ’60 ai secolului trecut și lucruri de calitate. Pentru Dan Ursuleanu, emisiunea sa cu o mare audiență și extraordinar de longevivă – intitulată la început „Radiobiblioteca SF” și apoi, redenumită „Exploratorii lumii de mâine” – însemna, dincolo de pasiunea sa pentru acest tip de proză, și un mod de a scăpa din chingile indicațiilor prețioase ale autorităților comuniste, doritoare să creeze acel „om nou”, revoluționarul comunist. Lucru care nu le-a reușit nicicând. Și altă pasiune a lui, jocurile care păreau să-i prelungească copilăria chiar la vârsta maturității, dar constituiau și o dovadă a interesului lui de a construi ceva nou, de a-și afirma agilitatea minții, mereu în căutare, neliniștea constructivă și plină de subtilitate a intelectului. Pasiunea pentru enigma din semnificațiile multiple ale unui cuvânt, interesul pentru combinațiile surprinzătoare de cuvinte, inventarea unor noi jocuri cu un elan și o bucurie aparte, iată ce am admirat la el. Îl înțeleg perfect pe Dan Ursuleanu, încântat să-și dedice viața și puterea de creație lumii „undelor hertziene”, căci vocea lui radiofonică, cu un timbru aparte, era un balsam pe sufletul atâtor oameni dornici de literatură, de sinceritate și de autenticitate într-o perioadă în care minciuna și prefăcătoria erau la ordinea zilei. Această oră pe care ascultătorii emisiunii „Exploratorii lumii de mâine” și-o petreceau alături de corifeii SF din lume și din țară însemna și pentru ei o evadare din cotidianul din ce în ce mai apăsător și dureros din acei ani plini de privațiuni și cu frig în case. Mai mult, iubitorilor emisiunii li se deschidea un orizont spre imaginația fără sfârșit ca și spațiul Universului, dar totodată se cultivau frumosul și principii eterne. Mai mult, emisiunile sale dădeau frâu liber speranței în mai bine, speranță ce nu mai stătea zăvorâtă în Cutia Pandorei, ci își găsea libertatea pe calea undelor spre auzul și inima ascultătorilor Radioului. Magia cuvintelor. Ele au sunet, timbru, le lipsește chipul, iar tu poți să le desenezi înfățișarea… Ce te poate inspira mai mult?!? Nu oricine are acea forță și acel talent. Dan Ursuleanu, însă, le avea din plin și le răspândea cu generozitate

Peter Sragher, poet, scriitor, traducator