Răscoala curcanilor Washington, Diana Negre

La fel ca în fiecare an, în aceste zile, curcanul revine în actualitatea americană, unde, de data aceasta, s-a întors mult mai discret decât de obicei.
Nu pentru că ar renunța americanii la festinul cu friptură de curcan de Sărbătoarea Recunoștinței, în joia a patra din noiembrie. Se întâmplă, însă, că, fie sunt mai puțini invitați la masă, fie că lumea se cam plictisește de carnea de curcan.
Curcanul, în SUA, este, mai degrabă, un simbol al prostiei, dar pentru că curcani sunt din belșug, și pentru că friptura de curcan la cuptor de Ziua Recunoștinței în America a devenit de mult o tradiție, americanii îi mănâncă. Cam 88%. Restul de 12% îl reprezintă străinii și puținii americani care vor să rupă tradiția.
Totuși, se mănâncă mai puțin curcan în SUA. Sunt mai puțin comeseni de ZR. Sau carnea de curcan un este atât de gustoasă.
Aceast a fost ultima Zi a Recunoștinței de dinaintea viitoarelor alegeri prezidențiale, de la începutul lunii noiembrie din 2024.
Și dacă câștigă, și dacă pierde, președintele Biden va mai avea ocazia să ierte alți doi curcani, așa cum e tradiția, și va putea să se pregătească pentru o sărbătorire nostalgică, dacă e înfrânt, sau pentru un festin entuziast, dacă obține victoria în alegeri, lucru care, acum, pare a fi foarte dificil.

La rebelión de los pavos Washington, Diana Negre

Como cada año por estas fechas, los pavos han vuelto a la actualidad norteamericana, pero lo han hecho de una forma algo más discreta de lo habitual.
No se trata de que los norteamericanos renuncien a sus comilonas basadas en pavo para celebrar el Día de Acción de Gracias, el cuarto jueves de noviembre, sino que la cantidad de ave ingerida es menor, ya sea porque hay menos comensales en las festividades familiares, o porque la gente se va cansando de esta carne insípida y abundante. Es en este sentido que se puede hablar de una revolución gastronómica, no por parte de los pavos convertidos en manjar, sino de los comensales que parecen menos respetuosos para con el ave tradicional.
La imagen del pavo en Estados Unidos no es exactamente positiva, pues se les utiliza como una muestra de estupidez, pero son tan abundantes y comunes en el país que parecen imprescindibles, especialmente en estas festividades.
Nada menos que el 88% de los residentes en Estados Unidos celebran ese día tan señalado comiendo pavo y es probable que el 12% restante sea un contingente de extranjeros y de unos pocos norteamericanos decididos a romper con la tradición.
La reducción en el consumo de pavo contrasta con el creciente perímetro abdominal de los ciudadanos norteamericanos, por lo que la explicación más aceptada para la reducción en el tamaño de las aves que adornan las mesas del país es que alrededor de la mesa se sienta menos gente que antes, más bien que la moderación en la ingesta.
Sea cual fuere el motivo, la reducción en el tamaño de cualquier porción es excepcional, pues aquí todo parece ir en aumento y los comensales están dispuestos siempre a llevarse las sobras a su casa, algo para lo que están bien preparados los restaurantes, con sus envases de plástico que ofrecen a los clientes.
El gusto por viajar está en claro retroceso, cosa comprensible ante los retrasos, carestía y aglomeraciones, además de la dificultad de las comunicaciones una vez llegados al aeropuerto de origen: en este país de distancias continentales, es fácil perder cuatro o cinco horas entre el punto de salida o entrada y el aeropuerto más próximo.
Una vez llegados a la reunión familiar, les espera un ave generalmente sin sabor, no sometida a los adobes que acostumbramos a utilizar en nuestras latitudes. Es algo que los comentarios califican de carne “de gusto suave”, descripción que utilizan en vez de insípida, que sería la calificación más adecuada.
Esta es la última celebración del Día de Acción de gracias antes de las próximas elecciones presidenciales, a principios de noviembre de 2024. Tanto si las gana como si las pierde, el presidente Biden todavía tendrá ocasión de perdonar dos nuevos pavos como es tradicional y también podrá prepararse, tanto para una celebración nostálgica, tras una derrota electoral, como una fiesta entusiasta si consigue la victoria electoral, que tan difícil parece ahora.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Bidenomics: nu prea merge Washington, Diana Negre

Cu toate că în mod oficial încă nu a început campania electorală în SUA, ambele partide precum și diferiți candidați deja se luptă pentru a rămâne sau pentru a ajunge la Casa Albă. Desigur, diferă mult felul în care procedează actualul locatar al biroului oval, pe de o parte, și rivalii săi, pe de altă parte.
Cu tot avantajul pe care îl are fostul președinte Trump în sondajele de opinie, încă nu se poate ști cine va reprezenta Partidul Republican la alegerile de anul viitor, însă, deocamdată, Partidul Democrat are deja un candidat în persoana actualului președinte, Joe Biden, care pare decis să le ceară americanilor să-l aleagă din nou.
Nu-i va fi ușor. Nu atât din cauza vârstei sale înaintate, care îi îndepărtează pe zi ce trece pe majoritatea alegătorilor din propriul său partid, care ar prefera un alt candidat, cât din cauza rezultatelor pe care le are, deocamdată, campania sa.
Biden pare a fi convins că politica sa economică ar fi calea spre succesul electoral și nu încetează să-și ridice în slăvi „Bidenomics”, o denumire care îi place foarte mult atunci când se referă la politica sa economică: crezând că e un succes, îi aplică propriul său nume, Biden, ca pe un atu electoral.
Dintr-un anumit punct de vedere, politica sa economică poate părea un succes: inflația a scăzut, țara generează mai multă bogăție, iar bursele au ieșit din puțul în care au stat mai multe luni.
Așa se văd lucrurile dinspre președinte, dinspre colaboratorii săi, dinspre întreprinzătorii care îl sprijină și dinspre clasele politice și financiare ale marilor orașe americane.
Însă, acesta nu este și punctul de vedere al majorității din țară, ori, se știe că voturile depind de numărul locuitorilor, nu de puterea economică a alegătorilor.
Când va veni vremea să obțină rezultate electorale, lui Biden îi va fi foarte greu.. dar, deocamdată, nu-și dă seama de aceasta: cei din jurul său nu fac parte din marea majoritate a americanilor, căci ei reprezintă o clasă privilegiată, datorită nivelului lor de educație și situației lor profesionale.
Este o clasă mulțumită de situația actuală, însă, numericește este foarte mică: 10% din populația SUA deține 69% din bogăția țării. Dacă pentru restul de 90% rămâne doar 31% din bogăție, situația este și mai rea dacă analizăm această majoritate a populației: 50% din țară rămâne cu doar 2,5% din ceea ce generează economia SUA. Ori, jumătate din țară… sunt multe voturi!
Inegalitatea economică nu este ceva nou, însă s-a tot adâncit în ultimele decenii, iar Partidul Democrat se pare că nu-și dă seama de nemulțumirea pe care o creează o asemenea situație și nici de resentimentul din grupurile care în mod tradițional sunt cei care votează cu acest partid, dar, cu care, nu se află în contact: prosperitatea economică nu ajunge și la ei, salariile lor nu cresc nici măcar pentru a acoperi inflația.
În vremea mandatului lui Trump, situația a fost diferită: sectoarele mai slabe ale economiei s-au revigorat mai mult decât alte grupuri odinioară avantajate. Atunci, ca și acum, elitele academice și politice, ferm găzduite de tabăra Democrată, nu numai că trăiau mai bine, dar nu-și ascundeau sila față de masele inculte.
Disprețul acesta a fost evident atunci când Hillary Clinton a fost candidată prezidențială și a calificat simpatizanții lui Donald Trump ca fiind „deplorabili.” Acum, Biden nu comite o asemenea eroare, însă, dă asigurări că „Bidenomics”, adică, politica sa economică, funcționează. Funcționează, într-adevăr, pentru el și pentru ceilalți privilegiați. Însă, numai pentru ei.
O astfel de miopie politică nu este nouă, dar ceea ce surprinde este că de ea suferă tocmai Partidul Democrat, care, în mod tradițional se sprijinea pe grupurile defavorizate.
Vechea glumă politică conform căreia „Dumnezeu îi ajută pe cei care știu să se ajute, căci de ceilalți se ocupă democrații” nu mai servește, iar alianțele sociale se află într-un proces de realiniere: în rândurile republicanilor sunt din ce în ce mai mulți negri și hispani. Acest partid devine, dintr-un partid al elitelor, unul al maselor. Mai înainte, elitele erau republicane, acum sunt democrate, în timp ce privilegiații republicani de odinioară au ajuns, în prezent, oameni de rând.

Bidenomics: funciona al revés Washington, Diana Negre

La campaña electoral norteamericana no ha comenzado oficialmente, pero ambos partidos y sus varios candidatos están ya luchando por quedarse o llegar a la Casa Blanca, aunque la forma de hacerlo es muy diferente para su actual ocupante, que para sus rivales.
A pesar de la ventaja que el ex presidente Trump lleva en las encuestas de opinión, no podemos aún saber quién representará al Partido Republicano en los comicios del año próximo, pero, de momento, el Partido Demócrata sí tiene ya un candidato en el actual presidente, Joe Biden, quien parece decidido a pedir al pueblo norteamericano que renueve su mandato.
No le será fácil. No solo por las limitaciones derivadas de su avanzada edad, cada día más evidente y que alejan a una mayoría de votantes de su propio partido que preferirían otro candidato, sino por el planteamiento que de momento está dando a su campaña.
Biden parece convencido de que su política económica es la vía hacia el éxito electoral y no para de ensalzar su “Bidenomics”, un nombre que parece gustarle para referirse a su política económica: No solamente señala el motivo de su éxito, sino que lleva el apellido Biden y probablemente cree que es una buena baza electoral.
Y ciertamente, desde algún punto de vista, su política económica puede verse como un éxito: la inflación ha bajado, el país genera más riqueza y las bolsas han salido del pozo en que estuvieron durante unos meses.
Pero este es el punto de vista del presidente, de sus colaboradores, de los empresarios que lo apoyan y de las clases políticas y financieras de las grandes ciudades norteamericanas. Pero no lo es de la mayoría del país y los votos se cuentan por número de habitantes -no por la potencia económica de los votantes.
A la hora de obtener resultados electorales, Biden lo tiene difícil …pero no lo sabe: la gente que le rodea no pertenece a la mayoría económica, sino que es de una clase privilegiada por su nivel de educación y su situación profesional.
Es una clase satisfecha con la situación actual, pero es muy pequeña: el 10% de la población norteamericana se reparte el 69% de la riqueza del país. Si para el 90% restante tan solo queda el 31%, la situación es aún peor si analizamos esta gran mayoría: nada menos que el 50% del país se queda con tan solo el 2.5% de lo que genera la economía de Estados Unidos. Y la mitad del país son muchos votos.
La desigualdad económica no es nueva, pero no ha hecho más que crecer en las últimas décadas y el Partido Demócrata parece no darse cuenta de la insatisfacción que semejante situación crea y del resentimiento entre grupos que tradicionalmente son sus votantes pero con los que tiene poco contacto: la bonanza económica no la notan, sus sueldos no suben ni siquiera al nivel de la inflación.
La situación fue diferente durante el mandato de Trump: los sectores más débiles de la economía vieron su situación mejorar más que otros grupos habitualmente aventajados. Entonces, como ahora, las élites académicas y políticas, firmemente afincadas en el bando Demócrata, no solo vivían mejor, sino que no ocultaban su menosprecio por las masas incultas ,
El menosprecio ya fue evidente cuando Hillary Clinton era candidata presidencial y calificó de “deplorables” a los simpatizantes de Donald Trump. Ahora, Biden no comete semejante error, pero asegura que su “Bidenomics” funciona. Y sí, funciona para él y los demás privilegiados. Pero solamente para ellos.
Semejante miopía política no es una novedad, pero sorprende a muchos que se dé precisamente en el Partido Demócrata, que tradicionalmente apelaba a grupos desfavorecidos.
El viejo chiste político de “Dios ayuda a quien sabe ayudarse. Los demócratas se ocupan de los demás” ya no sirve y las alianzas sociales están en un proceso de realineamiento: cada vez hay más negros y latinos en las filas republicanas, que va pasando de ser partido de las élites al de las masas. Antes, las élites eran republicanas, hoy, son demócratas, mientras que los otrora privilegiados republicanos son hoy el pueblo llano.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Vremea ursuleților panda Washington, Diana Negre

În urmă cu câteva săptămâni, capitala Americii a avut niște zile de adevărat doliu, deoarece parcul său zoologic și-a pierdut una dintre cele mai mari atracții: administrația americană restituia ursuleții panda Chinei.
Ursuleții panda fuseseră trimiși pentru diferite grădini zoologice ca mostră de bunăvoință și cu dorința de a promova bunele relații dintre China și SUA, iar sfârșitul prezenței lor a coincis cu o creștere a tensiunii dintre cele două țări, datorate neînțelegerilor geopolitice, dar și situației economice a Chinei, care nu mai este atât de înfloritoare.
Pentru oamenii de afaceri americani, care au investit in China miliarde de dolari, situația actuală nu este una pozitivă: relativa stagnare a economiei chinezești este o problemă care se tot agravează din cauza comportamentului Beijing-ului: chinezi aduc întreprinderile străine în fața tribunalelor și strâng cercul în jurul lor cu noi legi pentru a le putea acuza de fraudă sau spionaj.
Când președintele Chinei a fost la San Francisco, s-a întâlnit cu reprezentanți ai acestor mari întreprinderi, de la Apple la Boeing sau Pfizer. A fost o întâlnire așteptată cu mare interes de către oamenii de afaceri și de autoritățile municipale: orașul Los Angeles a arătat că ținea mult la succesul acestei întâlniri și chiar a luat măsuri ca străzile să fie curate, iar corturile de campanie ale imigranților să fie înlăturate din zonele apropiate de locul unde avea loc întâlnirea.
Oamenii de afaceri au plătit prețuri mari pentru a putea participa la această întâlnire, dar au rămas decepționați până la urmă: președintele Xi Jinping nu a promis niciun fel de stimuli economici, nici vreo diminuare a presiunii polițienești asupra întreprinderilor străine, și nici vreo facilitare a tranzacțiilor comerciale. Pentru interlocutorii americani a fost o surpriză neplăcută, decepționantă, însă a avut și ceva pozitiv, căci, relațiile nu s-au rupt, iar partea chineză a arătat o oarecare voință de a dialoga.
A contrastat puternic cu prima întâlnire dintre mandatarii celor două țări de acum o jumătate de secol, când președintele american de atunci, Richard Nixon, s-a întâlnit cu Mao Tse Tung și s-a deschis calea spre un comerț intens între SUA și China, precum și spre spectaculoasa creștere economică a chinezilor.
Un succes slab au avut și convorbirile cu omologul său american, Joe Biden, convorbiri dominate de o totală lipsă de entuziasm, dar din care a rezultat, totuși, dorința celor două țări de a-și menține și îmbunătăți relațiile.
Probabil nu s-a trecut mult de aceste dorințe și declarații de bunăvoință, deoarece Biden a comis greșeala de a spune adevărul în fața mijloacelor de informare:când a fost întrebat despre acreditările democratice ale lui Xi Jinping, Biden l-a calificat, fără menajamente, ca fiind un dictator, știind că Beijing-ul se irită la asemenea declarații.
Dacă Xi Jinping nu părea să audă sau să înțeleagă neliniștile politice și comerciale ale interlocutorilor săi, în schimb, a venit cu un mărinimos gest popular: a dat asigurări că China este dispusă să trimită din nou ursuleți panda la grădinile zoologice americane. Gestul nu-i va consola probabil pe oamenii de afaceri americani, însă îi va bucura pe copii, pe adulți și pe cultivatorii de bambus.

La hora de los pandas Washington, Diana Negre

Hace unas pocas semanas, la capital norteamericana pasó unos días de casi duelo cuando su parque zoológico perdió una de sus mayores atracciones: los osos panda chinos, que el gobierno norteamericano tenía que devolver a su país de origen.
Enviados a varios zoológicos del país como una muestra de buena voluntad y deseo de fomentar las buenas relaciones entre China y Estados Unidos, su marcha coincidió con un aumento de tensiones entre ambos países, en parte por los desencuentros geopolíticos, en parte por la situación económica china, menos floreciente que en los últimos años.
Para los empresarios norteamericanos, que han invertido en China miles de millones de dólares, la situación actual no es positiva: el relativo estancamiento de la economía china representa un problema que se ve agravado por el comportamiento de Pekín a la hora de perseguir judicialmente a empresas extranjeras y va estrechando el cerco con nuevas leyes que permiten acusarlas de fraude o espionaje.
Cuando el presidente chino visitó San Francisco, se reunió con representantes de estas grandes empresas, desde Apple a Boeing o Pfizer. Fue una reunión esperada con tanto interés por los empresarios como por las autoridades municipales: la ciudad demostró que le iba mucho en el éxito de este encuentro y hasta decidió limpiar de basura y de tiendas de campaña las zonas próximas al encuentro.
Pero si los empresarios pagaron elevadas sumas por asistir, quedaron decepcionados: el presidente Xi Jinping no prometió estímulos económicos, ni reducir la presión policial sobre estas empresas extranjeras, ni facilitar las transacciones comerciales. Fue una sorpresa desagradable para los interlocutores norteamericanos, quienes en sus comentarios señalaron su desencanto, pero dijeron que la reunión había sido positiva porque al menos no se rompieron lazos y la parte china demostró una remota voluntad de diálogo.
Un gran contraste entre esta situación y la primera reunión entre los mandatarios de ambos países hace medio siglo, cuando el entonces presidente Nixon se reunión con Mao Tse Tung y abrió el camino para el intenso comercio entre ambos países -y el espectacular crecimiento chino.
Parece que el mismo tenor, es decir, un logro escaso y un entusiasmo nulo, dominó en las conversaciones con su homólogo norteamericano, Joe Biden, quien señaló que ambos países mostraron deseos de mantener y mejorar sus relaciones.
Pero probablemente no se pasó mucho más allá de estos deseos y declaraciones de buena voluntad, porque Biden cometió el error de decir la verdad a los medios informativos:
Cuando le preguntaron acerca de las credenciales democráticas de Xi Jinping, Biden no tuvo reparo alguno en calificarlo de dictador, a pesar de que semejantes declaraciones levantaron las iras de Pekín en ocasiones anteriores.
Si Xi Jinping no parecía oir o entender las inquietudes políticas y comerciales de sus interlocutores, lo compensó con un magnánimo gesto popular: aseguró que la China estaba dispuesta a mandar nuevamente osos panda a los zoológicos norteamericanos. Algo que tal vez no consuele a empresarios y generales, pero deleitará a niños, adultos y cultivadores de bambú.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Căscat electoral Washington, Diana Negre

În SUA, mijloacele de informare își bombardează cititorii sau telespectatorii cu informații electorale cu mult înainte de alegeri, care se țin tot la patru ani, chiar de la crearea acestei țări, lăsând pe un plan secund celelalte activități, precum și restul lumii.
La ultimele alegeri din partid, panorama a fost asfixiantă: Donald Trump și soția sa au coborât pe scara mecanică a edificiului lor pentru a-și anunța candidatura, încă din iunie 2017, cu un an și jumătate înaintea alegerilor care l-au adus la Casa Albă. Succesorul său, Joe Biden, s-a grăbit și mai mult, căci a făcut anunțul în luna aprilie a anului 2019, adică cu 19 luni înaintea alegerilor.
În acest răstimp, ziarele și televiziunile par să fi uitat de restul lumii și de țară, cu toate că unele situații meritau tot atâta sau chiar mai multă atenție.
De data aceasta, lucrurile sunt diferite: ambii candidați au făcut cunoscut cu mult timp înainte că aveau de gând să se prezinte pentru un nou mandat la scrutinul din noiembrie anul viitor, așa că interesul mijloacelor de informare a scăzut mult, atât de mult încât publicul are posibilitatea să urmărească alte informații mai importante pentru viața lui, decât victoriile sau înfrângerile candidaților prezidențiali.
O mostră în acest sens a fost ultima dezbatere a candidaților. Partidul Democrat nu organizează asemenea dezbateri, deoarece posibilii candidați nu îndrăznesc să-l sfideze pe un locatar al Casei Albe din propriul lor partid, însă, la republicani, lupta pentru a obține candidatura continuă, cu tot avantajul foarte mare pe care îl are fostul președinte Trump, căruia sondajele îi dau peste 50% din intenția de vot a republicanilor pentru a-și desemna candidatul.
Miercurea trecută, aspiranții republicani s-au reunit, din nou, pentru dezbateri, însă acestea cu greu au putut fi urmărite, deoarece aproape nicio televiziune nu le-a transmis, nici măcar principalul mijloc de orientare conservatoare, FOX, care și-a continuat programele informative normale, dând doar niște note scurte despre acest eveniment.
La fel s-a întâmplat și a doua zi, când informațiile despre dezbateri erau alături de multe alte chestiuni, dând ziarele și canalele de televiziune o dovadă singulară de bun simț.
Republicanii au candidați buni dintre care să aleagă: atât fosta ambasadoare la ONU, Vicky Haley, cât și actualul guvernator al Floridei, Ron DeSantis, precum și senatorul negru, Tim Scott, se bucură de sprijin consistent. Desigur, ei se află mult în urma lui Trump, însă, dacă fostul președinte se retrage, oricare dintre ei ar putea culege sprijinul partidului lor.
iAr fi o mare neplăcere pentru Biden care, poate, s-ar vedea obligat să renunțe la campania sa și să lase calea liberă pentru cineva cu mai multe facultăți. Cineva care chiar ar putea câștiga… astfel încât, alegerile ar putea atrage, din nou, interesul publicului.

Bostezos electorales Washington, Diana Negre

Las elecciones norteamericanas se celebran cada cuatro años desde que existe el país, pero los medios informativos martillean a sus sufridos lectores o espectadores con informaciones electorales desde mucho antes y dejan en segundo plano al resto de actividades e incluso el resto del mundo.
En los últimos comicios el panorama fue asfixiante en este sentido: Donald Trump y su mujer bajaron por la escalera mecánica de su edificio para anunciar su candidatura en junio de 2017, casi año y medio antes de los comicios que lo llevaron a la Casa Blanca. Su sucesor, Joe Biden,se adelantó aún más,pues lo hizo en abril de 2019, nada menos que 19 meses antes de las elecciones.
En ese tiempo,diarios y televisiones parecían olvidarse del resto del mundo y del país,a pesar de situaciones que merecían tanta o más atención.
Esta vez, las cosas son diferentes: ambos candidatos ya dejaron saber hace tiempo que pensaban presentarse, el noviembre del año próximo, pero el interés de los medios informativos es muchísimo menor, hasta el punto de que el público tiene ahora la posibilidad de seguir otras informaciones que afectan sus vidas mucho más que las victorias o derrotas de los candidatos presidenciales.
Un botón de muestra fue el último debate de candidatos. En el Partido Demócrata no hay tales debates pues los posibles candidatos no parecen atreverse a desafiar a un ocupante de la Casa Blanca de su propio partido, pero entre los republicanos la lucha continúa para obtener la candidatura, a pesar de la gran ventaja que lleva el ex presidente Trump, a quien las encuestas le dan más del 50% de la intención de voto republicano a la hora de elegir candidato.
Este miércoles, los aspirantes republicanos se reunieron nuevamente para un debate pero era difícil seguirlo: casi ningún canal de televisión lo transmitió, ni siquiera el principal medio de orientación conservadora, Fox, que siguió con sus informativos normales y tan solo dio breves notas del evento.
Otro tanto ocurrió el día siguiente, en que los informes acerca del debate compartían las pantallas con muchas otras cuestiones, en una infrecuente muestra de sentido común por parte de diarios y canales televisivos.
Es probable que el desinterés se deba a la gran probabilidad que Trump tiene de convertirse en el candidato presidencial, pero hay posibilidades reales de que esto no suceda a causa de sus problemas legales, lo que seguramente sería una gran ventaja para el Partido Republicano: a pesar de la senilidad generalmente reconocida del actual presidente Biden, una gran parte del país no está preparada para soluciones ultra conservadoras, ni para las declaraciones hiper simplificadas de Trump, hasta el punto de que no está claro que, a la hora de escoger entre dos malos, el electorado no opte nuevamente por Biden.
La situación sería muy diferente con otro candidato republicano: Biden no parece dispuesto a renunciar a un nuevo mandato y la opinión pública le es muy negativa, con más de la mitad de la población convencida de que no tiene las facultades mentales para el cargo, además de estar descontenta por la situación económica.
Es un campo abonado para los republicanos, que tienen, además, buenos candidatos para escoger: tanto la ex embajadora ante la ONU, Vicky Haley, como el actual gobernador de Florida, Ron DeSantis, como el senador negro, Tim Scott, tienen buen apoyo entre los republicanos. Cierto que están muy por debajo de Trump, pero si el ex presidente se retira, cualquiera de ellos puede recoger el apoyo de sus seguidores.
Sería un disgusto para Biden quien, tal vez, se vería obligado a renunciar a la campaña y dejar el camino a alguien con mayores facultades. Alguien que pudiese incluso ganar… con lo que las elecciones volverían a atraer el interés del público.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Lumea pe dos Washington, Diana Negre

Cu toate că alegerile americane încă sunt departe, situația internațională intervine deja în planurile ambelor partide, mai ales în cel democrat, care se confruntă cu o uimitoare situație de alianțe încrucișate. Aceasta se datorează unui lucru nebănuit acum câteva săptămâni: lupta Israelului împotriva organizației Hamas, după atacul din octombrie. Partidul Democrat trebuie să facă față protestelor alegătorilor săi tradiționali care îi reproșează sprijinul acodat Israelului. De fapt, politica pe care o promovează SUA de un secol încoace favorizează Israelul și oricare partid s-ar afla la putere o susține. Acum, însă, democrații se văd nevoiți s-o promoveze, în ciuda protestelor pro-palestiniene care nu se îndreaptă împotriva republicanilor, ci împotriva chiar a liderilor democrați. Ca lucrurile să fie și mai dificile, numărul simpatizanților cauzei palestiniene, sau, în general ai cauzei lumii arabe, a tot crescut, din cauza imigrației, iar acum în Congres există legiuitori democrați de origine arabă, care protestează împotriva propriului lor partid. În schimb, republicanii nu mai atacă politica guvernului căreia de obicei i se opun, pentru că susțin Israelul. Situația pare ironică: dacă votul palestino-arab este democrat, la fel este și cel al populației evreiești, ceea ce face ca administrația președintelui Biden să aibă mâinile legate – și criticile garantate: dacă va continua să sprijine Israelul, se va trezi cu proteste din partea aripii progresiste a partidului, unde se pot auzi chiar și sloganuri în stil nazist. Dacă își moderează sprijinul pentru Tel Aviv, ar putea pierde sprijinul evreilor americani, ceea ce ar fi foarte grav, dat fiind faptul că aceștia controlează mass-media și marile resurse economice. Există contradicții și în relațiile cu China, o țară care copleșește, în mod tradițional, comerțul exterior și nivelurile de creștere: acum, gigantul chinez pare să bată pasul pe loc, în timp ce creșterea din SUA e invidiată de toată lumea. Beijingul este îngrijorat de faptul că piața financiară americană își reduce capitalurile investite în China.Sunt lucruri care vor fi abordate la summitul Cooperării Asia-Pacific de săptămâna viitoare, dar discuțiile nu vor putea schimba realitățile economice care îi redau SUA situația privilegiată de care au beneficiat ani de zile. Contradicțiile abundă și în politica electorală: este un lucru dovedit încă de la crearea Uniunii Americane că alegerile sunt câștigate doar de candidații Partidului Democrat sau de cei ai Partidului Republican. Atunci când apare câte un „independent,” el alterează rezultatele marilor partide, deși nu câștigă niciodată. Acum,când candidații ambelor partide,Biden și Trump,nu mai prezintă prea multă atractivitate,pare a fi vremea independenților. Unul s-a prezentat:Robert Kennedy,nepotul președintelui asasinat,John Kennedy,și este probabil să i se alăture cel care a fost până acum senator democrat din statul Virginia Occidentală,Joe Manchin,care a anunțat că va explora terenul politic ca să vadă dacă există loc și pentru el. Cu toate declarațiile de încredere în președintele Biden, există posibilitatea ca acesta să înțeleagă – sau să fie convins să înțeleagă – că ar fi mai bine să lase drum liber altor candidați. S-ar putea ca și fostul președinte Trump să se retragă, din cauza problemelor pe care le are cu justiția, ceea ce ar permite americanilor să-și voteze candidații favoriți. Deocamdată, totuși, pot alege între un rău mai mic și unul mai mare.

El mundo al revés Washington, Diana Negre

Las elecciones norteamericanas están aún muy lejos, pero la situación internacional interfiere ya en los planes de ambos partidos, especialmente el demócrata, que se enfrenta a una perpleja situación de alianzas cruzadas.Se debe a algo tan inesperado hace algunas semanas como la lucha de Israel contra Hamás tras el ataque del pasado mes de octubre: las manifestaciones contra el Partido Demócrata por su apoyo a Israel provienen de…votantes tradicionales de ese mismo partido.En realidad, la política que Estados Unidos ha seguido desde hace casi un siglo favorece a Israel, tanto si está en el poder un partido como otro, pero, en estos momentos, los demócratas tienen la mala suerte de estar al frente de esta política y las protestas de los simpatizantes palestinos no van contra los republicanos, sino contra los mismos líderes a los que apoyan.Para poner las cosas más difíciles, el número de simpatizantes de la causa palestina, o en general del mundo árabe, ha ido en aumento a causa de la inmigración y ahora en el Congreso hay legisladores demócratas de origen árabe, que protestan contra su propio partido.En cambio, los republicanos no atacan ya la política del gobierno al que en general se oponen, pues están de acuerdo en que proteja a Israel. La situación tiene un cariz claramente irónico, pues si el voto palestino-árabe es demócrata, también lo es el de la población judía, de forma que el gobierno del presidente Biden tiene las manos atadas -y las críticas garantizadas: si mantiene su apoyo a Israel, recibe protestas del ala progresista del partido, donde estamos oyendo incluso slogans de estilo nazi. Si modera su apoyo a Tel Aviv, puede perder el apoyo de la población judía, algo gravísimo por el control que tiene de los medios informativos y por sus grandes recursos económicos.También hay contradicciones en las relaciones con la China, un país que tradicionalmente le da sopas con onda en el comercio exterior y en los niveles de crecimiento: ahora el gigante chino parece estancado, el crecimiento de Estados Unidos es la envidia de casi todo el mundo y a Pekín le preocupa que el mercado financiero norteamericano reduzca los capitales invertidos en China.Son cosas que tratarán la próxima semana en la cumbre de Cooperación Asiática-Pacífica, pero, no hay conversación capaz de substituir las realidades económicas que devuelven a Estados Unidos la situación privilegiada de que gozó durante años.También en política electoral abundan las contradicciones: está ya probado desde la creación de la Unión Americana que tan solo ganan las elecciones los candidatos del Partido Demócrata o del Republicano. Siempre que hay algún “independiente”, altera los resultados de los grandes partidos, pero nunca gana.Ahora, ante el escaso atractivo de los candidatos de ambos partidos, Biden por su senilidad evidente y Trump por sus exabruptos y problemas legales, no hay solamente uno, sino posiblemente dos personajes dispuestos a presentarse por su cuenta. Uno ya lo ha hecho: Robert Kennedy, sobrino del asesinado presidente John Kennedy, y es probable que se le sume el hasta ahora senador demócrata del estado de Virginia Occidental, Joe Manchin, quien ya ha dicho que va a explorar el campo político y ver si hay un espacio para él. A pesar de las repetidas declaraciones de confianza del presidente Biden, existe la posibilidad de que comprenda -o le hagan comprender- que es mejor dejar el camino abierto a otros candidatos. Incluso podría ser que también el ex presidente Trump se retire a causa de sus problemas legales, lo que abriría un camino de posibilidades a ambos partidos y permitiría a los norteamericanos votar por candidatos a los que favorecen. Ahora, tan solo pueden escoger entre males menores -o mayores.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

Oricum, numai să ajungi Washington, Diana Negre

Dacă Biblia vorbește de israeliții care au petrecut 40 de ani în deșert, pentru a ajunge pe pământul făgăduit, ca un dar de la Dumnezeu, în zilele noastre, știrile vorbesc de sute de mii de oameni din emisfera americană care își caută pământul făgăduinței, probabil cu mult mai multe riscuri, fără să scrie cineva epopei despre călătoria lor spre „Nord,” adică, spre SUA. Sosesc masiv. S-ar putea spune că vin în avalanșe, cu toate că este foarte probabil ca actualul guvern american să-și fi făcut calculele și să creadă că bilanțul acestor sosiri este pozitiv, cu toate problemele pe care ele le creează. În prezent, unul dintre cele mai mari grupuri provine din Venezuela, cândva o bogată țară petrolieră, care dispune de cele mai mari rezerve de țiței din lume, dar ai cărei locuitori fug în masă – așa cum au fugit cândva atâtea milioane de locuitori din Europa de Răsărit. La început, venezolanii au fugit în țara vecină, Columbia, și în alte țări din emisfera sudică, însă lipsa locurilor de muncă și slăbiciunea economiilor vecine nu i-au ajutat să-și câștige pâinea zilnică, astfel că, acum, se îndreaptă spre colosul din nordul continentului.Pentru SUA, venirea lor este incomodă, dar benefică până la urmă, deoarece țara, la fel ca în secolele anterioare, are și acum mare nevoie de mână de lucru. Pentru imigranți este foarte greu: călătoria e lungă, costisitoare și periculoasă, până într-atât, încât, mulți își pierd viața în această încercare. Unul dintre locurile spre care se îndreaptă interesul, în prezent, sunt junglele din Columbia și Panama, zonă cunoscută sub denumirea de Darien, unde condițiile naturale sunt atât de dificile, încât Șoseaua Panamericană, care străbate cele două Americi, este întreruptă pe un tronson de câțiva kilometri între cele două țări vecine.Columbia a anunțat de ceva vreme că vrea să curețe terenul ca să poată fi construită șoseaua prin junglă, însă Panama nu i se alătură, astfel că a trece dintr-o Americă în alta va rămâne, în continuare, o aventură dificilă și periculoasă. O vor întreprinde doar disperații care caută un trai mai bun. În acest pământ sălbatic sunt animale agresive, șerpi veninoși și, de multe ori, locurile devin de netrecut, deoarece ploaia le transformă în adevărate mlaștini. În general, sunt traversate în 4-7 zile, în funcție de starea fizică a celui care le străbate, dar, dacă plouă, este nevoie chiar și de zece zile. Această avalanșă de călători a schimbat întrucâtva fața locului: băștinașii, triburile primitive care pot supraviețui în această zonă, nu se mai ocupă atât de mult de pescuit sau de agricultură, deoarece au descoperit… industria turistică. Cei care au reușit să treacă de zona acesta spun că au văzut cadavre plutind pe râuri și că grupuri de delincvenți îi jefuiesc pe călători de lucrurile de valoare și abuzează sexual de ei. Însă, nimic nu pare să-i sperie pe acești oameni, care de obicei vin cu întreaga familie, cu copii mici, dar nici pe tinerii care călătoresc singuri, cam 15% din cei care se aventurează prin această junglă. Este un voiaj lung: le rămâne de străbătut toată America Centrală și Mexicul, din sud până în nord, fără nicio garanție că vor putea întra pe pământul făgăduinței, atunci când vor ajunge la granițele lui. Este suficient să vedem riscurile pe care le acceptă pentru a ne putea imagina condițiile pe care le lasă în urma lor. Iluzia promisiunii este atât de mare, încât alții vin de foarte departe, mai ales din China, plătind enorm de mulți bani pentru călătorie. Unii dintre ei afirmă că nu au fost suficient de informați despre dificultățile din teren și că nu ar fi pornit la drum dacă ar fi știut, însă majoritatea sunt mulțumiți că au scăpat cu viață, și sunt dispuși să-și continue drumul spre nord. Nu peste mult timp, după ce câștigă ceva bani pentru a putea supraviețui, uită repede de junglă, fiind răsfățați de oamenii politici, care vor dori să le câștige voturile, atunci când imigranții vor dobândi dreptul de a vota.

Llegar como sea Washington, Diana Negre

Si la Biblia nos habla de los israelitas que pasaron 40 años en el desierto para llegar a la tierra que su religión les prometía como un regalo de Dios, las noticias nos hablan hoy de cientos de miles de ciudadanos del hemisferio americano que buscan su tierra prometida, probablemente con más riesgos y sin que nadie escriba epopeyas sobre su viaje: tratan de llegar al “Norte”, como en muchos países del continente americano se conoce a Estados Unidos.Las llegadas son tan masivas que se puede hablar de una avalancha, aunque es muy probable que el actual gobierno norteamericano haya hecho sus cálculos y crea que el balance de las llegadas es positivo, a pesar de todos los problemas que acarrea. En estos momentos, uno de los mayores grupos proviene de Venezuela, el otrora rico país petrolero que tiene las mayores reservas de crudo del mundo y cuyos habitantes huyen en masa -como hicieron en su día tantos millones de residentes de la Europa del Este. Al principio lo hicieron a la vecina Colombia y otros países del hemisferio sur, pero la falta de trabajo y la debilidad de las economías vecinas no les permite ganarse la vida y recurren al coloso del continente.Para Estados Unidos, estas llegadas son incómodas, pero seguramente bien venidas, porque el país sigue tan necesitado de mano de obra hoy como en los siglos anteriores. Pero a los inmigrantes no se lo ponen fácil: la travesía es larga, cara y peligrosa, hasta el punto de que muchos pierden la vida en el intento.Uno de los lugares en que el interés se centra en estos momentos son las selvas de Colombia y Panamá, el punto conocido como Darién, compartido por ambos países y cuyas condiciones naturales son tan difíciles que la Carretera Panamericana que va a lo largo de las Américas, está interrumpida por los kilómetros en los dos países vecinos. Colombia ha anunciado ya desde hace tiempo su intención de sanear el terreno de manera suficiente como para adelantar la carretera en lo que hoy es selva, pero no así Panamá, de forma que, cruzar de una América a otra seguirá siendo difícil y peligroso. Algo reservado a los desesperados en busca de una vida mejor.En este terreno selvático hay animales violentos, serpientes venenosas y, con frecuencia, el terreno es prácticamente impasable porque la lluvia lo convierte en un lodazal.Se calcula que para cruzarlo se necesitan de 4 a 7 días,según el estado físico del caminante, un número que se eleva fácilmente a 10, después de las lluvias. Este alud de caminantes ha cambiado también la fisionomía del lugar: los residentes habituales, tribus primitivas que pueden sobrevivir en este ambiente, han dejado sus trabajos de pesca y cultivo para trasladar y cuidar a los viajeros, de forma que, a su manera, han descubierto también la industria turística.Quienes han cruzado la zona, aseguran que se han encontrado cadáveres flotando en sus ríos y que grupos de delincuentes también son una amenaza, pues roban a los caminantes de cuanto llevan de valor y abusan sexualmente de ellos. Nada parece arredrar a estas personas que a menudo viajan en familia, con niños pequeños, como tampoco frena a los jóvenes que viajan solos y que son aproximadamente un 15% de quienes se adentran en esta jungla.Y es un viaje largo: todavía hay que cruzar toda Centroamérica y recorrer México de Sur a Norte, sin tener garantía de poder entrar en la tierra prometida cuando lleguen a sus fronteras. Basta con ver los riesgos que aceptan, para imaginar las condiciones que dejan atrás y la promesa es tal que muchos vienen de más lejos, especialmente de China y después de pagar sumas importantes por la travesía. Algunos aseguran que no estaban informados de la dificultad del terreno y que no habrían emprendido el viaje de haberlo sabido, pero la mayoría está contenta de haber salido con vida y dispuesta a seguir viaje hacia el Norte.Dentro de poco, además de cobrar lo suficiente para sobrevivir, habrán olvidado la selva y serán los mimados de los políticos que querrán ir ganándose su voto para el día en que puedan votar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.