Ceea ce ne-a rămas de ieri pentru ziua de azi Washington, Diana Negre

Au trecut 51 de ani de când o putere străină și posibil inamică a încercat să-și creeze baze în apropierea SUA, iar acum, este pe cale să aibă loc ceva asemănător, însă, cu consecințe foarte diferite.
Atunci, în plin Război Rece, guvernul lui Fidel Castro a oferit Uniunii Sovietice teritoriul Cubei, care putea să-și instaleze, astfel, baze la numai 150 de kilometri de SUA. Răspunsul Americii a fost ferm: președintele de atunci, John Kennedy, a dat ordin să se instituie o blocadă maritimă, iar președintele rus, Nikita Hrusciov, a renunțat la planurile sale.
Situația se repetă acum, cu schimbările tehnologice care s-au produs între timp, și cu actori diferiți: nu mai este Rusia, succesoarea URSS-ului, cu o putere militară și tehnologică mult mai mică, așa cum s-a putut vedea în războiul care durează de un an și jumătate în Ucraina, ci puterea emergentă a Chinei, cea care a negociat cu Cuba instalarea unor dispozitive de-ale ei în insulă.
De data aceasta, este vorba, mai degrabă, de instalații de spionaj, cum ar fi centre de ascultare care, probabil, vor putea descifra comunicațiile interne dintre centrele de comandă militare și politice din SUA.
Cuba de azi nu mai este cea de atunci, cu ambiții internaționale și un simț mesianic expansionist, însă, regimul ei continuă să fie comunist, cu toate că, acum, are puțini ortaci, deoarece eșecul economic și social al acestui sistem a făcut-o să-și piardă mulți clienți. Și continuă să fie învrăjbită cu SUA, cu toate consecințele care mențin insula ca un muzeu de automobile vechi și cu lipsuri generalizate.
Pentru Havana, această nouă alianță cu China, în mod sigur, va fi avantajoasă, din punct de vedere economic, și va ușura, într-un fel, lipsurile pe care le îndură locuitorii ei de câteva zeci de ani. Însă în SUA, unde excursiile unui balon chinezesc de observație, sau chiar a mai multora, de acum câteva luni au stârnit intense dezbateri politice, acest nou pact militar chino-cubanez nu e văzut cu ochi buni.
Spre deosebire de ce s-a întâmplat atunci, acum, nimeni nu se așteaptă la un răspuns militar ferm, ca cel dat de Kennedy, în momentele acelea. În parte, deoarece pentru a instala sisteme de supraveghere nu necesită atâta infrastructură câtă a fost nevoie pentru bazele de rachete și, în bună parte, multe dintre noile activități nu se pot detecta.
Dar, și grație faptului că dorințele aventuriere ale Pentagonului s-au redus, datorită pierderii relative a supremației militare, precum și constrângerilor bugetare și reducerii de personal.
Se pune întrebarea dacă China va fi în câștig cu aceste instalații, deoarece cu ajutorul sateliților și avioanelor cu zboruri apropiate de SUA, precum și cu ultimele progrese tehnice, probabil, ar obține același lucru. Însă, această nouă cooperare are valoare simbolică importantă, pe cât de negativă pentru Washington, pe atât de pozitivă pentru Beijing: chinezii arată că dispun de capacitatea de a se extinde până în barba Americii, iar Washington-ul își arată neputința de a-i opri și, chiar mai mult, lipsa voinței politice de a acționa.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Lo que va de ayer a hoy Washington, Diana Negre

Han pasado 51 años desde que una potencia extranjera y posiblemente enemiga intentara establecer bases junto a Estados Unidos, algo que está a punto de ocurrir de nuevo, pero con unas consecuencias bien diferentes.
En aquella ocasión, en plena Guerra Fría, el gobierno de Fidel Castro ofreció el territorio cubano a la Unión Soviética, que podría instalar allí bases a poco más de 150 kilómetros de Estados Unidos. La respuesta norteamericana fue contundente: el entonces presidente John Kennedy ordenó un bloqueo marítimo y el presidente ruso, Nikita Kruschov, renunció a sus planes.
La situación se repite ahora, con los cambios tecnológicos que uno puede esperar en más de medio siglo, y con actores diferentes: ya no es Rusia, la sucesora de la URSS, con un poder militar y tecnológico disminuido como se ha podido ver en el año y medio de guerra en Ucrania, sino la potencia emergente china, la que ha negociado con Cuba la instalación de sus dispositivos en la isla.
Esta vez se trata más bien de instalaciones de espionaje, como centros de escucha que probablemente podrán descifrar las comunicaciones internas de los mandos militares y políticos norteamericanos.
La Cuba de hoy no es la de entonces, con ambiciones internacionales y un sentido mesiánico expansionista, pero su régimen sigue siendo comunista aunque ahora tiene poca compañía porque el fracaso económico y social de este sistema le ha hecho perder muchos clientes. También sigue siendo contrario a Estados Unidos, a pesar de las consecuencias económicas que mantienen a la isla como un museo de coches antiguos y de escasez generalizada.
Seguro que para La Habana esta nueva alianza con China ha de ser ventajosa económicamente y habrá de aliviar en alguna forma la escasez que sufren sus habitantes desde hace tantas décadas. Pero en Estados Unidos, donde las excursiones de uno -o quizá más- globos chinos de observación hace un par de meses causó un intenso debate políticos, ha de ser muy mal recibido este nuevo pacto militar chino-cubano.
A diferencia de lo ocurrido entonces, nadie espera ahora una respuesta militar contundente como la de Kennedy en aquellos momentos. En parte este cambio se debe a que instalar sistemas de vigilancia no requiere tanta infraestructura y construcciones como colocar bases de lanzamiento de misiles y en una buena parte se puede hacer sin que muchas de sus actividades se puedan detectar.
También a que los deseos aventureros del Pentágono están muy disminuidos, en parte por la pérdida relativa de supremacía militar y en parte por las limitaciones presupuestarias y de personal.
Cabe preguntarse si China ganará mucho con estas instalaciones, porque con satélites, aviones fuera de Estados Unidos y los últimos avances técnicos probablemente pueden conseguir casi lo mismo. Pero esta nueva cooperación tiene un valor simbólico importante, tan negativo para Washington como positivo para Pekín: los chinos demuestran que tienen capacidad de extenderse hasta las mismas barbas de su gran rival norteamericano y Washington muestra su impotencia para impedirlo y, más importante aún, su falta de voluntad política para actuar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.