Oricum, numai să ajungi Washington, Diana Negre

Dacă Biblia vorbește de israeliții care au petrecut 40 de ani în deșert, pentru a ajunge pe pământul făgăduit, ca un dar de la Dumnezeu, în zilele noastre, știrile vorbesc de sute de mii de oameni din emisfera americană care își caută pământul făgăduinței, probabil cu mult mai multe riscuri, fără să scrie cineva epopei despre călătoria lor spre „Nord,” adică, spre SUA. Sosesc masiv. S-ar putea spune că vin în avalanșe, cu toate că este foarte probabil ca actualul guvern american să-și fi făcut calculele și să creadă că bilanțul acestor sosiri este pozitiv, cu toate problemele pe care ele le creează. În prezent, unul dintre cele mai mari grupuri provine din Venezuela, cândva o bogată țară petrolieră, care dispune de cele mai mari rezerve de țiței din lume, dar ai cărei locuitori fug în masă – așa cum au fugit cândva atâtea milioane de locuitori din Europa de Răsărit. La început, venezolanii au fugit în țara vecină, Columbia, și în alte țări din emisfera sudică, însă lipsa locurilor de muncă și slăbiciunea economiilor vecine nu i-au ajutat să-și câștige pâinea zilnică, astfel că, acum, se îndreaptă spre colosul din nordul continentului.Pentru SUA, venirea lor este incomodă, dar benefică până la urmă, deoarece țara, la fel ca în secolele anterioare, are și acum mare nevoie de mână de lucru. Pentru imigranți este foarte greu: călătoria e lungă, costisitoare și periculoasă, până într-atât, încât, mulți își pierd viața în această încercare. Unul dintre locurile spre care se îndreaptă interesul, în prezent, sunt junglele din Columbia și Panama, zonă cunoscută sub denumirea de Darien, unde condițiile naturale sunt atât de dificile, încât Șoseaua Panamericană, care străbate cele două Americi, este întreruptă pe un tronson de câțiva kilometri între cele două țări vecine.Columbia a anunțat de ceva vreme că vrea să curețe terenul ca să poată fi construită șoseaua prin junglă, însă Panama nu i se alătură, astfel că a trece dintr-o Americă în alta va rămâne, în continuare, o aventură dificilă și periculoasă. O vor întreprinde doar disperații care caută un trai mai bun. În acest pământ sălbatic sunt animale agresive, șerpi veninoși și, de multe ori, locurile devin de netrecut, deoarece ploaia le transformă în adevărate mlaștini. În general, sunt traversate în 4-7 zile, în funcție de starea fizică a celui care le străbate, dar, dacă plouă, este nevoie chiar și de zece zile. Această avalanșă de călători a schimbat întrucâtva fața locului: băștinașii, triburile primitive care pot supraviețui în această zonă, nu se mai ocupă atât de mult de pescuit sau de agricultură, deoarece au descoperit… industria turistică. Cei care au reușit să treacă de zona acesta spun că au văzut cadavre plutind pe râuri și că grupuri de delincvenți îi jefuiesc pe călători de lucrurile de valoare și abuzează sexual de ei. Însă, nimic nu pare să-i sperie pe acești oameni, care de obicei vin cu întreaga familie, cu copii mici, dar nici pe tinerii care călătoresc singuri, cam 15% din cei care se aventurează prin această junglă. Este un voiaj lung: le rămâne de străbătut toată America Centrală și Mexicul, din sud până în nord, fără nicio garanție că vor putea întra pe pământul făgăduinței, atunci când vor ajunge la granițele lui. Este suficient să vedem riscurile pe care le acceptă pentru a ne putea imagina condițiile pe care le lasă în urma lor. Iluzia promisiunii este atât de mare, încât alții vin de foarte departe, mai ales din China, plătind enorm de mulți bani pentru călătorie. Unii dintre ei afirmă că nu au fost suficient de informați despre dificultățile din teren și că nu ar fi pornit la drum dacă ar fi știut, însă majoritatea sunt mulțumiți că au scăpat cu viață, și sunt dispuși să-și continue drumul spre nord. Nu peste mult timp, după ce câștigă ceva bani pentru a putea supraviețui, uită repede de junglă, fiind răsfățați de oamenii politici, care vor dori să le câștige voturile, atunci când imigranții vor dobândi dreptul de a vota.

Llegar como sea Washington, Diana Negre

Si la Biblia nos habla de los israelitas que pasaron 40 años en el desierto para llegar a la tierra que su religión les prometía como un regalo de Dios, las noticias nos hablan hoy de cientos de miles de ciudadanos del hemisferio americano que buscan su tierra prometida, probablemente con más riesgos y sin que nadie escriba epopeyas sobre su viaje: tratan de llegar al “Norte”, como en muchos países del continente americano se conoce a Estados Unidos.Las llegadas son tan masivas que se puede hablar de una avalancha, aunque es muy probable que el actual gobierno norteamericano haya hecho sus cálculos y crea que el balance de las llegadas es positivo, a pesar de todos los problemas que acarrea. En estos momentos, uno de los mayores grupos proviene de Venezuela, el otrora rico país petrolero que tiene las mayores reservas de crudo del mundo y cuyos habitantes huyen en masa -como hicieron en su día tantos millones de residentes de la Europa del Este. Al principio lo hicieron a la vecina Colombia y otros países del hemisferio sur, pero la falta de trabajo y la debilidad de las economías vecinas no les permite ganarse la vida y recurren al coloso del continente.Para Estados Unidos, estas llegadas son incómodas, pero seguramente bien venidas, porque el país sigue tan necesitado de mano de obra hoy como en los siglos anteriores. Pero a los inmigrantes no se lo ponen fácil: la travesía es larga, cara y peligrosa, hasta el punto de que muchos pierden la vida en el intento.Uno de los lugares en que el interés se centra en estos momentos son las selvas de Colombia y Panamá, el punto conocido como Darién, compartido por ambos países y cuyas condiciones naturales son tan difíciles que la Carretera Panamericana que va a lo largo de las Américas, está interrumpida por los kilómetros en los dos países vecinos. Colombia ha anunciado ya desde hace tiempo su intención de sanear el terreno de manera suficiente como para adelantar la carretera en lo que hoy es selva, pero no así Panamá, de forma que, cruzar de una América a otra seguirá siendo difícil y peligroso. Algo reservado a los desesperados en busca de una vida mejor.En este terreno selvático hay animales violentos, serpientes venenosas y, con frecuencia, el terreno es prácticamente impasable porque la lluvia lo convierte en un lodazal.Se calcula que para cruzarlo se necesitan de 4 a 7 días,según el estado físico del caminante, un número que se eleva fácilmente a 10, después de las lluvias. Este alud de caminantes ha cambiado también la fisionomía del lugar: los residentes habituales, tribus primitivas que pueden sobrevivir en este ambiente, han dejado sus trabajos de pesca y cultivo para trasladar y cuidar a los viajeros, de forma que, a su manera, han descubierto también la industria turística.Quienes han cruzado la zona, aseguran que se han encontrado cadáveres flotando en sus ríos y que grupos de delincuentes también son una amenaza, pues roban a los caminantes de cuanto llevan de valor y abusan sexualmente de ellos. Nada parece arredrar a estas personas que a menudo viajan en familia, con niños pequeños, como tampoco frena a los jóvenes que viajan solos y que son aproximadamente un 15% de quienes se adentran en esta jungla.Y es un viaje largo: todavía hay que cruzar toda Centroamérica y recorrer México de Sur a Norte, sin tener garantía de poder entrar en la tierra prometida cuando lleguen a sus fronteras. Basta con ver los riesgos que aceptan, para imaginar las condiciones que dejan atrás y la promesa es tal que muchos vienen de más lejos, especialmente de China y después de pagar sumas importantes por la travesía. Algunos aseguran que no estaban informados de la dificultad del terreno y que no habrían emprendido el viaje de haberlo sabido, pero la mayoría está contenta de haber salido con vida y dispuesta a seguir viaje hacia el Norte.Dentro de poco, además de cobrar lo suficiente para sobrevivir, habrán olvidado la selva y serán los mimados de los políticos que querrán ir ganándose su voto para el día en que puedan votar.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.