Buget pentru alegeri Washington, Diana Negre

În ultimii doi ani, în care la Washington funcționa o administrație monocoloră, cu cele două camere ale Congresului și cu Casa Albă controlate de Partidul Democrat, președintele Biden nu a avut probleme pentru a-și pune în practică dorințele sale politice – sau dorințele colaboratorilor săi, cei care, probabil, conduc, de fapt, și suplinesc, astfel, deficiențele cauzate de senilitatea președintelui lor.
Însă, situația s-a schimbat în luna noiembrie a anului trecut, când Partidul Democrat a pierdut majoritatea pe care a avut-o timp de doi ani în Camera Reprezentanților și, cu toate că și-a păstrat controlul asupra Senatului și a Casei Albe, are, de atunci, mâinile legate: din poziția de minoritate, nu mai controlează comitetele din Congres, nu mai hotărăște agenda și, mai ales, nu mai are voturile necesare pentru a opri inițiativele republicane.
La fel se întâmplă cu președintele, mai ales pentru că are mari planuri, cu care speră să devină marele apărător al mediului înconjurător și trituratorul contribuabililor bogați.
Acest punct din urmă se poate vedea în propunerea fiscală pentru anul viitor pe care, în mod tradițional, Casa Albă o trimite Congresului la data respectivă. Atunci, președinții își declară prioritățile, atât dacă se așteaptă ca propunerile lor să fie aprobate, cât și dacă nu sunt posibilități ca acest lucru să se întâmple. Bugetul este mai degrabă un document politic care explică pozițiile lor și semnalează alegătorilor rațiunile pentru care merită să primească încrederea lor la viitoarele alegeri.
Viitoarele alegeri sunt importante și pentru Biden deoarece, contrar a ceea ce se aștepta majoritatea țării atunci când a devenit președinte, în 2020, este aproape sigur că se va prezenta ca să fie reales, cu toate că mulți democrați ar prefera ca el să se odihnească după zecile de ani de când este în politică și să se retragă și să se bucure de ceea ce încă îi permit capacitățile sale slăbite.
Cu una dintre cele două Camere împotriva sa, orice președinte ar avea mari greutăți pentru aprobarea bugetelor sale, însă, în acest caz, greutatea va fi și mai evidentă deoarece propunerile lui Biden sunt atât de ambițioase în direcția progresistă, încât li se opun chiar și unii congresmani moderați din propriul său partid.
Biden, sau echipa care a pregătit pentru el aceste propuneri, știe perfect cum stau lucrurile: propunerea sa fiscală, care sporește impozitele celor înstăriți la niveluri chiar mai mari decât în Europa, „sosește moartă” pentru legiuitori. Însă, nu se pune problema de a fi pusă în practică, ci de a adopta o poziție electorală pentru 2024.
Căci progresismul lui Biden are slabe șanse să devină realitate, chiar și dacă toată administrația ar fi democrată: sporirea puternică a impozitelor pentru americanii bogați poate fi o frână pentru activitatea economică și poate sărăci țara pentru generații întregi, dar, mai ales, cu una dintre cele două camere controlată de opoziție, nu se vor găsi în niciun fel voturi suficiente.
De fapt, randamentul economic a scăzut, cu toate că mâna de lucru este folosită plenar, iar acest lucru se întâmplă în condițiile cursei tehnologice și economice cu China, în timp ce în emisfera americană situația nu e chiar liniștitoare: SUA sunt serios amenințate de cartelurile drogurilor, care trimit anual în țară tone de produse, care costă mii de vieți, fără ca guvernanții din țările care exportă droguri să arate dorința – sau capacitatea – de a le controla.
Încep să se audă propuneri ale unor cetățeni americani ca SUA să declare război acestor carteluri ale traficanților de droguri, însă este puțin probabil ca să existe vreo colaborare cu vecinii, în principal cu Mexicul, care a devenit o amenințare din cauza producției mari de droguri și a delincvenței pe care o generează pentru a apăra acest sector.
Ultimul incident, răpirea a patru turiști americani – doi dintre ei au murit – a provocat chiar și o neașteptată scuză publică a traficanților mexicani de droguri, care au dat asigurări că „s-au înșelat și a fost o greșeală”. Dar, acest lucru nu a făcut să tacă vocile americanilor care consideră că țara lor este prinsă într-un război, care îi amenință supraviețuirea și căruia trebuie să i se răspundă cu acțiuni militare.
Nu este surprinzător faptul că Mexicul nu vrea să coopereze pentru a duce un asemenea război, căci ar reprezenta o invazie a teritoriului său cu trupe străine. Președintele mexican, López Obrador, s-a grăbit să-i învinovățească pe americani că sunt dependenți de droguri. Singurul guvern din emisfera americană dispus să ia măsuri radicale impotriva traficanților de droguri este El Salvador, țară care a construit adevărate fortărețe inexpugnabile pentru a ține în detenție mafiile drogului, însă, în loc de aplauze, e criticată pentru că încalcă drepturile umane fundamentale ale deținuților.
Însă, nici miile de imigranți ilegali care sosesc la granița din Sud a SUA, nici războiul împotriva traficului cu droguri nu are un loc important în politica Washingtonului, mai concentrată pe chestiuni bugetare și aspecte tehnice ale cursei electorale și cu prea puțină dispoziție pentru o politică de austeritate, în ciuda enormei datorii pe care o are.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Presupuesto para las elecciones Washington, Diana Negre

En los dos últimos años, cuando en Washington regía un gobierno monocolor, con las dos cámaras del Congreso y la Casa Banca controladas por el Partido Demócrata, el presidente Biden no tuvo problema en llevar a la práctica sus deseos políticos – o los deseos de sus colaboradores que son probablemente quienes de verdad gobiernan y suplen así las deficiencias por senilidad de su presidente.
Pero la situación cambió el pasado noviembre cuando el Partido Demócrata perdió la mayoría de que había gozado durante dos años en la Cámara de Representantes y, aunque conservó el control del Sanado y de la Casa Blanca, tiene desde noviembre las manos atadas: desde su posición de minoría, no controla los comités del Congreso, no decide la agenda y, sobre todo, no tiene los votos para impedir las iniciativas republicanas.
Y eso mismo se aplica al presidente, especialmente porque tienes grandes planes, con los que espera pasar a la posteridad como el gran defensor del medio ambiente y el martillo de los contribuyentes adinerados.
Este último punto queda a la vista en la propuesta fiscal para el próximo año que tradicionalmente la Casa Blanca envía al Congreso en estas fechas. Allí, los presidentes declaran sus prioridades, tanto si esperan que aprueben sus propuestas como si no tiene posibilidades de que eso ocurra. El presupuesto consiste más bien en un documento político que explica sus posiciones y señala a los votantes las razones para darle su confianza en las próximas elecciones.
Y para Biden las próximas elecciones son importantes porque, contrariamente a lo que la mayoría del país esperaba cuando se convirtió en presidente en 2020, es casi seguro que se presente a reelección, a pesar de que muchos demócratas prefieran que se tome un descanso tras sus largas décadas en la política y se retire a disfrutar lo que sus menguadas capacidades aún le permitan.
Con una de las dos cámaras en contra suyo, cualquier presidente tiene grandes dificultades para que apoyen sus presupuestos, pero en este caso la dificultad será todavía más evidente porque las propuestas de Biden son tan ambiciosas en el sentido progresista, que incluso se le oponen algunos congresistas moderados de su partido.
Es algo que Biden, o el equipo que haya preparado para él estas propuestas, sabe perfectamente: su propuesta fiscal, que eleva los impuestos de la gente adinerada a niveles incluso superiores a los europeos, “llega muerta” a los legisladores. Pero no se trata de ponerla en práctica, sino de tomar una posición electoral para 2024.
Porque el progresismo de Biden tiene pocas posibilidades de convertirse en realidad, incluso si todo el gobierno fuera demócrata: las fuertes subidas de impuestos a los norteamericanos adinerados, pueden ser un freno a la actividad económica y empobrecer al país por generaciones, pero sobre todo, con una de las dos cámaras controlada por la oposición, no habrá forma de conseguir los votos suficientes.
De hecho, el rendimiento económico ha bajado ya a pesar del pleno empleo del que goza el país y esto ocurre en plena carrera tecnológica y económica con la China, mientras que en el hemisferio americano la situación tampoco es tranquilizante: Estados Unidos se ve seriamente amenazado por los carteles de la droga que envían al país toneladas anualmente de productos que cuestan miles de vidas, sin que los gobernantes de los países que exportan drogas muestren deseos -o capacidad- de controlarlos.
Se empiezan a oir propuestas de ciudadanos norteamericanos para que Estados Unidos declare la guerra a estos carteles de narcotraficantes, pero es improbable que haya ninguna colaboración entre sus vecinos, principalmente México que se ha convertido en una amenaza por su gran producción de estupefacientes y la delincuencia que genera para defender a este sector.
El último incidente, un secuestro de cuatro turistas norteamericanos en que dos de ellos murieron, provocó incluso una inesperada excusa pública de los traficantes de droga mexicanos, quienes aseguraron haberse “equivocado”. Esto no ha servido para acallar las voces de los norteamericanos que consideran a su país embrollado en una guerra que amenaza su supervivencia y a la que debe responder militarmente.
No es de sorprender que México no desea cooperar en semejante guerra que representaría una invasión de su territorio por tropas extranjeras y el presidente López Obrador se apresuró a culpar a los norteamericanos por su adicción a la droga. En realidad, el único gobernante del hemisferio dispuesto a medidas radicales contra los “narcos” es El Salvador, que ha construido fortalezas inexpugnables para encarcelar a las mafias de la droga, pero en vez de conseguir aplausos, se le critica por violar los derechos humanos de los prisioneros.
Pero ni los millares de ilegales que llegan a la frontera sur de Estados Unidos ni la guerra contra el narcotráfico parecen ocupar la política de Washington, más concentrada en cuestiones presupuestarias y aspectos técnicos de la carrera electoral y con escasa disposición a una política de austeridad a pesar de su elevada deuda.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.