Învrăjbire Washington, Diana Negre

Aproape ca în fiecare an din 1934 încoace, președintele american s-a adresat Congresului SUA, marțea trecută, cu tradiționala alocuțiune asupra stării Uniunii, îndeplinindu-și obligația instituțională de a-i informa pe legiuitori, precum și țara despre cum merg treburile statului american.
Cuvântul este adecvat dacă prin „uniune” înțelegem că discursul se referă la situația dintr-o serie state unite prin Constituție. Însă, dacă este vorba despre uniunea din interiorul țării, mesajul președintelui Joe Biden ar trebui mai degrabă să se numească „starea învrăjbirii”, care pare să crească în fiecare zi, atât din punct de vedere ideologic, cât și economic, în toată întinderea țării.
Situația a început să se acutizeze în timpul președinției lui Barak Obama, cu toate că existau indicii că tensiunile și dezacordurile au început să crească încă inainte de sfârșitul secolului trecut, însă, acum, țara este profund divizată și este greu de imaginat vreo situație care să îmbunătățească înțelegerea între diferitele curente de opinie.
Acest lucru s-a văzut în timpul alocuțiunii, când mulți membrii ai opoziției republicane nu s-au sfiit să râdă și să ridiculizeze cu voce tare unele declarații ale lui Biden, care nu a încercat să îmbunătățească situația, ci a repetat o serie de atacuri foarte nepopulare printre republicani și s-a folosit de for pentru a-i acuza că încearcă să desființeze sau să reducă ajutoarele sociale pentru pensionari, care numără 70 de milioane , adică 20% din populația americană.
Oarecum lucrurile se întâmplă la fel și cu Medicare, singura asigurare medicală publică a țării la care au acces persoanele de peste 65 de ani, adică, un procentaj similar celor care participă la Securitatea Socială.
Mai există un sistem de ajutor medical pentru săracii de toate vârstele, Medicaid, care îi asistă gratuit pe cei pe care îi recunoaște ca „săraci” și are un număr și mai mare de afiliați, și anume, 91 de milioane, ceea ce reprezintă peste un sfert din populație. Numărul afiliaților a început să crească vertiginos din vremea președinției lui Obama, poate ca parte a a proiectului său de a asigura asistența medicală tuturor cetățenilor.
Cu toate că Biden nu a vorbit despre Medicaid, este evident că nici nu era nevoie, căci dacă reușește să convingă o bună parte dintre pensionari că își vor pierde beneficiile, în mod sigur câștigul electoral va fi mare: alegerile se decid prin marje foarte mici, în general cu mai puțin de 5%, astfel că, câștigând numai o parte dintre pensionari i-ar aduce o victorie sigură.
Când a încercat să-i alarmeze pe pensionari, s-a amuzat semnalând progresele economice obținute în cei doi ani de când e la Casa Albă. Sunt progrese reale și importante, deoarece șomajul a scăzut la limite ne-mai-văzute de jumătate de secol, până la 3.6% în ianuarie, un procentaj considerat a reprezenta folosirea integrală a mâinii de lucru.
E sigur că cifra este ușor exagerată spre optimism, deoarece nu ia în calcul și recentele pierderi de locuri de muncă din intrepriderile informatice, însă aceste întreprinderi reprezintă numai 2% din joburi, în timp ce restaurantele, hotelurile și serviciile, care sunt principalele creatoare de locuri de muncă acum, se ridică la 36%.
Această perioadă de prosperitate se datorează dorinței de a se desprinde de prohibițiile impuse de COVID, care a determinat o explozie de călătorii și ieșiri la restaurant. Cu 350 de milioane de americani și ceva mai mulți turiști străini, aceste sectoare au generat mai mult de un milion de locuri de muncă, în numai un trimestru.
Desigur, SUA sunt o țară mare și cu multă populație, însă, dacă ar fi să o comparăm cu Spania, acest lucru ar echivala cu crearea a 147.000 de locuri de muncă, adică aproape dublul creșterii spaniole din ultimul trimestru al anului 2022.
Poate ceea ce a provocat cel mai mult râsul a fost afirmația că „ne rămân zece ani în care vom fi nevoiți să folosim încă petrolul”, ceea ce, în mod evident, este irealizabil. Este o considerație comică în mod special, deoarece se referă la interesul pe care îl au companiile petroliere din țară de a investi în continuare, pentru a extrage aur negru, ceea ce nu ar mai face dacă ar avea un orizont atât de scurt.
În plus, conform unor studii, lumea ar avea nevoie de o jumătate de secol pentru a renunța la combustibilii fosili.
Aproape imediat, Biden a întreprins ceea ce s-ar putea numi un turneu electoral, în parte pentru a-și explora posibilitățile de a se prezenta pentru un nou mandat ca octogenar și cu o evidentă pierdere de facultăți. Primul său obiectiv a fost guvernatorul de Florida, Ron de Santis, considerat, deocamdată, cel mai probabil candidat republican pentru viitoarele alegeri, cu toate că, cu atâtea luni câte mai rămân, situația se poate schimba foarte ușor.
Reacția la ambițiile sale nu a fost bună nici în presa conservatoare și nici în cea progresistă, cu două articole în The New York Times, care îi recomandau să nu se prezinte din nou la alegeri și cu critici generalizate în puținele mijloace de informare conservatoare. Mai rău a fost la public, unde nici măcar democrații nu-l mai vor drept candidat, căci îl sprijină numai o treime dintre respondenți și nici măcar 25% dintre republicani.
Biden cunoaște bine aceste sondaje și opinii, astfel că s-a retras relativ atunci când a afirmat că voiajul său nu lansa vreo campanie, ci era doar un turneu exploratoriu. Cu o suită apropiată și închisă care vrea să-l vadă reales, va avea nevoie de multă disciplină și modestie – o virtute care nu prea se cultivă la Casa Albă – pentru a nu candida din nou. Dacă Trump nu este candidatul republicanilor, anul viitor, candidatura lui Biden va garanta victoria oricărui candidat republican.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Estado de desunión. Washington, Diana Negre

Como casi cada año desde 1934, el presidente norteamericano se dirigió al Congreso de Estados Unidos el pasado martes para el tradicional discurso del “Estado de la Unión”, en que cumple su obligación institucional de informar a los legisladores y al país de cómo van los asuntos del estado norteamericano.
Este nombre es adecuado si por “unión” entendemos que el discurso trata de la situación en una serie de estados unidos por la constitución. Pero si se trata de la unión dentro del país, el mensaje de presidente Joe Biden más bien debería llamarse el “estado de desunión”, que parece ir cada día en aumento, tanto ideológica como económicamente, a lo largo de la ancha geografía norteamericana.
Es una situación que empezó a agudizarse durante la presidencia de Barak Obama, aunque ya había indicios de que las tensiones y desacuerdos iban en aumento desde antes de finales del siglo pasado, pero el país está ahora profundamente dividido y es difícil imaginar una situación para mejorar el entendimiento entre las diferentes corrientes de opinión.
Es algo que se puso de manifiesto durante el discurso, en que los miembros de la oposición republicana no tuvieron reparos en reírse y mofarse en voz alta ante algunas declaraciones de Biden, quien tampoco trató de mejorar la situación sino que repitió una serie de ataques extremadamente impopulares entre los republicanos y utilizó el foro para acusarlos de que intentan eliminar o reducir las ayudas sociales a los jubilados, que son nada menos que 70 millones largos, es decir, el 20% de la población norteamericana.
Algo semejante ocurre con el Medicare, el único seguro médico público del país y al que sólo tienen acceso los mayores de 65 años, es decir, un porcentaje parecido a la participación en la Seguridad Social.
Existe otro sistema de ayuda médica a los pobres de cualquier edad, el Medicaid, que asiste gratuitamente a quienes reconoce como “pobres” y que tiene aún mayor número de afiliados, nada menos que 91 millones, o más de la cuarta parte de la población. El número de afiliados empezó a aumentar vertiginosamente desde la presidencia de Obama, quizá como parte de su proyecto de garantizar cobertura médica a todos los ciudadanos.
Aunque Biden no habló del Medicaid, es evidente que no le hacía falta, pues si consigue convencer a una buena parte de los jubilados de que van a perder sus beneficios, es seguro que el rédito electoral será grande: las elecciones se deciden por pequeños márgenes, generalmente muy inferiores al 5%, de forma que ganar una parte solamente de los jubilados, le daría una victoria segura.
Al mismo tiempo que intentó alarmar a los jubilados, se recreó en señalar los avances económicos durante sus dos años en la Casa Blanca. Son avances reales e importantes, pues el desempleo ha bajado a límites no vistos en más de medio siglo, hasta bajar al 3.6% en enero, un porcentaje considerado como de pleno empleo.
Es cierto que la cifra era ligeramente exagerada en optimismo, pues no contabilizaba las pérdidas recientes de empleo en empresas informáticas, pero estas empresas tan solo representan el 2% de los empleos, mientras que la restauración, hoteles y servicios, los principales motores de empleo ahora, ascienden al 36%.
Esta bonanza de debe al deseo de resarcirse de las prohibiciones del COVID, que ha motivado una explosión en viajes y salidas a restaurantes. Con 350 millones de norteamericanos y unos cuantos más de turistas extranjeros, estos sectores generaron más de un millón de empleos en tan solo un trimestre.
Cierto que Estados Unidos es un país grande y de mayor población, pero si lo comparamos con España esto equivaldría a crear 147.000 empleos, casi el doble del crecimiento español en el último trimestre de 2022.
Quizá lo que más risa produjo fue la afirmación de que “nos queda una década en que tendremos que seguir usando petróleo”, algo evidentemente irrealizable. Una consideración especialmente cómica porque se refería al interés de las petroleras del país en seguir invirtiendo para extraer el oro negro, algo que seguramente no harían con un horizonte tan breve.
Además, según varios estudios, el mundo necesitará al menos medio siglo para eliminar los combustibles de origen fósil.
Casi inmediatamente después, Biden emprendió lo que se podría calificar de gira electoral, en parte para explorar sus posibilidades de presentarse a reelección como octogenario y con la evidente pérdida de facultades. Su primer objetivo fue el gobernador de Florida, Ron de Santis, considerado por el momento como el candidato republicano más probable en las próximas elecciones, aunque a tantos meses la situación puede cambiar fácilmente.
La reacción a sus ambiciones no fue buena ni entre la prensa conservadora ni la progresista, con dos artículos en el New York Times recomendándole que no se presente de nuevo y críticas generalizadas entre los pocos medios conservadores. Peor fue entre el público, en donde ni siquiera los demócratas lo quieren como candidato, pues tan solo le apoya la tercera parte de los encuestados y ni siquiera el 25% de los republicanos.
Biden conoce estas encuestas y opiniones, de forma que se retiró relativamente, al decir que su viaje no era el lanzamiento de una campaña, sino una gira exploratoria. Con un séquito próximo y recluido que le quiere ver reelegido, le hará falta disciplina y modestia -virtud que no se cultiva en la Casa Blanca- para no presentarse de nuevo. Si Trump no es el candidato republicano el próximo año, la candidatura de Biden casi garantizaría una victoria de cualquier republicano.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.