Tatăl fiului Washington, Diana Negre

Aici în SUA, la fel ca peste tot în lume, sunt mulți copii ai lui papá, însă ultima versiune a acestei combinații familiale este răsturnată: la Casa Ală, există un „papá al fiului”, în cazul acesta, tocmai președintele țării, Joe Biden, este cel care e târât de fiul său, Hunter. Târât – nu numai în sensul figurat al cuvântului, căci isprăvile lui Hunter îi dau dureri de cap părintelui său care, deocamdată, a reușit ca vlăstarul său să nu ajungă în închisoare pentru fraudă fiscală, pentru folosire neadecvată a armelor de foc și chiar pentru că a nesocotit normele de cooperare cu întreprinderile străine.Odrasla, în schimb, este posibil să fi reușit ca senatorul de odinioară, Biden, unul dintre cei mai săraci politicieni de la sfârșitul secolului trecut, să-și sporească avuția cu câteva milioane de dolari… și cu multe dureri de cap, cum este amenințarea cu un proces pentru abuz de putere și corupție. Faptul că, de obicei, chiriașii de la Casa Albă pleacă mult mai bogați decât atunci când au venit, nu este nou în SUA, însă, în general, reușesc acest lucru prin vânzarea cărților pe care le scriu și prin conferințele și seminariile pe care le țin, după ce își termină mandatul.În cazul lui Biden, s-a întâmplat la fel, însă există suspiciuni că o sursă a veniturilor sale ar fi afacerile fiului său, care, ani de zile, a tot încasat substanțiale comisioane pentru activități puțin cunoscute cu întreprinderi străine, din țări exotice cum ar fi România sau Ucraina. O parte din banii primiți din aceste tranzacții s-au dus, fără a fi declarați fiscului, în conturile fiului, iar restul, este posibil să fi fost împărțiți între membrii familiei, poate chiar și cu însuși președintele. Legiuitorii republicani, care controlează, în prezent, Camera Reprezentanților și pot cere informații confidențiale și îi pot obliga să facă depoziții sub jurământ pe cei care vor acest lucru, sunt tot mai convinși că singurul fiu (celălalt a murit de cancer, acum mulți ani) se ocupa cu traficul de influență… adică, oferea acces la propriul său tată. Era influența pe care părintele său, Joe Biden, putea să o aibă ca vicepreședinte al lui Barak Obama, iar acum, ca președinte al SUA. Biden însuși, a spus limpede, acum câțiva ani, că dispunea de destulă putere pentru a presa guvernul ucrainean – căruia i-a cerut și de la care a obținut – să-l demită pe procurorul, Viktor Shokin.Antipatia lui Biden față de Shokin e interpretată diferit, în funcție de afilierea politică a observatorilor americani: pentru aliații Partidului Democat, vicepreședintele de atunci ar fi intervenit din cauză că Shokin era corupt. Pentru rivalii republicani, a fost vorba de o reglare de conturi, deoarece Shokin îngreuna afacerile consistente pe care încerca să le facă fiul, adică, Hunter Biden.În apărarea lui Joe Biden se află faptul că el însuși a făcut mult tam-tam în legătură cu demersurile pe care le-a inițiat ca Shokin să fie dat afară, lucru pe care, probabil l-ar fi ascuns dacă ar fi primit bani corupți din Ucraina. Lucrurile nu stau deloc bine pentru președintele Biden în chestiunea afacerilor fiului său: Hunter Biden, în vârstă de 53 de ani, nu s-a distins deloc în profesia sa: cu toate că este avocat, cariera sa juridică este practic nulă, poate din cauză că se droghează, căci a fost supus unor tratamente în mod repetat. Vlăstarul președintelui a adunat milioane din afaceri internaționale, mai ales în Ucraina, unde, se pare că vindea acces la tatăl său. Că aceste afaceri din Ucrania au fost reale se vede în veniturile -declarate sau nu- de Hunter Biden, care, recent, a pierdut ocazia care i se oferea de a se declara vinovat pentru culpe ușoare de evaziune fiscală…tocmai pentru comisioanele pe care le încasa în Ucraina. Familia Biden, care l-a sprijinit tot timpul, a încercat să înlăture informațiile despre aceste afaceri, însă declarațiile publice despre acest subiect făcute de doi inspectori ai Ministerului Finanțelor nu mai lasă nicio urmă de îndoială. Mai ales că însuși Hunter s-a folosit de posibilitatea de a se declara vinovat de fraudă fiscală, în schimbul unei pedepse mai mici, în loc de ani de închisoare, deoarece era vorba de milioane de dolari nedeclarați. Înțelegerea a rămas suspendată atunci când judecătoarea nu a acceptat aranjamentul și a cerut un termen de 30 de zile pentru a revedea cazul. Pentru președinte ar fi o mare neplăcere să-și vadă fiul după gratii, însă răul ar fi și mai mare dacă se va dovedi că și el a primit comisioane sau chiar – după bănuielile unora – ar avea conturi bancare în străinătate nedeclarate. Dacă este așa, ar fi vorba de un caz inversat al fiului lui papá: ar fi părintele cel care ar fi acumulat venituri pe seama efortului – și chiar a condamnării la închisoare – a fiului său.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

El papá del hijo Washington, Diana Negre

Aquí en Estados Unidos, como en todas partes, hay muchos hijos de papá, pero la última versión de esta componenda familiar está tergiversada: en la Casa Blanca, hay también un “papá del hijo”, en este caso el presidente de Estados Unidos, Joe Biden, quien parece ir a rastras de su hijo Hunter.Esto de ir a rastras no es solo figurativo, porque las andanzas de Hunter llevan de cabeza a su progenitor que, por el momento, ha conseguido que a su retoño no lo metan en la cárcel por fraude fiscal, uso impropio de armas de fuego e incluso por violar las normas de cooperación con empresas extranjeras.El hijo, en cambio, podría haber conseguido que el otrora senador Biden, uno de los políticos más pobres a finales del siglo pasado, añada a sus cuentas algunos millones de dólares…y muchos dolores de cabeza, como es la amenaza de un enjuiciamiento por abuso de poder y corrupción.Que los ocupantes de la Casa Blanca salgan más ricos de lo que eran al llegar, no es nada nuevo en Estados Unidos, pero, en general, lo consiguen a través de la venta de sus libros y siguen aumentando su patrimonio con conferencias y seminarios, una vez que termina su mandato.En el caso de Biden ha ocurrido lo mismo, pero hay sospechas de que una fuente de ingresos sean los negocios de su hijo, quien ha estado cobrando durante años abundantes comisiones por actividades poco conocidas con empresas extranjeras, de países tan exóticos como Ucrania o Rumanía. El dinero recibido en estas transacciones ha ido, en parte y sin declararlo al fisco, a las cuentas filiales y el resto tal vez se haya repartido entre varios miembros de la familia, posiblemente incluso el propio presidente.Los legisladores republicanos, que ahora controlan la Cámara de Representantes y pueden exigir informaciones confidenciales y obligar a prestar testimonio bajo juramento de quienes desean, están cada vez más convencidos de que el único hijo varón de Joe Biden (su otro hijo murió de cáncer, hace ya muchos años) se dedicaba a vender influencias…que consistían en el acceso a su propio padre.Era la influencia que su progenitor, Joe Biden, podía tener como vicepresidente de Barak Obama y ahora como presidente de Estados Unidos. El propio Biden dejó claro, hace algunos años, que tenía poder suficiente para presionar al gobierno ucraniano del que exigió -y obtuvo- la dimisión del fiscal, Viktor Shokin.La antipatía de Biden contra Shokin se interpreta de distinta manera, según la afiliación política de los observadores norteamericanos: para sus aliados del Partido Demócrata, el entonces vicepresidente intervino debido a la corrupción demostrada por Shokin. Para sus rivales republicanos se trataba de un ajuste de cuentas porque Shokin entorpecía los jugosos negocios que trataba de hacer su retoño, es decir, Hunter Biden.En defensa de Joe Biden está que él mismo hizo aspavientos en su día de sus gestiones para conseguir la expulsión de Shokin del gobierno ucraniano, cosa que probablemente no habría divulgado si recibía sobornos en Ucrania.Donde las cosas pintan peor para el presidente Biden es en los negocios de su hijo: Hunter Biden, de 53 años, se ha distinguido poco profesionalmente: A pesar de ser abogado, su carrera jurídica es prácticamente nula, tal vez por las limitaciones resultantes de su drogadicción, para la que ha estado sometido a tratamiento repetidamente.Donde el retoño presidencial ha acumulado millones es en negocios internacionales, especialmente en Ucrania, donde lo que aparentemente vendía era el acceso a su padre.Que estos negocios en Ucrania fueron reales lo demuestran los ingresos -declarados o no- de Hunter Biden, quien, recientemente, perdió la oportunidad que se le ofrecía de declararse culpable de faltas leves por una importante evasión fiscal…precisamente de las comisiones cobradas en Ucrania. La familia Biden, que le ha apoyado siempre, intentó descartar las informaciones en cuanto a estos negocios, pero las declaraciones públicas al respecto de dos inspectores de Hacienda hicieron imposible seguirlos negando. Especialmente porque el propio Hunter se acogió a la posibilidad de declararse culpable de fraude fiscal a cambio de una pena menor, en vez de una sentencia de prisión, por tratarse de millones de dólares no declarados. El acuerdo quedó en suspenso cuando la jueza que lo había de sellar no aceptó el apaño y pidió un plazo de 30 días para revisarlo. Para el presidente sería un grave disgusto ver a su hijo entre rejas, pero el mal sería todavía peor si se demuestra que también él cobró comisiones o incluso, según algunos sospechan, si el propio presidente tiene cuentas bancarias extranjeras no declaradas.De ser así, tendríamos un caso invertido del hijo de papá: sería el progenitor quien acumula prebendas a cambio del esfuerzo -y quizá la prisión- de su hijo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Globe Theatre, Teatrul lui Shakespeare, Londra

Un Will anti-Eclesiast… pentru care… deșertăciunea, pieirea, distrugerea, ruina trupului… nu există… Limba sonetului ne trimite la limba Bibliei, a Eclesiastului și a Psalmistului… When I consider (WS)… și:

Thus haue I considered all these thynges that come to passe vnder the sunne: and lo, they are all but vanitie and vexation of mynde (Eclesiastul, I,14, Bishop’s Bible, 1568)…

 (רָאִיתִי אֶת־כָּל־הַֽמַּעֲשִׂים שֶֽׁנַּעֲשׂוּ תַּחַת הַשָּׁמֶשׁ וְהִנֵּה הַכֹּל הֶבֶל וּרְעוּת רֽוּחַ)

εἶδον σὺν πάντα τὰ ποιήματα τὰ πεποιημένα ὑπὸ τὸν ἥλιον καὶ ἰδοὺ τὰ πάντα ματαιότης καὶ προαίρεσις πνεύματος…

Am văzut toate lucrările Tale, pe care le-ai făcut sub soare și, iată, toate sunt ca aerul, deșertăciune, și ca dorința oarbă să prinzi vântul (sau Duhul lui Dumnezeu ?).

Unde (הֶבֶל)/hevel înseamnă:aburi, respirație, aer, deșertăciune; (רְעוּת)/ reut, înseamnă: dor, dorință, tânjire, năzuință; iar (רוּחַ)/ruah: vânt, răsuflare, suflu, duh, Duhul lui Dumnezeu.

When I consider (WS)… și:

For I will consider thy heauens, euen the workes of thy fingers: the moone and the starres whiche thou hast ordayned…

(Psalmul 8,3, Bishop’s Bible, 1568)…

Sau:

For I will consider thy heauens, euen the workes of thy fingers: the moone and the starres whiche thou hast ordayned…

(Psalmul 8,3, Geneva Bible, 1587)…

(כִּֽי־אֶרְאֶה שָׁמֶיךָ מַעֲשֵׂי אֶצְבְּעֹתֶיךָ יָרֵחַ וְכוֹכָבִים אֲשֶׁר כּוֹנָֽנְתָּה)

ὅτι ὄψομαι τοὺς οὐρανούς ἔργα τῶν δακτύλων σου σελήνην καὶ ἀστέρας ἃ σὺ ἐθεμελίωσας…

Când privesc cerurile Tale, lucrul degetelor Tale, luna și stelele pe care le-ai pus (pe cer) …

Unde (רָאָה)/raa înseamnă: a vedea, a privi; (אֶצְבַּע)/ețba: deget și (כּוּן)/kun: a stabili, a fixa, a constitui, a face, a întemeia…

Și, un actor, la el acasă în Theatrum Mundi (the Great Theater of the World), care știe deja că lumea poate fi un teatru unde actorii… nimeni nu îmbătrânește și nu moare niciodată cu-adevărat și că spectacolul merge mai departe…

Globe Theatre, machetă

Sonnet XV
When I consider every thing that grows
Holds in perfection but a little moment,
That this huge stage presenteth nought but shows
Whereon the stars in secret influence comment;
When I perceive that men as plants increase,
Cheered and checked even by the self-same sky,
Vaunt in their youthful sap, at height decrease,
And wear their brave state out of memory;
Then the conceit of this inconstant stay
Sets you most rich in youth before my sight,
Where wasteful Time debateth with decay
To change your day of youth to sullied night,
And all in war with Time for love of you,
As he takes from you, I engraft you new.

SONETUL XV
Când stau să mă gândesc și bine iau aminte că toate cresc pe lume
Și că desăvârșirea o cunosc o clipă doar, și atât,
Că pe-astă necuprinsă scenă se joacă doar comédii pentru prostimea fără nume,
Pe care astrele le scriu, urzindu-le în taină destinul hotărât;
Când bag de seamă că omul, ca și planta, crește, se mărește și se-nalță, în toate-ncrezător,
Când, sub același cer, încurajat să-și ducă viața și fericit de soartă, când împiedicat și stăvilit,
Fălindu-se la început cu vlaga tinereții și din-naltul cerului venind, apoi, în jos, coborâtor,
Purtându-și, mai pe urmă, starea-i cea mândră în uitare, ca nimic;
Și-atunci, gândul la astă ședere, atât de scurtă-n lume, și la cât de nestatornică ne este firea,
Mi te-arată mai bogat, aidoma ca-n tinerețe, și-n fața ochilor superb mi-apari, de-odată
Când Timpul risipelnic, ce ne prăduiește viața, se târguiește cu Pieirea
Să-ți schimbe ziua tinereții în noaptea cea mizeră, slută și spurcată.
Și atunci, din iubirea-mi pentru tine, mă războiesc cu Timpul pe viață și pe moarte
Și, tot ce are să-ți răpească el, eu pun la loc, din nou, un nou altoi, care să te poarte mai departe.

Globe Theater, astăzi, reconstituit

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Venus Genetrix, (1518-1574), Maerten van Heemskerck, World History Archive /Alamy Stock Photo

Natura, Mama Glie, cunoscută lui Will mai degrabă ca Venus Genetrix/Dătătoarea de viață (probabil din celebrul poem De rerum natura, al poetului latin Lucrețiu, sec. I î. Hr.)… în ipostaza de Dumnezeu care-și sculptează chipul în adoratul lui efeb, Tânărul cel Frumos.

Care, nu-i așa, nu poate fi altfel, fiind opera mâinilor Venerei, decât un venusian, cu virtuți venusiene…

Și, mai mult chiar, Cupidon/Amor/Eros însuși, în carne și oase… adică fiul Venerei/Afroditei…

Venus, strămoașa divină a lui Iulius Caesar… Putere și feminitate !

Și, să nu uităm de teoria ideilor a lui Platon (Will o cunoștea, după cum bine se vede!), după care orice lucru sau ființă din lume a fost creat/creată în materie după ce s-a format, mai întâi, într-o… formă, matrice divină, numită idee (adică „cea care dă chip și formă, formează…)…

Așadar WS îndrăgostit de… copilul Venerei în numele căreia cere… să domnească venusitatea și eugenia… dreptul exclusiv al prăsirii pentru oamenii frumoși !

În treacăt să spunem că pentru romani, frumos (formosus, moștenit în română ca frumos) era tot ceea ce ieșea dintr-o… formă, adică tot ce era… format într-o… formă, matrice, model… ! Modelul Divin, mai ales !

Venus primind inimile devoților săi, miniatură de manuscris, secolul al XV-lea

Sonnet XI
As fast as thou shalt wane, so fast thou grow’st
In one of thine, from that which thou departest;
And that fresh blood which youngly thou bestow’st,
Thou mayst call thine when thou from youth convertest.
Herein lives wisdom, beauty, and increase;
Without this folly, age, and cold decay:
If all were minded so, the times should cease
And threescore year would make the world away.
Let those whom nature hath not made for store,
Harsh, featureless, and rude, barrenly perish:
Look whom she best endowed, she gave the more;
Which bounteous gift thou shouldst in bounty cherish:
She carved thee for her seal, and meant thereby,
Thou shouldst print more, not let that copy die.

Venus primind inimile devoților săi, detaliu

SONETUL XI
Pe cât de repede va fi să scazi și să descrești, pe atât de repede o să și crești
În fiul tău, de lângă care, împuținându-te, va fi să pleci și să te depărtezi;
Și sângele acesta proaspăt, ce i-l dăruiși când erai tânăr, poți să-l numești
Sângele tău, când fi-va vremea tinereții spatele-i să-ntorci și să te metamorfozezi.
În asta stă înțelepciunea, frumusețea și sporirea lumii; și
Fără asta, de nu lași fii în urma-ți, totul sminteală fi-va, nebunie, bătrânețe și decădere rece:
De toți ar fi să aibă mintea ta, ar dispărea lume și timp și toate s-ar sfârși.
Și-n leaturi 60 lumea de tot s-ar duce, ar pieri și fără urmă s-ar petrece.
Fie aceia pe care Natura nu-i făcu să se-nmulțească și neamul să-și prăsească,
Brute, mojici și neciopliți, să piară fără de urmași, neroditori, sterpi și pustii:
Privește ! Cei pe care Ea i-a înzestrat cu prisosință, tot lor le-a dăruit încă mai mult, ca tot lor să le prisosească;
Tot darul bun ce ți-l făcu, să-l prețuiești și drag să-ți fie, și să-l întorci tot Ei cu bunătate, darnic fiind cu alții:
Ea, Natura, după chipu-i te ciopli și te hărăzi să fii astfel, iar tu dator ai fi
Chipul să-ți întipărești în cât mai mulți, să nu lași astă copie a Ei, care ești tu, zadarnic a muri.

Câteva lămuriri folositoare din articolul meu care poate fi citit aici (ETIMOLOGII V – APRILIE – LUNA LUI VENUS (I)).
Iată Imnul Venerei cu care începe De Rerum Natura, Despre Firea Lucrurilor:

„Mamă a Eneazilor, desfătare pentru oameni şi zei,
Venus Dătătoare de viaţă,
Tu de vietăți umpli și marea ce duce corăbii şi pământurile-ncărcate de roade,
Tot neamul cel viu şi orice viază prin tine se naște și a soarelui lumină o vede.
De tine, zeiţă, fug vânturi, de tine norii fug de pe cer,
La venirea-ţi, glia măiastră-ţi aşterne suave flori sub picioare.
Din ziua în care primăvara frumuseţea-și arată şi mai cu viaţă prinde să sufle Favoniu, ce tuturor rodire aduce,
Primele, păsările văzduhului te vestesc, zeiţă, și ne spun c-ai venit,
Cu inimi lovite de nebiruita-ți putere.
(Făpturile toate), prinse în vraja cea dulce, vin după tine,
Supuse dorinţei cu care le mâi şi le duci oriunde voieşti.
Tuturor, în piepturi, le trimiţi dulcea iubire.

Primavera, 1480, Sandro Botticelli, Galleria degli Uffizi, Firenze

[1,1] Aeneadum genetrix, hominum diuomque uoluptas,
alma Uenus, caeli subter labentia signa
quae mare nauigerum, quae terras frugiferentis
concelebras, per te quoniam genus omne animantum
5 concipitur uisitque exortum lumina solis:
te, dea, te fugiunt uenti, te nubila caeli
aduentumque tuum, tibi suauis daedala tellus
summittit flores, tibi rident aequora ponti
placatumque nitet diffuso lumine caelum.
[1,10] Nam simul ac species patefacta est uerna diei
et reserata uiget genitabilis aura fauoni,
aeriae primum uolucris te, diua, tuumque
significant initum perculsae corda tua ui.
Inde ferae pecudes persultant pabula laeta
15 et rapidos tranant amnis: ita capta lepore
te sequitur cupide quo quamque inducere pergis.
Denique per maria ac montis fluuiosque rapacis
frondiferasque domos auium camposque uirentis
omnibus incutiens blandum per pectora amorem
De Rerum Natura, I, 1-19

Nașterea Venerei, 1485, Sandro Botticelli, Galleria Degli Uffizi, Firenze

Poate Will să fi scris sonetul XI în aprilie…

De ce cred asta ?

Pentru că Aprilie este luna lui Venus, Deschizătoarea pântecului… gliei, a mugurilor, a florilor și a… sezonului amorurilor.

Știm că Aprilie era a doua lună în vechiul calendar roman, folosit de romani până în anul 44 î. Hr. când Iulius Caesar a așezat în capul anului ultimele două luni: ianuarie, numită după zeul Ianus, zeul începuturilor, şi februarie, numită după zeul Februus, zeul purificărilor.

Dacă Martie era luna lui Marte, atunci Aprilie era luna Venerei şi a zeiţelor mai vechi sau mai noi, ale primăverii, rodniciei, feminităţii sau maternităţii, ale nubilității feminine, ale iubirii în floare sau abia înmugurite, ale iubirii fără griji, pasionale, sau ale grânelor, florilor, naturii, turmelor în perioada împerecherii. Toate, de fapt, ipostaze, amintiri ale Marii Zeiţe, Născătoarea prin excelenţă.

Dar, Aprilie mai era şi luna Fortunei, a Concordiei, a Marii Mame din Frigia, a zeiţelor Pales, Libertas (dătătoarea şi ocrotitoarea traiului îmbelşugat), Ceres, a Mamei Glii (Mater Tellus), Robigo (rugina grâului) şi a Florei. Iarăși, ziua de 1 Aprilie era ziua Venerei, dar şi a Fortunei Virilis şi a Concordiei. Dar, în primul rând, a Venerei ! Atunci se celebrau serbările zeiței: Veneralia.

Ce legătură există între Venus şi Aprilie ? Unii autori latini considerau că Aprilis era un epitet al Venerei: Deschizătoarea Venus! De vreme ce aprilis ar veni de la verbul aperio, aperire, a deschide, cum spune și Varro (sec. I î. Hr.): A doua (lună a anului), după cum scriu Fulvius şi Iunius, s-a numit aşa de la Venus (pentru că ea ar fi Afrodita); dar cum eu nu i-am găsit nicăieri numele în cărţile noastre vechi, cred, mai degrabă, că s-a numit Aprilis pentru că primăvara le deschide pe toate (aperit,Aprilem)./De Lingua latina, IV, 33./(Mensis) Secundus, ut Fulvius scribit et Iunius, a Venere, quod ea sit Aphrodite; cuius nomen ego antiquis litteris quod nusquam inueni, magis puto dictum, quod uer omnia aperit, Aprilem./Varro, Despre limba latină, IV, 33.

Şi Ovidiu pare să creadă la fel. Spunem pare pentru că, deşi în Fastele lui (Fasti, cartea a IV-a) începe prin a spune că luna Venerei s-a numit aşa de la Afrodita (numele zeiţei în greacă), tot poemul pe care i-l dedică sugerează exact contrariul: că Aprilis/Aprilie vine din aperio, aperire, a deschide. Să-l vedem (Faste,IV, 87-114 şi 125-130):

1 Aprilie, Venus

Pentru că, nu-i așa, primăvara, atunci, le deschide pe toate şi
Frigul cel aspru, ce până atunci le ținuse strânse, ei i se supune
Şi glia, gata să nască, atunci se deschide.
Sunt unii ce ne-amintesc că April s-a numit de la timpul deschiderii
Dar că Venus, atotdătătoarea, a spus că April este numai al ei, punându-şi mâna pe el.
Ea, desigur, guvernează întreaga lume, cu dreaptă măsură, și e cea mai îndreptăţită s-o facă,
Puterea ei nu-i cu nimic mai mică ca a vreunui alt zeu.
Dă legi cerului, pământului şi valurilor din mare din al căror sân s-a născut.
Ea toate speciile le ține în viață, insuflându-le dorinţa de a se împerechea
Ea i-a creat pe toți zeii (ar dura prea mult să-i numesc pe toţi aici),
Ea viață le-a dat semințelor și pomilor,
Ea unit-a într-unul sufletele brute, necizelate ale oamenilor
Și i-a-nvățat pe fiecare cum să se unească cu perechea-i.
Ce putere dă naştere neamului păsărilor dacă nu dulcea, ispititoarea voluptate?
Nici vitele, oile nu s-ar împerechea, de le-ar lipsi dulcea iubire.
Berbecul sălbatic se ia-n coarne şi luptă pe viață și pe moarte cu altul
Dar se-nfrânează lângă a sa oaie iubită, fruntea să nu i-o rănească.
Și taurul îşi aleargă juninca, lepădându-și sălbătica fire,
El în faţa căruia tremură pășunile-npădurite și crângul:
Aceeași putere ține în viață tot ce trăiește în mare întinsă
Și-i umple mării apele de pești fără număr.
Ea cea dintâi, Venus, i-a tras omului de pe el hainele ce-l făceau asemenea fiarelor: de la ea
Ne vin îngrijirea și grija de sine, grija de a fi spălat şi curat.
Se spune că primul îndrăgostit ar fi cântat în fața unor porți închise
Un cântec de veghe, când fata i-a refuzat noaptea de amor,
Și asta fu elocința: să rogi, să implori o neînduplecată, crudă copilă,
Și oricine, de-atunci fu elocvent pentru cauza sa.
Prin ea, prin Venus, au apărut mii de arte;
Se spune că multe arte, ce mai-nainte fuseser-ascunse,
au fost descoperite prin râvna de a plăcea.

Venus Genetrix, marmură; copie romană după un original grec din secolul al V-lea î. Hr. atribuit lui Callimah, Luvru, Paris

Și nu-i un anotimp mai legat de Venus ca primăvara
Căci primăvara strălucesc de belșug pământurile, primăvara-i ogorul moale, bun de lucrat,
Acum ierburile-și scot vârfurile afară, străpungând glia,
Acum zeiţa împinge mugurii și lăstarii viei, căci scoarța-i e umedă.
Frumoasa Venus vrednică-i de un frumos anotimp.
Și cum îi e obiceiul, ea şi aici îl urmează pe Marte al ei.
Nam, quia ver aperit tunc omnia densaque cedit 87
frigoris asperitas fetaque terra patet,
Aprilem memorant ab aperto tempore dictum,
quem Venus iniecta vindicat alma manu. 90
illa quidem totum dignissima temperat orbem,
illa tenet nullo regna minora deo,
iuraque dat caelo, terrae, natalibus undis,
perque suos initus continet omne genus.
illa deos omnes (longum est numerare) creavit, 95
illa satis causas arboribusque dedit,
illa rudes animos hominum contraxit in unum,
et docuit iungi cum pare quemque sua.
quid genus omne creat volucrum, nisi blanda voluptas?
nec coeant pecudes, si levis absit amor. 100
cum mare trux aries cornu decertat, at idem
frontem dilectae laedere parcit ovis;
deposita sequitur taurus feritate iuvencam,
quem toti saltus, quem nemus omne tremit;
vis eadem lato quodcumque sub aequore vivit 105
servat, et innumeris piscibus implet aquas.
prima feros habitus homini detraxit: ab illa
venerunt cultus mundaque cura sui.
primus amans carmen vigilatum, nocte negata,
dicitur ad clausas concinuisse fores, 110
eloquiumque fuit duram exorare puellam,
proque sua causa quisque disertus erat.
mille per hanc artes motae; studioque placendi,
quae latuere prius, multa reperta ferunt. 114
Nec Ueneri tempus, quam uer, erat aptius ullum 125
uere nitent terrae, uere remissus ager;
nunc herbae rupta tellure cacumina tollunt,
nunc tumido gemmas cortice palmes agit,
et formosa Uenus formoso tempore digna est,
[4,130] utque solet, Marti continuata suo est.

Venus Genetrix, marmură, secolele I-II d. Hr., copie romană după un original grec din bronz din secolul al V-lea î. Hr. atribuit lui Callimah, Metropolitan Museum, New York

Ovidiu îşi scria Fastele în exil, la Tomis, Constanța de azi. Exil despre cauza căruia nu ştim nimic. Şi totuşi, ea se ghiceşte în Venus a lui, ce pare a fi Marea Alchimistă care crează lumea din esenţele iubirii și din legăturile de iubire. Iar el pare să fi fost un iniţiat în misterele venusiene… de fapt ale Marii Zeiţe… misterii despre care, probabil, n-a păstrat secretul așa cum se cuvenea.

Dar, ce înseamnă Venus ?

Spuneam că Aprilis putea fi un epitet, un nume al zeiței: „puterea tainică care deschide pântecul gliei, care deschide bobocii, mugurii, florile şi… timpul/anotimpul/vremea rodirii !

Dar Venus ? Venus pentru romani, era personificarea lui venus, un substantiv neutru care ar fi însemnat farmec, în toate sensurile.

Farmecul prin care omul crede că-i cucereşte pe zei, magia din incantaţii, formule şi rituri… Legătura… de dragoste dinte zei şi oameni ! De aici Venus, divinitatea, zeiţa care mijloceşte pe lângă zei în favoarea muritorilor… copiii ei!Etruscii îi spuneau Turan: Generoasa, Dăruitoarea.

Ovidiu o numeşte Alma: „cea care nutreşte, hrăneşte.”
La început venus era, pentru romani, un numen al farmecului, al încântării, apoi al dorinţei/atracţiei amoroase, un numen, o divinitate/ personificare/divinizare a sexualităţii feminine, aşa cum Marte, era, probabil, o personificare a sexualităţii masculine.

Venus s-a născut în latină din rădăcina indo-europeană *ven-: a se strădui, a se zbate pentru, a dori, a tânji după…, a iubi.
Din familia sa de cuvinte în latină mai fac parte:

veneror, venerari = a venera, a arăta respect, a onora;
veneratio, din veneror = venerație, respect
venerabilis, din veneror = august, respectabil, venerabil
venerabilitas = reverență;
venia = bunăvoință, favoare, grație, iertare, iertarea păcatelor, îndurare din partea zeilor;
venustas = frumusețe, eleganță, farmec, încântare…
venenum = orice fel de băutură magică, rea sau bună; filtru de amor, otravă, venin;
venenatus = magic, fermecat, dar și înveninat, impregnat cu venin;
veneficium = poțiune magică, filtru de dragoste, dar și otravă, maleficiu, vrajă rea;
veneficus = veninos, magic, fermecat, de unde: venefica = vrăjitoare, fermecătoare, meșteră în otrăvuri și farmece;

În sanscrită, din aceași familie a rădăcinii *ven-, făceau parte:
vanas (neutru) = dorință (sexuală), pasiune, excitare, libido, poftă trupească, lubricitate, lascivitate …
vanati = dorințe aprinse, legături amoroase, cuceriri;
vana = o femeie plăcută, drăguță, atrăgătoare;

În Roma clasică și imperială Venus a ajuns să fie o întrupare a frumuseții feminine desăvârșite, a deliciilor iubirii, a iubirii pasionale, a voluptății și a feminității hedoniste.
O arată cel puțin două ipostaze pe care i le-au creat bărbații puterii: Venus Obsequens, Ascultătoarea și Supusa, care ar fi trebuit să le fie model de virtute, de supușenie și de docilitate femeilor în căminul conjugal…
… și Venus Verticordia (sărbătorită chiar pe 1 Aprilie), adică Venus „care îndreaptă inimile” (și mințile femeilor/matroanelor) pe calea cea dreaptă și care le păzește de rătăcirile și de ispitele pasiunilor năvalnice și neînfrânate.
Cum cele două ipostaze nu i se potriveau, Venus n-a ajuns niciodată zeița matroanelor cuminți…

Venus Verticordia, Dante Gabriel Rossetti (1868), Russell-Cotes Art Gallery & Museum

AUTOR  ȘI TRADUCĂTOR ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Will… tentatorul ! Maestrul ispitirilor eșuate… Insațiabil Ahile posedat de Patroclele său… Fără scăpare…

Sonnet X
For shame deny that thou bear’st love to any,
Who for thy self art so unprovident.
Grant, if thou wilt, thou art beloved of many,
But that thou none lov’st is most evident:
For thou art so possessed with murderous hate,
That ‘gainst thy self thou stick’st not to conspire,
Seeking that beauteous roof to ruinate
Which to repair should be thy chief desire.
O! change thy thought, that I may change my mind:
Shall hate be fairer lodged than gentle love?
Be, as thy presence is, gracious and kind,
Or to thyself at least kind-hearted prove:
Make thee another self for love of me,
That beauty still may live in thine or thee.

Ahile îl pansează pe Patrocle rănit de o săgeată, cupă grecească cu figuri roșii, 550 – 475 î. Hr. Vulci, Italia, Altes Museum, Berlin

SONETUL X
Chiar nu-ți e deloc rușine să spui că dragoste n-ai pentru nimeni, că pe nimeni nu iubești,
Tu, ce pic de prevedere n-ai când vine vorba despre tine și a ta viață ?
Bine, fie, de vrei așa, ți-o spun pe șleau: sunt mulți aceia care te iubesc, dar tu nepăsător te dovedești,
Cu fiecare; tu pe nimeni nu iubești, e limpede și-o spun pe față:
Ești posedat, cum nu gândești, de-o ură așa de mare, de moarte, atâta de cumplită,
Încât nimic nu te oprește să uneltești, tu împotriva ta, fără să vezi
Că singur tu cauți să-ți ruinezi al tău acoperiș, frumoasa-ți casă ce fi-va năruită
De nu-ți asculți dorința cea mai mare, ce-ar trebui să fie: s-o repari, din nou s-o întemeiezi.
O, schimbă-ți gândul, ca mintea să mi-o schimb și eu:
Ura mai degrabă în casă s-o primești ar trebui, decât dulcea iubire?
Fii, cum îți e înfățișarea, gingaș și blând, mereu,
Sau, cel puțin, arată că ești bun la inimă cu tine și generos din fire.
De mă iubești, fă din tine un alt tu – așa se și cuvine,
Ca frumusețea-ți să rămână vie în al tău fiu și-n tine.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Cu Spania în inimă Washington, Diana Negre

Străinul rezident în SUA nu găsește informații internaționale în mijloacele de informare americane, cu excepția celor despre Israel, uneori ceva despre Canada sau despre uriașul chinez. Despre restul lumii nu se prea vorbește.
Și mult mai puțin se vorbește despre Spania, astfel că a fost o surpriză, săptămâna aceasta, să poți citi mai multe articole în care este analizat procesul electoral din această țară și posibilitatea ca alegătorii spanioli să schimbe situația politică din ultimii ani, cu o majoritate simplă sau absolută a Partidului Popular.
Unele articole semnalează că este un lucru neobișnuit ca în vremurile acestea o țară să treacă de la un guvern socialist la un cabinet conservator, cu toate că e evidențiată relativa recuperare a PSOE – Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol – din ultimele săptămâni.
Sunt și comentarii care compară pozitiv Spania cu celelalte țări europene: în ciuda faptului că somajul atinge unul dintre cele mai mari procentaje de pe continent, inflația este mult mai bine controlată în Spania, decât în țările vecine.
Cum e de prevăzut, practic, toate îl analizează pe posibilul câștigător al alegerilor, Alberto Núñez Feijoo, pe care îl prezintă ca pe un personaj pragmatic, dispus la compromisuri și fără ambiția de a aduce în Spania un sistem ultraconservator, și nici alianțe cu grupuri conservatoare, cum este VOX.
Aceste analize referitoare la Spania apar în momente în care SUA sunt zguduite de un nou scandal în familia președintelui Biden, cu toată strădania majorității mijloacelor de informare de a îngropa această informație și de a se concentra pe problemele pe care le are cu legea fostul președinte Trump.
Dacă în Spania conservatorii câștigă efectiv și hotărâtor, ne putem aștepta ca analizele să vadă în schimbarea din Peninsulă începutul unei schimbări de direcție în toată Europa, care ar putea să se întindă și în SUA, unde vor avea loc alegeri anul viitor, la care se va prezenta, din nou, actualul președinte, Biden, un om lipsit de popularitate, precum și o serie de republicani care se află mult în urma fostului președinte Trump în intențiile de vot.
Și în mod sigur, pendulele se vor schimba. Dacă se va produce această primă schimbare în Spania, cititorii ziarelor americane vor dispune de o bună doză de informații europene–și spaniole-cum nu s-a mai văzut până acum.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

España en el corazón Washington, Diana Negre

Cualquier residente español -o cualquier extranjero en general- echa de menos las informaciones internacionales en los medios norteamericanos: a excepción de Israel, alguna noticia especial del vecino Canadá o del gigante chino, apenas se habla aquí del resto del mundo.
Y mucho menos aún se habla de España, de forma que ha sido una sorpresa esta semana leer varios artículos analizando el proceso electoral español y la posibilidad de que los votantes españoles den un giro a la situación política de los últimos años, ya sea con mayoría simple o absoluta del Partido Popular.
Algunos señalan que es poco habitual en estos tiempos que un país vaya de un gobierno socialista hacia un gabinete conservador, aunque todos señalan la relativa recuperación del PSOE en las últimas semanas.
Incluso hay comentarios que comparan positivamente a España con el resto de los países europeos, aunque reconocen que el índice de paro es uno de los mayores del continente, pero apuntan a que la inflación está mejor controlada que entre sus vecinos.
Como es de prever, prácticamente todos analizan al posible ganador de las elecciones, Alberto Núñez Feijoo, al que presentan como un personaje pragmático, dispuesto al compromiso y sin ambiciones de llevar a España un sistema ultraconservador, ni una alianza con grupos conservadores como Vox.
Estos análisis acerca de España aparecen en momentos en que el país está sacudido por un nuevo escándalo político en la familia del presidente Biden, por mucho que la mayoría de los medios informativos, que con pocas excepciones son progresistas, tratan de enterrar esta información y se concentran más bien en los problemas legales del ex presidente Trump.
Si los conservadores efectivamente ganan de manera decisiva en España, podemos esperar que los análisis vean en el giro de nuestra península un principio de cambio de rumbo para Europa, que podría extenderse a otros países occidentales, especialmente a Estados Unidos, donde hay elecciones el año próximo a las que concurre el actual presidente Biden, un hombre de escasa popularidad, así como una serie de republicanos que van muy por detrás del ex presidente Trump en intención de voto.
Y ciertamente los péndulos cambian. De darse este primer cambio en España, es seguro que los lectores de los diarios norteamericanos van a tener una dosis de informaciones europeas -y españolas- totalmente fuera de lo habitual.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Campanie în tribunale Washington, Diana Negre

Alegerile prezidențiale americane sunt încă departe, însă ambele partide sunt prinse deja în campanie, care, de data aceasta, pare să se desfășoare mai mult în tribunale și pentru opinia publică, mai ales în ceea ce-l privește pe fostul președinte, Donald Trump.
Fostul mandatar trebuie să răspundă, deocamdată, la trei acuzații, pe lângă o serie întreagă de capete de acuzare financiare care ar putea să-l bage în închisoare… de unde, poate, se va elibera, dacă câștigă alegerile, iertându-se pe sine însuși.
În ceea ce-l privește pe rivalul său, Joe Biden, actualul președinte, care deja și-a anunțat intenția de a fi reales, tribunalele nu sunt încă un risc prea apropiat, dar, ar putea avea consecințe revelațiile făcute de doi funcționari de secții financiare.
Aceștia au prezentat dovezi despre posibile delicte fiscale, corupție și trafic de influență, comise atât de Biden, cât și de fiul acestuia, Hunter Biden: au încasat comisioane de la organizații străine pentru vânzarea de influență, lucruri ilegale atât pentru președinte, cât și pentru fiul acestuia. Aceste comisioane se ridică împreună la nici mai mult nici mai puțin decât 17 milioane de dolari. Și un lucru și mai agravant, aceste venituri nu au fost menționate în declarațiile lor de impozitare, ceea ce constituie un delict.
Frauda fiscală i s-a aplicat numai lui Hunter Biden, deoarece el a încasat comisioanele, fără nicio îndoială, căci el însuși s-a recunoscut vinovat, obținând, în felul acesta, o pedeapsă minimă, cu o amendă relativ mică și fără condamnare la închisoare.
În SUA, este destul de frecvent ca declarațiile fiscale să conțină erori, în favoarea sau în defavoarea contribuabilului, astfel că Ministerul Finanțelor trimite o factură informând despre plăți insuficiente, sau un cec în favoarea contribuabilului care a plătit prea mult.
Însă, sunt și cazuri în care inadvertențele nu sunt considerate erori, ci evaziune fiscală, ceea ce atrage amendă sau închisoare. Ori tocmai acesta este cazul lui Hunter Biden, dar pedeapsa sa s-a limitat la o amendă, ceea ce, după cum au declarat inspectorii de la Ministerul Finanțelor, este un tratament care a menajat acuzatul, contrar practicilor obișnuite.
Poate lucrul cel mai ciudat în legătură cu delictele fiscale ale familiei Biden este felul în care tratează această problemă mijloacele de informare în masă: majoritatea nu au preluat știrea, cu toate că cel puțin un canal de televiziune a transmis în direct audierile din Congres, în care cei doi funcționari au răspuns, de-a lungul unei zile întregi, la întrebările legiuitorilor.
A fost o ședință în care congresmenii republicani au cerut tot felul de date, în timp ce democrații au făcut declarații generale referitoare la rasism sau la deficite ale bugetului federal, fără a putea nega faptele prezentate la audieri.
Marea majoritate a presei americane favorizează Partidul Democrat, de aceea n-a prea a arătat interes pentru niște informații care aduc prejudicii unui președinte provenit din acest partid, până într-atât, încât două mari cotidiene, cum sunt Washington Post și New York Times, nu au considerat că audierile i-ar interesa pe cititorii lor și nu au informat nimic în legătură cu acest subiect.
Și, probabil,au dreptate,căci peste 90% din locuitorii capitalei americane, și aproape 80% din cei ai New York-ului,votează cu candidații democrați și nu vor să audă lucruri care ar putea să le aducă prejudicii acestora.
Nu le lipsește interesul pentru politică, însă îi interesează mai mult procesele care se acumulează împotriva lui Trump, care va fi nevoit să răspundă în fața justiției, anul viitor, când va fi, probabil, candidatul republican pentru funcția de președinte.
Presa conservatoare este minoritară, cu consecința că mulți corespondenți străini nu prea o citesc.
Dacă aceste mijloace de informare din Washington și New York, cele două orașe care au cea mai mare influență politică în țară, se arată puțin interesate de lucruri care ar aduce prejudicii Partidului Democrat, ele beneficiază și de o bună companie: marea majoritate a funcționarilor, mulți dintre ei pe posturi de mare răspundere în administrațiile republicane, sunt, la rândul, lor progresiști.
Cei care au avut răbdarea să urmărească, timp de multe ore, depozițiile celor doi inspectori al Ministerului Finanțelor au aflat despre delictele fiscale și abuzurile de influență ale familiei Biden: fiul actualului președinte nu numai că a încasat mari comisioane, dar vicepreședintele de atunci, Biden, a reușit să facă să fie îndepărtat un ministru ucrainean care-i făcea probleme.
Însă, ponderea presei mai așezate și controlul păturii funcționarilor asupra procesului politic al țării sunt atât de mari, încât răspândirea acestor informații este posibil să nu aibă consecințe, nici juridice și nici electorale.
Doar dacă nu cumva,desigur,viitorul președinte al SUA va fi unul dintre candidații republicani dintre care, deocamdată, niciunul nu se arată dispus la vreun compromis ca să uite aventurile familiei Biden.
Astfel că alegerile de anul viitor au o nouă dimensiune: ambele partide încearcă să-l pună în spatele gratiilor pe principalul lor rival, atât pe Donald Trump, în cazul în care câștigă Biden, cât și pe Biden, dacă câștigă vreun aspirant republican.
Virulența aceasta a ambelor partide este ceva nou în istoria țării și ea persistă în ciuda avertizărilor, tot mai frecvente, că aceste vendete politice sunt mai degrabă proprii republicilor bananiere și nu celui mai dezvoltat și puternic stat din lume.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Campaña en los tribunales Washington, Diana Negre

Las elecciones presidenciales norteamericanas están todavía muy lejos, pero tanto un partido como el otro están ya enfrascados en la campaña que, esta vez, parece más centrada en los tribunales que en la opinión pública, especialmente por lo que al ex presidente Donald Trump se refiere.
Es porque el ex mandatario tiene ya que responder a tres acusaciones que, aparte de una serie de cargas económicas, podrían llevarle a la cárcel…de la que tal vez se libraría si gana los comicios y se perdona a sí mismo.
En cuanto a su rival, Joe Biden, el actual presidente, quien anunció ya su intención de presentarse a reelección, los tribunales no representan un riesgo tan próximo, pero podrían tener consecuencias las revelaciones de dos funcionarios de hacienda.
Presentaron pruebas de probables delitos fiscales, corrupción de tráfico de influencias, tanto de Biden, como de su hijo, Hunter Biden: cobraron comisiones de organizaciones extranjeras por venta de influencias, algo ilegal tanto para el presidente, como para su hijo. Estas comisiones se elevan nada menos que a 17 millones de dólares entre ambos. Peor todavía, no incluyeron estos ingresos en su declaración de impuestos, lo que constituye un delito.
De fraude fiscal tan solo se aplicaría a Hunter Biden, pues él es quien cobró estas comisiones, de lo que no hay duda, pues el mismo Hunter se declaró culpable y consiguió que se le aplique la pena mínima, con una multa relativamente pequeña y sin pena de prisión.
Es frecuente en Estados Unidos que las declaraciones fiscales tengan errores, en favor o en contra del contribuyente, de forma que Hacienda envía una factura por pagos insuficientes, o un cheque en favor del contribuyente que pagó demasiado.
Pero hay casos en que los fallos no se consideran errores, sino evasión fiscal, lo que conlleva multa o incluso prisión. Y este es el caso de Hunter Biden, pero su castigo se limitó a una multa lo que, según declararon los inspectores de Hacienda, es un trato de favor y contrario a las prácticas habituales.
Quizá lo más curioso de los delitos fiscales de la familia Biden es el tratamiento que le dan los medios informativos: la mayoría de los medios no recogió esta noticia, a pesar de que por lo menos uno de los canales de televisión transmitió en directo las audiencias en el Congreso, en que los dos funcionarios respondieron durante un día entero a preguntas de los legisladores.
Fue una sesión en que los congresistas republicanos pidieron todo tipo de datos, mientras que los demócratas hicieron declaraciones generales en cuanto al racismo o los déficits del presupuesto federal, pero no pudieron refutar los hechos presentados en la audiencia.
La gran mayoría de la prensa norteamericana favorece al Partido Demócrata y tuvo poco interés en divulgar informaciones que perjudican a un presidente de ese partido, hasta el punto de que dos grandes rotativos, como el Washington Post o el New York Times, no consideraron que las audiencias tenían interés para sus lectores y no informaron al respecto.
Y, probablemente, andaban acertados: más del 90% de la población de la capital norteamericana, y cerca del 80% de la ciudad de Nueva York, vota por candidatos demócratas y no desea oir cosas que les puedan perjudicar.
Interés por cosas políticas no les falta, pues sí dedican espacio a los juicios que se acumulan en contra de Trump, quien tendrá que responder ante la Justicia el año próximo, cuando posiblemente será el candidato republicano a la presidencia.
La prensa conservadora es minoritaria, con la consecuencia de que muchos corresponsales extranjeros apenas la leen.
Si estos medios informativos de Washington y Nueva York, los dos lugares con más influencia política en el país, tienen poco interés en cuanto pueda perjudicar al partido demócrata, están en buena compañía: la gran mayoría de los funcionarios, incluso muchos con puestos de responsabilidad en administraciones republicanas, son también progresistas.
Quienes tuvimos la paciencia de seguir durante horas el testimonio de los dos inspectores de Hacienda, nos enteramos de los delitos fiscales y los abusos de influencia de la familia Biden: no solamente que el hijo del actual presidente cobró elevadas comisiones, sino que el entonces vicepresidente Biden consiguió que cesaran a un ministro ucraniano que le creaba problemas.
Pero, el peso de la prensa más establecida y el control del funcionariado sobre el proceso político es tal, que la divulgación de estas informaciones tal vez no tenga consecuencias, ni jurídicas ni electorales.
A no ser, naturalmente, que el futuro presidente de Estados Unidos sea alguno de los candidatos republicanos entre los cuales, por el momento, no hay ninguno que parezca inclinado a un compromiso para olvidar las aventuras de la familia Biden.
De tal forma que las elecciones del año próximo tienen una dimensión nueva: ambos candidatos tratan de poner entre rejas a su principal rival, sea Donald Trump en el caso de que ganara Biden, o sea Biden si gana alguno de los aspirantes republicanos.
La virulencia de ambos partidos es nueva en la historia del país y se mantiene a pesar de las advertencias, cada vez más frecuentes, de que estas vendettas políticas son más propias de las repúblicas bananeras que del país más desarrollado y poderoso del mundo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Orice văduvă de rând… Dacă mai aveam vreo îndoială, Tânărul cel Frumos pare să fie aici, în mintea lui WS (nebunește și pe vecie îndrăgostit de el) Prințul lumii, Mirele lumii… iar lumea toată, o regină plângându-i burlăcia… Mirele lumii care comite un păcat de moarte ce se răsfrânge asupra lui (o a doua lectură pentru „himself such murd’rous shame”) dar și asupra Universului… nelăsându-se ispitit de tentația ofianică (ὄφις=șarpe) a lui Shakespeare, Marele Tentator/Ispititor…

SONNET IX
Is it for fear to wet a widow’s eye,
That thou consum’st thy self in single life?
Ah! if thou issueless shalt hap to die,
The world will wail thee like a makeless wife;
The world will be thy widow and still weep
That thou no form of thee hast left behind,
When every private widow well may keep
By children’s eyes, her husband’s shape in mind:
Look what an unthrift in the world doth spend
Shifts but his place, for still the world enjoys it;
But beauty’s waste hath in the world an end,
And kept unused the user so destroys it.
No love toward others in that bosom sits
That on himself such murd’rous shame commits.

SONETUL VIII
Te temi că lași în urmă o văduvă înlăcrimată,
Și, mistuit pe dinăuntru, duci o viață de holtei ?
Ah ! De va fi să mori fără urmași, lumea toată-ndoliată
Te va plânge, ca o soție-ndurerată rămasă singură, fără perechea ei;
Lumea toată fi-va văduva neconsolată ce nu va înceta să te jelească
Mâhnită că nu vei fi lăsat un chip aidoma celui ce-l porți, când timpu-ți se sfârșește;
Când orice văduvă de rând poate-mpăcată soțul să-și privească
Rămas în mintea-i viu și care, din ochii copiilor ce-avură împreună, o privește:
Oricum ar fi, un risipitor nu face alt decât să mute-n astă lume
De la un loc la altul tot ce irosește, iar lumea tot se bucură de-a sa risipă, fericită;
Dar irosirea frumuseții mai are și un sfârșit, tot pe-astă pe lume,
Iar cel ce-o are și n-o folosește, doar pentru el păstrând-o, o omoară, zadarnic îngrădită.
Nu are-n pieptu-i iubire pentru semeni cel ce, fără șovăială,
Și-aduce asupra-și și comite împotriva-i o astfel de rușine criminală.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Sfinții martiri Serghie (Sergius) și Vah (Bacchus), uniți prin ritualul înfrățirii întru Hristos (adelfopiisis/ἀδελφοποίησις) sau fraternitas iurata, icoană, secolul VII, Muzeul Hanenko, Kiev. Doi sfinți militari, ofițeri în armata împăratului Maximian, care au murit martiri  în Siria, în anul 300. Sunt pomeniți pe 7 octombrie.

Hai vino și tu în… muzica, în armonia… celestă a lumii… îi spune WS capriciosului său pupil.

În corul suavelor cântări paradisiace.

Tu ești muzica angelică de care nu mă satur niciodată… ești bun să te ascult, desigur o trimitere subtilă la pomul din mijlocul Raiului al cărui rod e plăcut la vedere, și bun de mâncat… Will ispitit ca Eva în Raiul Domnului.

Iar acordurile… cununate, „unions married” – cei doi soți care una devin – ne-arată limpede că pupilul nu se lasă ispitit, cucerit, poate… convertit la matrimoniul filadelfic.

Și ceva și mai interesant, trioul coral fericit: tatăl (sire !), fiul și mama trimite, de fapt la Sfânta Familie care, la rândul ei, trimite – Will nu se sfiește niciodată să se joace de-a teologul – la Sfânta Treime, o treime masculină în unime… și la erosul creștin… mistic, tainic, edenic, extatic, hristic, filadelfic și, desigur, dumnezeiesc…

Sfinții martiri militari din Legiunea tebană, Mauriciu și Teofred (secolul III), miniatură dintr-un manuscris medieval (1460–1480) atribuit fratelui Nebridio din Cremona; J. Paul Getty Museum, Los Angeles

Sonnet VIII
Music to hear, why hear’st thou music sadly?
Sweets with sweets war not, joy delights in joy:
Why lov’st thou that which thou receiv’st not gladly,
Or else receiv’st with pleasure thine annoy?
If the true concord of well-tuned sounds,
By unions married, do offend thine ear,
They do but sweetly chide thee, who confounds
In singleness the parts that thou shouldst bear.
Mark how one string, sweet husband to another,
Strikes each in each by mutual ordering;
Resembling sire and child and happy mother,
Who, all in one, one pleasing note do sing:
Whose speechless song being many, seeming one,
Sings this to thee: ‘Thou single wilt prove none.’

David and Jonathan, în Jonathan’s Loves, David’s Laments: Gay Theology, Musical Desires, and Historical Difference, Dirk von der Horst

SONETUL VIII
Tu, muzica pe care nu mă satur s-o ascult, de ce asculți muzică de întristare ?
Dulcețuri cu dulcețuri nu se războiesc și bucuria-n bucurie-și află desfătarea:
De ce iubești ceva de care nu te bucuri, ceva ce nu-ți aduce fericire și-ncântare ?
Sau, poate-ți place trist să fii și melancolic și te desfată supărarea.
Dacă armonia adevărată a sunetelor bine-temperate,
Îți zgârie urechea cu acorduri unite-n taina cununiei,
Ar trebui acestea să te certe, dar numai cu blândețe, și să-ți spună că-n a ta singurătate,
De-oi rămâne, vei ucide-n tine partea ce s-ar cuveni a o aduce-n lume armoniei.
Te uită, două strune, soțul și prea-dulcea-i soață, se cheamă,
Se-ating una pe alta, se-ngână și-și răspund, ca una, în ordinea cerută de-amândouă,
Nu-ți par a fi: tatăl, domnul casei, copilul și fericita mamă
Care, toți ca unul, cu bucurie cântă aceeași plăcută notă nouă ?
Cântecul lor fără cuvinte, deși-s mai mulți, doar unul pare,
Ce ție-ți cântă: „Tu, de unul singur, nimic n-ai să ajungi cu-a ta purtare.”

David și Jonathan, vitraliu de la biserica St. Mark’s Portobello, Edinburgh, Scotland, 1882

Jonathan și David, miniatură din Somme le roy (Cartea viciilor și virtuților), de frère Laurent, confesorul regelui Franței, Philippe III le Hardi, 1.300; British Library, Londra

Jonathan și David, vitraliu de la St Giles Cathedral, Edinburgh

Sfânta familie, vitraliu de la St Mary’s, New Haven, Connecticut, SUA

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Apollo și Python, Peter Paul Rubens,1636-1637;  Museo Del Prado

Shakespeare adorându-și iubitul în chip de Apollo-Soarele, atoate-dătătorul…

Gracious light ne trimite la binefăcătorul Soare, zeul care dăruiește viață… venerat ca Atoate-țiitor de oamenii Răsăritului (in the orient…).

Desigur, lumina cea plină de grație… divină… ne mai trimite cu gândul și la Domnul cel milostiv și îndurător, plin de grație, adică de bunăvoință față de creaturile sale… plin de milă și iubire… la Domnul cel Atot-puternic…

Îndrăzneață suprapunere… Iubitul… Apollo și Dumnezeu…

Și Shakespeare speriindu-și, totodată, iubitul, cu scena unei înfricoșătoare debilități, care, însă, n-ar mai conta dacă Tânărul cel Frumos și-ar lăsa moștenire frumusețea într-un nou Soare, Soarele Tânăr…

Să fi fost scris sonetul cândva, la un solstițiu de iarnă?
Oricum, același eros aprins… cei doi… numai văpăi… adorare, prosternare, închinare… WS… devotul iubitului său… O hierogamie… masculină… Din nou, inspirată de solstițiul de iarnă sau de amintirea vreunei dimineți de vară înfocate când Will s-a simțit, cu nesfârșită recunoștință, preaiubitul efeb al lui Apollo însuși ?

Sau, poate, doar un episod amar trăit la curte, când vreun nobil domn, căzut poate în dizgrația reginei, se vede părăsit de un alai de curteni cărora le fusese binefăcător și patron… Sau, poate, amândouă…

Apollo în carul său, Luca Giordano, aprox. 1685; Museum of Fine Arts, Boston

Sonnet VII
Lo! in the orient when the gracious light
Lifts up his burning head, each under eye
Doth homage to his new-appearing sight,
Serving with looks his sacred majesty;
And having climbed the steep-up heavenly hill,
Resembling strong youth in his middle age,
Yet mortal looks adore his beauty still,
Attending on his golden pilgrimage:
But when from highmost pitch, with weary car,
Like feeble age, he reeleth from the day,
The eyes, ‘fore duteous, now converted are
From his low tract, and look another way:
So thou, thyself outgoing in thy noon
Unlooked on diest unless thou get a son.

Soarele (Helios) în carul său, placă de marmură din templul Atenei din Troia, sec. IV î. Hr. Pergamon-Museum, Berlin

SONETUL VII

O, rogu-te, spre Răsărit te uită, când luminătorul atoate-binefăcător și plin de har,
Capu-n flăcări și-l înalță și orice muritor, văzându-l iarăși pe ceru-i, suitor,
Ivindu-se din nou pe boltă, i se-nchină ca unui zeu, cu rugi de mulțumire-n dar
Cinstindu-i maiestatea-i sfântă cu preaplecata lui privire de cucernic slujitor;
Vezi-l apoi, urcat-a muntele ceresc, prea-înalt și abrupt, greu pentru altul să-l străbată:
Semeț, ca un bărbat puternic, ce pare încă tânăr, dar care e trecut de prima tinerețe:
Și adorat de muritorii ce-i sorb din ochi frumusețea-i încă neschimbată
Toți însoțindu-l, pelerini, părtași la pelerinajul lui de aur și-nchinători la a sa frumusețe:
Dar, când din înaltul cel mai-nalt, în caru-i frânt de atâta cale și osteneală,
De parcă bătrânețea l-a ajuns de-odat, tremurând, slăbit și poticnit, din ziuă cade
Și se dă de-a rostogolul, iar ochii, ce pân-atunci priveau la el îndatorați și cu sfială,
Întorși ei sunt acum și abătuți de mersul lui jos, privind în altă parte.
Așa și tu, trecut de amiaza vieții, într-un târziu,
Uitat de toți muri-vei și nebăgat în seamă, dar nu și dacă naști un fiu.

Soarele (Helios) în carul său cu patru cai, vas grecesc cu figuri roșii, 430 î. Hr. descoperit în Puglia, Italia; British Museum

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Ce ne rămâne? Washington, Diana Negre

Dacă există ceva care domină viața americanilor în ziua de azi, atunci acel ceva este confuzia: o vedem în economie, în politică și în interpretările a ceea ce se întâmplă sau, mult mai mult, a ceea ce ar trebui să se întâmple.
În această întinsă și semi-depopulață țară (densitatea în SUA este de 36 de locuitori pe kilometru pătrat, nici măcar o treime din media europeană) unde locuitorii se țin departe unii de alții, atât prin distanțele continentale, cât prin condițiile economice și climatice, exista, până nu demult, o anumită comunitate de criterii în a înțelege viața, însă, acum, realitatea este foarte diferită.
Și nu că viața ar fi diferită în zonele rurale sau urbane, sau în teritoriile mai bogate sau mai sărace, ci faptul că populația americană însăși, indiferent de situarea ei geografică, pare a fi, în prezent, foarte divizată pe criterii sociale sau morale, cât și în expectativele ei politice.
Este rezultatul – sau poate cauza?- unor modalități total aiurea de a înțelege viața și aspirațiile de viitor, atât viitorul propriu, cât și cel al celor din jur.
Unul dintre marile ziare americane scria săptămâna aceasta „Dacă găsiți că evoluția economică este confuză, să știți că nu sunteți singurul.” Și desigur, așa cum arăta cotidianul acela, practic este imposibil să interpretezi datele economice, care, pe de o parte, indică o recesiune – anunțată și de experți – iar, pe de alta, îi semnalează pe investitorii care își trimit bucuroși economiile la burse. Astfel, cu toate previziunile negative, – ale cifrelor sau ale comentariilor făcute de analiștii financiari-, prețurile acțiunilor urcă.
La fel se întâmplă cu piața muncii, unde lipsa tradițională a mâinii de lucru în SUA s-a acutizat în majoritatea sectoarelor, mai ales în divertisment și consum, sectoare care compensează amplu pierderile din domeniile financiare.
Muncitorii pot să aleagă, să aștepte sau să-și schimbe după placul lor locurile de muncă. Salariile au crescut, însă, în general, mai puțin decât inflația, cu toate că, acum, se dau asigurări că acest lucru se va corecta, deoarece seria de scumpiri continuă, iar inflația s-a mai moderat în ultima lună.
Alt teren minat este cel al educației, căci părinții par a fi din ce în ce mai nemulțumiți de oferta publică -singura pe care și-o poate permite majoritatea populației – educație care, din păcate, are puține șanse să se reformeze. Nici în învățământul superior lucrurile nu merg mai bine, în parte, deoarece cheltuielile pentru a intra la orice universitate sunt foarte mari, iar, în cazul universităților mai faimoase, cun sunt Harvard sau Yale, sunt prohibitive. În același timp, calitatea învățământului a coborât, căci, sunt tot mai mulți studenții care predau cursuri – foarte ieftin, desigur – celorlalți studenți mai mici ca ani decât ei.
Locul unde disparitatea criteriilor și diversitatea curentelor sunt cele mai evidente este piața bursei și a investițiilor, în general. De ceva vreme, presupușii „experți” ne tot anunță că va veni un dezastru, deoarece bursele au urcat în valori și în timp mai mult decât se aștepta lumea, iar valorile umflate vor aduce pierderi, cu necazurile respective, acelor investitori care de ani de zile se lăfăie într-o adevărată veselie a scumpirilor haotice.
Multă lume, mai ales pensionarii sau cei care sunt aproape de pensionare, a auzit de aceste avertizări și, folosindu-se de creșterea dobânzilor, au trecut la regimul de venituri fixe, unde, modestul 5% pe care îl primesc acum este mult mai puțin decât acel 17% din procentajul principal, însă, în felul acesta se află la adăpost de orice dezastru.
Problema este că omul de rând nu vrea să coboare din căruță și continuă să-și transforme economiile în acțiuni. În felul acesta, legea cererii și ofertei se menține, iar bursele, în ciuda tuturor pronosticurilor, urcă neîncetat. În ultimele luni, a fost o adevărată sărbătoare pentru cei optimiști, însă nu și pentru asesorii financiari, care sunt văzuți mai degrabă ca niște ghicitori, decât ca experți.
Pentru a încheia acest tur al confuziilor, să amintim și de politică, care se pregătește pentru marele spectacol, o dată la patru ani, cu ocazia alegerilor prezidențiale din noiembre, anul viitor. Țara e deja consumată, căci știe cine vor fi candidații, atât al partidului democrat, cât și al celui republican. Și problema este că nici democrații nu-l vor pe actualul președinte, Biden, care și-a anunțat dorința de a candida din nou, și nici republicanii nu se entuziasmează de președintele Trump, care își face campanie.
În cazul lui Biden, este o tradiție ca democrații să nu prezinte un rival atunci când un președinte al partidului lor vrea să fie reales, în timp ce, în cazul lui Trump, niciunul dintre rivalii săi nu reușește să urce, oricâte avantaje ar avea „pe hârtie”: nici guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care părea că mănâncă nori, și nici ceilalți posibili rivali nu ajung nici măcar la jumătate din intențiile de vot pe care le are Trump.
Spectacolul acestor doi bătrâni, unul dintre ei aproape octogenar, iar celălalt octogenar deja, fiecare cu propriile limite, nu va fi unul gratificant nici în interiorul și nici în afara țării. Biden are problema unei evidente senilități, în timp ce Trump îi respinge pe cei care nu-l sprijină, la fel cum atrage procentul care îi este fidel până în pânzele albe. Este puțin probabil să-l dorească alegătorii moderați și independenți, așa că se pare că situația va fi la fel ca cea din anul 2020.
Cu diferența că, în ziua de azi, există o respingere mai mare a ambilor candidați: nici Biden nu este omul politic moderat și reconciliant pe care îl aștepta și de care avea nevoie țara, acum trei ani, și nici Trump nu a arătat că știe să se stăpânească, pentru a-și controla izbucnirile.
Însă, nici limitele celor doi candidați și nici nevoia țării de a avea conducători mai capabili nu pot opri procesul electoral care va veni, inexorabil, ca de obicei, odată la patru ani, în noiembrie 2024.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

¿En qué quedamos? Washington, Diana Negre

Si hay algo que domina en la vida norteamericana de hoy, es la confusión: la vemos en la economía, en la política y en las interpretaciones de lo que sucede o, mucho más aún, de lo que debería suceder.
En este vasto y semi despoblado país (la densidad en EEUU es de 36 habitantes por kilómetro cuadrado, menos de un tercio de la media europea) donde la población se mantiene alejada de sus compatriotas tanto por las distancias continentales como por las condiciones económicas y climáticas, había, hasta no hace mucho, una cierta comunidad de criterios y en la forma de entender la vida, pero, la realidad es ahora muy distinta.
No se trata ya de que las coordenadas de vida sean diferentes en las zonas rurales o urbanas, o en territorios más ricos o más pobres, es que la misma población norteamericana, al margen de su situación geográfica, parece, hoy en día, tan dividida por sus criterios sociales o morales como lo es en sus expectativas políticas.
Es quizá resultado -¿o tal vez sea la causa?- de formas totalmente dispares a la hora de entender la vida y de las aspiraciones para el futuro, tanto propio como del mundo circundante.
Uno de los grandes periódicos norteamericanos escribía esta semana “Si encuentra confuso el acontecer económico, no está usted solo”. Y ciertamente, tal como ese rotativo señalaba, es prácticamente imposible interpretar los datos económicos que, por una parte, apuntan a una recesión -también pronosticada por los expertos- y por la otra, muestran a los inversores que van mandando alegremente sus ahorros a las bolsas. Así, los precios de las acciones van subiendo a pesar de todos los presagios negativos -ya sea por las cifras o por los comentarios de analistas financieros.
Igualmente ocurre con el mercado laboral, donde la escasez de mano de obra tradicional en Estados Unidos se ha agudizado para la mayoría de los sectores, especialmente el de ocio y consumo, que compensan de largo las pérdidas en los ámbitos financieros.
Los trabajadores pueden escoger, esperar y cambiar a su gusto. Los sueldos han subido, pero en general menos que la inflación, aunque ahora nos aseguran que esto se corregirá porque la serie de subidas continúa y la inflación se ha moderado en el último mes.
Otro terreno minado es el de la educación, donde los padres parecen cada vez menos satisfechos con la oferta pública -la única que la mayoría de la población puede permitirse- pero no hay manera de llegar a un acuerdo para reformarla. Y en la enseñanza superior las cosas no van mucho mejor, en parte porque el costo de acceder a cualquier universidad es muy elevado y, en el caso de las más famosas, como Harvard o Yale, es prohibitivo. Al mismo tiempo, la calidad de la enseñanza ha bajado, pues cada vez hay más estudiantes que imparten clases -a bajo costo, naturalmente- a quienes tienen unos pocos años menos que ellos.
Donde la disparidad de criterios y la diversidad de corrientes es quizá más evidente es en el mercado bursátil y de inversiones en general. Hace ya tiempo que los supuestos “expertos” nos avisan de que va a haber una escabechina, que las bolsas han subido más en valor y en tiempo de lo que cabe esperar y que los valores inflados causarán pérdidas, con su consiguiente pena, a los inversores que llevan varios años en una auténtica fiesta con subidas a troche y moche.
Mucha gente, especialmente jubilados o próximos a la jubilación, ha escuchado estas advertencias y, aprovechando la subida de tipos de interés, se ha pasado a la renta fija donde el modesto 5% que ahora reciben es mucho menos que el 17% del índice principal, pero están a salvo de una escabechina.
El problema es que la gente de a pie no se quiere bajar del carro y sigue alegremente poniendo sus ahorros en acciones. Así, la ley de la oferta y la demanda se mantiene y las bolsas, contra tantos pronósticos, no paran de subir. Los últimos meses han sido una auténtica fiesta para los optimistas y están haciendo muy mal a los asesores financieros que algunos ven ya como agoreros más que como expertos.
Para acabar esta ronda de confusiones está la política, que se prepara para el gran teatro de cada cuatro años con las elecciones presidenciales de noviembre del año próximo. El país está ya consumido por saber quiénes serán los candidatos, tanto del partido demócrata como del republicano. Y aquí el problema es que ni los demócratas quieren al actual presidente Biden, que anunció ya su deseo de presentarse a reelección, ni los republicanos se entusiasman con el presidente Trump, quien también está haciendo campaña.
En el caso de Biden, es tradicional que los demócratas no presenten un rival cuando un presidente de su partido es el candidato, mientras que en el caso de Trump no consigue despuntar ninguno de sus rivales, por muchas ventajas que tengan “sobre el papel”: ni el gobernador de Florida, Ron DeSantis, que parecía que iba a comerse el mundo, ni ninguno de sus otros posibles rivales llega a la mitad de la intención de voto en favor de Trump.
El espectáculo de estos dos ancianos, uno casi octogenario y el otro ya entrado en la década de los 80, cada uno con su limitación personal, no será gratificante ni fuera ni dentro del país. Biden tiene el problema de una senilidad evidente, mientras que Trump repele tanto a quienes no lo apoyan como atrae a un porcentaje que le es fiel por encima de todo. Es improbable que le sigan los votantes moderados e independientes, con lo cual parecemos volver a los comicios de 2020.
Con la diferencia de que hoy en día hay un rechazo mayor hacia ambos candidatos: ni Biden es el político moderado y conciliador que el país esperaba y necesitaba hace tres años, ni Trump ha demostrado tener suficiente disciplina para controlar sus exabruptos.
Pero ni las limitaciones de ambos candidatos, ni la necesidad del país de tener unos dirigentes más aptos pueden frenar el proceso electoral que llegará, inexorablemente, en 2024, como cada cuatro años, en noviembre.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.