WS… un obișnuit al creatorilor de parfumuri și al cămătarilor ? Metaforele din lumea lor îi vin pe limbă. Și, din nou, ce iubire nemăsurată, insațiabilă pentru efebul său de taină… De-ar fi zece, nu unul ! O culme a cămătăriei: zece la unul ! Dar, o cămătărie a trupului: primești de la Dumnezeu unul, un trup, și dai înapoi, lași moștenire posterității, zece efebi, zece mici Apollo… Cu cine, desigur că nu-i important ? Zece clone ? Zece copii ? Un vis insuflat de insațiabilul Eros… Fiala, desigur, vor spune unii, un șip prețios (pântecul mamei purtătoare) pentru a păstra un parfum atot-prețios, esența efebului iubit și rezervorul celor zece moștenitori ai frumuseții sale zeiești, apolinice… O, insațiabil Eros !

Apollo cântând la liră, amforă grecească, 520-500 î. Hr. British Museum, Londra

SONNET VI
Then let not winter’s ragged hand deface
In thee thy summer, ere thou be distill’d:
Make sweet some vial; treasure thou some place
With beauty’s treasure, ere it be self-kill’d.
That use is not forbidden usury
Which happies those that pay the willing loan;
That’s for thyself to breed another thee,
Or ten times happier, be it ten for one;
Ten times thyself were happier than thou art,
If ten of thine ten times refigured thee:
Then what could death do, if thou shouldst depart,
Leaving thee living in posterity?
Be not self-will’d, for thou art much too fair
To be death’s conquest and make worms thine heir.

Apollo cântând la liră (citared), făcând o libație; medalion pe o cupă grecească atribuită pictorului Pistoxenos, Muzeul de Arheologie din Delfi.

SONETUL VI
Să nu lași, dară, a iernii mână aspră să-ți sluțească
În tine, vara ta, ‘nainte de a-ți lăsa în alambic esența distilată, vie:
Dulce fială fă-ți și adună a ta comoară la un loc, să se-nmulțească
Comoara frumuseții tale, mai-nainte ca ea răpusă de ea însăși fie.
Nu-i cămătărie oprită când dobânda înzecit
Îi fericește pe aceia ce-o plătesc cu bucurie;
Tu dai viață, din tine însuți, unui alt tu, înnoit;
Și-nzecit ai fi mai fericit, zece la unu de-ar fi să fie;
De zece ori vei fi mai fericit, de zece ori tu fi-vei întrupat,
Dacă zece din ai tăi în zece tu te vor fi recreat:
Moartea, ce-ar mai putea să facă când vei fi plecat
Lăsând posterității zece ca tine să trăiască după tine, în zece preschimbat ?
Încăpățânat nu fi – ești mult, mult prea frumos
Ca să fii prada morții și al ei trofeu și să te moștenească viermii pân’ la os.

Apollo și Python, teracotă, 1609-1668; colecția Van Herck, Royal Museum of Fine Arts Antwerp

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Anotimpurile, Walter Crane, sec. XIX

Cine sunt Horele (Ώρες/Horae) vechilor greci ? Stăpânele, zeițele timpului… ale bunului mers al timpului (dansul Horelor)… ale anotimpurilor, ale vremii.

Fiicele Soarelui/sau ale lui Zeus și ale zeiței Themis (Θέμις, legea divină pe care se întemeiază lumea zeilor și a oamenilor, buna ei așezare)… surorile celor trei Moire, zeițele destinului, și ale Nimfelor. Deseori confundate cu Grațiile.

Numele lor, la Atena, erau Înflorirea, Creșterea și Rodirea (Θαλλώ, Αυξώ și Καρπώ).

Ele au întâmpinat-o pe Afrodita când s-a ivit din spuma mării, au îmbrăcat-o, au împodobit-o și au condus-o în Olimp. Tot ele au împodobit-o pe Pandora (prima femeie !) cu o superbă ghirlandă de flori înainte de a fi adusă pe pământ spre pieirea bărbaților.

Horele sunt bune, sunt binevoitoare, sunt binefăcătoare. Ele mențin echilibrul timpului (an, luni, anotimpuri, zile sau ore).

Tot la Atena le invocau băieții când erau primiți în ordinul efebilor.

Horele sunt personificarea vremii coacerii, a vremii celei bune: în greacă, (h)ora (ὥρα) este vremea cea bună. A coacerii și a rodirii, a împlinirii și a bucuriei, a frumuseții și splendorii. De altfel, oreos (ὡραῖος) și oreotis (ὡραιότης) înseamnă, în greacă, frumos și frumusețe…frumos, adică bine copt, împlinit, desăvârșit, care a crescut și s-a maturizat frumos. Plin de haruri. Dăruit cu o frumusețe desăvârșită. Posibil (h)ora să fie rudă cu verbul a merge, a veni: erhome (ἔρχομαι).

WS le numește creatoarele, cele ce i-au plăsmuit minunata, zeiasca făptură a iubitului său, dar și, copleșit de amărăciune, tirani, pentru că tot ele întruchipează îmbătrânirea, trecerea, ofilirea…

Să fi scris poemul când Tânărul Fericit, adoratul său companion, era atins de boală ? Posibil. Importantă este salvarea: amintirea… parfumul nemuritor al celui drag păstrat în amintiri prețioase… ce nu mor niciodată…

Horele, kylix cu figuri roșii, Sosias, 500 î. Hr., Antikensammlung Berlin

SONNET V
Those hours, that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell,
Will play the tyrants to the very same
And that unfair which fairly doth excel;
For never-resting time leads summer on
To hideous winter and confounds him there;
Sap check’d with frost and lusty leaves quite gone,
Beauty o’ersnow’d and bareness every where:
Then, were not summer’s distillation left,
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty’s effect with beauty were bereft,
Nor it nor no remembrance what it was:
But flowers distill’d, though they with winter meet,
Leese but their show; their substance still lives sweet.

Dionisos conducând Horele, copie romană în marmură din secolul I d. Hr. după un relief attic din perioada elenistică, Luvru

SONETUL V
Acele Hore ce lucrară cu grație, noblețe și migală ca să plăsmuiască
Măiastra lor lucrare, ce atrage ca o vrajă privirile mulțimii și a ei fără de saț tânjire,
Tot ele de-a tiranii s-or juca și-or face splendoarea-i să pălească
Căci urâtă o vor face, lucrarea mâinii lor, odată neasemuită și frumoasă peste fire,
Căci timpul, ce nu stă niciodată-n loc, duce vara cu sine,
La hâda iarnă și-o lasă să piară acolo, cu mințile pierdute, -n rătăcire;
Sevele-i îngheață, suflând asupra-i crivăț, și frunzele-i mustoase fără urmă pier, odat` de viață pline,
Frumusețea-i îngropată în zăpadă, toate-s goale și peste tot și toate-i pustiire:
Atunci, de n-o rămâne parfumul verii distilat într-o licoare
Captivă, prinsă-ntre pereții unei fiale,
Cu frumusețea, împlinirea frumuseții-i prăduită și dispare
Și nicio amintire nu va mai rămâne din tot ce fuse vara cu toate ale sale.
Dar florile, de-s distilate, deși se întâlnesc cu iarna și ar trebui să moară,
esența lor prea-dulce trăiește pe vecie, deși-și pierdură a lor splendoare de-astă vară.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Un motto ascuns: fugit tempus.

Apare scris pe multe ceasuri/orologii din turnurile sau de pe zidurile bisericilor medievale din Europa latină.

E luat dintr-un celebru vers din Georgicele lui Virgiliu (III, 284): Sed fugit interea, fugit irreparabile tempus, singula dum capti circumvectamur amore/dar fuge timpul în ăst` răstimp, fuge și nu se mai întoarce, iar noi ne-nvârtim (prin viață) captivi ai iubirii pentru lucrurile mărunte.

Unde-i ascuns fugit tempus ? În… the wastes of time, o ușoară adaptare a expresiei: time’s a-wasting, adică… timpul fuge.

Trebuie că bunului Will i-au căzut ochii pe un asemenea church clock, ieșind de la vreo liturghie într-o duminică de toamnă (vezi carele cu snopi și pomii fără frunze) sau poate plecând de la vreo înmormântare… Fugit tempus trebuie că i-a amintit de una din plângerile preferate ale poeților latini pe care, după cum se vede, îi știa foarte bine…

Și a scris un sonet în care s-a jucat ascunzând imaginile… petrecerii omului din această viață: ticăitul ceasului, mutarea sau căderea din viață în moarte (ziua bravă, cu lupta cea de toate zilele, ce se scufundă-n noaptea groazei – hideous înseamnă înspăimântător ! – precum cade soarele, la apus, în mare sau în regiunile unde domnește întunericul cel fără de sfârșit de sub pământ, în regatul întunericului și al spaimei), grâul verde prefăcut în snopi uscați, purtați ca niște morți pe catafalc (bier înseamnă litieră, pat și, de aici patul morții… catafalc !) și, desigur, coasa Timpului… Time’s scythe… Iarba cosită… grâul secerat…

Trebuie că biserica cu orologiul pe care scria fugit tempus era undeva la țară, dacă ne gândim la peisajul rustic din sonet care i-a inspirat lamento-ul…

Probabil poetul venea, totuși de la o înmormântare… Prea sună trist cu adevărat…

St. Merryn, Cornwall, 1800. Mttoul ceasului de deasupra intrării: TEMPUS FUGIT !

Sonnet XII
When I do count the clock that tells the time,
And see the brave day sunk in hideous night;
When I behold the violet past prime,
And sable curls all silver’d o’er with white;
When lofty trees I see barren of leaves
Which erst from heat did canopy the herd,
And summer’s green all girded up in sheaves
Borne on the bier with white and bristly beard,
Then of thy beauty do I question make,
That thou among the wastes of time must go,
Since sweets and beauties do themselves forsake
And die as fast as they see others grow;
And nothing ‘gainst Time’s scythe can make defence
Save breed, to brave him when he takes thee hence.

St. Martin, Cheselbourne, Dorset, 1631

Sonetul XII
Când îmi dau seama că ceasu-mi arată timpul și-l măsoară
Și văd cum ne-nfricata zi se-afundă-n hâda noapte;
Când mă uit la violeta de astă primăvară,
Și bucle de abanos ce au fost odinioară le văd acoperite acum de-argint sau de tot albe;
Când pomi semeți ce-aveau cândva coroane mândre-i văd de frunze dezgoliți,
Pomi ce turmele de arșițe le fereau odat` cu al lor umbrar,
Și al verii verde tot înconjurat cu snopi cosiți
Și duși grămezi în care, părând o barbă albă și țepoasă, atuncea iar și iar
De frumusețea ta mă-ntreb ce s-o alege, când vremea ți-a venit
Căci timpul fuge și va trebui să pleci curând,
Dulci desfătări și frumuseți, cu toate, de la sine au pierit
atât de repede, uitându-se cum altele-nfloresc, la rând urmând;
Nimic de coasa Timpului nu te va mai apăra, nicicum,
Afară doar de fiii ce-i vei naște, prin ei o vei învinge, când te va fi luat de acum.

St. James the Great, Bratton, Wilts, 1801: TEMPUS FUGIT

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Lasă-mă să te iubesc în fiul tău… Dă-mi un fiu al tău să te iubesc în el… Va fi tot tu… Și-l voi iubi ca pe tine…

E ca și cum Ahile i-ar cere lui Patrocle, știind că va muri, să lase-n urmă un băiat, pe fiul său, la fel de dumnezeiește de frumos, la fel de dulce, ce i-ar putea fi și pupil și iubit… efebul visurilor sale…

Încape aici vreo discuție despre cât de morală este o astfel de rugăminte ? Viscerală, desigur, este… WS: un suflet înlănțuit pe veci, se pare, de nemilosul Eros… De Eros și nu de Afrodita… cuprins de același misoginism teribil al vechilor greci… pentru care femeia-i doar un incubator…

Dar, de vreme ce aceste sonete au supraviețuit, e limpede că mulți britanici se regăseau în autorul lor.

Un autor care nu se sfiește să-și privească iubitul ca pe însuși Dumnezeu: semblance și form trimit la: „man is the image and (re)semblance of God…” Dumnezeu care, singur, îl poate crea pe om după „chipul și asemănarea Lui” (semblance și form)… Și care nu se sfiește să-i ceară bărbatului de care e îndrăgostit pe veci, să-și… transfere, de dragul lui, „frumusețea dată lui cu chirie/…beauty which you hold in lease…” în fiul său… ca iubirea lor să trăiască de două ori mai mult, nu doar o viață, ci două vieți…

Henry Wriothesley (1573-1624), al III-lea conte de Southampton și protectorul lui William Shakespeare: ar putea fi el misteriosul iubit al lui Will?/Southampton, 1600

SONNET XIII

O, that you were yourself! but, love, you are
No longer yours than you yourself here live:
Against this coming end you should prepare,
And your sweet semblance to some other give.
So should that beauty which you hold in lease
Find no determination: then you were
Yourself again after yourself’s decease,
When your sweet issue your sweet form should bear.
Who lets so fair a house fall to decay,
Which husbandry in honour might uphold
Against the stormy gusts of winter’s day
And barren rage of death’s eternal cold?
O, none but unthrifts! Dear my love, you know
You had a father: let your son say so.

Contele de Southampton,1603, în Turnul Londrei. Sub micul tablou cu celebrul Turn, o inscripție în latină: In vinculis invictus/în lanțuri, neînvins. Februarie 8, 1600; 602; 603 Aprilie. Portret atribuit pictorului flamand John de Critz.

SONETUL XIII

O, de-ai fi tu însuți, iubirea mea ! Dar nu vei fi prea mult (și o știi bine!).
Al tău ești numai cât trăiești aici, tu însuți, prin urmare,
Ar trebui să te gătești pentru sfârșitul care vine,
Și altuia să-i dai prea-dulcea ta asemănare.
Ar trebui atâta frumusețe, dată cu chirie ție, nu în dar,
Să nu aibe-un soroc: atunci ai fi din nou tu și, din nimic
cum ți-ar fi dat să ajungi după a ta moarte, ai fi tu însuți iar,
Când dulcea ta mlădiță ți-ar purta dulcele tău chip.
Cine ar lăsa o casă așa frumoasă s-ajungă o ruină, să decadă,
Când ar putea, chivernisind-o bine, cu cinste el s-o țină
Și s-o ferească de viscol și de crivăț, într-o zi de iarnă,
Și de mânia stearpă a frigului veșnicei morți ce va să vină ?
O, nimeni, numai un risipitor nesocotit ! Iubitul meu iubit, tu știi prea-bine:
Ai un părinte: lasă-ți fiul să-ți spună și ție astfel (așa se și cuvine!).

Contele de Southampton

Contele de Southampton aprox. 1618, după un portret de Daniel Mytens, National Portrait Gallery, Londra

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

William Shakespeare, portret realizat în timpul vieții, singurul despre care se crede că ar fi cel adevărat (Getty Images)

Shakespeare… cel platonic… Adevărul și Frumusețea… doimea extrasă din treimea de virtuți care, după Platon (sau, cel puțin așa cred filosofii), se află în toate lucrurile… sau, ar trebui: Binele, Adevărul și Frumosul. Doamne, ce declarație de dragoste sublimă, copleșitoare… atot-platonică… Sfârșitul iubitului… sfârșitul lumii… în care Zeul și-a întipărit chipul: Adevărul și Frumusețea… un zeu împuținat, căruia-i lipsește Binele… De ce oare ? Să fie de vină iubirea interzisă ? Platonică ? Erosul grecesc ? Un iubit care sigur arăta ca Hermes-ul lui Praxitele:

Sonnet XIV
Not from the stars do I my judgement pluck;
And yet methinks I have Astronomy,
But not to tell of good or evil luck,
Of plagues, of dearths, or seasons’ quality;
Nor can I fortune to brief minutes tell,
Pointing to each his thunder, rain and wind,
Or say with princes if it shall go well
By oft predict that I in heaven find:
But from thine eyes my knowledge I derive,
And, constant stars, in them I read such art
As truth and beauty shall together thrive,
If from thyself, to store thou wouldst convert;
Or else of thee this I prognosticate:
Thy end is truth’s and beauty’s doom and date.

Hermes cu Dionisos copil, Praxitele, Muzeul Arheologic din Olimpia, Grecia

Sonetul XIV
Nu din stele-mi trag puterea de-a judeca ce e rău și ce e bine;
și, gândesc, le știu citi mai bine ca oricine, în sânge am astronomia,
Dar nu să spun de soartă, că-i rea sau bună, ori de vine
prăpăd sau foamete sau cum fi-va vremea-n anotimpuri, de va aduce rod bogat sau vitregia;
nici norocul fiecăruia să-l spun dintr-o suflare, acum, pe loc,
arătându-i ce tunete-l așteaptă și ce ploaie și ce vânt,
sau prinților să le dezvălui de bine-o să le meargă sau ce nenoroc
i-așteaptă, să le prezic ce eu descopăr privind la cerul sfânt:
nu, știința-mi toată din ochii tăi o sorb (din nesecat izvor),
și, stele nemișcate, în ei citesc desăvârșita artă, cea prin care, negreșit,
frumusețea și-adevărul, ca una-ntrepătrunse, înflori-vor
dacă-ai voi să faci din tine însuți încă unul care să te păstreze așa cum ești acum, leit,
sau altfel te previn și-ți proorocesc:
sfârșitul tău va fi pieirea și ziua cea din urmă a adevărului și-a frumuseții (ce-n tine strălucesc).

Stele fixe, nemișcate ? Sunt stelele după care te călăuzești, care-ți arată drumul… întrucât stau neclintite pe firmament… sunt aștrii care-ți arată lumina în noapte… sau pe Hristosul sufletului tău… Călăuzele tale… pururea…

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Rodia, pântecul cu 1.000 de semințe… zmeura, sora trandafirului, sublimarea feminității auguste, și menta, deschiderea minții… O dimineață în raiul Zeiței…

11. Miere picură buzele tale, mireasă; miere și lapte, sub limba ta, și parfumul veșmintelor tale ca parfumul Libanului.12. Grădină închisă, sora mea, mireasă, izvor închis, fântână pecetluită.13. Livada ta, un rai cu rodii, cu poame bune, dulci și alese, cu chipri și narduri,14. Nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară (și) cu tot felul de copaci de tămâie; mir și aloe (și) cu toate mirodeniile, cele mai alese.15. Fântână din grădini, izvor cu apă vie ce curge din Liban.16. Trezește-te, vânt de Nord, și vino, vânt de Sud, suflă peste grădina mea să-i curgă miresmele, să vină iubitul meu în grădina lui și să-și mănânce fructul său cel ales.

CÂNTAREA CÂNTĂRILOR, IV, 11-16.

נֹפֶת תִּטֹּפְנָה שִׂפְתוֹתַיִךְ כַּלָּה דְּבַשׁ וְחָלָב תַּחַת לְשׁוֹנֵךְ וְרֵיחַ שַׂלְמֹתַיִךְ כְּרֵיחַ לְבָנֽוֹן׃
גַּן נָעוּל אֲחֹתִי כַלָּה גַּל נָעוּל מַעְיָן חָתֽוּם׃
שְׁלָחַיִךְ פַּרְדֵּס רִמּוֹנִים עִם פְּרִי מְגָדִים כְּפָרִים עִם־נְרָדִֽים׃
נֵרְדְּ וְכַרְכֹּם קָנֶה וְקִנָּמוֹן עִם כָּל־עֲצֵי לְבוֹנָה מֹר וַאֲהָלוֹת עִם כָּל־רָאשֵׁי בְשָׂמִֽים׃
מַעְיַן גַּנִּים בְּאֵר מַיִם חַיִּים וְנֹזְלִים מִן־לְבָנֽוֹן׃
עוּרִי צָפוֹן וּבוֹאִי תֵימָן הָפִיחִי גַנִּי יִזְּלוּ בְשָׂמָיו יָבֹא דוֹדִי לְגַנּוֹ וְיֹאכַל פְּרִי מְגָדָֽיו׃

שִׁיר הַשִּׁירִים

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA ANAMARIA  LUCA-HAC… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Egali sau neegali, dezbaterea continuă Washington, Diana Negre

Într-o țară copleșită de divizări sociale și cu o tensiune rasială stârnită de politicieni, tocmai a fost abrogată o lege care a influențat cel mai mult dialogul inter-rasial.
Sentința Tribunalului Suprem de a pune capăt „discriminării pozitive,” care dădea avantaje studenților negri în detrimentul altor rase a fost făcută publică joia trecută și a stârnit reacții negative, așa cum era de așteptat, în anumite sectoare, precum și laude din partea celorlalte.
Discriminarea pozitivă a început acum șase decenii, în vremea președintelui Kennedy, pentru a compensa dezavantajele sociale pe care le îndura populația neagră.Iar succesorul său, președintele Johnson,extins-o.
După atâta timp, se părea că lucrurile nu se vor mai schimba niciodată, și nici cei care i se opuneau din răsputeri nu mai aveau nicio speranță că situația se va îndrepta.
Dar, iată că tocmai s-a întâmplat, în bună parte deoarece, în Tribunalul Suprem, există o majoritate conservatoare care se opune de multă vreme acestui gen de legi. Doi dintre magistrații săi sunt negri, un conservator a votat pentru desființarea acestor preferințe, iar o progresistă pentru menținerea lor.
În afara Statelor Unite, mulți cred că această lege îi favoriza, în mod deosebit, pe negri, dar și alte rase diferite de cea albă. În realitate, cei mai nedreptățiți de această „discriminare pozitivă” nu au fost albii, ci asiaticii, mai ales în unele chestiuni academice.
Orice student ambițios știe că diplomele unor universități deschid ușile succesului profesional, astfel încât, cei mai pregătiți încearcă să intre în centre ca Harvard, unde problema banilor are mai puțină importanță, deoarece universitatea acordă burse studenților bine pregătiți, dar cărora le lipsesc resursele financiare.
Problema consta în faptul că tinerii cu rezultate academice optime nu aveau garantată admiterea în universități, deoarece tribunalele care analizau cererile de admitere impuneau cote pentru a limita intrarea acestor super-dotați, iar locurile lor erau date unor minorități cu calificative academice mai slabe, în mod special, negrilor.
După o vreme, unele universități au reușit să aibă procentaje aproape identice de studenți de diferite etnii, atât albi europeni, cât și hispani, negri sau asiatici.
Pentru tinerii care s-au străduit să obțină rezultate excelente la probele de admitere, dar care au rămas pe dinafară din cauza acestor norme care favorizau anumite grupuri, legea „discriminării pozitive” a fost resimțită ca o nedreptate și tocmai în felul acesta au prezentat-o în fața Tribunalului Suprem, care le-au dat câștig de cauză.
Pentru a avea o idee despre polarizarea care există în țara aceasta, să menționăm că însuși președintele SUA a criticat sentința Tribunalului Suprem. Președintele a spus chiar că este vorba de produsul unui tribunal care „nu e normal.” Poziția sa este de înțeles, deoarece este cea a unei majorități conservatoare, contrare ideilor progresiste ale administrației actuale.
Cu toate că sentința se referă exclusiv la o situație academică, ea va avea efect în tot sistemul de angajări și contractări ale administrației și posibil, ale altor instituții, ceea ce adaugă încă un element la tensiunile deja existente în societatea americană.
Pe de altă parte, sunt și unii negri cu mari reușite academice care se bucură de această măsură: s-au săturat de faptul că lumea considera că succesul lor se datora compasiunii administrative și nu capacității lor intelectuale.
Sigur este că dezbaterile asupra inegalităților sociale și a dreptății din instituții vor continua cu aceeași intensitate ca până acum, și este posibil să polarizeze și mai mult societatea americană.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Iguales o desiguales, el debate sigue Washington, Diana Negre

En un país sumido en divisiones sociales y con una tensión racial azuzada por los políticos, acaba de desaparecer una de las leyes que más ha influido en el diálogo interracial.
La decisión del Tribunal Supremo de acabar con la “acción afirmativa” que da ventajas a los estudiantes negros con respecto a los de otras razas se anunció este pasado jueves y ha provocado las reacciones negativas que cabía esperar en ciertos sectores, así como las alabanzas que corresponden a otros.
Esta acción afirmativa empezó hace seis décadas, en la época del presidente Kennedy, para compensar las desventajas sociales que sufría la población negra y la amplió su sucesor, el presidente Johnson.
Al cabo de tanto tiempo, parecía algo totalmente establecido y ni quienes se oponían con mayor ahínco tenían grandes esperanzas de verla desaparecer.
Pero justamente es lo que ocurrió, en buena parte porque el Supremo tiene una mayoría conservadora que se opone desde hace tiempo a este tipo de ley. Dos de sus magistrados son negros, un conservador que votó para abolir estas preferencias y una progresista que las quiso mantener.
Fuera de Estados Unidos, muchos creen que estas leyes favorecían especialmente a los negros, pero también a otras personas que no sean de raza blanca. La realidad no es así, porque los mayores perjudicados por esta “acción afirmativa” no son los blancos, sino los asiáticos, especialmente por lo que se refiere a las cuestiones académicas.
Cualquier estudiante ambicioso sabe que el título de ciertas universidades le abre la puerta al éxito profesional, de forma que los más preparados tratan de entrar en centros como Harvard, donde la cuestión monetaria tiene poca importancia, porque la universidad prevé becar a estudiantes muy preparados sin recursos financieros.
El problema es que los jóvenes con mejores resultados académicos no tienen garantizado el acceso, pues los tribunales que analizan las peticiones de acceso han ido imponiendo cuotas para limitar la entrada de estos super dotados, cuyas plazas pueden dar a minorías con peores calificaciones académicas, especialmente negras.
Al cabo de los años, algunas universidades han conseguido tener porcentajes casi idénticos de estudiantes de diversas etnias, ya sean blancos europeos, hispanoamericanos, negros o asiáticos.
Para los jóvenes que se han esforzado y consiguen excelentes resultados en las pruebas de ingreso, pero se quedan fuera por estas normas de protección a ciertos grupos, la ley de “acción afirmativa” se vive como una injusticia y es lo que presentaron ante el Supremo, donde les dieron la razón.
Para darnos una idea de la polarización que vive este país, el propio presidente criticó la sentencia del Supremo y llegó incluso a decir que era el producto de un tribunal “que no es normal”, una posición comprensible porque es de mayoría conservadora y contraria a las ideas progresistas del gobierno actual.
Aunque la sentencia se refería exclusivamente a una situación académica, habrá de repercutir en todo el sistema de contratación del gobierno y posiblemente de otras instituciones, lo que representa un elemento más en las tensiones que tiene ya esta sociedad norteamericana.
Por otra parte, hay algunos negros con grandes dotes académicas que celebran la medida: están cansados de que la gente atribuya su éxito a la compasión administrativa en vez de su capacidad intelectual.
Lo que es seguro es que el debate en torno a las desigualdades sociales y la justicia de las instituciones seguirá con la misma intensidad que ahora y tal vez polarice aún más a la sociedad norteamericana.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.